joi, 29 iunie 2017

„Nemuritoarea Starling” (Emblema eternității, #1) de Angela Corbett

Volumul Emblema eternității poate fi comandat de pe site-ul editurii Corint

DESCRIEREA: O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu îi poate despărți.

Evie Starling a dus o viață relativ obișnuită, ieșind cu prietenele, vorbind despre băieți și conducându-și Mustangul din 1966. Toate acestea se schimbă atunci când se mută în Gunnison, Colorado, pentru a începe colegiul, și când cunoaște doi bărbați misterioși. 

De secole, Alex Night și Emil Stone au dorit-o pe Evie, dar fiecare a avut propriile lui motive pentru a vrea să fie cu ea. Când amândoi susțin că sunt sufletul ei pereche și îi povestesc despre un trecut incredibil, Evie află că este o cu totul altă persoană decât credea. Curând, Evie se trezește în mijlocul unui război vechi de când lumea între Societatea Amaranthine, protectorii sufletului, și Rezistența Daevos, distrugătorii sufletului.

Cu un trecut pe care nu îl înțelege și un viitor plin de pericole, Evie trebuie să decidă în cine trebuie să aibă încredere. Dar Alex și Emil nu sunt singurii care o doresc pe Evie, iar sufletul ei urmează să devină miza într-o confruntare pe viață și pe moarte. 

RECENZIA: Motivul principal pentru care mi-am dorit să citesc Nemuritoarea Starling s-a datorat faptului că m-a atras foarte mult coperta, culorile folosite atrăgându-mi mereu ochii de fiecare dată când o vedeam. Dar, bineînțeles, nu sunt genul care să cumpere o carte doar pentru că are o imagine frumoasă pe copertă, ci o fac doar în momentul în care și descrierea m-a fascinat într-atât de mult încât să îmi doresc să citesc conținutul. De cumpărat, nu a fost cazul la cartea de față, deoarece am primit-o din partea editurii Corint pentru recenzie, dar am primit-o pentru că mi-am dorit-o, deci aveam de la început anumite așteptări din partea ei. Dar dacă  dintre cei care vor citi această recenzie  se găsesc și acele persoane care știu că nu îmi place, ci urăsc triunghiurile amoroase, își vor pune un uriaș semn de întrebare pentru faptul că am vrut să citesc Nemuritoarea Starling, în condițiile în care în roman există un astfel de triunghi. M-am hotărât să-i dau o șansă totuși pentru că mi s-au părut a fi foarte interesante Societatea Amaranthine și Rezistența Daevos, și trecând peste faptul că mi se par a fi niște denumiri foarte inspirate, mi-am și dorit foarte mult să sap mai adânc în povestea lor, să le aflu istoria, secretele și motivele pentru care între cele două se află un război atât de vechi. Plus că am trecut peste faptul că Neuritoarea Starling conține un triunghi amoros la mijloc, deoarece mi s-a mai întâmplat  cei drept, foarte rar – să citesc astfel de cărți și să nu mă deranjeze cu nimic acest aspect care, în mod normal, m-ar fi scos din sărite. Un exemplu ar fi Regina Roșie de Victoria Aveyard care, în cazul acela totul fusese mult mai intensificat, deoarece în primul volum nu am avut parte de un triunghi amoros, ci chiar de un pătrat. Și nu m-a deranjat cu nimic, așa că am sperat că nici în cazul de față să nu existe motive pentru care să urăsc aceste relații.

Volumul începe cu un prolog care, sincer, m-a încântat foarte mult în timp ce îl citeam, deoarece, cu toate că era destul de evident cine era unul dintre personaje, cu cel de al doilea eram în cumpănă, din cauza faptului că nu aveam habar spre care din cei doi băieți avea să se încline balanța. Și a fost palpitant să citesc acel prolog, deoarece în jumătate din el mă simțeam într-o completă ceață. La fel și începutul primului capitol m-a bucurat într-o măsură foarte mare, la fel și momentul în care Evie se afla în acel loc; pentru mine a fost un cadru cu totul nou, diferit față de multe altele pe care le-am descoperit în cărțile de dragoste. Într-un anumit punct pot spune că m-am împotmolit puțin deoarece devenea oarecum forțată toată acțiunea, puțin exagerată, Evie fiind mult prea degajată în privința necunoscutului. Acest aspect m-a deranjat oarecum și chiar am ajuns să mă rog ca pe mai departe să nu se întâmple la fel cu deciziile ei, deoarece nu știam cât de mult aveam să o plac pe Evie. Am mai avut parte de astfel de personaje și în alte cărți și m-au dezamăgit total până la finalul cărții. Și, din păcate, așa a fost și în cazul ei. Știți genul acela de personaj care, în capul lui gândește rațional, are îndoieli, dar când vine vorba de a lua o decizie, dă cu bâta în baltă, lăsându-te foarte nedumerit? Dar nu personajul acela care te surprinde într-un mod plăcut, ci acela care te face să te gândești câtă minte are de vrea să se îndrepte spre acel drum care până și tu știi unde va duce. Dacă într-un anume caz a făcut ce a făcut, deoarece, să zicem, ar fi fost influențată, în celelalte nu prea i-am găsit scuze plauzibile. Nu am plăcut-o cam deloc pe Evie, nu am înțeles-o, nu am putut fi, efectiv, în concordanță cu ceea ce făcea. 

Alex și Emil sunt două personaje interesante, cu povești mai mult sau mai puțin fericite și cu aceeași dorință pentru care ar fi în stare să traverseze și Iadul pentru a putea să și-o îndeplinească. Cum, în acest caz, triunghiul amoros dintre Alex-Evie-Emil nu s-a înclinat spre partea mea de balanță, nici nu pot spune care dintre cei doi mi-a plăcut mai mult. Dar dacă stau să mă gândesc în trecut, la ce s-a întâmplat acum mulți, mulți ani, dar și la ce a fost în prezent, cu Evie, poate că aș privi mai atent în direcția lui Alex, deoarece acțiunile lui mi s-au părut a fi mult mai plauzibile, mai înțelese de mine și nu așa de forțate. Dar aș putea totuși să privesc cu coada ochiului și spre Emil, din cauza faptului că ceea ce a ales să facă mai spre finalul volumului, m-a determinat să îmi crească mai mult admirația pentru el. Și cu toate acestea, niciunul dintre cei doi nu are cum să ajungă la inima mea, din cauza faptului că autoarea i-a construit mult mai previzibil, uneori enervanți și mult prea obsedați în anumite puncte de vedere.

În schimb, un aspect pe care l-am apreciat foarte mult a fost în momentul în care am citit despre istoria Societății Amaranthine și a Rezistenței Daevos, despre modul cum au luat naștere fiecare și ce îi leagă, într-un anume fel, pe toți cei din ambele tabere. La fel de mult am îndrăgit și imaginația Angelei Corbett pentru modul cum a legat ideea de suflete-pereche, despre conexiunea dintre un bărbat și o femei atunci când ajung în acest stagiu și despre tot ceea ce reprezintă coperta, de fapt. A fost foarte interesant și cred că, dacă nici alții nu sunt mari fani ai triunghiurilor amoroase, cartea merită să fie citită chiar și pentru această legendă care sigur o vor îndrăgi măcar pe jumătate cât mi-a plăcut mie. Și poate din cauza asta mi-aș fi dorit să se concentreze puțin mai mult pe acest aspect decât pe dovedirea celor doi că sunt sufletele-pereche ale lui Evie; cred că jumătate din carte numai despre asta a fost vorba și a fost oarecum obositor.

Așa cum am scris mai sus, au fost destule fragmente în carte pe care să le intuiești că vor apărea în volum, cu multe pagini înapoi să ajungi la eie. Previzibile și uneori seci pentru o cititoare care a lecturat atât de multe cărți din categoria romance încât să nu mai fie atât de ușor dată pe spate în momentul în care un băiat se dă pe lângă o fată, îi spune vorbe dulci și promite că o va iubi toată viața. Din contra, m-au enervat destul de mult și cu greu m-am abținut să nu dau paginile, deoarece ajunseseră să mă sufoce de câte ori își declara fiecare dragostea pentru Evie. M-ai mult de trei stele nu am putut să-i dau pe Goodreads, și sincer sunt destul de dezamăgită din acest punct de vedere deoarece chiar mi-ar fi plăcut să îi fi dat mai mult. Nu știu de ce la început avusesem o presimțire că o să fie mai mult decât un simplu mi-a plăcut și atât, dar se pare că intuiția nu dă mereu roade. În schimb, dacă sunt cititori cărora le plac poveștile de dragoste mai siropoase, în care printre pagini se împletește și genul fantasy, dacă sunteți tineri care vreți să citiți o carte ușoară, dar nu foarte simplă, la un pahar de limonadă rece, Nemuritoarea Starling este perfectă pentru voi. 

Mulțumesc editurii Corint pentru cartea oferită spre recenzie!