miercuri, 29 noiembrie 2017

„Coroana de spini și stele” (Coroana de spini și stele, #1) de Lina Moacă

DESCRIEREA: Un contract cu o agenție de modelling o duce pe Medeea Pop la New York. Încercând să ajute pe cineva, intră fără voia ei într-un joc ale cărui profunzimi nici măcar nu le bănuiește, un joc blestemat din care nu mai poate ieși. Se pierde pe ea, își pierde dragostea, visele, încrederea și demnitatea. În întuneric, doar stelele și focul lor îi mai pot lumina calea pentru a se regăsi la chip.

Daniel Atlasus Gabriel Roth, un tânăr lord și bancher egoist care ia totul și căruia i se cuvine totul, face parte dintr-o altă lume. O lume a diamantelor și-a puterii ce stabilește și impune regulile jocului, cântărind mereu numai câștigul. Daniel i se strecoară încet în minte Medeei, încercând s-o rătăcească.

O poveste despre lupte interioare, inocență și perversitate, egoism și dăruire, pasiune și iubire.

RECENZIA: Am terminat de citit Coroana de spini și stele acum aproximativ o săptămână și cu toate că mi-am ales o anumită zi în care să scriu recenzia, de fiecare dată au intervenit tot felul de obstacole care să mă determine să nu îmi mai concentrez timpul asupra ei. Ba am avut un proiect și a trebuit să fiu focusată asupra lui, ba a fost vorba de vreun referat de făcut, ba am fost la Târgul de carte Gaudeamus și am ajuns acasă într-atât de obosită încât nu mă mai puteam ocupa de scrierea ei. În orice caz, îmi doresc să nu fi uitat din detaliile cărții – tot spuneam că voi scrie într-un carnețel, dar mereu mă luam cu altele –, deoarece țin minte că în timpul în care citeam Coroana de spini și stele aveam în cap destul de multe aspecte despre care îmi doream să discut în recenzie. Multe dintre ele fiind aspecte – nu pozitive, deoarece eu nu cred în pozitiv și negativ când vine vorba de o carte – îmbucurătoare, mai degrabă. Unele fericite și care m-au ajutat să ajung la concluzia că mi-a plăcut într-o măsură destul de mare cartea, determinându-mă să aștept cu destulă nerăbdare următorul volum.

Făcând cunoștință cu stilul Linei Moacă din momentul în care m-am apucat de citit Valuri de viață, știam cam la ce să mă aștept, din acest punct de vedere. Autoarea are un mod de a povestii foarte plăcut, unul pe care îl apreciez și pe care îl savurez ori de câte ori citesc ceva scris de ea; cu toate că volumul Coroana de spini și stele este abia a doua carte pe care o citesc de la aceasta. Pentru mine – cel puțin –, dacă există anumite momente în care să nu rezonez cu acțiunea poveștii, să nu îmi placă modul cum au procedat, uneori, personajele, totul compensează cu faptul că felul de a nara al Linei este unul care mă unge la suflet. Are un stil inconfundabil. Și că tot am adus în discuție momentele mai puțin plăcute ale unei cărți, nu pot să spun că am fost o foarte bună prietenă cu cele aproximativ o sută de pagini de început ale volumului. Sau mai clar spus, până să apară Daniel în peisaj nu am reușit să mă conectez destul de bine cu povestea Medeei. Simțeam că lipsește ceva care să îmi creeze acea scânteie de dorință de a afla mai multe. Și când m-am referit la apariția lui Daniel, nu m-am îndreptat, neapărat, în direcția faptului că îmi doream să apară el cât mai repede, deoarece sunt fată și el este un personaj masculin și voiam să îl descopăr. Nu. Din perspectiva mea, adevărata acțiune – ceea ce m-a ținut cu ochii lipiți de carte – a apărut odată cu el. Era adrenalina aceea care te determină să citești cât mai repede, să nu lași cartea din mână, ci să parcurgi paginile pentru a vedea ce o să se întâmple mai departe. 

Nu știu să găsesc o explicație acestui fapt, dar am reușit să mă acomodez destul de greu cu prezența Medeei, cu toate că, așa cum am spus, nu înțeleg motivul. Nu m-a enervat, am empatizat cu ea, nu am considerat-o un personaj de carton – ba din contra, a fost unul cu o personalitate destul de frumoasă și de plăcută –, prin urmare mă aflu în ceață din cauza acestui lucru. Dar cel puțin, până la finalul romanului, am început, încetul cu încetul, să prind drag de ea și să fiu destul de mult preocupată de situația în care se afla și de modul cum evolua povestea ei. Dar dacă ar fi să privesc mai sus – la ceea ce am scris, până acum, în recenzie –, cred că aș putea să mă gândesc că nu am rezonat cu ea din prisma faptului că nu mă prinsese povestea până la apariția lui Daniel. Așa că de acolo a pornit toată această lipsă de interes pentru Medeea. 

Relația dintre Daniel și Medeea – sau ce au devenit, până la urmă, pe parcursul volumului – nu pot spune că a fost una dintre preferatele mele, dar nici una pe care să o detest sau pe care să o consider lipsită de substanță. Atitudinea destul de dură a lui Daniel, aroganța afișată de cele mai multe ori dar și momentele de tandrețe care au existat între ei, totul împreună cu personalitatea interesantă a Medeei, au creat un cuplu – oarecum – enigmatic, tensionat, dar și destul de plăcut. Nu știu dacă l-am plăcut neapărat pe Daniel, dar nici nu pot să afirm că mi-a fost indiferent. Cel puțin proveniența pe care o are, istoria din spatele lui și faptul că nu m-aș fi gândit niciodată la ce ascundea el de fapt, l-au făcut un personaj pe care o să-l urmăresc, și în continuare, cu destul de mult interes. Și cu nerăbdare. Pentru că are un farmec al lui pe care nu prea îl pot descrie în cuvinte; sau să mă gândesc dacă aș putea să găsesc un cuvânt potrivit pentru a-l creiona. 

Povestea a pornit dintr-un punct și a ajuns atât de repede în celălalt – și nu mă refer neapărat la faptul că ar fi fost grăbită acțiunea –, doar că s-au întâmplat atât de multe pe parcursul volumului, încât dacă ar fi să parcurg din nou totul, nu aș reuși să îmi aduc aminte de multe amănunte importante. Felul cum viața Medeei s-a schimbat atât de mult, de la plecarea ei în New York și până la linia la care s-a oprit volumul, a construit o călătorie pe care, cred eu, personajul a parcurs-o cu destul de multă putere. Că a mai avut momente de slăbiciune în unele cazuri – cine nu are, până la urmă? –, acestea au fost niște amănunte cărora nu le-am acordat foarte multă importanță, deoarece am fost mult prea concentrată pe ceea ce se întâmpla cu parcursul pe care l-a avut. Iar multe dintre reușitele ei din volum – și nu mă refer la cele profesionale, ci la cele emoționale – s-au datorat, categoric, acelor mulți oameni cu care a fost înconjurată și care nu i-au dat voie, nicio secundă, să cadă. Iar acele scene au fost minunate, necesare și foarte bine primite în Coroana de spini și stele. Pentru că, până la urmă, asta am considerat că a însemnat titlul volumului – nu neapărat relația dintre Medeea și Daniel –, ci faptul că atunci când porți o coroană – pe care am asociat-o mai mult cu viața –, aceasta îți poate aduce de toate. De la tristețe, nenorociri și suferință – spinii care te înțeapă și îți provoacă răni –, până la bucurii, împliniri și oameni minunați lângă, care cu siguranță sunt niște momente care te duc până la stele de fericire. Sau poate se referă la faptul că Daniel este precum un prinț, personalitatea lui putând să ofere atât bune, cât și rele. În orice caz, titlul semnifică atât de mult, dar care, până la urmă, toate au același numitor comun: binele și răul.

Lina Moacă a reușit să construiască o poveste care – sincer, vă spun! – nu mă așteptam să îmi placă atât de mult; cel puțin, așa cum am menționat mai sus, după cele o sută de pagini simțeam că nu o mai puteam lăsa din mână. M-a surprins destul de mult ceea ce a reușit să-mi transmită această carte, ca o ușoară dependență care m-a determinat, după ce am terminat de citit Coroana de spini și stele, să mă gândesc la ce s-a întâmplat în carte. Iar acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, la poveștile care mi-au plăcut foarte mult. Iar mie nu pot spune că mi-a plăcut de la prima pagină. Dar Lina a făcut – prin modul ei minunat de a scrie și de a adăuga magie în cuvinte și printre rânduri – în așa fel încât să mă vrăjească, dorindu-mi mult mai mult de la poveste. Pentru că felul cum s-a încheiat Coroana de spini și stele, lăsându-mă destul de nedumerită – dar am o oarecare ipoteză în minte, pe care încă prefer să o țin pentru mine – și oarecum supărată pentru felul cum Medeea a fost lăsată, m-a determinat să îmi doresc să citesc cât mai repede continuarea. Și chiar sper ca Lina Moacă să poată să ne aducă și cel de al doilea volum din această poveste care, așa cum am precizat mai sus, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult.