miercuri, 17 ianuarie 2018

„Te văd!” (Urlet în tăcere, #2) de Marina Neagu

DESCRIEREA: Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor, jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută. Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers. Când violența îmbracă țesuturi umane, viața Sarei este salvată în mod misterios. Dar supraviețuirea vine cu un preț mult prea mare. 

În cel de-al doilea volum, povestea Sarei continuă, răspunzând unor întrebări și născând altele. Dragoste ce dăinuiește peste vremuri, mister, personaje bine clădite, tensiune și un ritm ce nu-ți permite să lași cartea din mână, te vor transforma în fanul acestei serii. 

RECENZIA: Nu mai țin minte când am citit primul volum al seriei, Urlet în tăcere, așa că atunci când m-am apucat de acest volum, nu mai țineam minte nici măcar detaliile cele mai importante din carte, deci presupun că parcurgerea lui a fost acum destul de mult timp. Dar spre norocul meu, cu cât avansam tot mai mult în poveste, am reușit, cât de cât, să mai fac niște conexiuni cu volumul anterior, ceea ce a conferit mai multă ușurință pentru parcurgerea cărții de față. Chiar a fost o ușurare deoarece nici nu prea îmi doream să recitesc Urlet în tăcere, din cauza faptului că mai am puțin și intru în sesiune, așa că îmi doream ca până la pauză de câteva săptămâni, să pot să termin ceea ce aveam în #currentlyreading; nu îmi place ca atunci când știu că nu îmi va mai permite timpul să citesc, să am cărți începute. M-aș simți puțin presată de respectiva lectură, plus că, din acest motiv aș fi mai tot timpul distrasă, fără a-mi concentra toată atenția asupra învățatului. (Dar sunt bine, am terminat tot ce mi-am propus, deci pot să spun că întâmpin săptămânile de învățat pentru cele șapte examene, cu inima puțin mai liniștită. Nu că nu o să îmi doresc mai tot timpul să fac altceva decât să stau cu ochii în cărți, caiete și schițe, dar nu o să am ce face.)

Fiind deja veterană în ale cărților scrise de Marina Neagu – cu Frumuseți monstruoase și Urlet în tăcere în portofoliu –, nu a fost pentru mine o surpriză faptul că stilul autoarei este unui linear, cursiv și care te introduce cu ușurință în povestea oferită. Și cu toate acestea, m-am simțit puțin îngreunată în unele momente, deoarece au fost anumite scene care m-au lăsat puțin în ceață – neavând vreo legătură cu faptul că nu prea mi-am mai adus aminte de întâmplările din primul volum –, din cauza faptului că nu reușeam să îmi dau seama cum de se ajunsese în acel punct și care era motivul. De ce spun că nu consider că ar avea vreo legătură cu primul volum? Pentru că acele scene păreau a fi individuale, niște acțiuni pe care nu cred că le-aș fi înțeles mai bine dacă aș fi deținut vreo informație în plus; probabil pentru că trecerea a fost destul de bruscă, fără explicații detaliate. În orice caz, nu a fost un inconvenient foarte mare, așa că nu m-a deranjat într-o măsură supărătoare. 

Te văd a fost un volum plin de acțiune, cu răsturnări de situație și cu dezvăluiri neașteptate din partea anumitor personaje. Toate înconjurate de istoria și de profeția care a dat naștere tuturor nenorocirilor din viața Sarei, care – cu siguranță – a fost pusă greu la încercare de către ideile Marinei Neagu. Un volum palpitant, care te ține pe jar și care este încărcat cu fel și fel de măști de care îți este foarte dificil să observi ceva din cauza lor. Nu știi cine se află în spatele acestora, nu ești sigur că informațiile pe care le-ai primit sunt adevărate sau doar încearcă să te inducă în eroare – ca un fel de constrângere –, nu mai poți avea încredere în nimeni, în așa fel încât să nu mai poți face diferența dintre cine îți este prieten și cine este dușman. Iar toate aceste nesiguranțe și dezamăgiri pe care Sara le-a primit din partea anumitor personaje, au reușit să o determine pe aceasta să înceapă să privească totul cu mai multă suspiciune. Iar acest aspect mi-a plăcut, că a fost capabilă să gândească de una singură, să discearnă între adevăr și minciună, și să realizeze că dacă vrea ca cei dragi de lângă ea să trăiască, să se lupte până în pânzele albe pentru ca tot ce este rău să dispară. Cu toate că Sara, aparent pare un personaj naiv, cu o personalitate nu foarte independentă, aparențele pot fi mereu înșelătoare. Și cred că prin volumul Te văd, Sara a reușit să își arate și mai mult puterea și curajul pe care le deține. 

Jocuri murdare ce doresc să învrăjbească personajele între ele, lupte pentru supraviețuire și iubiri care nu contenesc să se oprească din a spera că vor ajunge să își vadă adevăratele intenții. Pentru că am ajuns să te văd cum ești cu adevărat, nu cum de fapt te arăți pentru a păstra niște aparențe și pentru a-ți îndeplini misiunea mai mult sau mai puțin onorabilă, te văd destul de bine pentru a-mi da seama că tot ceea ce știam despre tine a fost numai o minciună îngrozitoare, dar te văd și cum o să fii lângă mine  sau nu , în bătălia ce va urma să vină. Iar modul cum s-a terminat volumul, cu acea răsturnare de situație pe care nu mă așteptam ca Marina Neagu să ne-o ofere, mi-a dat destul de mult de gândit pentru următorul volum și pentru cum se va continua povestea Sarei și a celorlalte personaje, acum introduse într-o lume cu mult mai complicată și mai imprevizibilă față de cum era cea cu care se obișnuiseră. O lume a misterelor, a pericolelor și, de ce nu, a morții.