sâmbătă, 19 mai 2018

„Păcatele fiului” (Păcatele fiului, #1) de Theo Anghel

Mulțumesc editurii Quantum Publishers pentru cartea oferită spre recenzie.

DESCRIEREA: Lia este o tânără jurnalistă, angajată a unui tabloid bucureștean. Viața ei decurge liniar, fără evenimente notabile, până într-o zi când este trimisă pe teren, cu misiunea de a intervieva un bărbat acuzat de mai multe crime.

Cum rareori lucrurile sunt ceea ce par a fi, nici deținutul pe care îl cunoaște cu ocazia vizitei la închisoare nu se dovedește a fi ceea ce așteaptă Lia să găsească.

Cu timpul, cei doi descoperă o legătură subtilă care le unește destinele și, indiferent cât de mult se străduiesc să renege evidențele, trecutul se încăpățânează să influențeze prezentul amândurora.

RECENZIA: După ce ultimul volum al seriei „Am murit, din fericire” a fost lansat la Târgul de Carte Gaudeamus de anul trecut, scriitoarea Theo Anghel revine, la scurt timp, cu o altă poveste în mai multe volume. Aceasta a dat startul seriei cu volumul Păcatele fiului, un fantasy ce mi-a amintit puțin de unele scene din Prințul Persiei, pe care l-am putut cataloga ca fiind ușor întunecat  – și nu neapărat datorită imaginii de pe copertă –, ci mai mult anumitor elemente ce au fost prezente în carte, dar și a senzațiilor pe care mi le-a oferit acesta. În afară de toate aceste aspecte care m-au atras foarte mult și care mi-au făcut lecturarea foarte palpitantă, modul atât de stilizat de a scrie al lui Theo – despre care tot am mai discutat și în celelalte cărți ale ei –, poate fi recunoscut chiar și dacă numele acesteia nu ar apărea pe copertă. Ușor jucăuș, cu o tentă de sarcasm și amuzament, faptul că Theo Anghel reușește să facă din orice situație câte o glumă care să prindă și mai mult cititorul în poveste, refuzând să îl lase să se plictisească, este un plus bine-venit tot timpul, pe care îl voi aprecia întotdeauna în cărți. Atâta timp cât gluma respectivă este una care să se potrivească oarecum în context și care să pară naturală, nu forțată și introdusă în acea scenă doar de dragul de a fi acolo; iar la Theo totul a fost și este natural.  

Povestea care se ascunde în spatele banalei vieți a jurnalistei Lia, o poveste pe care aceasta va ajunge să o descopere cu timpul – vorbim despre fragmente pe care fie le va accepta cu ușurință, fie fragmente pe care va încerca să le respingă, cu toate că situația nu i-o va permite –, vor face din protagonistă un personaj care va fi tot timpul pus la încercare, din care elementele noi nu vor conteni să stea departe. Și cu toate că o consider pe Lia încă de la început un personaj puternic – mintea nu mă poate lăsa să nu găsesc asemănări între ea și Oriana –, de la un timp încerc să nu îmi mai fac o părere despre un anume personaj, mai ales dacă este și principal, încă de la primul volum. Când mă refer la acest aspect, nu mă îndrept neapărat spre faptul că Lia și-ar slăbi din putere pe parcurs, sau ar ajunge să mă dezamăgească în vreun fel – o va face, trebuie să recunosc, deoarece deciziile personajelor nu se potrivesc de fiecare dată cu ceea ce ai face tu, ca cititor, din afară –, ci prefer să mă leg de elementul imprevizibilului. Deja sunt învățată din seria anterioară cu felul cum întoarce situația Theo și cum dă totul peste cap, reușind să îți schimbe cursul unei idei pe care ți-ai format-o până atunci și pe care o consideri de siguranță – pentru că îți dorești ca toate personajele care îți plac să trăiască. Concluzia fiind că prefer să aștept volumul următor pentru a începe să-mi conturez o părere despre Lia, dar și despre alte personaje din serie, pe care nu le consider episodice. (Bărbatul misterios din închisoare nu a fost uitat, doar că o să aduc vorba despre el puțin mai jos în recenzie.)

Nu este un spoiler când scriu faptul că după întâlnirea – chiar și cea dintâi – dintre Lia și acel bărbat totul avea să se schimbe atât pentru ceea ce știa tânăra despre prezent, cât și pentru ceea ce urma să se întâmple în viitor. Dar ceea ce se petrece pe parcursul volumului Păcatele fiului veți afla în momentul în care vă veți apuca să citiți cartea. În momentul în care afli de la șeful tău că ești trimisă să iei un interviu unui tip aflat în închisoare, singurul lucru pe care îl ai în cap – în afara faptului că trebuie să dai tot ce ai mai bun din tine pentru ca articolul respectiv să iasă perfect – este o ușoară teamă pentru mediul în care urmează să te afli. Niciodată nu avea să îți treacă prin minte ideea cum că ceva total scos din filmele fantasy, dintr-o lume ireală, avea să te prindă în mrejele ei, refuzând să îți dea drumul. Sau cum ceea ce știai despre tine ca fiind ceva normal, era de fapt un aspect pe care creierul și destinul tău le ținuseră acolo pentru momentul potrivit. O nebuloasă de evenimente, de trăiri, de informații pe care îți este cu greu să le procesezi – darămite să și crezi cu tot sufletul tău –, de secrete care reușesc să schimbe viața unui om aparent ca oricare altul. La prima vedere nu ar părea nimic ieșit din comun la o carte, dar dacă ați citit seria „Am murit, din fericire” sau măcar știți din auzite de ceea ce scrie Theo Anghel, veți realiza imediat cum că previzibilul poate deveni instantaneu imprevizibil, când menționăm numele acestei scriitoare.

Personajele sunt dintre cele care ajung să se dezvolte pe parcurs, să își arate puterea și curajul pe care le ținuseră adânc ascunse în interiorul lor – sau despre care nici nu știuseră că le posedă –, ieșind la iveală în momentele cele mai grele, în care viața se află într-o balanță precară cu moartea, deasupra unei prăpăstii fără fund. Există unele personaje pe care le-am descoperit în acest volum despre care sunt foarte curioasă și entuziasmată de cum vor reuși să evolueze, cum vor ajunge să arate până la finalul seriei; unul dintre ele fiind chiar Dima. (Dacă Theo se va gândi să le țină în viață, având în vedere situațiile ce se arată la orizont, ce primejdii  le vor veni în cale.) Nu știu dacă ar fi indicat să aduc în discuție despre vreun personaj din viața bărbatului din închisoare, deoarece simt că vor aduce cu ele aspecte pe care consider că va trebui să le descoperiți singuri. Îmi este teamă să nu vă pricopsiți cu vreun spoiler care să distrugă o parte din suspansul și misterul acestui început de serie. Așa că mă voi rezuma doar la cele care sunt evidente și pe care veți ajunge să le citiți chiar din primele pagini, cum ar fi Dima pe care l-am menționat mai sus. Un bărbat care, chiar și cu ușoara lui timiditate din mișcări și gesturi – oarecum paralele cu meseria pe care o are –, a reușit să îmi însuflețească ușoare sentimente care nu pot spune că sunt neapărat sinonime cu mila, ci mai degrabă acele sentimente ce țin de curiozitate. Da, este un personaj care sunt sigură că se va dezvolta foarte frumos pe parcurs, un personaj care ar putea să fie printre preferați, așa că o să fiu foarte atentă la ce o să se întâmple cu el în această serie. 

Deținutul. Ei bine, acest bărbat poartă cu el secrete și o soartă pe care le-am putea cataloga ca fiind perfecte pentru locul în care se află – o închisoare. Dar când ți se permite să sapi mai adânc de atât, să treci de anumite rețineri, de straturi pe care la început îți este interzis să le vezi, realizezi că povestea lui este cu totul și cu totul diferită. Că locul din care provine nu ar fi de fapt acela pe care ți l-ai format în minte și că ceea ce aduce cu el trece foarte ușor de pragul cu care sunt obișnuiți niște judecători atunci când dau sentințele. Pentru că atunci când trecutul ajunge să se unească cu prezentul, atunci când întâmplările din spate fac parte dintr-o cu totul altă lume, când afli motivele reale pentru care acele decizii au fost luate la modul respectiv, ești nevoit să îți reconsideri părerile. Te afli cu povestea din nou de la zero, trebuind să o reconstruiești într-un cu totul alt fel. Ești nevoit să iei în calcul aspecte la care refuzai să te gândești la început, mai ales să privești ca fiind reale, opțiuni viabile, devenind de pe o parte nerăbdător în legătură cu modul cum se va continua povestea, dar pe de cealaltă înspăimântat la ce se vede în față, pentru soarta personajelor. Deoarece așa cum Theo Anghel a reușit să ne aducă o poveste spectaculoasă și nouă prin prisma seriei „Am murit, din fericire”, sunt sigură că nici prin acest volum al noii serii nu se va lăsa mai prejos. Așa cum am savurat fiecare carte din povestea anterioară, așteptând volumele cu sufletul la gură, sunt convinsă – deja mi se întâmplă cu Păcatele fiului – că va fi la fel și cu seria de față. Theo nu ne-a dezamăgit nici de această dată, așa cum am garanția că nu o va face niciodată.