vineri, 9 noiembrie 2018

Editura Herg Benet | Gaudeamus 2018


Editura Herg Benet va participa la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018 din București, în perioada 14-18 noiembrie 2018, Pavilion Central RomExpo, stand 235, nivel 4.50 (primul inel de la intrarea principală).

Iată programul lansărilor și evenimentelor de la standul propriu:

Sâmbătă, 17 noiembrie:


ora 12.00 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Passport: “Refugiul de la Stillhouse Lake”, de Rachel Caine; “În cel mai întunecat colț”, de Elizabeth Haynes; “Te urăsc, te iubesc”, de Sally Thorne; “Al nostru este cerul”, de Luke Allnutt.


ora 12.30 – Prezentarea noilor apariții din Colecția Speculativ și Cărțile Arven: “Omul focului”, de Joe Hill; “Magia fetelor Belles”, de Dhonielle Clayton; “Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey”, de Ruth Emmie Lang; “Neamul Corbilor”, de Lavinia Călina.


ora 13.00 – Lansarea romanului “Singurătatea singularității”, de Alexandru Lamba

ora 13.30 – Întâlnire culinară cu Gina Bradea

ora 14.00 – Lansarea romanului “Drumurile amanților”, de Corina Ozon

ora 15.00 – Lansarea romanului “V”, de Laura Nureldin

ora 15.30 – Lansarea volumului “În așteptare”, de Adina Popescu

ora 16.00 – Lansarea volumului “Privind înăuntru”, de Petronela Rotar

ora 17.00 – Lansarea romanului “Nemuritorii de rând”, de Ana Barton

ora 18.00 – Lansarea romanului “Boris”, de Valentina Negoiță

ora 19.00 – Lansarea volumului “La Paris, nimic din toate astea nu contează”, de Andrei Crăciun (in absentia)

Duminică, 18 noiembrie:


ora 12.00 – Lansarea cărții “Caragiale. O lume într-o operă”, de Gheorghe Lăzărescu

ora 13.00 - 15.00 – Lansarea cărții “50 de rețete de post. Poftă Bună cu Gina Bradea!”

joi, 8 noiembrie 2018

Lista cărților: Shop my library! | Târg de carte cu discount


Am spus acum ceva timp, atât pe pagina de Facebook a blogului, cât și pe contul meu personal, faptul că m-am înscris la Shop my library, organizat de Andreea Chiuaru. Pentru cei care încă nu au aflat, la acest târg de carte vor fi prezenți bloggeri care își vor vinde anumite titluri din biblioteca personală. Are loc pe data de 11 Noiembrie, între orele 12:00 și 18:00, la Respiro Lounge; ca punct de reper, puteți lua Pizza Hut de la Universitate.

Postarea am făcut-o pentru a vă arăta vouă (celor interesați de târg), cu ce cărți voi fi prezentă. Țin să menționez că am ales să vând cărțile de mai jos nu pentru că, neapărat, nu mi-ar fi plăcut deloc și doresc să scap cât mai repede de ele. Nicio carte din cele patruzeci nu mi-a displăcut. Doar că doresc să mai fac niște loc în bibliotecă, deoarece nu mai dispun cam de niciun spațiu unde să le mai pun, și decât să stea puse în locuri în care nu îmi place să le țin, prefer să le știu în biblioteca altora. Într-adevăr, nu sunt nici cărți care să mă fi dat neapărat pe spate, dar nici nu sunt (așa cum am spus) niște dezastre literare. Până la urmă, printre aceste cărți se găsesc și câteva care au primit cinci stele de la mine. După părerea mea (și așa cum a mai spus-o cineva și poate și mai multe persoane), cărțile trebuie să circule, să fie citite de cât mai multe persoane. Pentru că lumea asta (România, în acest caz) trebuie să citească! 

Cât despre prețurile cărților, acestea sunt cuprinse între 5 și 20 lei. Vă aștept cu mare drag să „adoptați” cărțile de mai jos și să vă cunosc pe cât mai mulți dintre voi! :) 


1. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde 
2. Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov 
3. Începuturile (Jurnalele lui Stefan, #1) 
4. Sete de sânge (Jurnalele lui Stefan, #2) 
5. Nesațul (Jurnalele lui Stefan, #3) 
6. Spintecătorul (Jurnalele lui Stefan, #4) 
7. Copiii întunericului (Neamul Corbilor, #1) de Lavinia Călina 
8. Blestemul zorilor (Neamul Corbilor, #2) de Lavinia Călina 
9. Din negura timpului (Neamul Corbilor, #3) de Lavinia Călina 
10. Regina Victoria. de Matthew Dennison 
11. Roșu ca sângele (Albă-ca-Zăpada, #1) de Salla Simukka 
12. Alb ca zăpada (Albă-ca-Zăpada, #2) de Salla Simukka 
13. Fata cu toate darurile de M.R. Carey 
14. Istoria naturală a dragonilor de Marie Brennan 
15. Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja 
16. Povești de la marginea realității de Dan Rădoiu 
17. Proiectul Zero de Lavinia Călina 
18. Seducția apei de Monica Ramirez 
19. Nume de cod: Arkon (Sergiu Manta, #1) de Anamaria Ionescu 
20. Irina de Adina Speteanu 
21. Sub steaua infraroșie de Alexandru Lamba 
22. Urlet în tăcere (Urlet în tăcere, #1) de Marina Neagu 
23. Te văd! (Urlet în tăcere, #2) de Marina Neagu 
24. Îngerul întunecat (Orașul îngerilor, #1) de Mihaela Strenc 
25. Valentina (Orașul îngerilor, #2) de Mihaela Strenc 
26. Sânge satanic (Sânge satanic, #1) de Cristina Nemerovschi 
27. Ani cu alcool și sex (Sânge satanic, #2) de Cristina Nemerovschi 
28. Rezervația unicornilor (Sânge satanic, #3) de Cristina Nemerovschi
29. Experimentul MAMATATA de Iulian Tănase 
30. Pădurea lui Joaquin Phoenix de Celestin Cheran 
31. Noumenoir de Flavius Ardelean 
32. Șarpele din Essex de Sarah Perry 
33. Arhivista Wasp de Nicole Kornher-Stage 
34. Războiul lumilor de H.G. Wells 
35. Blestemați de Chuck Palahniuk 
36. Oamenii eternității nu se tem niciodată de Shani Boianjiu 
37. Suita franceză de Irene Nemirovsky 
38. Contesa Aneke (Ultima vrăjitoare din Transilvania, #1) de Anna Vary (ediția veche) 
39. Mathias (Ultima vrăjitoare din Transilvania, #2) de Anna Vary (ediția veche)
40 Alexandra (Ultima vrăjitoare din Transilvania, #3) de Anna Vary (ediția veche) 

luni, 5 noiembrie 2018

Editura Crux Publishing | Gaudeamus 2018


Crux Publishing la Gaudeamus 2018: Lansarea unei noi colecții și alte surprize pentru cititori

Editura Crux Publishing are plăcerea să vă invite la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2018. Evenimentul are loc între 14 și 18 noiembrie la Romexpo București, în pavilionul central, iar noi vă așteptăm pe nivelul 3.20, la standul 103. Așa cum v-ați obișnuit deja, vom fi acolo cu noutățile toamnei, pachete-cadou, câteva mici surprize, scriitori, colaboratori, promotori și literatură de cea mai bună calitate. 

Interesați de cultură și popularizarea științelor, am decis ca anul acesta să lansăm o nouă colecție dedicată exclusiv educației. Așadar, momentul toamnei îl reprezintă lansarea colecției ACADEMICA, ce debutează cu un prim volum dedicat studenților la psihologie și tuturor celor care sunt preocupaţi de acest domeniu.

Mai mult, fidelă misiunii sale de a-i readuce în atenţia publicului roman pe marii clasici ai literaturii universale, editura Crux Publishing are bucuria de a vă invita la lansarea unui nou volum de aventuri ce-l are ca protagonist pe celebrul Conan Barbarul (Robert E. Howard).

Dar iată care sunt momentele speciale cu care editura Crux Publishing vă aşteaptă anul acesta la Gaudeamus!

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, standul editurii Crux Publishing (nivel 3.2, standul 103)

Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie/Turnul elefantului (Robert E. Howard)



Invitat special: George Cornilă (scriitor, traducător)

Experții consideră că prin intermediul celor două povești incluse în acest volum, Robert E. Howard a dat naștere universului lui Conan, țesând și rafinând detaliile Hyboriei la nivel artistic.

Phoenix pe o sabie și Turnul elefantului reprezintă, în fapt, rampa de lansare pentru succesul pe care îl vor cunoaște ulterior Howard și Conan în istoria literaturii.

Și aici, ca și în alte opere centrate pe aventurile cimerianului, scriitorul face uz de stilul personal care l-a consacrat ca părinte al speciei sword and sworcery: detalii bogate, dar deloc plictisitoare, o lume vastă și plină de mistere, acțiune dinamică, nenumărate confruntări și lupte pe viață și pe moarte, un erou versatil cu o personalitate puternică, o bogăție uluitoare de elemente supranaturale – opuse protagonistului – și atemporalul triumf al binelui asupra răului.

În aceste două povești, aflate într-o subtilă legătură a cărei descoperire îl va încânta pe cititor, Conan Barbarul își câștigă și își desăvârșește statutul de simbol în cultura universală. 

Caietul Roxanei (Ștefan Bolea)


Invitat special: Ana-Maria Negrilă (scriitoare)

Un jurnal cum puține mai sunt, Caietul Roxanei îți prăjește creierul în timp ce îți frânge inima pe ritm de metale grele sau muzică simfonică. Fiecare rând, fiecare frază poartă cu sine lirismul poetului premiat, analiza pătrunzătoare a filosofului reputat și stilistica ireproșabilă a scriitorului talentat.

Istorii de dragoste am mai citit, dar rareori suntem făcuți martori la povești despre minți. Autorul nu este nici pe departe necredibil, așa cum te-ai aștepta de la un jurnal. Din contră. Hyperion-ul nostru își dezvăluie toate ascunzișurile, toate secretele și toate colțurile întunecate fără nici un fel de rezerve. Își deschide larg temnițele sufletului, își despoaie cugetul de tare, sparge baierele convenționalului, sfâșie straiele auto-conservării și corectitudinii politice (în care suntem toți înveșmântați) pentru a-și dezvălui mintea în cele mai intime și mai infernale manifestări ale sale. Un superb exercițiu de sinceritate masochistă, în care nimic nu rămâne tabu.

Un Luceafărul 2.0 în proză, dacă poetul nepereche ar fi continuat povestea, Caietul Roxanei este pe lângă jurnalul unei iubiri incandescente, și cronica unei maturizări depline, al împlinirii ultime, dovada vie a faptului că lucrurile care nu te ucid te fac mai… straniu. Căci urmează Caietul Psihopatului, povestea de care Hyperion Întâiul, din păcate, nu s-a mai bucurat.

Lansare colecția ACADEMICA: Tainele psihologiei (Răzvan T. Coloja)



Prezintă: Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

Volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități își dorește să informeze corespunzător publicul asupra celor mai des-întâlnite probleme și concepte din psihologie. În cele 176 de texte, autorul atinge subiecte precum tulburările de personalitate, bolile mintale, depresia, anxietatea, fobiile. Discută despre psihologia sexualității, a reclamei, psihologia copilului și a relației de cuplu.

Analizează curiozități din lumea memoriei și a neuropsihologiei; te învață de ce visăm și ce anume este imaginația. Descrie filme, cărți și celebrități care prezintă unele problemele izvorâte pe filieră psihologică și – nu în ultimul rând – îți spune de ce să nu te ferești de psiholog într-o Românie reticentă. Un ghid atât pentru începătorii într-ale psihologiei cât și pentru curioși.

Toate informațiile prezente în acest compendiu sunt însoțite și susținute de studii de dată recentă din domenii ca neuroștiințele cognitive, psihologie clinică, psihiatrie, medicină etc. Dincolo de a fi însă numai un manual, volumul Tainele Psihologiei. 176 de curiozități conține și o parte însemnată dedicată demitizării unor concepte vehiculate de presă, industria de cinema sau literatură. Prin lupa cercetării științifice, Răzvan T. Coloja prezintă și discută aspecte de psihologie care trec de bariera academică dar de care ne lovim în viața de zi cu zi.

Volumul ne prezintă, așa cum îi sugerează și titlul, o seamă de curiozități menite să ne deschidă orizonturile, să ne pună în alertă și să ne ajute să dăm sens lucrurilor pe care le simțim, comportamentelor celorlalți și modului în care evoluează lumea și societatea în jurul nostru, devenind astfel un excelent instrument de studiu și analiză.

Camera 66(6) (Sorin-Mihai Grad)



Prezintă: Andreea Sterea (Editor șef Crux Publishing)

O cameră de cămin studențesc dintr-un Cluj prins între milenii (și care nu bănuia cât de cool va deveni peste ani) se povestește pe șase voci care uneori se confundă între ele, în discuții spumoase, care te vor face să fii un om mai vesel și să vrei să-ți retrăiești studenția.
Prea cuminți pentru un asemenea loc și prea neserioși pentru ce avea să-i aștepte după facultate, cei șase locatari ai camerei 66(6) dezbat problemele lumii din unghiuri la care nu se gândesc nici ei, fără teamă de tabuuri sau (in)corectitudini politice.
Cartofu are succes doar la prietenele fetelor care-i plac, Sigi pariază că într-o zi va rosti doar cuvântul „satana”, Nae aduce o veveriță în cameră, Hake refuză să meargă cu colegii la striptease, Klu și-a rătăcit accentul basarabean undeva prin Ardeal, în timp ce Epi primește o mită destinată altcuiva.
Iar când apare și Internetul în cameră, lucrurile o iau razna de tot.
*

Nostalgia îl determină pe Sorin-Mihai Grad să-și rescrie studenția din căminul XVI Hașdeu din Cluj înainte de a-și tăia legăturile cu patria-mamă și a emigra în Vaterland. Asemenea altor volume concepute în jurul anului 1999, precum Jurnalul răului, Pizdeț sau chiar Caietul Roxanei, Camera 66(6) conține un protest al unei generații, al cărei Mare Război este unul spiritual, ca sa-l parafrazez pe Palahniuk. Dați Alice In Chains la maximum, revedeți Matrix și Magnolia sau, și mai bine, citiți primul roman al poetului și matematicianului Sorin-Mihai Grad!
(Ștefan Bolea)

Crux Publishing vă invită, așadar, la Gaudeamus, între 14 și 18 noiembrie 2018, la standul 103, pe nivelul 3.2, în pavilionul central Romexpo, pentru a sărbători cititul, lectura, cultura și educația așa cum se cuvine!

Ca în fiecare an, și de data aceasta la Gaudeamus 2018 o veți putea întâlni la noi la stand pe Andreea - Aventurile lui Sărăcel - cu minunatele ei creații artistice!

De asemenea, vă așteptăm cu drag sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, pentru a lansa noutățile și a ne bucura împreună de literatură de cea mai bună calitate!
Pentru mai multe detalii, accesați site-ul www.cruxed.ro

duminică, 4 noiembrie 2018

„O zi de Decembrie” de Josie Silver | avanpremieră

Mulțumesc editurii Nemira pentru cartea oferită spre recenzie. 

DESCRIEREA: Un bărbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.

Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.

Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă ca pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.

RECENZIA: Este prima dată când primesc o carte fizică în avanpremieră; au mai fost cazuri când anumiți autori mi-au trimis poveștile lor, dar în format electronic, înainte să iasă pe piață. Iar pentru mine a fost o reală surpriză și o imensă bucurie când am avut cartea în fața ochilor, deoarece – imediat după ce am văzut-o pe site-ul editurii Nemira – mi-am dorit-o destul de mult, la finalul citirii descrierii. Cât despre conținut, tot ce pot spune – pentru a rezuma detaliile pe care urmează să le scriu – este că extazul pe care l-am simțit la început nu a fost proporțional cu sentimentele pe care le-am trăit pe parcursul poveștii. Că au fost unele care să îmi aducă bucurie, că au fost altele care să mă dezamăgească profund, mai multe voi detalia pe parcursul recenziei. Cert este că, am impresia, am citit O zi de Decembrie nu într-o perioadă tocmai potrivită ei, deoarece nu am putut să mă conectez atât de bine cu atmosfera din carte și, poate, nu am fost în stare să înțeleg anumite scene.

Nu știu câți dintre voi cunoașteți acest aspect despre mine, dar una dintre plăcerile mele vinovate – în materie de literatură – este aceea că sunt fană a poveștilor romantice. Genul acela de poveste în care un el și o ea trec prin tot felul de peripeții de-a lungul cărții, ca la final – prin nu știu ce minune – să ajungă să fie împreună. Îmi plac scenele în care acel el și acea ea petrec o seară romantică în nu știu ce loc minunat și liniștit, în care își fac fel și fel de declarații de dragoste și în care beau șampanie spumoasă și roz. Ce să mai, sunt o romantică incurabilă! Și cu toate acestea, există anumite limite între romantica din mine și raționala de zi cu zi, care nu îi dă voie celei dintâi să se bucure – în totalitate – de poveste, deoarece intervine cu momentele de logică, de disecție a anumitor scene care nu i se par credibile. Iar cartea O zi de Decembrie nu a scăpat de analiza amănunțită a celeilalte jumătăți din mine; mai ales când au existat destul de multe scene în care îmi venea să îmi rup părul din cap. Dar o să încerc să iau totul pe rând – făcând tot posibilul să omit detalii importante din carte și să dau cât mai puține spoilere –, pornind de la scena desprinsă ca din filme (și nu încerc să fiu ironică) de la începutul romanului. Acea scenă care a fost mai mult decât delicioasă și bine-venită, pe care orice fată și-ar fi dorit-o, în cazul ei, să i se întâmple cu adevărat. Doar să fie dusă până la capăt, deoarece nu știu dacă, în realitate, vreo tipă – sau băiat, de ce nu? – ar sta să caute un an întreg băiatul din stația de autobuz, la modul disperat, încât ar fi ajuns aproape în depresie; așa cum s-a întâmplat cu Laurie. De câte ori nu vi s-a întâmplat să vedeți o fată/un băiat frumoasă/frumos în vreo stație de autobuz, tramvai, metrou, și să nu vă gândiți la ea/el o perioadă? Și atât. Să nu înțelegeți greșit, nu mi s-a părut forțată acea scenă – din contra, mi-a plăcut foarte mult –, până la urmă, Crăciunul e Crăciun, și atunci miracolele nu sunt doar cuvinte. Spiritul sărbătorilor trezește ceva în noi, acea scânteie care, în timpul anului, stă ferecată în interiorul nostru, refuzând să iasă la suprafață decât atunci când vede fulgi de zăpadă căzând din cer. 


Laurie și Jack sunt stereotipul acela de personaje – care refuz să cred că nu există și în realitate – care, de dragul prieteniei, ar fi în stare să renunțe la propria fericire doar pentru a nu strica relația cu persoana cu care au conviețuit atâția ani. Mai mult în cazul lui Laurie, deoarece relația pe care o avea cu Sarah a fost una mult mai îndelungată față de cuplul Sarah-Jack. Și că tot suntem la capitolul personaje, unul dintre cele mai enervante și mai afurisite – și nu o să văd vină să credeți vouă, celor care ați devorat cartea și nu ați găsit nicio hibă – a fost minunatul, șarmantul și arogantul Jack. (Și la faza cu minunatul, chiar am fost sarcastică.) Nu prea am găsit nimic minunat în el, în afară de anumite scene amuzante în care era implicat, și de conversațiile pe care le fructifica cu râsete. Și de ce nu îi pot atribuii deloc acest adjectiv? Deoarece ești într-o relație, naiba! Într-o relația cu o persoană pe care o venerezi, o consideri extraordinară – nu mai știu exact cuvintele pe care le-a folosit acesta – superbă și vai cât de norocos ești!, dar tu, în sinea ta, visezi la tipa pe care ai văzut-o în acel autobuz, cu un an în urmă. Și altă chestie. Chiar o întâlnești, coincidența naibii! Dacă ai ajuns să fii într-o relație cu o fată/băiat – sub numele de Sarah, în acest caz –, zic și eu că simți ceva pentru acea persoană. Nu o iubești, deoarece acel sentiment apare cu timpul, dar ții la ea și ai ales să fii în acea relație cu ea, deoarece ai simțit o atracție fizică și o atracție la modul intereselor, lucrurilor pe care le aveți în comun; sau altele. Dar apoi, brusc, când apare Laurie, ceva se schimbă. În sufletul tău apar contradicții, inima ta se bate între perfecta-minunat-de-sexy-superba-femeia-visurilor-tale (Sarah) și banala-timida-tipa-fără-nimic-special (Laurie), chiar dacă, pe cea din urmă ai văzut-o doar o singură dată. Dintre toate personajele – fără a lua în calcul momentele lui drăguțe –, Jack a fost cel mai enervant, mai aiurit, și mai greu de înțeles. Fără el, totul ar fi fost mult mai ușor în viețile tuturor!

Stilul autoarei este unul simplu, ușor de citit, dar fără acele detalii și note romanțate care consider că ar fi făcut povestea mult mai bună. Nu m-am putut conecta deloc cu personajele, nu mi-au însuflețit foarte multe – în afară de ura pentru Jack –, și cred că tocmai unul dintre aspectele vinovate de acest rezultat a fost și faptul că autoarea nu a atras cu nimic prin stil. Cred că în această privință – ca și în altele, de fapt – ar fi putut să fi îmbunătățit. Din câte am observat pe Goodreads, O zi de Decembrie ar fi cartea de debut a lui Josie Silver, și dacă este într-adevăr așa, pot accepta că mai are de lucrat pe acest plan. Într-o carte romantică simt nevoia de personaje pasionante, care să urle prin ele dragostea și dorința de a fi unul cu celălalt. Și ca să dau un exemplu – deoarece nu mă pot abține –, nu pot să nu mă gândesc la Bărbatul care n-am mai sunat, carte apărută tot la editura Nemira, și scrisă de Rosie Walsh. O carte care, în anumite privințe, se poate asemăna, dar o poveste mult, mult mai bună. Eddie și Sarah, un cuplu care a trecut și el printr-o sumedenie de greutăți și obstacole foarte dificil de digerat, au avut un parcurs mult mai coerent și acceptat de către sufletul meu. Laurie și Jack au de învățat câteva lucruri de la cei doi. 

Zece ani. Al naibii zece ani! Atât îi ia unui om să izbândească cu iubirea? Chiar este posibil ca acea iubire pătimașă să nu se stingă în cei zece ani? Sau, dacă să nu dispară cu totul, ceva să se schimbe în acea dorință nebună de a rămâne loial acelei iubiri ținută în frâu. Doi ani, trei ani, da, dar nu al naibii cifră zece. Acești ani au fost – pentru mine, ca cititor – mult prea forțați. Ireali. Și da, Crăciunul ar trebui să fie un factor în favoarea acelei cifre, dar nu pot să accept chiar și dragostea pentru Crăciun, ca să trec peste această mare greșeală. Pentru mine a fost prea mult. Din cauza asta am și spus la începutul recenziei faptul că, dacă aș fi citit-o prin perioada iernii – când ar fi căzut fulgi de zăpadă, în timpul Crăciunului sau după –, acea parte din mine care se trezește doar în perioada sărbătorilor, ar fi perceput mult mai bine, ar fi acceptat și ar fi rezonat altfel cu O zi de Decembrie a lui Josie Silver. Poate. Dar așa, într-un sfârșit de Octombrie, o lună mult mai călduroasă decât ar trebui să fie, cu o vreme aproape în tandem cu cea din timpul verii, atmosfera din carte și cea cu care eram înconjurată din exterior, nu s-a pupat deloc una cu cealaltă. Poate voi face în așa fel încât să o recitesc într-o zi de iarnă, friguroasă, în care voi sta în pat, învelită cu o pătură pufoasă și cu o cană de ciocolată caldă lângă, în timp ce afară vor aluneca în jos, din văzduh, fulgi uriași și pufoși de zăpadă. Și poate că voi sta și lângă bradul de Crăciun, cu miros de portocale și scorțișoară în aer. Dar până atunci – dacă nu voi uita să îi acord un al doilea timp –, voi rămâne la concluzia pe care mi-a oferit-o acum. 

Și totuși, de ce i-am dat trei stele dacă, până acum, am spus doar cuvinte care nu prea i-au lăudat conținutul? Pe ce mă justific cu acest trei din cinci oferite? Motivul ar fi următorul: sunt o fire foarte romantică, o persoană care nu poate să nu observe faptul că, într-o oarecare măsură, anumite clișee existente în O zi de Decembrie le-am primit ca atare, acceptându-le în sufletul meu. Și cu toate că nu mai știu foarte multe detalii din carte – a trecut ceva timp de când am terminat-o de citit –, esențialul încă se mai află în capul meu. Poate dacă nu ar fi existat Crăciunul – pe care tot l-am adus în discuție, de-a lungul recenziei –, ci s-ar fi petrecut în cu totul alte zile din an, miracolele de pe parcursul poveștii nu le-aș fi acceptat deloc. Dar sufletul meu, inima mea romantică, iubitoare și care se bucură la finalurile fericite, nu a putut să nu se bucure, de pe o parte, de această carte care, cu toate că nu iese cu nimic în evidență față de altele de genul, a fost ok. Și poate că ar fi putut să fie și mai bine, dacă arogantul, perfectul și superbul de Jack ar fi fost creionat altfel, dacă acei zece ani ar fi fost mai puțini, dacă prefăcătoria dintre personaje și faptul că nu le-am simțit deloc în poveste – prezente, fiind mai mult de carton –, totul ar fi fost altfel. Cred că singurele momente care mi-au plăcut – și pe care chiar le-am considerat romantice, frumoase și plăcute de citit –, au fost cele dintre Laurie și Oscar. Iar pentru soarta pe care a avut-o acesta, nu o voi ierta niciodată pe cea care, se presupune doar, că l-a iubit. Acel bărbat chiar nu a meritat așa ceva din partea ei! Iar mama lui – care mi-a adus foarte mult aminte de Viola din filmul Monster-in-low – ar fi putut să fie îmblânzită, cred eu, cu timpul. 

Ca o concluzie, nu pot spune că O zi de Decembrie a fost un dezastru global – departe de mine acest gând –, ci consider că, dacă ar fi fost construită povestea altfel, dacă personajele ar fi fost mai însuflețite, mai raționale și cu simțul datoriei, totul ar fi decurs altfel. Deoarece acel început din stația de autobuz mi-a dat atâtea speranțe despre conținut, atâta bucurie pentru un început care – aveam convingerea – avea să îmi placă atât de mult! Doar că, din păcate, nu începutul este cel care face întreaga carte. Dar, chiar și așa, mi-a plăcut într-o proporție de 60%, ceea ce mi se pare destul de în regulă pentru o carte romantică care, cu greu poate să îmi ofere ceva nou. Dacă v-a atras și vreți să citiți O zi de Decembrie, vă îndemn să o cumpărați, dar să o citiți de Crăciun. În acea perioadă liniștită, fantastică, miraculoasă și caldă, lângă bradul împodobit. Cred că o veți înțelege și vă veți atașa mai bine de ea atunci. 

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Interviu literar | Oana Arion sau mama vikingilor din România


1. Andreea Pandelea întreabă: Fiind primul interviu pe care îl iau unui scriitor cu acte în regulă, mi-ar plăcea să fac această inaugurare printr-o întrebare pe care, în mod normal, nu aș adresa-o unui scriitor. Așa că, Oana: dacă nu ai fi scriitor și ți-ai vedea cărțile în librării – pe care le-ar fi scris altcineva –, ce te-ar atrage să le citești?

Oana Arion răspunde: Coperta. Coperțile celor cinci volume ale seriei Nemuritor sunt creaţie proprie – asta ca să mă laud un pic  şi îmi plac tare mult. Am încercat să alcătuiesc un concept plecând de la câteva ingrediente: eleganță, simplitate şi logică. De ce spun „logică”? Pentru că imaginile care apar pe fiecare copertă în parte au legătură cu volumul respectiv şi ajungi să-i înţelegi sensul după ce termini de citit. În plus, totul se leagă. Cât despre FUGI!, ei bine, mi-am dorit ceva diferit, ceva dark şi catchy, în acelaşi timp. Sper că mi-a reuşit. Se spune că în procesul de vânzare al unei cărţi, coperta reprezintă cam 60-70% (nu discutăm aici despre cărţile autorilor pe care cititorul îi urmăreşte sau preferă). Restul de 40% îl reprezintă sinopsisul şi eventual numele autorului.

2. Andreea Pandelea întreabă: Știu că am început direct cu ceea ce ai scris, dar mi-ar plăcea să îmi spui câteva lucruri despre femeia Oana Arion, cea de zi cu zi. Cea care nu se afundă în scrierea unei povești, cea care nu creează personaje amuzante și fermecătoare, ci acea femei care merge la cumpărături, care face mâncare și care se ocupă de alte și alte lucruri.

Oana Arion răspunde: Of, draga mea, mă tem că te voi dezamăgi. Femeia Oana Arion nu este deloc gospodină. Spre deosebire de mama mea, care este o doamnă perfectă, eu sunt dezordonată şi comodă (ca să nu spun leneşă). Gătesc, dar nu o fac cu plăcere, deşi mi se spune că fac mâncare bună. Cumpărăturile nu se fac programat, ci haotic, de cele mai multe ori de la magazinul din colţ. Am uneori puseuri de hărnicie şi fac curăţenie generală, dar chestia asta se întâmplă rar şi nu mă ţine prea mult. Mâncăm á la carte de cele mai multe ori – adică ce găsim prin frigider  şi mă consider norocoasă că soţul meu nu este mofturos. El este fan salate, aşa că scap ieftin.
3. Andreea Pandelea întreabă: Vom începe discuția despre cărți în ordinea în care au apărut ele. Ai debutat în lumea literară cu seria Nemuritor. O serie mai altfel, față de multe alte cărți publicate de autori români contemporani, o serie cu influențe nordice, cu vikingi, vampiri și alte creaturi supranaturale. Când ai scris primul volum, Ultimul viking, ai știut că va fi o serie de cinci volume și că vei publica?  

Oana Arion răspunde: Nu! Ultimul viking trebuia să fie o carte de sine stătătoare, menită să rămână ascunsă în laptop-ul meu. Recunosc că am fost puţin inconştientă în momentul în care, după ce cartea respectivă a fost publicată şi mesajele de genul „când apare continuarea?” au început să curgă, am decis să ies în public şi să anunţ că vor urma încă patru volume. Sincer, nu ştiu ce-a fost în capul meu. Dar am reuşit. Şi doi ani mai târziu, tot în Noiembrie, apărea cel de-al cincilea volum.

4. Andreea Pandelea întreabă: Personajul principal al seriei Nemuritor este Victoria. O femeie independentă, carismatică și cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Este evident că personajul principal – și nu numai – al unei cărți împrumută din personalitatea scriitorului, mai mult sau mai puțin. Cât ai oferit Victoriei din cea care este Oana Arion?

Oana Arion răspunde: Este firesc ca personajele să „împrumute” trăsături ale creatorului lor. Da, Victoria îmi seamănă în mare măsură, mai ales în ceea ce priveşte defectele şi deciziile de moment, uneori neinspirate. Mi-am dorit să creez personaje credibile, cu care cititorul să se poată identifica uşor, iar acest lucru se poate întâmpla doar în cazul caracterelor mixte. Nu îmi plac eroii, nu cred în perfecţiune sau predestinare. De aceea personajele mele fac greşeli, nu găsesc întotdeauna răspunsul corect şi nu urmează calea previzibilă. În viaţa reală sunt încăpăţânată, curajoasă şi imprevizibilă şi sper că am reuşit să imprim aceste trăsături şi personajelor pe care le-am creat.

5. Andreea Pandelea întreabă: La întrebarea anterioară am precizat cum că nu doar personajul principal poate să împrumute din anumite obiceiuri, ritualuri, temperament, și alte asemenea, ale scriitorului. În afară de Victoria Grey, în ce alte personaje o putem regăsi pe Oana Arion?

Oana Arion răspunde: Oh, în multe! Fiecare în parte are o bucăţică din mine. Felul în care preferă cafeaua sau cum îşi fumează ţigara de dimineaţă, expresii, gesturi. Cred că Axel este versiunea mea masculină. Dacă aş fi fost bărbat, m-aş fi identificat 99% cu el.

6. Andreea Pandelea întreabă: Și o ultimă întrebare pe această temă. Știm că atunci când l-ai creat pe Ian, te-ai inspirat de la soțul tău, Bogdan. Mai sunt și alte persoane dragi din viața ta care au fost o sursă de inspirație, în această privință? Sau poate când a fost vorba despre vreo scenă anume din vreun volum?

Oana Arion întreabă: În serie există câteva personaje inspirate din realitate. Serena, Ylva, Einar şi Sonja sunt versiunile „literare” ale unor prieteni, dar mai sunt şi alte personaje pe care le-am croit după chipul şi asemănarea unor persoane reale. Nu dau nume, dar mi-a plăcut să mă joc, să îi atribui fiecăruia un rol în poveste. Ca un mic secret, cam toate personajele de acest fel sunt negative.

7. Andreea Pandelea întreabă: Dintre cele cinci volume al seriei Nemuritor (Ultimul viking, Te voi găsi!, Dincolo de timp, Prin cenușă de visuri și Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești), care dintre ele ți-a dat cele mai multe bătăi de cap? La care dintre ele ai avut nevoie de cea mai multă și mai asiduă documentare?

Oana Arion răspunde: Volumul patru, fără îndoială. Documentarea a durat aproape patru luni, timp în care zilnic am căutat informaţii despre cultura epocii, îmbrăcăminte, mâncăruri, cutumă, ranguri nobiliare, locuri. De exemplu, am calculat distanţele străbătute cu trăsura folosind Google Maps şi făcând o medie între mersul cu autoturismul şi cel efectuat pe jos, astfel încât să obţin un timp rezonabil. Am citit zile întregi despre războiul de 7 ani, despre nave, privateers şi piraţi. Asta nu înseamnă că documentarea pentru celelalte volume nu a fost mai puţin interesantă sau solicitantă. După cum deja ştii, în serie totul este documentat şi, cu excepţia oraşului Wind’s Cross, toate locaţiile sunt reale: hoteluri, hanuri, oraşe, autostrăzi.

8. Andreea Pandelea întreabă: La finalul fiecărui volum – pentru cei care fie nu au citit seria Nemuritor, fie sunt abia la început cu ea  găsim câte o legendă în jurul căreia, sau de la ideea căreia, a venit volumul respectiv. Care dintre ele te-a surprins cel mai mult? Personal, mie mi-a plăcut în mod deosebit legenda prințesei din Altai, care apare în volumul trei, Dincolo de timp.  

Oana Arion răspunde: Mi-a plăcut foarte tare legenda fomorilor – cei dintâi locuitori ai Irlandei. Fiind pasionată de mitologie, am fost extrem de încântată să descopăr această lume pe care încă nu avusesem ocazia să o explorez. Elatha, de exemplu, apare în aceste vechi legende irlandeze şi este fiul lui Dalbaech şi tatăl lui Bres şi al lui Dagda. Denumit şi „frumosul prinț cu plete blonde”, a luat parte la marea bătălie de la Magh Tuireadh şi a fost rege al fomorilor.

9. Andreea Pandelea întreabă: Tu ai scris Nemuritor, așa că toate scenele – mai mult sau mai puțin importante și remarcabile  ale fiecărui volum fac parte din tine și le-ai scris cu un scop anume. Dar există acolo, în inima ta, o anumită imagine din serie, pe care să o consideri definitorie pentru povestea Victoriei și a celorlalte personaje?

Oana Arion răspunde: Cu siguranţă! Pentru că nu vreau să dau spoilere, voi încerca să nu descriu scena. Este vorba despre volumul patru şi are legătură cu transformarea lui Arrio. Scena aceea schimbă total povestea şi este twist-ul de care avea nevoie pentru a răsturna totul, de a schimba perspectiva şi de a face cititorul să îşi roadă unghiuţele. Iubesc acea scenă nu doar pentru faptul că este imprevizibilă, ci şi pentru că este extrem de intensă. Am scris-o pe jumătate plângând, pe jumătate zâmbind, pentru că ştiam – sau, mai bine spus, speram  că va avea un impact major.

10. Andreea Pandelea întreabă: Știu că este o întrebare mai delicată, dar în momentul în care ai pus ultimul punct, după ce ai terminat de scris Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești, care a fost primul sentiment pe care l-ai trăit? Îmi poți detalia acele clipe? 

Oana Arion răspunde: Haha! A fost... intens. Am scris SFÂRŞIT. Şi am început să plâng. Era aproape două dimineaţa şi soţul meu făcea baie. Am dat buzna peste el plângând.
— Am terminat cartea!
— Bravo!
— Am terminat!
— Şi de ce plângi?
— Nu înţelegi că am terminat SERIA? Eu ce fac acum?
Îţi dai seama că a râs de mine, asta după ce a încercat să mă calmeze, pentru că plângeam ca nebuna.

11. Andreea Pandelea întreabă: Seria Nemuritor s-a încheiat, lăsându-ne pe noi, cititorii, cu o mare durere în suflet și cu o uriașă curiozitate pentru ce mai fac personajele pe care totodată le-am îndrăgit și urât în serie. Știu că ai în plan să mai scrii o carte din universul Nemuritor – nu mai știu exact titlul, dar țin minte că este vorba despre un apus în el , o informație pe care, oricum ne-ai împărtășit-o și pe Facebook, așa că nu este în exclusivitate. O carte despre Ian și Sonja. Presupun că motivul principal pentru care te-ai gândit să pui în aplicare această idee, deoarece – în primul rând – povestea celor doi mai are câte ceva de spus, și apoi a fost vorba despre dorința cititorilor de a mai citi despre aceștia. Ce ne poți spune despre această carte? Cum crezi că o vom primi și ce consideri că ne va oferi?

Oana Arion răspunde: Din punctul meu de vedere seria este ok aşa cum este, se încheie rotund şi nu lasă portiţe deschise sau lucruri neexplicate. Sinceră să fiu cred că este vorba mai mult despre incapacitatea mea de a mă despărţi de serie. Noua carte se va numi „Când soarele apune” şi da, îi va avea ca personaje principale pe Ian şi Sonja. Povestea celor doi este foarte ofertantă, iar Ian este foarte iubit de către cititoare. În plus, în ultima vreme am citit mult despre incaşi, mayaşi şi azteci – mitologie sud-americană  şi m-a tentat să folosesc într-o carte una dintre legendele descoperite. Aşa că totul se leagă. Şi pare logic, nu-i aşa?

12. Andreea Pandelea întreabă: Mergând mai departe și lăsând în urmă universul seriei Nemuritor, la Târgul de Carte Bookfest din acest an ne-ai oferit o poveste total diferită față de cea anterioară, un stand-alone într-un univers apocaliptic, dominat de niște creaturi ajunse în acel stagiu, din cauza unui motiv cu care ne întâlnim în fiecare zi. Cu care suntem înconjurați din toate părțile, intitulat simplu – FUGI!. Am citit cartea – ca toate cărțile tale, de altfel – și pot spune că am fost uimită, pe de o parte, dar și oripilată, pe de cealaltă parte. Cărui fapt îi datorăm ideii pe care ai avut-o, pentru crearea acestei povești?

Oana Arion răspunde: Drumurilor mele cu metroul! Nu, nu glumesc! De obicei, când merg cu metroul, ascult muzică – sau teatru radiofonic  şi mă uit la oameni, iar într-o zi am realizat că toate, absolut toate persoanele aflate într-un vagon, aveau telefoanele în mână şi butonau înfrigurate. Nimeni nu se uita nici în stânga, nici în dreapta. În clipa aia m-am gândit: „dacă cineva ar inventa un virus sau ceva asemănător şi să-i dea drumul pe reţelele de socializare? Jumătate din populaţia globului ar fi pa-pa!” Aşa s-a născut ideea. Şi mi-a plăcut la nebunie. Până când am ajuns acasă în ziua aia aveam deja povestea în minte. Restul e istorie. 😊

13. Andreea Pandelea întreabă: Dacă fac bine calculele în cap, ai scris în trei ani de zile seria Nemuritor. Trei ani în care te-ai obișnuit cu anumite aspecte ce țin fie de genul poveștii – fantastic –, fie de personajele supranaturale. În romanul FUGI!, fiind vorba despre un univers nu foarte fantastic, o lume care ne-ar putea invada în orice clipă, o consider total diferită de serie. Cât de greu ți-a fost să te adaptezi unei lumi atât de violentă, de rece, precum este cea din FUGI!? Cât de mult ți-a îngreunat scrierea cărții și crearea personajelor?

Oana Arion răspunde: Am crezut că îmi va fi cumplit de greu să mă desprind de stilul seriei. Nu puteam să greşesc mai mult. Am scris FUGI! cu atâta plăcere şi cu atâta drag, încât, la final, aproape că mi-a părut rău că s-a terminat. M-am simţit liberă sau, mai bine zis, eliberată. Era ceva total diferit de serie. Alt stil, altă perspectivă, alt ritm. În FUGI! am făcut tot ce nu am putut să fac în cele cinci volume Nemuritor, am răsturnat situaţii, am ucis personaje, am eliberat puţin din întunericul din mine. M-am îndrăgostit de cartea asta!

14. Andreea Pandelea întreabă: Țin să menționez – și știu că am precizat și în recenzie – cum că am urât-o foarte mult pe Amira, unul dintre personajele cheie ale romanului. Dar în aceeași măsură, fără a fi ipocrită, am și admirat-o pentru tăria pe care o avea, pentru sângele rece cu care acționa, de cele mai multe ori. Care au fost etapele – dacă au existat – pentru crearea acestui personaj? Deoarece, rar mi se întâmplă să urăsc cu atâta patimă un personaj, dar și să am puterea necesară pentru a simți admirație pentru el. 

Oana Arion răspunde: Iubesc acest personaj! Nu vreau ca cineva să se supere pe mine, dar este personajul meu preferat. Cred că cititorii o urăsc la început pentru că se regăsesc foarte mult în Amira. Iar asta nu le place. Cu toţii am comite fapte reprobabile dacă am fi puşi în situaţia să luptăm pentru propria supravieţuire, chiar dacă nu o recunoaştem. E greu să te priveşti într-o oglindă. Pozăm în mari umanişti, apărători ai dreptăţii, eroii perfecţi care nu greşesc niciodată şi au întotdeauna dreptate. Dar, dacă mâine ar trebui să ucizi pentru puţină apă, ai face asta? Cu siguranţă da. Cred cu tărie asta. De aceea Amira este un personaj incomod. Este reală. Umană. Se adaptează. Exact aşa cum ar face-o fiecare dintre noi, dacă ar vrea să supravieţuiască. De fapt, la o scară mai mică, suntem cu toţii o Amira în viaţa de zi cu zi.

15. Andreea Pandelea întreabă: Ce ne poți spune despre Axel? Eu l-am descoperit – la început – ca fiind un personaj nu foarte stăpân pe sine, ca pe parcurs să ajungă destul de puternic și capabil să supraviețuiască în acea lume distrusă și foarte dură. Dar ce ne poate spune creatoarea lui Axel despre el?

Oana Arion: Axel a fost gândit ca un anti-erou. În timp ce Amira se agaţă cu toate puterile de viaţă, Axel supravieţuieşte pur şi simplu. În momentul în care o acceptă pe adolescenta misterioasă şi aparent fără apărare, echilibrul său îşi mută centrul de greutate, ca să spun aşa. Devine responsabil pentru viaţa ei, chiar dacă uneori refuză cu încăpăţânare să arate acest lucru. Acceptă firesc rolul de lider al grupului, tocmai pentru că nu se consideră un lider. Un om distrus emoţional care găseşte puterea de-a merge mai departe, de a lupta cu propria durere, cu propriii demoni, acesta este Axel. Un erou fără voie.

16. Andreea Pandelea întreabă: O altă întrebare al cărui răspuns îl consider destul de greu de oferit. Și cu toate acestea am dorit să ți-o adresez – în mare parte pentru cei care nu au citit FUGI! și poate nu au de gând să o facă deoarece s-au bazat pe acele afirmații eronate –, deoarece cred că trebuie să se facă anumite clarificări. Așa cum am spus și mai sus, am citit FUGI!, am scris și în recenzie despre acest aspect – eu oricum consider cele două cărți diferă, atât prin scriitură, cât și prin ideea principală, de fapt –, dar tu fiind creatoarea cărții, cred că poți spune cel mai bine ceea ce trebuie zis. Au existat persoane care au spus cum că FUGI! s-ar asemăna foarte mult cu romanul Zona Zero al scriitoarei Lavinia Călina. Despre ce este FUGI!? Sau ce este FUGI!?

Oana Arion: Nu am avut niciodată pretenţia de originalitate a ideii folosite. Despre apocalipsă, în toate formele ei, s-au scris mii de cărţi. Cu FUGI! nu am inventat nici roata, nici apa caldă. În plus, eu nu am pus accentul pe mecanismele ce au dus la declanşarea acestei apocalipse, ci pe reacţiile supravieţuitorilor, pe călătoria ce are loc pe fundalul unei lumi distruse, pe legăturile care se pot lega – sau nu – între oameni. FUGI! este o poveste despre umanitate, despre pierderea ei în condiţii extreme şi despre capacitatea de a o regăsi atunci când crezi că totul este pierdut. Cât despre cartea Laviniei, pe care am citit-o şi care mi-a plăcut la nebunie, ei bine, eu nu prea găsesc asemănări. Paraziţii din Zona Zero sunt morţi vii, pe când atinşii mei sunt oameni afectaţi de un virus ce acţionează la nivel neurologic. FUGI! are loc în America, acţiunea acoperind distanţa dintre Seattle şi San Diego, pe când în cartea Laviniei totul se petrece într-o Românie post-apocaliptică. Şi aşa mai departe. Nu, nu văd asemănări.

17. Andreea Pandelea întreabă: Următoarea carte pe care o vei publica se va numi S.L.A.D.E. Mai jos voi insera o imagine în care este scrisă – presupun – descrierea romanului. Ce ne poți spune despre S.L.A.D.E.


Oana Arion: S.L.A.D.E. este un proiect la care ţin foarte mult. După FUGI! am simţit nevoia să mă desprind puţin de zona fantasy şi să explorez mai mult genul thriller, pentru că acest roman va fi un thriller alert şi plin de răsturnări de situaţii.

18. Andreea Pandelea întreabă: Aveai în minte de mult timp ideea scrierii aceste cărți, sau au fost precum o străfulgerare de moment? Genul acela de start! care apare după vizionarea unei reclame, ascultarea vreunei melodii, sau pur și simplu te aflai într-un moment de liniște, iar ideea a răsărit imediat?

Oana Arion răspunde: Îmi doream de multă vreme să scriu despre experienţa mea în Second Life. Pe de altă parte, cochetam cu ideea de a crea un personaj atipic. Aşa că am combinat cele două idei şi astfel s-a „născut” Teagan – o femeie bântuită de trecut, agorafobă, o femeie care îşi trăieşte viaţa exclusiv online, identificându-se până la obsesie cu K, avatarul sau din Second Life. Asta până când soarta se hotărăşte că are alte planuri, iar Teagan este pusă în situaţia de a-şi confrunta temerile. Şi de a le învinge. Şi ca un secret destăinuit în exclusivitate: K este numele avatarului meu în Scond life.  

Coperta este aici!
19. Andreea Pandelea întreabă: Cu ce crezi că ne va uimi S.L.A.D.E.? Care consideri că va fi atuul – ca să o spun așa – principal al acestei cărți? Ce va aduce nou literaturii sau greu uitat de cititori? 

Oana Arion răspunde: Draga mea, eu nu am pretenţia că pot schimba faţa literaturii sau că pot ajunge vreodată să fiu un etalon. Eu sunt povestitor. Spun poveşti. Le spun – si le scriu – în primul rând pentru mine. Este vorba despre acel sentiment că în tine este prea strâmt. Vrei mai mult. Mai înalt. Mai strălucitor. Şi-atunci scrii toate acele poveşti care-ţi bântuie mintea, le dai drumul în lume. Nu cu trufie sau cu speranţă. Poveştile se nasc şi există pentru a fi spuse. Dacă plac şi altora, cu atât mai bine. S.L.A.D.E. este una dintre aceste poveşti, cu urmăriri şi trădări, cu adrenalină, cu un strop de iubire, o poveste despre oameni diferiţi, obligaţi să evolueze pe o scenă comună. 

20. Andreea Pandelea întreabă: Ce ne pregătește Oana Arion în viitor, în materie de cărți? Are deja idei noi pentru alte cărți, ne pregătește o mare surpriză sau va fi totul spontan?

Oana Arion răspunde: Aoleo! Cam cât timp ai la dispoziţie? Cred că ar fi mai bine să povestesc despre proiectele pe care toată lumea le aşteaptă, cum ar fi de exemplu acel spin-off al seriei şi care – îţi spun asta în exclusivitate – va cuprinde două cărţi: Când soarele apune (cartea lui Ian şi a Sonjei) şi Când răsare luna (povestea lui Erden şi a prinţesei Kadyn). Pentru acesta ultima parte trebuie să-i mulţumesc prietenei mele Ana Sylvi. Ea a fost cea care m-a pisat mărunt-mărunţel şi mi-a făcut nervii praştie. Te iubesc, Ana!

Un alt proiect la care ţin foarte tare este STAI!, un roman din universul FUGI!, dar nu o continuare. Veţi vedea despre ce este vorba şi sper că vă va plăcea la fel de mult ca şi mie. De asemenea, în afară de S.L.A.D.E., mai am în lucru alte câteva romane: Cimitirul fluturilor, Myosotis – un roman psihologic, o mini-serie fantasy –, Al zecelea clan, un roman poliţist cu un touch fantasy – Umbre, şi un stand alone fantasy – Penultima noapte. De asemenea, sunt tentată să scriu un SF. Dar mă mai gândesc.

21. Andreea Pandelea întreabă: Și că tot vorbim despre spontaneitate. Ești genul de scriitor care, atunci când se apucă să scrie o carte, își creează o schiță înainte, despre ce se va întâmpla – în mare – în fiecare capitol, sau totul vine pe moment, din clipa în care te așezi în fața calculatorului?

Oana Arion răspunde: Tehnica mea este puţin mai neobişnuită. După ce găsesc Ideea – cu I mare , încep să o dezvolt în minte. Apoi pun pe hârtie un plan succint, aşa, cu liniuţe. Plot-ul. După aceea încep să fac documentarea, chestie care poate dura şi câteva luni. Pe măsură ce fac asta, scriu cartea în minte, scene întregi, personaje, răsturnări de situaţie. Toate acestea se întâmplă în timp ce mă ocup cu treburile cotidiene, când spăl vase, când fac curăţenie sau merg cu metroul. Atunci când mă aşez efectiv în fața laptop-ului, cartea este deja scrisă în creieraşul meu şi tot ce mai am de făcut este să o transcriu, chestie care durează doar câteva zile. Aşa că spontaneitatea ține strict de găsirea ideii şi nu de tehnica în sine.

22. Andreea Pandelea întreabă: Ce se întâmplă atunci când intri într-un blocaj de idei sau în momentul în care ți-ai propus ca într-o anumită zi să scrii la cartea pe care o pregătești la momentul respectiv, și intervine – în ultimul moment – ceva care să îți dea toate planurile peste cap? Cum gestionezi totul? 

Oana Arion răspunde: Nu am blocaje. Aşa cum am explicat mai sus, modul în care scriu nu „permite” blocaje, având în vedere că scrierea romanului este ca un program ce rulează pe fundal. Nu mă văd obligată să îi acord atenţia mea exclusivă, îi pot pune pauză oricând doresc şi nu mă consumă. Despre scrisul efectiv este o altă discuţie. Nu este vorba despre blocaj, ci despre lipsa efectivă de timp. Şi uneori de chef. Se pare însă că funcţionez excelent în condiţii de stres şi sub ameninţarea unui termen limită. Sau, cel puţin, până acum aşa a fost. Vom vedea ce se va întâmpla de-acum încolo.

23. Andreea Pandelea întreabă: Știu că am luat tot acest interviu pe dos, discutând prima dată despre cărți, și apoi despre tine, dar se pare că inspirația mea pentru întrebări vine abia după ce ne adâncim într-o discuție despre cărți și personaje. Revenind. Cum au primit cei din jurul tău vestea cum că vei publica o carte și cât de implicați au fost în susținerea și promovarea ta?

Oana Arion răspunde: Eu am cam făcut, până acum, tot ce m-a tăiat capul. Am noroc că soţul meu m-a susţinut întotdeauna, oricât de nebuneşti ar fi fost ideile pe care le-am avut. Cât despre implicare, hmm, nu ştiu ce să-ţi spun. Bogdan a citit Ultimul viking la aproape un an de la apariţie. Mi-a spus că i-a fost teamă ca nu cumva să nu-i placă. Dar i-a plăcut. A venit la toate lansările din Bucureşti, dragul de el! La fel şi părinţii mei. Cred că asta spune totul.

24. Andreea Pandelea întreabă:  Cititorii sunt cei care pot desființează o carte, cei care promovează cel mai bine un autor și cei care umplu sălile la întâlnirile cu acesta. Cum au fost – până acum – acestea pentru tine? Te pregătești în vreun fel, cum îți gestionezi emoțiile atunci când ești nevoită să vorbești în cadrul lansărilor tale, dar și cum ocolești un răspuns la o întrebare pusă de vreun cititor, la care nu prea poți da un răspuns tocmai fidel. Din motive de spoilere. 

Oana Arion răspunde: Mama spune – în glumă, sper – ca frizez nesimţirea atunci când vine vorba să evoluez în public. Nu am emoţii, îmi place să mă aflu în mijlocul unei mulţimi. Îmi place să râd şi să spun glume. Simt că îmi încarc bateriile. Ştii când am emoţii? Seara, după ce evenimentul s-a terminat, când ajung acasă şi mă uit la pozele făcute de Bogdan sau la cele care apar pe reţelele de socializare. Atunci îmi spun: „Uau, ce am fost eu în stare să fac!” Cât despre evitarea întrebărilor incomode, cred că faptul că am terminat Dreptul este un plus. Şi râsul. Ţi-am spus că râd mult!

Îi mulțumesc mult Oanei Arion pentru toate răspunsurile oferite! Pe ea (și cărțile ei) o puteți găsi pe următoarele:
Pagina de Instagram;
Pagina de Facebook
Pagina seriei Nemuritor
Pagina de Facebook a romanul FUGI!;
Pagina de Facebook a viitorului roman S.L.A.D.E
Cărțile pe puteți comanda de pe site-ul editurii Librex, de pe Libris, și de pe alte magazine online (sau fizice) colaboratoare.