sâmbătă, 7 iulie 2018

„Începutul unui Coșmar” (Ephialte, #1) de Cristinne C. C.

Mulțumesc editurii Quantum Publishers pentru cartea oferită spre recenzie.

DESCRIEREA: Ne aflăm într-o Nouă Lume ce se zbate să supraviețuiască în urma unui eveniment cataclismic ce a avut loc cu mai bine de cinci sute de ani în urmă, o lume în care oamenii încearcă pe de-o parte să reconstruiască, iar pe de altă parte, să lupte împotriva unei boli cumplite și misterioase. Însă există și alte creaturi ce trăiesc printre ei, Ephialte și Umbre.

Alisia Iacob, o tânără impulsivă, non-conformistă, un Ephialt novice, abia trecută de Inițiere, se trezește aruncată dintr-o banală coincidență într-o serie de evenimente ce o plasează în mijlocul unui adevărat conflict între ephialte și dușmanii acestora, Umbrele.

Descoperind din întâmplare intrigile țesute de unul dintre cei mai importanți și puternici oameni, secrete ce pun în pericol atât viața oamenilor, cât și a Ephialtelor, Alisia devine ținta principală a mai multor dușmani.

Pentru a supraviețui, se vede nevoită să lege alianțe neașteptate, dar și să-și descopere abilități surprinzătoare și periculoase. În mijlocul tuturor acestor evenimente  ce se succed cu rapiditate, la fel de neprevăzută este și descoperirea primelor atingeri ale pasiunii, pentru ca, la fel de brusc, să fie curmate de resentimente vechi și înrădăcinate.

RECENZIA: La început mi-am dorit foarte mult să citesc această serie deoarece coperta primului volum mi s-a părut a fi una dintre cele mai frumoase; da, este unul dintre motivele pentru care sunt atrasă, în primă fază, de o carte, și nu cred că este ceva de condamnat. Apoi totul s-a completat minunat cu titlul seriei  nu mai auzisem niciodată de termenul de ephialt, plus că aducea în față un nou tip de creaturi, lăsând în spate vampirii și vârcolacii atât de mega-folosiți  și cu descrierea, care toate mă fascinaseră foarte mult, încât nu mi-am putut luat ochii și gândurile de la povestea lui Cristinne C. C.. O poveste care presimțeam că îmi va aduce ceva mai mult decât interesant, și am avut o intuiție bună, deoarece povestea Alisiei și a celorlalte personaje a fost una pe care am primit-o cu brațele larg deschise. Plus că, pe lângă povestea în sine, autoarea deține un stil de-a scrie foarte hipnotizant, care te introduce în toată acea lume stranie  dar totodată fascinantă  fără prea mult efort. Și cu toate că seria Ephialte este, din câte am observat, debutul acesteia în literatură, eu nu prea am descoperit-o ca fiind astfel. Încă de la primele pagini mi-a lăsat impresia că știe foarte bine cum să mânuiască crearea unei povești și cum să împletească între ele cuvintele pentru a oferi o poveste credibilă, fără a părea artificială și care să sece dorința de a mai continua să citești. 

Din câte am înțeles  și sper să nu fi trăit cu impresia asta greșită , seria se desfășoară într-un viitor românesc, pe teritoriul țării noastre. Unele indicii asta mi-au dezvăluit, dar nu sunt complet sigură dacă este și adevărat. În orice caz, locul unde se petrece acțiunea mi-a stârnit oarecum niște fiori stranii pe șira spinării, deoarece mi-a dat impresia unui viitor apocaliptic, și nu atât de mult datorită acestor ephialte, cât atmosferei pe care mi-am imaginat-o și a locurilor în care s-au desfășurat mai toate întâmplările. Întunecat, ușor horror, dar și cu un strop de lumină și o pulbere de romantism care, cu toate că nu a fost atât de mult scos în evidență în Începutul unui coșmar  fiind mai mult voalat , el cu siguranță că a existat. Și mi-a plăcut, deoarece, pentru mine, oricând este loc și indicat să existe puțină iubire; parcă însuflețește mai mult orice poveste și oferă o fărâmă din speranța aceea care îți dă  de această dată  acei fiori minunați și care îți sporesc și mai mult dorința de a citi. Cum am spus, la mine se aplică așa ceva. Și ca să o continui tot pe aceeași idee despre care am început să discut la începutul paragrafului, dacă totul se întâmplă într-o Românie schimbată puțin de Cristinne, cu atât mai bine. De fiecare dată când un autor român se hotărăște să plaseze acțiunea la noi în țară, mă simt și mai mult conectată cu povestea, cu toate că, de această dată, nu am recunoscut – la modul de complet sigură – un anume loc, în afară de faptul că, țin minte, într-un fragment s-a menționat de Marea Neagră. Și cred că acel loc unde a fost dusă Alisia, se găsea acolo. Dar cum am terminat cartea acum destul de mult timp – și cum mai am una la activ citită, deci am în cap mai mult ce s-a întâmplat în aceea –, nu mai sunt complet sigură de anumite aspecte.
[...] Ca un voal plutitor, mai întâi transparent, dar care deveni din ce în ce mai vizibil cu fiecare clipă, durerea începu să prindă culoare și formă. L-am lăsat să mă cuprindă, să mă învăluie, să-mi intre în suflet. Și de acolo, din străfundul meu, o forță albă, rece, se hotărî să se trezească, să se întindă, să se dezmorțească. Am simțit-o prelingându-mi-se în vene și punând stăpânire pe întreaga mea ființă. Durerea se schimbă în lumină și energie, iar eu am știut să nimic nu avea să-mi mai stea în cale.
Așa cum am adus în discuție mai la început, Cristinne a adus în atenție un nou tip de creaturi, pe care – sunt complet convinsă – toți cititorii le-au găsit foarte fascinante, atrăgând atenția și celor care încă nu au citit măcar primul volum al seriei. Istoria ce ne-a fost povestită, felul cum ajung să fie ephialte, dar și consecințele care există de pe urmă transformării în acestea, au demonstrat o imaginație foarte vastă din partea scriitoarei. Iar acesta este unul dintre altele exemple care mă determină să cred că literatura contemporană din România, încă are foarte mari speranțe să se ridice la nivelul celei din străinătate. Deoarece, cu astfel de autori, totul se poate ridica la un nivel și mai sus față de mulți scriitori din afară. Ephialtele sunt ființe pe care le-am descoperit a fi mult mai atrăgătoare – din anumite privințe – față de alte creaturi pe care le-am descoperit, de-a lungul timpului, în cărțile fantastice. Iar totul se împletește într-o poveste și mai interesantă, atunci când intră în joc și Umbrele, pe care – în ciuda faptului că sunt privite a fi niște personaje distrugătoare – nu pot spune că le-am urât. Cel puțin nu din prima clipă. Poate se datorează totul plăcerii pe care o am pentru acele personaje care distrug pacea și liniștea, care aduc acțiune și sentimente puternice de teamă și neîncredere în celelalte ființe din lumea respectivă, sau poate pur și simplu au ceva ce stârnește această atracție. Cert este că, în ciuda faptului că am fost puțin dezamăgită de Victor în ultima parte a volumului, cu siguranță că acest personaj a fost un factor foarte puternic pentru care am descoperit Umbrele ca fiind foarte interesante și de ținut un ochi atent pe ele.

Cât despre alte personaje, prefer ca de la primul volum să nu mai discut atât de detaliat despre ele, cu toate că Alisia și Max au fost preferatele mele, plus încă alte trei nume. Voi lăsa ca volumele viitoare să spună mai multe despre acestea, mai spre final ajungând să îmi fac o părere finală despre toate cele care mi-au atras atenția; fie că a fost vorba de o atenție plăcută, sau nu. Pentru că, atunci când un autor construiește o poveste cu multe întâmplări, cu mistere și relatări care mai de care, când ți se arată tot felul de povești și lucruri, nu ai cum să nu îți formezi și anumite personaje pe care să nu le placi atât de mult. Cu toate că, din ce ai reușit să citești și să îți dai seama, scriitorul respectiv nu a dat impresia că a îndreptat personalitatea și deciziile personajului respectiv înspre sfera celor nu foarte îndrăgite. 

Cristinne C. C. este unul dintre acei scriitori pe care nu trebuie să îi scapi din ochi, pe care este bine să îi urmărești, atunci când vine vorba despre activitatea literară, așteptând cu înfrigurare fiecare carte pe care o va publica de acum încolo. Știu că este foarte din timp – am citit abia Începutul unui Coșmar din această serie –, dar consider că există anumite momente, anumite cărți în care îți poți da seama imediat când cineva sau ceva merită toată atenția ta pe viitor. Iar această autoare este de urmărit și citit. Și nu o spun doar pentru că mi-a plăcut mie foarte mult acest început de poveste, ci deoarece sunt sigură că autoarea a reușit să construiască o astfel de lume, cu un stil de scriere atât de bun, dintr-un debut, am convingerea că peste ani cărțile ei vor ajunge la stagiul de orice va scrie, se va cumpăra, se va citi și va fi plăcut. Exact cum sunt anumiți autori de peste hotare care nu mai au nevoie de cine știe ce publicitate pentru cărțile lor, cititorii cumpărându-le scrierile, fiind absolut convinși că le vor plăcea. Nu cred că spun totul în pripă, deoarece aceasta este părerea mea și mi-a plăcea foarte mult dacă s-ar și adeveri. În orice caz, ehialtele au multe de spus în lumea literară românească, au o poveste pe care iubitorii de fantastic – și nu numai – este bine să o descopere și să pătrundă în universul lor cu încredere și entuziasm în priviri. Iar pentru mine, faptul că am în bibliotecă și cel de-al doilea volum, Trezirea unui Coșmar, nu poate decât să îmi aducă o și mai mare bucurie în această vacanță de vară. Sunt foarte nerăbdătoare să îi vină rândul, cu toate că voi reintra cu inima cât un purice în această lume.

2 comentarii:

  1. Mă bucur că ți-a plăcut, stai să vezi volumul 2 :) Felicitări pentru recenzia minunată! <3
    PS: Ephialte vine din greacă și înseamnă coșmar :)

    RăspundețiȘtergere