vineri, 1 iunie 2018

„Fugi!” de O. G. Arion

DESCRIEREA:  Fugi!
— Unde? Nu a mai rămas nimic. Nimic de iubit. Nimic de apărat. 
— Doar fugi. Vei afla.”

Ce-ai face dacă mâine ar fi ultima ta zi în lumea în care trăiești? Ce-ai dace dacă de mâine oamenii pe care îi cunoști ar dispărea. Și dacă, pentru a reuși să supraviețuiești trebuie să uiți cine ai fost. Să nu te oprești. Să nu privești în urmă. 

Ei sunt acolo. Pândesc. Așteaptă.

Nu poți decât să fugi!

RECENZIA: După ce Oana Arion a oferit un final surprinzător seriei „Nemuritor”, am crezut că avea să ne mai lase ceva timp pentru a ne acomoda cu gândul că povestea Victoriei Grey s-a încheiat. Dar nu a dorit să ne țină prea mult timp departe de lumile pe care le creează, așa că în primăvara acestui an ne-a oferit o poveste cu totul și cu totul diferită față de ce a scris până acum. Și pe lângă acest aspect, o altă noutate – ce aduce cu ea tristețe, deoarece simt nevoia de o continuare – este faptul că Fugi! nu va fi o serie, ci este o carte de sine stătătoare; cu o poveste care începe în acest roman și se termină la final, fără a ne lăsa să ne facem idei despre ce se va întâmpla în continuare. Mi-a fost destul de greu să accept acest lucru, să mă obișnuiesc cu gândul, când vine vorba de Oana Arion, deoarece de fiecare dată când terminam o carte din seria „Nemuritor”, știam sigur că avea să apară o continuare câteva luni mai târziu. Dar trebuie să ne învățăm și cu faptul că scriitorii nu vor avea mereu serii, uneori un singur volum fiind suficient pentru ceea ce și-au construit legat de poveste și de ceea ce ne-au dorit să ne ofere; dacă noi ne dăm cu fundul ne pământ, asta nu o să schimbe nimic. Așa că mulțumiți-vă doar cu un Fugi!.

Simt nevoia să încep recenzia propriu-zisă cu un aspect pe care l-am citit de câteva ori pe Facebook după ce Oana a făcut anunțul despre cartea de față. Existau oameni care au presupus atunci că urma să fie o carte cu zombii, genul acela de arătări întâlnite fie în The Walking Dead sau alte ecranizări și cărți ce abordează acest subiect. Și o făcuseră într-un mod oarecum de acuză asupra scriitoarei. Nici dacă nu aș fi ajuns să citesc cartea prea curând nu aș fi fost de acord cu acele cuvinte – nu după ce Oana a adus vikingii în România –, și cu atât mai mult acum după ce am parcurs conținutul, știu despre ce este vorba, care este diferența dintre zombii cu care ne-am obișnuit noi și cei pe care i-a creat autoarea. Motivul pentru care oamenii au ajuns astfel este unul total diferit, foarte interesant și actual, ce ține de prezent. Dar mai multe veți afla pe propria piele, citind. 

În schimb, țin să discut mai pe larg despre un alt aspect, dar care ține tot de subiectul cu zombii, dar pe care Oana îi denumește altfel. Consider că atunci când construiești o carte de genul, este inevitabil – oricât de bun scriitor ai fi și oricât de mult ai încerca să schimbi situația – ca aceste arătări să nu se asemene între ele când ajung în acest stagiu de legume umblătoare, ce sunt conduse doar de instincte animalice. Când vine vorba de ele, în toate cărțile sunt la fel, și este perfect normal să fie așa. Nu ai cum să-i determini să gândească, să judece, să revină la cum erau înainte. Este imposibil! Tot corpul lor este distrus, atât din interior, cât și din exterior. Funcțiile cerebrale sunt reduse la stagiul de legumă. Dar la ceea ce voiam să ajung de fapt cu ceea ce am scris mai sus, este legat de faptul că era de la sine înțeles că în Fugi! vom citi despre aceste creaturi, doar că parcursul poveștii este cel care face diferența, cel la care consider că voia să ajungă Oana Arion. Acea poveste care îți va rămâne în suflet, la motivul pentru care s-a ajuns în acea situația și la cum se va termina totul. La cicatricile pe care le vor avea la exterior, cât și la interior oamenii care au supraviețuit. Acestea sunt cele mai importante lucruri la o carte de genul – consider eu –, iar Oana s-a descurcat perfect.
Stătea rezemat de mașină. Priveliștea pe care marea o oferea era incredibilă: o întindere de apă turcoaz în mijlocul deșertului. Malurile erau acoperite cu nisip alb. Un cârd de păsări mari și albe coborâte pe țărm, iar el își dădu brusc seama că erau pelicani. Era pentru prima oară când vedea pelicani, altfel decât la grădina zoologică sau la muzeul de științe naturale. O barcă veche de pescuit zăcea pe jumătate îngropată în nisip lângă apă. Aerul mirosea a sulf. Inhală cu sete. Aici lângă marea sărată nu mirosea a moarte.
Fugi! este o carte care – așa cum te îndeamnă și titlul – te ține într-o continuă fugă. O carte care nu a lăsat personajele să își tragă suflul, să se odihnească foarte mult, obișnuindu-se cu un loc anume, ci le-a obligat să stea mereu de gardă, să fie precaute și să știe că în orice moment se poate instala haosul. Făcuse ca liniștea din acele momente să pară că venise dintr-o altă lume sau că existase cu foarte mulți ani în urmă. Este genul acela de poveste alertă, dinamică, care se citește într-un timp foarte scurt, dar care îți rămâne în gânduri pentru foarte multă vreme, determinându-te să o analizezi apoi la rece, să îți aduci aminte de acele conversații triste dintre personaje, cu o încărcătură emoțională foarte mare, pe care îți va fi foarte greu să le uiți. Recunosc că mi-aș fi dorit ca în unele momente acțiunea să fie mai lungă, sau uneori momentele de liniște și pace să dureze mai mult, dar consider că atunci când riști să mori în orice moment, te interesează doar să scapi, totul fiind un du-te-vino continuu. O luptă neîncetată pentru supraviețuire, într-o lume în care foarte puțini ajung să învingă mediul în care se află; atât la modul fizic, cât și la cel psihic, deoarece scenele grotești din carte, consider că sunt doar o mică parte din realitate, dacă vreun virus – sau orice alt motiv care ar declanșa această orgie – s-ar răspândii pe Terra.  

Personajele au fost puse mereu la încercare, atât emoțional cât și fizic. Nevoite să asiste la scene îngrozitoare, să suporte chinuri greu de imaginat, toate acestea ajung să aibă un capac format din secrete, dezamăgiri, raza de speranță aducând prietenii neașteptate. Dacă pe Axel mi-a fost foarte ușor să îl plac, să îi înțeleg deciziile și să îi apreciez curajul nebunesc, dar și sensibilitatea de care dădea dovadă când te așteptai mai puțin – care a trecut prin multe încercări de-a lungul timpului, la fel ca multe alte personaje , nu pot spune același lucru și despre Amira. În mod normal poate că ar fi trebuit să îi înțeleg acțiunile, motivele pentru care lua acele decizii nebunești, dar chiar și în mediul în care se desfășoară povestea din Fugi!, mi-a fost imposibil să o accept ca persoană. Nu am plăcut-o aproape deloc, dar singurul aspect pentru care nu am ajuns să o disprețuiesc – totuși – s-a datorat unui anume lucru pe care l-a făcut. Atunci m-a determinat să mă gândesc cum că dracul nu este chiar atât de negru; dar nici nu se face alb peste noapte, nici măcar gri. În afara acestor două personaje au mai fost – pe parcursul cărții – și altele care fie mi-au plăcut, fie le-am acceptat mai greu. Și cu toate astea am fost îndeajuns de înțelegătoare încât să realizez că disperarea, speranța foarte puțină și deznădejdea ajung să schimbe un om la o sută optzeci de grade, făcându-l atât de diferit de cum îl cunoșteai înainte să se declanșeze nebunia, încât simți că te-ai întâlnit cu el pentru întâia oară. De-a lungul romanului Fugi!, Oana Arion ne-a făcut „cunoștință” cu tot felul de personaje, încât consider că ne-a trecut prin toate tipurile de nebunie, normalitate – schimbare –, pe care le-ar putea suferi oamenii în timpul unui astfel de dezastru al omenirii. Au fost scene în care fie îmi doream să râd – din cauza concepțiilor unora –, fie să îi plâng de milă pentru cum au ajuns. 

Oana Arion ne-a demonstrat – și de această dată – că știe cum să construiască o poveste care să atragă cititorul încă de la primele pagini parcurse. Cunoaște modurile prin care să îl țină captiv, să îl determine să nu se poată opri din citit până ce nu ajunge la final. Cărțile ei au o fluiditate aparte, care ajută cititorul să nu se împotmolească în lectură, simțind nevoia să se oprească pentru a-și odihni creierul. Dacă Fugi!, la prima vedere, este o carte despre supraviețuire, despre trecerea limitelor, tăria unui om, despre cât este de dispus să sacrifice, mai este și despre renaștere, dorința de a nu te da bătut, speranța la care refuzi să renunți cu orice chip, sau despre iertare și iubire. Este o poveste ce le conține pe toate, ducându-te prin fiecare stare posibilă: fericire, tristețe, ură, dezgust, dezamăgiri și altele. Dacă știam că Oana scrie serii foarte bune și captivante, cu romanul Fugi! am aflat că nici la capitolul stand-alone-urilor nu este mai prejos, știind cum să „mânuiască” cuvintele, cum să ofere atât cât trebuie, să construiască o poveste cu început și sfârșit numai în câteva sute de pagini, dar și cum să ne ofere un final demn de un roman care va fi cu siguranță apreciat de cititori. Așa că dacă ați citit seria „Nemuritor”, v-a plăcut foarte mult și ați așteptat cu sufletul la gură următoarea carte a Oanei, romanul Fugi! vă așteaptă să îl cumpărați, să îl răsfoiți și să vă cufundați în povestea pe care scriitoarea ne-a pregătit-o cu atâta măiestrie. 

3 comentarii:

  1. Subscriu la tot! E foarte tare cartea și parcă aș mai fi vrut un capitol, și încă unul, și încă unul, să nu se mai termine. :)) De ceva ore am terminat și eu de citit cartea și numai la ea mi-e gândul. Sper să nu ajungem vreodată într-o asemenea situație. Însă nu se știe niciodată ce se va întâmpla în viitor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este adevărat! Nu vom ști niciodată ce ne va rezerva viitorul. Dar nici bine nu cred că ne va fi, sincer. Ceea ce se întâmplă pe Pământ acum nu e un indiciu cum că generațiile următoare o vor duce mai bine (sau la fel) ca noi.

      Ștergere
  2. Eu am citit doar primul volum al seriei Nemuritor și nu m-a prins suficient de tare... dar dacă acesta e un stand alone, s-ar putea să-i dau o șansă :)

    RăspundețiȘtergere