marți, 2 ianuarie 2018

Leapșă: Review 2017

Sursă: Jurnalul unei cititoare
Nu am mai completat o leapșă de nu știu cât timp! Așa că am fost foarte bucuroasă și nerăbdătoare când am văzut că Ghanda (Jurnalul unei cititoare) a postat review-ul pe care îl face la fiecare sfârșit de an și pe care îl aștept și îl completez cu cel mai mare drag. 

De această dată nu am mai vrut să fac o comparație cu anul anterior, așa cum țin minte că a fost data trecută, deoarece m-am gândit că pare mult mai interesant să iau fiecare an așa cum este. Dar ce știu sigur este că în 2017, spre deosebire de precedentul, satisfacerea pe care mi-au oferit-o cărțile a fost într-o proporție puțin mai mică față de atunci. Poate că am devenit eu mai pretențioasă, sau poate că pur și simplu cărțile respective nu au fost pe gustul meu și punct. Poate că nu ar fi ajuns nici în anii trecuți să fie mai presus. Dar au fost o experiență de care nu o să mă feresc precum de vreo boală contagioasă, deoarece consider că acesta este unul dintre multiplele farmece pe care le are dragostea pentru lectură. Să fii mereu surprins și necunoscător la fiecare carte pe care luăm hotărârea de a o citi. Cât despre leapșă, o poate lua oricine, atâta timp cât postează și sursa ei, și anume blogul Ghandei. 

1. Câte cărți ai citit în 2017?
Conform Goodreads (pentru că fără el, ce ne-am putea face?), anul acesta am reușit să-mi depășesc target-ul de 30 de cărți, cu încă 24. Aproape jumătate. Ceea ce înseamnă că în decursul lui 2017 am apucat să lecturez 54 de cărți. Un număr destul de acceptabil pentru mine, în condițiile în care au fost douăsprezece luni destul de aglomerate și stresante.

2. Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?
Întâi o să vă inserez un link care o să vă direcționeze spre topul pe care l-am postat pe blog, un top în care am făcut câteva schimbări (pentru cei care încă nu l-au văzut). Din cele zece cărți, cele mai bune, pe care le alegeam în fiecare an, am micșorat la trei, pentru fiecare categorie; autori români & autori străini. Despre acele șase cărți veți afla din postarea aceea, în schimb voi discuta puțin despre celelalte care nu au intrat în top (și așa cum am spus acolo), dar m-au impresionat prin conținutul lor. O să o iau în ordinea în care le-am citit, deoarece nu mai sunt în stare să creeze un alt top. Prima este Camere de hotel, pe care am avut ocazia să o citesc în perioada în care am făcut o colaborare cu editura Herg Benet; Inima mea și alte găuri negre, care m-a făcut să realizez niște lucruri despre mine, pe care consideram că nu le am, dar se pare că m-am înșelat puțin; Seducția apei, care m-a transpus într-o lume cum numai Monica Ramirez știe; Magonia, pe care aproape că am urât-o la început, ca spre final să mă lase buimăcită și dornică să citesc și Aeria; Proiectul Zero, căreia mi-am promis că o să îi scriu o recenzie, după ce o voi reciti; Imperiul de fildeș, pentru că Naomi Novik și pentru că sunt dependentă de seria asta și Diabolic care mi-a arătat, din nou, străfundurile acestei lumi.  

3. Care este cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2017?
Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să știe de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-și întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei cești de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aștepta mult și în zadar.__ Camere de hotel de Anda Docea
4. Ce carte în 2017 ți-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare? 
Credeam că este dificil să alegi cea mai bună pe care ai citit-o, dar văd că este la fel de greu și când te afli la cealaltă extremă. Pentru că, așa cum am spus, au existat câteva care nu mi-au lăsat bucurie atunci când le-am terminat; și nu mă refer la finalurile triste. 

Este ciudat ca un film să fie unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante pe care le-ai văzut, iar cartea după care să se fi făcut acesta, să îți displacă cum nu credeai că avea să o facă atunci când te-ai apucat să o citești. Și aici mă refer la Vălul pictat. Am urmărit ecranizarea de nici eu nu mai știu de câte ori, și vă spun sincer că am simțit aceleași sentimente pe care le-am trăit prima dată. Eram la fel de răvășită. Dar cartea, nu știu cum a fost pentru alții, dar pentru mine a fost groaznic de neplăcută! Nu am simțit nimic în timp ce o citeam, și parcă mă durea sufletul când vedeam că personajele (Kitty și Walter) îmi erau atât de indiferente față de cele din film, încât nu înțelegeam cum era posibil așa ceva. A fost o carte scurtă, dar îngrozitor de greu de citit!

5. Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc.)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Am participat la ambele târguri de carte (Bookfest și Gaudeamus), am ajuns pentru prima dată la Final Frontier și a fost super tare, am ajuns și la câteva lansări de carte și întâlniri între bloggeri. Dar cred că cel mai frumos pentru mine a fost Târgul de Carte Gaudeamus! Aceeași aglomerație, aceleași lansări la care mă chinuiam să ajung la timp, fuga prin ditamai pavilionul și încercarea de a cuprinde toată lista pe care mi-am făcut-o cu ce să îmi cumpăr; plus bonusuri dacă mai rămâneau bani. Doar că anul acesta am simțit ceva în plus la Gaudeamus. În ciuda faptului că am fost extrem de extenuată, parcă am fost mai deschisă în discuții, mai jovială și mult mai prinsă în tot ce se întâmpla. Fericirea pe care am avut-o constant în mine la celelalte târguri, la Gaudeamus-ul din anul acesta am simțit-o de zece ori mai accentuată. A fost de-a dreptul minunat! (Și m-am întâlnit cu o grămadă, o grămadă de oameni faini!)

6. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2017? 
Nu știu cum s-a întâmplat, dar anul ăsta am uitat să țin evidența la categoria asta. Hopa! Dar (pentru că există și unul), când a fost ziua mea am văzut ultimul film apărut din Pirații din Caraibe, Răzbunarea lui Salazar și mi-a plăcut enorm de mult! După mine este cel mai bun dintre toate din serie! Efectele, povestea, Johnny Depp care a fost magnific! Nu am avut nimic ce să reproșez în legătură cu filmul ăsta și abia aștept să-l revăd!

7. Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2017 pentru tine? 
Curaj și destăinuire. Scuze, trișez, dar pentru ce am făcut în 2017, aceste două cuvinte nu consider că se potrivesc unul fără celălalt. Am reușit să ajung undeva unde îmi spuneam că îmi doresc să mă duc de mult timp, și spre finele lui 2017 mi-am făcut curaj, mi-am luat inima în dinți și am purces pe acel drum, pentru a mă destăinui. Sper să fie un început spre ceva bun, ceva care să îmi dea mai multă putere și încredere, ca să nu mai fiu ceea ce am fost în ceilalți ani. Și îmi doresc foarte mult ca 2018 să mă ajute să evoluez, din acest punct de vedere.

8. E vreun moment în anul acesta pe care nu vrei să îl uiți?
Cred că mi-ar fi mult mai ușor să vorbesc despre ce moment mi-aș dori să uit, pentru că aș scăpa mult mai repede. Au fost momente frumoase (care m-au bucurat, mi-au oferit speranță și încredere), dar și clipe pe care mi-aș fi dorit să nu le fi trăit niciodată; dar care mi-au dăruit o lecție pe care am învățat-o cu vârf și îndesat și pe care voi avea grijă să nu o mai repet altă dată. Dar acel moment memorabil, pe care nu îmi doresc să îl uit și pe care îl consider ca fiind 2017 a fost atunci când am terminat ceva la care lucrasem trei ani de zile. A fost o ușurare (pentru că ajunsesem în punctul în care să fiu mulțumită de el), dar și o realizare care m-a determinat să consider că se poate; că sunt în stare să ating finalul

9. Ce dorință ți s-a îndeplinit în 2017?
Dorința cea mai arzătoare și la care tânjisem de foarte mult timp a fost una pe care mi-o doream realizată de ani și ani de zile. Nu este una îndeplinită în totalitate, dar categoric este una în curs de desfășurare, care sper să aibă și un capăt îmbucurător. Și, și, și, sunt enorm de fericită că am rămas la buget!

10. Scrie o dorință pentru anul 2018.
Bineînțeles, cea despre care am tot menționat și în celelalte puncte, plus să termin al doilea an de facultate cu bine. Dar cred că cea mai arzătoare, cea pe care consider că aș putea (dacă am și puțin noroc) să o îndeplinesc palpabil, ar fi să am posibilitatea de a avea ceva în fața ochilor. Nu pot să spun exact ce, dar dacă ar fi să fie, o să fie; ha-ha!
Vă doresc un An nou minunat, un 2018 care să conțină numai ce vă propuneți să realizați în decursul lui și să apucați să citiți cât mai multe cărți care să vă bucure viața!

2 comentarii: