marți, 27 iunie 2017

„Războiul lumilor” de H.G.Wells

Cartea Războiul lumilor poate fi comandată de pe site-ul editurii Corint

DESCRIEREA: Ziua de 30 octombrie 1938 era o duminică obişnuită. Cei mai mulţi americani ascultau cu interes ultimele producţii ale postului de radio CBS (Columbia Broadcasting Television). Această zi avea să rămână în istoria mediilor de comunicare în masă drept una dintre primele manifestări ale puterii şi influenţei transmisiilor radio. Un tânăr regizor de 24 de ani, pe numele său Orson Welles, aproape necunoscut în epocă, producea pentru postul de radio amintit o adaptare a romanului Războiul lumilor, publicat în 1898 de H.G. Wells.

Războiul lumilor prezintă povestea unei invazii extraterestre care îi ia prin surprindere pe pământeni. Interesant este că invadatorii marţieni respectă regulile biologiei şi ale fizicii, astfel încât, deşi sunt net superiori pământenilor din punct de vedere tehnologic, au dificultăţi în a se mişca liber din cauză că atmosfera Pământului este mai densă decât aceea a planetei de unde vin. Inteligenţa lor superioară le permite să inventeze arme distrugătoare cum ar fi Heat‑Ray („Raza Pârjolitoare”), un fel de tun cu laser care poate rade de pe faţa pământului oraşe întregi.

RECENZIA: Filmul Războiul lumilor este una dintre ecranizările pe care le-aș revedea la nesfârșit, dacă aș putea. Poate pentru unii nu semnifică ceva important sau foarte bine realizat, dar pentru mine a fost o cu totul altă poveste. Îmi aduc aminte că acum mulți ani, când l-am vizionat pentru prima oară, în afara faptului că mașinăriile alea uriașe – împreună cu acel zgomot infernal pe care îl scoteau – m-au înspăimântat îngrozitor de mult, filmul în sine a reprezentat pentru mine puntea dintre genul de filme pe care îl urmăream de obicei și genul spre care nu îndrăzneam să mă avânt; Science Fiction a fost, până atunci, una dintre alegerile ce erau din start excluse din dorințele mele. Țin minte că m-am hotărât să-i dau o șansă din prisma faptului că, la acea perioadă, voiam să urmăresc toate filmele în care apărea Tom Cruise  îmi plăcea foarte mult cum juca, de altfel ca și acum , iar faptul că mai apărea în plan principal și micuța Dakota Fanning de atunci, a fost pentru mine un mare plus adus filmului. Revenind la conținut, știu că trecusem cu mare dificultate peste faptul că vedeam foarte des acele mașinării care spulberau totul în jur cu acea rază albăstruie și peste tentaculele care prindeau oamenii și îi închideau în acele cuști pe care le cărau cu ele. Dar cel dificil mi-a fost în momentul în care mi-a apărut în față acel câmp roșu, cu un cer vișiniu, cu resturi de animale și cu toți copacii lipsiți de frunze, acoperiți, în schimb, cu niște firișoare de parcă ar fi fost niște vene. A fost îngrozitor pentru că îmi dădusem seama, din start, de unde provenea acea culoare oribilă; peste tot era numai sânge, deoarece mașinăriile sugeau efectiv sângele viețuitoarelor. Dar peste toate aceste atrocități, finalul m-a determinat să trag o concluzie la care nu m-aș fi gândit în timpul filmului: pentru că nu a fost despre invazie, despre lupta dintre omenire și ființele extraterestre, cât a reprezentat supraviețuirea în sine și puterea de a te lupta pentru cei din jur. 

Războiul lumilor, din varianta scrisă, cu toate că filmul a fost inspirat după cartea lui Wells, diferențele dintre cele două sunt atât de vizibile, încât parcă îți vine să te gândești că ar putea fi considerate două povești diferite; asemănătoare doar prin anumite elemente. Dar ambele la fel de interesante și cu o încărcătură emoțională destul de mare și, în unele părți, și dureroasă. Vorbind din perspectiva cărții, să invadezi o lume a secolului XX poate fi cu mult mai dramatică decât să apari în „viețile” celor din XXI. Cu toate că dispuneau de o anumită tehnologie și nu se mai găseau în secolele în care ar fi putut fi rași de pe fața pământului fără a încerca să se descurce într-un fel - mentalitatea este cu mult mai răsărită cu cât înaintezi în secole și acest lucru îl știm cu toții. Dar religia încă prima foarte adânc în concepțiile oamenilor, deoarece existau fragmente în care anumiți dintre aceștia considerau ca fiind o pedeapsă divină apariția acestora pe Pământ și dorința de a-i extermina. De partea cealaltă a baricadei, s-au putut găsi categoria oamenilor care își îndreptau teoriile mai mult spre știință, spre astronomie și spre siguranța cum că extratereștrii ne-au invadat de pe Marte. Pentru mine a fost puțin amuzant să mă gândesc la această posibilitate, pentru că m-aș fi așteptat să lanseze o teorie cum că aceștia ar fi venit de pe o planetă necunoscută, care să nu facă parte din Sistemul Solar. Sunt conștientă că filmul a adus o schimbare totală de cadru, dar influența primită nu poate fi înlăturată atât de ușor, din păcate. Dar nu o să adâncesc această discuție, deoarece o voi da într-o altă poveste și voi pierde esența recenziei și a cărții.
Legendarele hoarde ale goților și hunilor, cele mai numeroase armate pe care le-a văzut vreodată Asia, n-ar fi însemnat nicio picătură din acel fluviu. Și aici nu era vorba despre un marș disciplinat, era o năvală a unor ființe îngrozite  o năvală gigantică și înfricoșătoare , 6.000.000 de oameni, fără nicio ordine, fără nicio țintă, neînarmați și lipsiți de provizii, năpustindu-se cu capul înainte. Era începutul dezmembrării civilizației, al masacrării omenirii.
Așa cum am scris mai sus, mi-a plăcut să văd Războiul lumilor și dintr-o altă perspectivă, acțiunea petrecându-se într-o altă perioadă. Sigur, poate că ar fi fost mult mai frumos totul și dacă aș fi apucat să citesc mai întâi cartea și apoi să vizionez filmul, dar așa a fost să fie. Și cu toate astea, pentru mine a cântărit foarte mult această diferențiere, deoarece am ajuns să fiu influențată de ecranizare și să nu mai apreciez atât de mult anumite aspecte ale cărții. Poate că  în viziunea mea  i-am găsit pe cei din roman mult mai vulnerabili, cu mai multe întrebări și cu mai puține răspunsuri pe care să și le fi găsit la sumedenia de întrebări pe care le aveau.  Aspecte care, cântărind mult în ochii mei, m-au determinat să-i scad două steluțe cărții, astfel că rating-ul meu final ajungând la cifra trei. Cred că este destul de urât să judeci cartea, să-i găsești ei minusuri, în condițiile în care ecranizarea a fost realizată după ea, dar când ceva îți place mai mult decât originalul, nu ai ce face. Și elementul care m-a supărat într-un fel  și pe care probabil că nu l-am înțeles eu bine  s-a datorat unei secvențe în care, printr-o nu știu ce noroc, reușiseră să doboare o monstruozitate, și nu doar atât, ci să o distrugă cu totul, ca apoi să intervină acel scut care să nu le mai permită nimic. În film scutul exista de la început și era și normal să fie acolo de atunci. În schimb, un aspect pe care l-am apreciat mai mult în carte a fost faptul că în roman, spre deosebire de film, acele caracatițe  pentru că semănau cu ele  aveau mai multă conștiinciozitate față de cele din film. Într-adevăr, erau niște mașinării conduse de adevărații extratereștri, dar mintea venea de la stăpânii lor, deci trageți voi concluziile. Și aici mă refer la faptul că, în momentul în care „caracatița” a fost distrusă de oameni, nu au lăsat-o baltă, ci au venit alte două „caracatițe” și au dus-o în acea groapă  dintre multe altele  în care își aveau așa zis-ul „cuib”. Mi-a plăcut pentru că m-a făcut să privesc dintr-o altă perspectivă, pentru că cele din film nu erau decât niște uriași care omorau totul în cale și care nu ratau pic de ființă pe urma căreia să își lanseze Raza pârjolitoare.  

Și aici mă opresc cu aceste comparații, deoarece ar strica cu totul esența poveștii. Războiul lumilor de Wells este o carte pe care, vă recomand să o citiți înainte să vedeți filmul cu Tom Cruise, deoarece  depinzând de fiecare persoană  fie vă va plăcea filmul și veți ajunge, ca mine, să faceți o comparație care va strica cu totul plăcerea lecturii, fie îl veți urî și poate că nu vă veți mai dori să citiți și cartea. Este o poveste despre supraviețuire, despre a descoperi ce ar fi putut să facă și cum ar fi reacționat oamenii secolului XX, până în anii 1950, dacă s-ar fi confruntat cu o astfel de invazie, de exterminare. Pentru că este interesant să privești acțiunea și în trecut, nu doar din prezent sau viitor. Este un roman despre supraviețuire, despre găsirea celor dragi, despre minunile de a-i vedea vii în condițiile în care, de-a lungul acelei perioade infernale, lângă tine mureau mii de oameni. O poveste pe care, peste câțiva ani voi dori să o recitesc și cu siguranță că atunci, când voi fi mult mai matură și o voi descoperi așa cum este ea, o voi aprecia și mai mult decât am făcut-o acum. Pentru că Wells a scris o carte după care s-a inspirat unul dintre filmele mele preferate, și nu pot să nu o țin la inimă, orice ar fi. 
[...] Apoi o fetiță de vreo opt ani sau nouă ani, fără însoțitori, se aruncă sub gardul viu din apropiere de fratele meu, plângând.  — Nu pot să mai merg! Nu pot să mai merg! Fratele meu se smulse din amorțirea uluirii și o ridică de jos, vorbindu-i cu blândețe, apoi o duse până la doamna Elphinstone. De îndată ce fratele meu o atinsese, fata încremenise de spaimă. — Ellen! țipă o femeie din mulțime, cu voce tânguitoare. Ellen! Iar copila țâșni deodată de lângă fratele meu strigând: — Mamă!
Fragmentul pe care l-am scris a fost unul dintre acelea care, după ce le-am citit, am realizat cu adevărat semnificația acestei cărți. Scrisesem mai la început cum că Războiul lumilor este un roman care vorbește mai mult despre emoție și supraviețuire, despre trăirile oamenilor nu neapărat despre invazia în sine, despre tehnologiile avansate și alte aspecte de genul. Iar fragmentul de față m-a determinat să mă emoționez atât de tare încât am fost nevoită să mă opresc pentru câteva secunde pentru a-mi revine puțin, deoarece nu mai eram în stare să citesc în continuare. Și la fel am fost nevoită să procedez și cu altele, deoarece cartea conține multe scene și aspecte care nu vor putea să vă lase indiferenți, să treceți peste ele fără a vă afecta în vreun fel. Pentru că moartea bătea la fiecare ușă, la fiecare colțișor de stradă, lângă fiecare gard și sub fiecare parcelă de pământ. Teroarea, confuzia, șocul și teama pentru fiecare pas pe care îl făceau personajele, te bulversa de-a dreptul. Iar aceste aspecte m-au determinat să consider că Războiul lumilor al lui H. G. Wells este una dintre acele cărți pe care nu le poți citi oricând, oricum și oriunde. În tihnă, pentru a putea fi „digerată” cum trebuie, pentru a fi atent la fiecare detaliu care ar putea să te încurce dacă nu îl observi la timp. Citiți Războiul lumilor și apoi consider că veți putea urmări și filmul cu același nume.

Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit spre recenzie!