duminică, 16 septembrie 2018

„Gemini” (Gemini, #1) de Monica Ramirez

DESCRIEREA: Un atac terorist la ambasada Statelor Unite ale Americii din Beirut. O răpire cu ecouri tradiționale. Seal Team 3 e implicată în operațiunea de salvare a ostaticilor. Un fost informator CIA dispare fără urmă, declanșând operațiunea Gemini. CIA și Mossad se aliază într-o cursă contra cronometru pe viață și pe moarte. Din Beirut și până la Damasc, cu trecere fulgerătoare printr-o serie decimată de război pentru a se finaliza într-un Irak asediat de Califatul islamic. Totul pe fundalul unei iubiri compromițătoare și extrem de periculoase. Nimeni nu scapă nevătămat, toți cei implicați fiind testați în moduri pe care nu și le-ar i putut imagina vreodată. Viața lor nu va mai fi niciodată la fel.

Legături riscante, operațiuni clandestine, jocuri duble, secrete întunecate, erotism condimentat cu adrenalină în amalgamul amețitor al unui război din umbră ce se poate finaliza într-un conflict global cu urmări devastatoare. 

RECENZIA: Mi-a fost dor să reintru în lumea din seria Alina Marinescu, doar că nu având aceleași personaje; țin să menționez că, în ciuda faptului că avem parte, în seria Gemini, de aceeași atmosferă tensionată, periculoasă, cu un final fericit niciodată sigur, precum cea din povestea mai sus menționată, nu m-am reîntâlnit cu personajul Alina Marinescu. Mi-ar fi plăcut  orice cititor care a devorat cele șase volume, sunt sigură că și-ar fi dorit același lucru – să mai citesc câte ceva și despre ea și ceilalți, dar sunt conștientă că acea poveste s-a încheiat cu adevărat. Dar trecând peste acest subiect, dacă ați lecturat măcar primul volum al seriei Alina Marinescu, veți ști imediat ce complicații majore vor intervenii pe parcursul celor trei volume din Gemini – din câte am înțeles, va fi o trilogie –, dar și cât vă va stoarce emoțional autoarea cu anumite scene din volum. Și că tot am deschis subiectul cu seria Alina Marinescu – am uitat că mai un aspect de precizat, referitor la această serie, cu legătură în Gemini –, poate că trilogia vi se va părea o poveste asemănătoare; și poate că, într-adevăr se aseamănă destul de mult cu prima. Dar ca orice poveste scrisă bine, cu elemente care se văd de la depărtare, ce arată experiența autorului în acest gen de literatură, este și destul de diferită, cu personaje mai mult sau mai puțin întâlnite înainte, ce mustește de o adrenalină ce va ajuta cititorul să se integreze imediat cu acțiunea alertă și cu răsturnările de situație sângeroase. 

Dar ca să o iau cu începutul – deoarece simt că am dat startul acestei recenzii cu un potop de aspecte pe care ar fi trebuit să le menționez într-o anumită ordine –, aș vrea să discut despre un anume personaj feminin de care nu prea am reușit să mă atașez pe parcursul volumului. Jadyn a fost un caracter destul de important în Gemini, un personaj în jurul căruia s-au petrecut mai cam toate întâmplările. Și când spun că nu prea am reușit să mă atașez de aceasta, mă refer la acele momente în care se tot preciza în carte cum că ar fi un personaj foarte puternic, o femeie frumoasă, care rezistă foarte bine la situațiile nu tocmai fericite, cu o tărie de caracter cum nu s-ar fi așteptat nimeni de la ea. De frumoasă, nu am cum să spun că nu ar fi fost, doar că la partea cu femeia puternică, letală, nu prea am fost convinsă. Oricât de mult m-am străduit, de-a lungul volumului, să văd acea parte în ea, nu prea am reușit să o descopăr. Nu am putut să o văd sub forma în care Monica Ramirez a vrut să ne-o înfățișeze. O fi fost fie pentru că, în mintea mea, Alina mi s-a părut mult mai naturală în tot ceea ce făcea, astfel că nu mi-o puteam scoate din cap – așa că tot o comparam pe Jadyn cu ea , ori chiar nu a fost așa pentru mine, când a fost vorba despre personajul din Gemini. Iar acest aspect, plus altul, despre care voi discuta imediat, m-au determinat să îi scad cărții un punct. Despre Owen nu am ce să spun nimic de rău, mi-a plăcut foarte mult de el ca personaj, modul cum reușea să gestioneze toate situațiile criză în care se aflau, personalitatea lui, dar și alura de conducător, totul mi s-a părut frumos și natural. În schimb, relația dintre el și Jadyn am văzut-o puțin forțată; nu m-a convins deloc, deoarece mi s-a părut destul de grăbit totul, în privința lor, totul pornind de la acea scenă de la spital.

Dar au mai existat și alte personaje în Gemini, cum ar fi: Slider – al doilea personaj preferat, după Owen –, Jack, gemenii, dar și Tehrazzi. Când vine vorba despre cel din urmă, în mod normal, în cărțile Monicăi Ramirez nu mi-ar plăcea de un personaj negativ, deoarece reușește să îl construiască în așa fel încât să îl urăști, să îți dorești să fie prins cât mai repede și să sufere cele mai oribile pedepse. Dar în privința lui Tehrazzi, s-a întâmplat ceva diferit, deoarece, într-un anumit punct, mi s-a arătat nu neapărat o latură a lui mai blândă, ci am fost capabilă, ca pentru câteva secunde – care au schimbat destul de mult felul cum l-am privit, până atunci –, să privesc totul prin ochii lui. Și nu, acțiunea nu s-a povestit la persoana I, din perspectiva lui, ci pur și simplu am aflat cum privea el totul. Bineînțeles, aș fi o dezaxată și o bolnavă să fiu de acord cu ceea ce fac teroriștii, dar felul cum a gândit totul, mintea lui, percepția lui, m-au determinat să privesc puțin diferit. Iar pentru asta a reușit să fie un personaj care nu neapărat să fie plăcut, dar nici unul pe care să îl privesc, în totalitate, ca fiind un terorist și atât. Dar asta nu a schimbat cu nimic faptul că a trebuit să plătească cu vârf și îndesat toate nenorocirile pe care le-a făcut. Și a făcut multe de-a lungul volumului, așa că fiți pregătiți – dacă nu ați citit încă Gemini – pentru scene care vă vor pune cu greu imaginația la încercare, deoarece o să vă fie foarte dificil să vă formați, în fața ochilor, acele imagini groaznice; când vine vorba despre această parte din realitate, Monica Ramirez nu se joacă cu ele, nu îmblânzește nimic și categoric nu ferește cititorul de a le vedea doar așa cum sunt cu adevărat. 

Gemini a fost un volum care a deschis o poveste din care mi-a fost dor să mai fac parte – bineînțeles, indirect –, despre o lume în care nimic nu poate fi sigur, iar dacă ești convins că ai căpătat un anume lucru și ești fericit cu asta, într-o lume ca cea din această nouă serie, nu poți să rămâi cu această convingere, că o să îl deții pentru totdeauna. Fie că este vorba despre un obiect, despre o siguranță, atunci când ai dezvăluit o anumită informație și ai cerut protecție, sau o persoană pe care o iubești enorm de mult. Pentru că nu vei avea niciodată garanția că îl vei dobândi pentru mult, mult timp sau că moartea nu ți-l va fura pe acel cineva. Iar acesta este unul dintre multele aspecte care îmi plac atât de mult la cărțile de genul: faptul că poți să fii surprins – și stai cu această mică teamă în suflet – până în momentul în care parcurgi și ultima filă. Și nici atunci nu vei fi scăpat de acea teamă, deoarece ea va persista mult timp, după încheierea poveștii. O serie de genul îți ascute mai mult simțurile atunci când mergi de unul singur pe stradă – sau chiar și însoțit –, te face să fii puțin mai suspicios la cei din jur și să nu te încrezi într-o persoană prea mult, cu toate că ea, aparent, îți este un bun prieten. Gemini a fost un volum plin de răsturnări, cu momente de-a dreptul explozibile, cu scene în care ai simțit că ai stat pe un teren minat, totul putând a fi distrus în orice moment, o carte în care nu ai voie să îți formezi, de dinainte, anumite idei despre cum ar putea să decurgă în continuare. Totul îți poate fi întors cu susul în jos. Mi-a plăcut foarte mult volumul, și în ciuda celor două aspecte menționate mai la începutul recenziei, acestea nu au reușit să știrbească cu nimic faptul că poveștile pe care Monica Ramirez le scrie sunt așteptate de mine cu sufletul la gură, de fiecare dată când precizează că ne va bucura cu o nouă apariție. 

Dacă nu ați citit seria Alina Marinescu, dar ați lecturat vreun stand-alone de-al scriitoarei – pentru că, în caz că unii dintre voi nu știți, a scris și romane de sine stătătoare –, vă recomand să încercați și această trilogie. Și dacă nu sunteți genul care să citească serii până ce acestea nu sunt complete, să știți că ultimul volum este în curs de apariție. Dar până atunci, eu abia aștept să citesc Rogue, a doua parte a trilogiei, care mă așteaptă cuminte în bibliotecă. Dacă sunteți fani al cărților explozibile, cu o acțiune care cu greu reușește să stagneze, în care momentele de respiro, de relaxare, sunt dificil de obținut, atunci Gemini este pentru voi. Și chiar dacă nu sunteți, dar vă plac scenele romantice, momentele care vă fac să vă bată inima mai tare, în care abia așteptați ca cei doi protagoniști să se regăsească cu bine, atunci Gemini este pentru gustul vostru. Sau dacă, pur și simplu, doriți o carte care se citește rapid, care vă ține în priză și vă introduce într-o lume periculoasă și în care nu credeți să vă fi „scufundat” vreodată, atunci Gemini este cartea potrivită pentru voi. 

duminică, 9 septembrie 2018

Eveniment: Ora de creație cu scriitorul Oliviu Crâznic


Fidelă misiunii sale de a promova lectura și de a le oferi tuturor cititorilor și scriitorilor posibilitatea de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile scriitoricești, editura Crux Publishing* organizează sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 15.00, la Epic Bar* în București, prima întâlnire a ciclului de evenimente cultural-educative „Ore de creație”.
Prima sesiune îl va avea ca „instructor” pe scriitorul Oliviu Crâznic* (autorul volumelor …Și la sfârşit a mai rămas coșmarul și Ceasul fantasmelor).
Participanţii vor avea ocazia să:
  • descopere diverse universuri ale imaginației,
  • înțeleagă cum se nasc și evoluează personajele unui roman,
  • afle unele trucuri și capcane ale procesului de scriere a unui roman,
  • dezbată tehnici narative, stiluri de a scrie, formule și ingrediente (secrete sau mai puţin secrete) care contribuie la crearea acelor poveşti memorabile pe care le iubim cu toții – și altele.
Cum citim când citim un roman? Ce ne impresionează cel mai mult? Ce ne determină să abandonăm o carte începută? Care sunt acele elemente fără de care un roman de calitate nu ar putea exista?
Vom răspunde la aceste întrebări (și la altele) împreună cu scriitorul Oliviu Crâznic, sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 15.00, în mansarda Epic Bar.

Cum vă înscrieți la sesiunea de Ore de creație cu Oliviu Crâznic?

CINE POATE PARTICIPA: Evenimentul se adresează cititorilor, scriitorilor, bloggerilor de carte, promotorilor lecturii și culturii, precum și tuturor celor care doresc să descopere mici secrete ale „bucătăriei” literare.
DURATA SESIUNII: 2 ore (incluzând o pauză de 10 minute), cu 30 minute prelungire, în caz că întrebările/răspunsurile vor necesita alocarea acestui timp suplimentar.
NUMĂR DE PARTICIPANȚI: Numărul maxim de participanți este de 30. Rezervarea locului se face în ordinea înscrierii și se realizează la momentul achitării în avans a taxei de participare.
MODALITĂȚI DE PLATĂ: Având în vedere numărul limitat de locuri, plata în avans a taxei garantează rezervarea unui loc.
  • Taxa este de 65 de lei / persoană, plătibilă până la data de 10 septembrie, ora 13.00.
  • Plata se poate face prin virament bancar în contul editurii Crux Publishing – RO 28 INGB 0000 9999 0461 4794, deschis la banca ING Bank Agenția Dristor, CUI 33732428 sau cash la sediul editurii (Strada Boian nr. 81, bloc 1, ap. 18, sector 4, București).
ÎNSCRIERE: Vă puteți înscrie la eveniment pe adresa de email office@cruxed.ro cu titlul Înscriere Ore de Creație. Participanții vor menționa:
  • Numele complet (și numele complet al persoanei/persoanelor alături de care vin la eveniment, dacă este cazul) pentru rezervarea locului;
  • Adresa de e-mail și numărul de telefon pentru eficientizarea comunicării privind participarea la întâlnire;
  • Adresa de facturare pentru întocmirea documentelor fiscale;
  • Dovada plății în cazul viramentelor bancare (numărul/data tranzacției).
Pentru înscrieri puteți folosi și formularul pe care îl puteți găsi, accesând linkul.
În cazul în care o persoană nu mai poate participa la eveniment, returnarea taxei de curs se va realiza numai dacă retragerea este anunțată cel târziu cu 3 zile înainte de începerea evenimentuluiSuma plătită nu mai poate fi returnată după începerea evenimentului.
BENEFICII: La finalul evenimentului, fiecare participant va primi pe e-mail, în format electronic, un material informativ realizat de editura Crux Publishing, în care se vor regăsi unele elemente dezbătute în cadrul prezentării, dar și alte aspecte legate de scriere creativă, tehnici literare etc. La cerere, editura poate elibera și diplome de participare.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa office@cruxed.ro, sau la numărul de telefon 0722.70.49.75.
***
* OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; foto autor Mihaela Nazarie) este scriitor (prozator și poet), antologist, publicist. În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea) și a devenit colaborator al revistei culturale EgoPHobia, în paginile căreia deține rubrica Studii fantastice. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvele (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), fiind distins cu mai multe premii literare, inclusiv unul acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane sau clasice. Apare menționat în The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate în diverse reviste literare, făcând obiectul unor eseuri semnate de doctoranzi și de doctori în filologie. A fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București ori studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei și a jurizat (împreună cu conf. univ. dr. Ana Maria Negrilă) Concursul de creație literară pentru studenți și masteranzi: Proză scurtă organizat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București”. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate, precum și la diverse evenimente culturale. 
Pagină virtuală oficială:  
*Editura Crux Publishing, fondată în 2014, s-a dedicat promovării literaturii române contemporane și scriitorilor români, precum și susținerii culturii românești prin organizarea de ateliere, evenimente și dezbateri cu scop creativ și educativ.
*Epic Bar s-a remarcat ca fiind unul dintre acele locuri speciale din București unde distracția, cultura și educația sunt la ele acasă și coexistă în armonie.  Locul de întâlnire al iubitorilor de cărți, board games, evenimente culturale, teatru și cinema, Epic Bar susține și promovează producțiile românești, fie că vorbim despre bere artizanală sau artă.

duminică, 2 septembrie 2018

„Trezirea leilor” de Ayelet Gundar-Goshen

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzie.

DESCRIEREA: Într-o noapte, după o gardă lungă, neurochirurgul Eitan Green lovește cu mașina un african și, panicat, fuge de la locul accidentului. A doua zi, viața se schimbă: medicul trebuie să plătească pentru fapta lui. Și nu oricum.

Mai multe dileme amenință să distrugă echilibrul fragil dintr-o lume a dezechilibrului și a violenței. Mai multe vieți riscă să se spulbere. Mai multe suflete așteaptă sfârșitul unui coșmar.

Responsabilitate? Lașitate? Vină? Eroism? Altruism? Empatie? Ce sunt toate acestea după ce o întâmplare absurdă ajunge să domine un destin ce scapă de sub control? Iată câteva dintre întrebările ce-și caută răspunsuri în Trezirea leilor, roman al căutărilor și al tensiunilor și meditație despre o societate imorală.

RECENZIA: Nu am citit niciodată o carte în care acțiunea să se desfășoare în Orientul Mijlociu, în care personajele să fie atât de strâns legate de această zonă, dar și în care să mă simt atât de străină. Spun străină deoarece, atunci când m-am apucat să citesc romanul, nu cunoșteam mai nimic – la modul în care să fac o căutare mai amănunțită pe internet – despre cultura din acel loc în care se desfășura acțiunea, în afară de ceea ce știam de la diferite știri sau documentare de la televizor. Și cu toate că nu sunt o mare amatoare de hai-să-pornesc-la-drum-cu-puține-cunoștințe-în-spate, ceva din mine a preferat să nu facă acea căutare pe internet, ci să se lase dusă de val. Am ținut să precizez acest aspect legat de informare, deoarece știind de dinainte să mă apuc să citesc Trezirea leilor de spațiul terestru, aveam impresia că urma să mă confrunt cu anumite neînțelegeri de cultură, că va fi prea multă informație pe care nu aș fi avut cum să o gestionez, astfel fiindu-mi mai dificil să parcurg conținutul. Dar nu a fost așa – și aici vorbesc pentru cei care, probabil, simt același lucru cu care m-am luptat și eu înainte –, deoarece povestea are un cu totul alt fir narativ, Eitan Green își va spune povestea într-un spațiu puțin mai restrâns, astfel că totul se va concentra mai mult pe el. (Sunt conștientă că tot ceea ce am scris poate părea cam alambicat, dar în capul meu pare mult mai aranjat, și cu toate acestea sper că ați înțeles, cât de cât, spre ce am vrut să mă îndrept.

Pe coperta principală apar acele cuvinte – pe care le vede tot poporul –, care spun în felul următor: „toată viața ta poate să dispară într-o noapte cu lună plină”. Sunt total de acord, și nu spun asta doar pentru că am citit cartea și știu ce s-a întâmplat, ci pentru că țin să completez puțin acea concluzie: oricând ți se poate schimba viața radical, în orice moment al vieții tale. Doar că, spre ghinionul lui Eitan, s-a întâmplat să fie lună plină în acea noapte și s-a nimerit să omoare un om care nu avea influență în orașul în care trăia Eitan, dar care deținuse altceva pe parcursul vieții sale. Un anume, nu pot să îi spun lucru, deoarece ar părea mult prea barbar, dar acel ceva care cred că i-a făcut viața mult mai grea decât dacă s-ar fi descoperit acel omor de către autorități. Iar din acel punct, fix din acel punct, viața lui Eitan a luat o turnură la care nu s-ar fi așteptat, care l-a introdus într-o lume atât de necunoscută lui, dar atât de actuală, de tristă și de nedreaptă pentru toți ceilalți. Și poate că ar fi învățat să trăiască, să se adapteze la acel mediu în care fusese introdus forțat, dacă nu s-ar fi confruntat cu alte probleme din exterior: cu o soție care nu îi înțelegea schimbările atât de bruște din comportament, și cu doi copii care nu doar au ajuns să se simtă neglijați, ci și considerați – într-o anumită privință – imagini ale acelei schimbări din viața lui. Este nu doar trist faptul că tot ceea ce i s-a întâmplat lui Eitan a fost din cauza unui lucru de care avea nevoie – liniște și muzică relaxantă –, dar am ajuns să port pentru el o milă pe care nu am mai simțit-o pentru niciun personaj, până acum. Da, nu i-am înțeles și acceptat mereu anumite decizii și răbufniri – dar în condiția în care se afla, recunosc că erau justificate foarte bine –, poate că m-a enervat în anumite momente, dar a fost un personaj pentru care mi-a fost imposibil să nu îmi fie milă. Și mi-am dorit, până în ultima clipă, ca finalul cărții să fie unul în avantajul lui, unul care să îi aducă pace și împăcare cu propria persoană. Dacă s-a întâmplat sau nu, veți putea afla doar citind Trezirea leilor.

Responsabilitate? Lașitate? Vină? Eroism? Altruism? Empatie? Cred că Eitan le-a deținut pe toate, unele într-o măsură mai mare, în timp ce pe altele le-am văzut mai puțin. Dar nu pot spune că nu au existat într-un anumit punct. Responsabil a fost exact din momentul în care a ales să meargă pe acel drum, fără a-și implica familia, fără a renunța, luându-și în spinare tot ceea ce i s-a cerut să facă. Poate că au fost clipe în care a încercat să se răzvrătească puțin, în care nu s-a aruncat înainte doar pentru că i s-a cerut, dar niciodată nu a făcut acel pas în spate real, luându-și mâinile și refuzând. Laș l-am văzut mai puțin, deoarece atunci când ajungi să omori un om consider că instinctul de apărare se află mai sus de acea treaptă de lașitate. Cine s-ar duce – după ce a luat o viață, într-un loc pe care nu prea îl frecventa – imediat la poliție pentru a denunța ceea ce tocmai a făcut? Ar prima teama pentru consecințe, pentru felul cum te-ar privi cei dragi, pentru viitorul tău, pentru tot. Vina se află acolo fix din momentul în care ai conștientizat gravitatea lucrului pe care tocmai l-ai săvârșit, fix în momentul în care gândești lucid, la rece și analizezi din ambele tabere: atât din perspectiva celui mort, cât și a ta. Iar motivul pentru care Eitan a omorât acel om, nu a avut cum să fie doar din cauza aceluia. Eitan a fost vinovat. L-am văzut și erou, apogeul fiind în acea situație atât de delicată, în care a pus viața pe primul loc, în detrimentul a orice, în care a fost dispus să suporte tot ce avea să vină, refuzând să lase moartea să își pună mâinile. Altruismul și empatia au venit de la sine. Dacă îți practici meseria cu pasiune – în primul rând –, dacă știi calitățile pe care trebuie să le dețină un medic, atunci ești conștient să trebuie să ai altruism și empatie, pentru a fi bun în totalitate. Nu sunt de ajunse doar cunoștințele. Și nu mă refer doar la meseria de medic, ci la multe, multe alte meserii. Așa că da, Eitan Green a fost din toate câte puțin.

Mi-a plăcut Trezirea leilor, doar că au existat anumite aspecte care m-au împiedicat să îi ofer mai mult de trei stele pe Goodreads. De ce? Din cauza scriiturii, care m-a ținut pe loc, de cele mai multe ori, din a parcurge conținutul cu ușurință, din cauza faptului că au existat pagini obositoare, pline de tot felul de detalii pe care nu prea le-am considerat folositoare. Mi-ar fi plăcut ca acele momente de flashback să fi fost mult mai bine organizate, aș fi vrut ca la anumite scene să fi fost mai mult dialog – era necesar, de cele mai multe ori –, plus că unele explicații au fost cam alambicate, nu le-am înțeles foarte bine. În orice caz, dacă totul ar fi fost mai bine organizat de către scriitoare, lecturarea cărții ar fi fost mult mai ușoară; pentru mine, cel puțin. Dar ideea în sine a romanului a fost una foarte interesantă, un subiect despre care nu am mai citit înainte, așa că, în privința asta, am fost plăcut surprinsă. În concluzie, Trezirea leilor m-a introdus, pe de o parte, într-o lume brutală, tristă, dar atât de reală, dar și în una care mi-a arătat bunătate, perseverență, hotărâre și umanitate. O carte pe care recomand să o citiți, deoarece o să vă ofere întrebări la care, după ce o să o terminați de parcurs conținutul, vă veți gândi ceva timp pentru răspunsuri.