miercuri, 24 ianuarie 2018

„Traficantul de umbre” de Monica Ramirez

DESCRIEREA: Francez prin naștere, Laurence-Jacques Fournier nu s-a considerat niciodată ca aparținând unei anumite naționalități. Laurence e o pasăre rară și liberă. Ca lider al unei rețele internaționale de hoți de elită fură bijuterii și obiecte de artă, secrete politice și industriale, proiecte militare secrete și armament. Toate extrem de profitabile pe piața neagră.

Laurence și-a stabilit cartierul general la Bruxelles pentru un motiv foarte bun: în calitate de sediu al Uniunii Europene şi NATO, Bruxelles este un mega-oraş european cu mentalitate de Babilon la scară redusă, o metropolă internaţională în care se intercalează un amalgam de limbi, culturi şi tradiţii. Pe lângă variatele stiluri arhitecturale, Bruxelles găzduiește peste optzeci de muzee, numeroase atracţii turistice, o viaţă de noapte trepidantă și cel mai mare depozit de armament din Europa de Vest. Ceea ce devine extrem de interesant pentru Laurence şi grupul său de hoţi.

Activitățile lor atrag însă atenția unei organizații secrete și puternice, probabil gardianul din umbră al UE. Nu știe nimeni cui îi este subordonată, nu se știe nici măcar dacă există cu adevărat. La un moment dat, Belgia și Austria sugeraseră crearea unui Serviciu de Informații al Uniunii Europene după modelul CIA–ului, dar, ca de obicei, guvernele statelor membre nu ajunseseră la un acord comun în ceea ce privește schimbul de informații și modul de colaborare. Așa că, cel puțin în mod oficial, propunerea fusese respinsă. Și totuși... 

Într-o lume a secretelor întunecate, mai există loc și pentru iubire?

RECENZIA: Mi-am dat seama zilele astea că nu ar trebui să mă mai sperii atât de mult de faptul că intru în sesiune și nu voi mai putea să citesc nimic în această perioadă. Dacă știi cum să îți organizezi zilele, consider că o oră tot poți fura din timpul pentru învățat (oricum nu poți și nu e nici indicat să nu iei pauze pentru a te mai destinde). Înainte îmi formasem o regulă prin care luasem hotărârea să nu mai încep nicio carte la puțin timp înainte să intru în sesiune, deoarece dacă nu aș fi putut să o termin de citit până atunci, aș fi stat cu gândul la ea, săptămâni în șir. Dar se pare că, în ciuda faptului că nu m-am putut abține și m-am apucat de Traficantul de umbre, nu m-a distras așa cum m-aș fi așteptat la început. A fost totul în regulă, mai ales că – cu toate că a fost o carte despre spionaj, în care trebuia să îți pui mintea la contribuție pentru a desluși anumite mistere – s-a putut citi foarte ușor. Din cauza asta am și reușit să o termin de citit atât de repede și chiar mi-a conferit relaxeze și a putut să mă încarce cu ceva energie. 

După ce am încheiat povestea din Traficantul de umbre, am intrat pe Goodreads – ca de fiecare dată când se întâmplă asta – pentru a-i da o notă și am spus că dacă tot mă aflu acolo, să citesc și câteva recenzii ale celorlalți cititori. Eram curioasă ce le-a transmis lor cartea și dacă au fost pe aceeași lungime de undă cu senzațiile pe care mi le-a oferit mie. Singurul lucru pe care o să îl menționez legat de asemănarea dintre majoritatea și mine a fost faptul că, într-adevăr, mi-a adus aminte de seria „Alina Marinescu”. Și nu a fost un lucru de condamnat, ceva care să nu îmi placă. Cum seria respectivă a fost – și este, de ce să mint – una dintre seriile mele preferate, simțeam un ușor dor pentru lumea de acolo, așa că Traficantul de umbre a picat numai bine. Bineînțeles că am considerat că seria a fost mai complexă în privința personajelor și a întregii organizații, și puțin mai complicată în cazul anumitor aspecte, dar m-am bucurat de lecturarea acestui roman de parcă aș fi citit pentru prima dată despre spioni, asasini și această lume atât de ascunsă, dar totodată la vedere.

În Traficantul de umbre avem de a face cu un hoț de elită, cu un geniu al șiretlicului și al imprevizibilului, un bărbat care luptă până la moarte pentru tot ceea ce își propune să aibă și nu renunță – cu niciun chip – în fața obstacolelor. Un hoț al întunericului cu chip de prinț al luminii, ca să o spun așa. După descrierile din carte pare a fi un bărbat care, la prima vedere, nu ar fi ceea ce este, că niciodată nu te-ai fi gândit că un asemenea om ar ascunde în interiorul lui asemenea secrete, atâtea morți săvârșite și atâta duritate în gândire. Dar, până la urmă, știm cu adevărat cum sunt cei de lângă noi? Îi cunoaștem așa cum pretindem că o facem? Pentru că întrebările acestea se pliază atât de bine pe povestea lui Laurence, pe ceea ce le relatează celor apropiați pentru a-și ascunde adevărata identitate, încât foarte rar ajunsesem că cred ceea ce spunea acesta. Mă gândeam: oare acum spune adevărul, oare chiar nu a făcut lucrul ăsta, sau doar este o asigurare fără nicio garanție? Dacă stau puțin să mă gândesc, după ce am scris aceste propoziții, cred că acesta ar fi motivul principal pentru care îmi plac atât de mult genul acesta de cărți. Chiar dacă povestea ar fi povestită la persoana întâi, când gândurile personajului care narează sunt singurele care îți apar în fața ochilor, nici atunci nu ai fi complet sigur dacă spune adevărul sau nu. Iar în Traficantul de umbre, când totul a fost relatat la persoana a treia, cu atât mai mult am fost și mai suspicioasă.  

Că a fost mai mult un roman de acțiune sau de dragoste, cred că aici depinde de cititor. Pentru mine, în prima parte nici nu l-am considerat ca fiind deloc romantic, dar pe mai departe, într-adevăr, elementele romantice au fost tot mai prezente. Dar așa cum am spus, consider că fiecare îl percepe exact așa cum dorește. Dacă cititorul este unul iubitor de povești de dragoste, categoric că va tinde să îl îndrepte mai mult spre acea direcție – chiar și cu acțiunea prezentă mai peste tot –, la fel petrecându-se și în cazul cititorului împătimit mai mult de cărțile unde predomină acțiunea. Asta îmi place foarte mult la ceea ce crează Monica Ramirez: faptul că nu îi poți cataloga o carte ca făcând parte doar dintr-un anumit gen. După părerea mea, încearcă să le combine pe toate, în așa fel încât să iasă ceea ce ne-a oferit, și ne oferă. Și de această dată dau drept exemplu Traficantul de umbre. Pe tot parcursul lecturării romanului a existat – bineînțeles – acțiunea și romantismul, dar nu au lipsit nici fragmente din genul horror (a existat o scenă în care, efectiv, proiectându-mi imaginea respectivă în fața ochilor, aproape că mi se făcuse rău de la detaliile oferite), suspans cât cuprinde, dar am fost confruntată și cu ceva dramă. Și nu doar atât, dar dacă privești prin ochii unui om monoton, liniștit și care nu prea iese viața lui liniară, care nu prea are parte de adrenalină, ai putea crede că anumite momente sunt de domeniul fantasticului. Cum să distrugă un om un elicopter doar cu ajutorul unui pistol? Poftim? Dar, bineînțeles că fiind deja familiară cu seria „Alina Marinescu”, astfel de scene le consider vitale în cărțile de genul. Și nu mă mai surprind așa cum o făceau la început, ci doar aștept să se întâmple.

Intrigă, suspans, o lume de-a dreptul nebună și lipsită de orice milă în privința oferirii de jertfe Morții. Persoane care își sacrifică cam toată viața din spate, pentru a o îmbrățișa pe cea din față. Oameni care omoară și apoi merg mai departe, personaje pe care într-o secundă le citești replicile, ca apoi să descoperi că nu mai există; totul a fost de un imprevizibil încât uneori mă durea. Dar finalul, oricât de mult am jelii pe parcursul poveștii, oricât ne-am ruga la puțină milă din partea autoarei și oricât de speriați am fi de încheiere, Monica Ramirez ne oferă doar ceea ce ea consideră că se potrivește cu atmosfera pe care ne-a creat-o. Te poți pune în genunchi, implorând să aibă milă de tine, dar eu cred că ea ar spune doar atât: viața e dură, cititorule, îmbrățișează ceea ce îți oferă și lasă smiorcăitul că nu o să te ducă nicăieri. Poate că nu finalul ar determina-o să spună asta, dar categoric că parcursul cărții ar putea să fie un motiv. Mi-a plăcut mult Traficantul de umbre și dacă Monica Ramirez ar dori să ne ofere doar povești de genul – cu spionaj, asasini și ogranizații secrete –, m-aș mulțumii cu atât, deoarece știe cum să o facă, și o face foarte bine. Iar faptul că ne pregătește o trilogie tot în genul acesta, nu poate decât să mă bucure nespus de mult și să mă determine să o aștept cu foarte multă nerăbdare.