sâmbătă, 5 mai 2018

„Colivia regelui” (Regina roșie, #3) de Victoria Aveyard

Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplarul oferit spre recenzie.

DESCRIEREA: Acum fără puteri și bântuită de greșelile fatale, Mare Barrow e prizonieră. Trăiește la mila unui băiat pe care l-a iubit cândva, dar care i-a răspuns numai cu minciuni și trădări. 

Ajuns rege, Maven complică plasa de păianjen țesută de răposata lui mamă și încearcă să păstreze controlul asupra întregului regat. Roșiii continuă să recruteze și se pregătesc tot mai intens pentru război. În mijlocul lor, Cal, prințul exilat, va face totul pentru a recupera tronul și inima lui Mare. Toată lumea pare la un pas să explodeze. 

În Colivia regelui, al treilea volum din seria de succes Regina roșie, rebeliunea ia proporții și loialitățile tuturor sunt puse la încercare. 

RECENZIA: Recenziile primelor două volume ale seriei Regina roșie nu vor putea fi găsite pe blog, deoarece acestea nu există. Am citit cărțile în perioada în care nu eram în colaborare cu editura Nemira, iar după ce am parcurs primul volum, Regina roșie, cu toate că mi-a plăcut foarte mult, nu am simțit nevoia atunci să îmi spun părerea pe blog. Dar cum Colivia regelui a fost primită în pachetul de la editură – la cererea mea, bineînțeles , este de datoria mea să discut despre acest volum, cu toate că simt un gol când mă uit la secțiunea cu recenzii și văd trecerea directă la cartea a treia din serie. Dar cine știe, posibil ca după un timp destul de îndelungat, să simt nevoia să recitesc cele două volume, astfel scriindu-le și câte o recenzie fiecăreia. Am ținut să precizez acest aspect atât pentru a explica de ce nu veți găsi și câte o postare despre Regina roșie și Sabia de sticlă, dar și pentru că, având în vedere că scriu – pentru întâia oară  despre această poveste pe blog, înainte de a începe să discut strict despre acțiunea din Colivia regelui, voi menționa și câteva lucruri destul de importante cu m-am confruntat și care au însemnat foarte mult pentru mine în celelalte cărți din seria scriitoarei Victoria Aveyard. Aspecte legate mai mult de unele personaje principale și secundare – care mi-au atras atenția pe plan pozitiv sau negativ , nu neapărat despre ceea ce s-a întâmplat în privința evenimentelor. Plus că o să reușiți să observați și niște ușoare discrepanțe dintre trecut și prezent; cum priveam atunci și cum văd acum, după lecturarea Coliviei regelui.
Îl urăsc din tot sufletul, mai ales pentru că nici acum nu mă pot împotrivi sentimentului de milă pentru umbra acelei flăcări. Oamenii nu se nasc monștri. Ajung să fie așa mai târziu. La fel s-a întâmplat și cu Maven. Cine poate spune cum ar fi trebuit el să fie? 
Am tot citit în diferite comentarii pe care le postau pe Goodreads – cu precădere cititorii din afară , cum că seria de față s-ar asemăna foarte mult cu trilogia Jocurile foamei. Comentez strict din perspectiva unei persoane care doar a văzut filmele, așa că nu am apucat să citesc și cărțile atât de cunoscute, dar luând elemente din trilogia lui Suzanne și din seria Victoriei nu pot spune că nu există oare și ce asemănări între ele, dar consider că se încadrează mai mult în limita bunul simț. Aspecte pe care le-am considerat oarecum inevitabile. Plus că, ajungând deja la al treilea volum cu seria de față, o văd devenind destul de independentă și, sincer, aș putea-o asemăna mai mult cu Grisha a lui Bardugo, referindu-mă la elementele fantastice din ambele povești, ce țin de puterile pe care le au anumite personaje. Recunosc, Regina Roșie nu este și nu a fost o lume creată care să mă dea pe spate foarte mult, dar a avut și are momente de independență, care o fac diferită și într-un fel specială pentru mine. Știți cărțile acelea pe care le-ați citit, sunteți conștienți că nu sunt tocmai scoase dintr-o sferă a extraordinarului, că sunt clișeice de cele mai multe ori, dar totuși vouă v-au plăcut foarte mult și undeva acolo în sufletul vostru nu puteți să le faceți să dispară? Cum sunt unii cititori cu Fifty Shades sau cu mai știu eu ce alte cărți care nu sunt tocmai foarte apreciate, dar voi vă simțiți atrași de acea lume. Precum o plăcere vinovată. Așa mă simt eu când mă gândesc la seria de față. Totuși, Regina Roșie – așa cum am menționat mai sus  nu se poate compara cu trilogia erotică, dar când o citiți nu puteți să nu vă amintiți – într-o oarecare măsură  de o altă carte. Dar ca o concluzie la acest subiect, seria Victoriei Aveyard are și aspecte care o pot diferenția foarte ușor de alte serii, dar și clișee, și cu toate acestea nu m-a lăsat indiferentă și sunt sigură că nu o să mă lase nici la ultimul volum.

Diferențele acestea de trai, de etică socială și de tot ceea ce ține de cum își duceau viețile Roșiii și Argintii nu au avut cum să nu creeze, de-a lungul timpului, o revoltă iscată de cei dintâi menționați. Faptul că Argintii au fost  printr-o circumstanță despre care voi discuta puțin mai târziu – înzestrați cu anumite abilități supraomenești a creat o balanță între muritorii care nu aveau niciun drept să trăiască mai bine, și între cei care puteau fi considerați ca fiind niște zeități. Nimănui nu-i place să fie considerat inferior, cu atât mai mult oamenii care știu că muncesc mai mult pentru a primi nimic și că produc mult mai multe, față de cei care au de toate, oferind mai puțin. Un aspect care se regăsește și în realitate, în orice țară, doar că motivele acestor discrepanțe uriașe se datorează altor factori, mai puțin ce țin de domeniul fantasticului și mai mult de cel al banului. Dar totul se schimbă mult mai drastic în momentul în care apar persoanele cu sângenou, acei oameni cu sânge roșu care dețin puteri de Argintii. Ce mi-a plăcut până acum în această serie legat de aceste două tabere a fost faptul că cei care conduceau s-au folosit de aceste lucruri pentru a crea altceva, cu toate că existența acestora nu este una foarte veche. Un acel ceva pe care nu îl prea pot explica în cuvinte, dar care în capul meu există.
Zâmbetul lui este oricum, numai binevoitor nu. Subțire și tăios ca un brici, gata să mă muște cu toți dinții. Dar ochii, ochii lui sunt cei mai îngrozitori. Ochii ei, ai Elarei. Pe vremuri credeam că sunt reci, ochi de gheață vie. Acum știu mai multe. Cele mai dogoritoare focuri ard cu flacără albastră, iar ochii lui Maven nu sunt o excepție. 
Cred că experiența pe care am trăit-o în Regina roșie și Sabia de sticlă  în Colivia regelui reușind să se schimbe într-o oarecare proporție  a fost una foarte în contradictoriu cu sufletul meu, deoarece foarte puțin personaje care au apărut în ambele volume au rămas așa cum le-am descoperit. Cele mai multe ba ajungeau să îmi schimbe impresia despre ele, fie îmi plăcuseră foarte mult la început ca apoi să se întâmple ceva și părerea să mi se schimbe brusc, fie invers. Iar Mare Barrow a fost unul dintre puținele personaje principale despre care nu am știut ce să cred, nu am fost în stare să îmi formez o părere finală, în afară de faptul că o persoană mai sucită și mai indecisă ca ea, nu cred că există. La fel și Cal, iar din acest trio  care în capul meu nu e amoros, iar acel pătrat refuz să îl iau în calcul , Maven este cel, dintre acele puține personaje din serie, unde plăcerea pentru el s-a continuat și până la finalul volumului trei. În privința lui am rămas constantă.

Nu pot spune că  dintre toate cele trei volume citite  Colivia regelui a fost cel mai sângeros volum, deoarece nu s-a putut compara cu Sabia de sticlă, acolo unde dispariția unor personaje la care nu s-ar fi așteptat nimeni, a reușit să mă șocheze foarte mult. Nu când unul dintre caracterele mele preferate a fost ucis atât de fulgerător, determinând-o pe Victoria Aveyard să își mai formeze un dușman. Pentru asta nu o voi ierta niciodată, oricâtă plăcere ar putea să îmi aducă cu volumul final. Pe de cealaltă parte, în Colivia regelui am putut trece la un alt nivel din punct de vedere al nebuniei, al informațiilor aflate, dar și al destăinuirilor foarte neașteptate dar înțelese pe deplin. Poate că înainte să fi aflat acele lucruri aș fi putut să condamn anumite alegeri luate, dar după ce am citit acele fragmente, am realizat că nu mă simt în stare să mai judec deciziile finale. Oricât de mult m-ar durea consecințele pe care unele personaje ar urma să le îndure. Datorită acestui punct, mă simt legată de acest personaj până la sfârșitul sfârșiturilor, ca să o spun așa.  

Știți cum a fost Colivia regelui pentru mine, dacă povestesc legându-mă de alte lucruri? Te îmbarci la un alt treilea drum  după ce știi cât de urât s-a terminat cel de-al doilea , lași mașina să te ducă pe ruta pe care o cunoști, ca apoi să ia un viraj brusc, cu o destinație total opusă, unde nesiguranța și incertitudinea sunt singurele lucruri pe care le mai știi. Așa m-am simțit eu cam de la jumătatea volumului, dacă nu puțin mai departe. Aveam în cap formate niște imagini finale, după ce am cules bucățile de puzzle din Sabia de sticlă, știind deja cum avea să arate capătul; pentru un anumit punct din poveste. Ei bine, când ești rege regulile nu există, nimeni și nimic putând să îți ordone să rămâi pe acea cărare. Inițial aș fi vrut să culeg din nou bucățile de puzzle, să văd cum va fi imaginea după Colivia regelui, dar sunt convinsă că aș lucra în zadar. Nici după atâtea serii pe care le-am citit, de-a lungul timpului, nu am ajuns să mă învăț minte. Poate pentru că sunt mult prea încăpățânată și îmi place să îmi fac rău când vine vorba de povești.
O secundă mă simt nespus de fericită. Dar imediat îmi aduc aminte că monștrii sunt mult mai periculoși atunci când le este frică.
Personajele s-au schimbat foarte mult de la primele două volume și până la finalul acestuia, unele atât de mult sau de neașteptat încât nu te mai surprinde nimic. Și cu toate că multe au făcut-o poate doar de fațadă, cu un scop foarte bine format, parcă refuz să nu îmi imaginez ce frumos s-ar vedea dacă acele scopuri ar dispărea, schimbarea venind de la sine și fiind una spre binele tuturor, primită cu brațele deschise. Aș fi vrut să dau drept exemplu un alt personaj, dar tare îmi este să nu dau un spoiler, așa că o să mă rezum la foarte principala noastră Mare Barrow. Chiar ea a spus-o într-un moment al ei de singurătate cum că îi părea foarte rău pentru aroganța pe care o manifestase în anumite privințe cu unele personaje și că regreta foarte mult. Chiar și fără destăinuirea ei, tot aș fi văzut aceste regrete prin comportamentul ei, prin felul de a se manifesta în anumite privințe, totul fiind foarte vizibil împreună cu începerea ei de a se maturiza, de a nu se mai plânge din orice prostie, de a deveni și mai independentă dar și de a lua decizii pe căi raționale, nu împinsă și influențată de alți factori care, din perspectiva mea, nu ar trebui luați în calcul în unele privințe. Mi-a plăcut foarte mult să îi descopăr și aceste laturi, să o văd altfel față de cum fusesem învățată în celelalte volume, iar un exemplu foarte potrivit ar fi ceva ce s-a întâmplat mai spre final. Dar o să descoperiți doar citind această parte a seriei.

Au fost și momente în care nu am fost deloc încântată de cum au decurs întâmplările, preferând să ia o altă turnură, dar nu pretind a-mi dori ca totul să fie perfect, deoarece nu ar mai exista suspans, imprevizibil și dorință de a citi în continuare, dacă mi s-ar da totul de-a gata. De felul meu sunt o fire care se emoționează foarte ușor, așa că nu am putut să rămân indiferentă când am ajuns la unele scene din carte care au fost mai sensibile, fie legate de anumite conversații sau de monologuri pe care le avea uneori Mare; da, a devenit mai puternică și apreciez acest aspect, dar știind cum s-a terminat Sabia de sticlă, disperarea ei și uneori simpla dorință de renunțare, mă frustrau, parcă vrând să plâng cu ea din cauza nervilor, pentru că nu se întâmpla nimic bun. 
 Când intri, roagă-te să ieși. Când ieși, roagă-te să nu te mai întorci niciodată.
  Nimeni nu vine să mă ia de aici. Este o cruzime să lași loc pentru speranță acolo unde nu trebuie să fie decât deznădejde.
Nu mai țin minte dacă în celelalte volume s-a discutat despre acest aspect, dar un lucru pe care l-am așteptat foarte mult a fost motivul pentru care Argintii au ajuns să fie așa, în Colivia regelui explicându-ni-se istoria acestora, dar și mai mult de atât. Și mi s-a părut foarte interesant cum a luat totul naștere, cum s-au divizat, dar și faptul că unele schimbări au fost atât de drastice, încât mi-a fost greu să îmi imaginez cum totul fusese întors cu susul în jos. Aș fi foarte interesată să descopăr mult mai multe, deoarece m-a captivat foarte mult istoria Nortei, dar și a celorlalte regate din jur, și sper foarte mult ca Victoria Aveyard să ne relateze mult mai multe. Am o presimțire  și sper să fie de bun augur  cum că mai sunt multe de spus despre trecutul personajelor și al evenimentelor de demult. O parte pe care am așteptat-o, dar pe care, sincer, nu credeam că voi ajunge să o și primesc. Iar pentru acest lucru, cu toate că mi-a plăcut mai mult Sabia de sticlă  acțiunea parcă a fost mult mai existentă, iar suspansul mult mai intens, chit că în Colivia regelui Mare se afla la mâna lui Maven , volumul de față urcă pe primul loc. Dar și pentru că perspectivele din care a fost povestită cartea de față au depășit mintea lui Mare, trecând și la alte personaje.

Războiul bate la ușile tuturor  fie că ești din Norta, Ținutul Lacurilor sau alte regate , un război mânat de răzbunare, de arătarea puterii, dar și de libertate. Alți conducători iau naștere, dorințe care ar putea să aducă pacea dacă s-ar îndeplini, alianțe create pentru întărirea armatei, dar încheiate și cu scopuri personale. Prietenii puse la încercare, vieți luate pentru a lua naștere altele, dar și despărțiri care nu garantează nicio secundă că se vor reîntâlni. Colivia regelui a pregătit terenul pentru lupta finală din War Storm, pentru o ciocnire a forțelor naturii sau a celor interioare, unde consecințele cele mai grave sunt moartea și tirania unui conducător învățat să fie așa, dar în al cărui suflet se găsesc două vieți total opuse. Nu îmi pot imagina ce s-ar putea întâmpla în cartea finală, dar după titlu sper să fie ceva epic, dar cu un final care să nu mă lase cu un gol prea mare, pe care să îl accept mult mai ușor. Tare îmi este teamă să nu se întâmple fix contrariul. Dar până la War Storm, voi reflecta în amănunt asupra acestui volum trei.