joi, 9 noiembrie 2017

„Imperiul de fildeș” (Temeraire, #4) de Naomi Novik

DESCRIEREA: Oastea Maiestății Sale trebuie să lupte. Dragonii zburători și căpitanii lor apără neînfricați granițele Angliei, înfruntând soldații lui Napoleon Bonaparte. În plus, apare și o epidemie de origine necunoscută, iar suferinzii intră în carantină. Numai Temeraire și câțiva dragoni nou recrutați rămân neatinși de molimă. Alături de căpitanul Laurence, Temeraire pornește spre Africa, unde s-ar putea afla leacul misterios. Nu au timp de pierdut și nu știu ce le rezervă soarta suferinzilor care speră să supraviețuiască.

RECENZIA: Am dat, doar din pură curiozitate, pe recenzia pe care am scris-o volumului trei Războiul pulberii negre – și am rămas oarecum șocată pentru faptul că mi-am spus părerea acum doi ani și ceva, la sfârșitul lunii Aprilie. Nu ar fi fost mare tragedie pentru mine dacă, să zicem, volumul de față ar fi fost publicat de curând, sau dacă seria nu ar fi fost una la care să țin atât de mult, dar cum nu se pupă niciuna dintre cele de mai sus, sunt destul de nervoasă pe propria persoană. Pentru că unu, Imperiul de fildeș nu a fost publicat de curând – în condițiile în care cel cu numărul cinci se află pe piața românească de ceva timp – și doi, simt că am ratat detalii destul de importante din celelalte volume, în timp ce îl citeam pe acesta. Și chiar s-a întâmplat, de fapt! Deoarece au existat momente în care nu mai știam de unde să iau anumite personaje și în ce contexte să le plasez, nu mai știam să fac legătura între toți dragonii și căpitanii lor sau pur și simplu între anumite evenimente. Iar aceste impedimente mi-au îngreunat destul de mult parcurgerea conținutului, din cauza faptului că eram nevoită să mă opresc de cele mai multe ori și fie să caut pe net anumite informații, fie să mă mai agăț de ceea ce scrisesem în celelalte recenzii. 

Și cum mi-am cumpărat și volumul cinci din serie Victoria vulturilor –, pentru că un fan adevărat se respectă și ține să aibă toate cărțile în bibliotecă, chit că nu este la zi cu seria, voi încerca pe cât de mult pot să îmi fac o promisiune și să nu mai las atâta timp între volume, ceea ce vă recomand și vouă; cu toate că nici nu aș ști ce să vă răspund dacă aș fi întrebată de ce nu am citit Imperiul de fildeș mai devreme. Pentru că dacă aș înșira o listă întreagă de posibile motive, din punctul meu de vedere nu ar fi niciunul îndeajuns de puternic încât să îmi scuze lipsa de interes – totuși cred că este cam dur spus – pentru una dintre cele mai bune serii pe care le-am citit vreodată.

Nu mai știu foarte bine cum s-a încheiat volumul anterior, nu mai țin minte ca Naomi Novik să fi lăsat vreo notă de suspans care să ne țină pe jar până la următorul sau pur și simplu s-a încheiat într-un mod pașnic, dar cert este că de la prima pagină pe care am citit-o din Imperiul de fildeș, am fost bombardată cu un peisaj care nu m-a lăsat să mă obișnuiesc cu ușurință cu atmosfera cărții. Mi-a luat vreo douăzeci de pagini – aproximativ – să reintru în acel ritm cu care m-a tot obișnuit autoarea, și cred că toată această timiditate pe care mi-a creat-o situația s-a datorat în mare parte poveștii pe care am scris-o mai sus. Dar nu pot spune că m-a deranjat neapărat sau că m-a forțat în vreun fel să iau o pauză, deoarece simpla apariție a lui Temeraire, replicile lui și conversațiile minunate și atât de intime între el și Lawrence m-au înmuiat extraordinar de mult. Nu știu, dar relația dintre cei doi încă este pentru mine una dintre cele mai emoționante și mai spectaculoase pe care le-am citit, și cu greu îmi vine să cred că vor reuși alții să fie mai presus de ei. Iar problemele medicale  ale dragonilor, care au acaparat întreaga atenție din acest volum parcă au solidificat și mai mult echipa pe care și-au format-o cei doi. Grija mult mai intensificată pe care o avea Lawrence pentru Temeraire – teama de a nu ajunge să contacteze și el acel virus îngrozitor –, modul cum încerca dragonul să îl liniștească au făcut întregul roman să aibă o încărcătură și mai mare de emoție. Și nu doar între cei doi, ci și între ceilalți dragoni și căpitanii lor. 

Primele trei volume s-au concentrat mai mult pe bătălii, pe cuceriri și apărări de teritorii, mai puțin pe grija celor care duc mare parte din ce este greu, pe dragoni și pe siguranța lor. Care, până la urmă era vitală, în condițiile în care ei făceau ca rezultatele dorite să existe într-un timp mai scurt. Cu toate că nu mi-a plăcut absolut deloc ce s-a întâmplat cu ei, nu am fost deloc încântată de suferința prin care au trecut sau de pierderile pe care le-au suferit ceilalți, nu pot spune că nu m-a încântat – știu că pare morbid, dar sper să înțelegeți la ce mă refer –, deoarece au putut să afle și oamenii cât de importanți erau de fapt aceștia. Și nu neapărat pentru războaie, ci ei în sine. Dragonii. Pentru că după ce ajungi într-o asemenea situație – când viața stă pe un fir subțire, deasupra unei prăpăstii infernale – realizezi ce înseamnă de fapt acea ființă pentru tine. Pentru sufletul tău. Iar toată călătoria prin care au trecut cu toții pentru a găsi leacul pentru însănătoșirea dragonilor, toate obstacolele, a fost încă o piatră care a întărit și mai mult fundația comunității lor. Și cred că ăsta a fost motivul pentru care am considerat că Imperiul de fildeș a fost cel mai emoționant și mai greu de parcurs volum, dintre toate celelalte. Fără doar și poate o parte a seriei Temeraire pe care cu greu voi putea să o uit!

Bineînțeles că în asemenea situații definitorii nu au putut lipsi împunsăturile – ca să mă exprim în acest fel – dintre națiuni, dar nu pot spune că nu le-am înțeles în totalitate. Napoleon oricum este în centrul tuturor problemelor, și cum nu am putut să îl sufăr în niciun volum al seriei, mă îndoiesc că va reuși autoarea să îmi schimbe părerea despre el, chiar și având modul ei minunat de a povesti și de a încâlci ițele. Dar dacă ar fi să mă explic mai pe înțelesul vostru despre ce au însemnat acele conflicte, ar însemna să dau spoiler, așa că mă voi rezuma doar la ce am scris mai sus. Totuși, ideea este că ceea ce s-a întâmplat în volum din partea unui anume personaj nu prea a reușit să mă determine să empatizez cu decizia pe care a luat-o, deoarece nu-mi doream sub nicio formă ca ceea ce s-a întâmplat în interiorul nucleului lor să se extindă mai mult, mai ales știind câtă nenorocire a cauza acea problemă. Dar să zicem că am trecut peste asta, deoarece ceea ce a ales să facă a lăsat niște consecințe pentru volumul viitor.  

Pe lângă faptul că – așa cum am spus mai sus Imperiul de fildeș a fost cel mai oribil volum din punct de vedere al suferinței personajelor și a imaginilor pe care mi le-am format cu dragonii în diferite stagii oferite de boală, a mai fost și un volum în care am întâmpinat o cu totul altă cultură. Africa a fost total diferită față de China sau de celelalte națiuni pe unde mai poposiseră personajele înainte. Dificultăți din alte puncte de vedere, personaje mai greu de îmblânzit, limbi noi, dar și cunoștințe care sper să ajungă – pe viitor – să fie mult mai mult de atât. Încrederea să nu mai fie atât de fragilă între cei nou veniți; acesta fiind unul dintre numeroasele motive pentru care sunt atât de curioasă să citesc Victoria vulturilor. În afară de faptul că este vorba despre Temeraire, Lawrence și Naomi Novik. În orice caz, dacă nu v-ați apucat încă de această serie uimitoare – cu toate că încă nu știu ce mai așteptați să apară –, recomandarea va exista în continuare, chit că, să spunem, nu aș aduce-o în discuție de fiecare dată când vorbesc despre povestea de față. O să fiți de-a dreptul hipnotizați când o să vă îndreptați atenția înspre ea! Pentru că este magică, inconfundabilă de-a dreptul, dragonică.