vineri, 9 iunie 2017

„Inima mea și alte găuri negre” de Jasmine Warga

Cartea Inima mea și alte găuri negre poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREA: Aysel, o adolescentă de șaisprezece ani pasionată de fizică, este obsedată să-și planifice sinuciderea. Cu o mamă care nici nu o poate privi fără să se cutremure, colegi răutăcioși și un tată a cărui crimă a dat peste cap micul oraș, Aysel este pregătită să-și transforme energia potențială în neant. Este doar o problemă, însă: Aysel nu e convinsă că are curajul să o facă singură. Dar odată ce descoperă un site cu o secțiune ce se cheamă Parteneri pentru Sinucidere, Aysel crede că a găsit soluția: un adolescent cu pseudonimul FrozenRobot (aka Roman), bântuit de o tragedie de familie, își caută și el partener.

Deși Aysel și Roman nu au nimic în comun, în scurt timp ajung să-și găsească fiecare locul în viața distrusă a celuilalt. Pe măsură ce planul lor de sinucidere începe să capete contur, Aysel se întreabă dacă într-adevăr vrea să meargă până la capăt. În cele din urmă, ea trebuie să aleagă între dorința de a muri și încercarea de a-l convinge pe Roman să trăiască, pentru a-și descoperi energia potențială împreună. Numai că Roman ar putea să nu se lase convins. 

RECENZIA: Am citit Inima mea și alte găuri negre, dar a fost destul de dureros, și de fiecare dată când dădeam câte o pagină, simțeam cum mă afund și mai mult în acea agonie pe care, până la un anumit punct, din cauze diferite și cu un sfârșit puțin mai altfel, am simțit-o și eu pe propria-mi piele. Nu am fost privită altfel pentru că tatăl meu ar fi fost vreun criminal și categoric nimeni nu m-a acuzat de ceva ce aș putea să fac în viitor  îmi „plac” foarte mult persoanele care au capacitatea de a vedea ce se va întâmpla cu viața mea peste câțiva ani, atât de mult încât îmi vine să le spun câteva cuvinte frumoase, dar mă abțin, din bună creștere și din puținul respect pe care îl mai însuflețesc pentru puțina minte pe care o au , dar am trecut printr-o experiență asemănătoare care, țin minte, m-a determinat să-mi treacă fulgerător prin cap să fac ceva cu mine. Dar atât de fulgerător încât nu s-a resimțit atât de mult pentru mine. Poate pentru că am fost și eu o lașă precum Aysel sau, cine știe, motivul real s-a datorat oamenilor minunați care au ajuns să mă ajute  fără să își dea măcar seama  în anii precedenți, făcându-mă să ajung așa cum sunt acum: fericită, liniștită și mândră că am avut tăria să rezist până la capăt.
Depresia este o greutate care te apasă și de care nu poți scăpa orice ai face. Te strivește, făcând până și cele mai banale și simple lucruri, cum ar fi să-ți legi șireturile sau să mesteci o felie de pâine prăjită, să ți se pară la fel de grele ca escaladarea unui vârf de munte. Depresia este o parte din tine: e în oasele și în sângele tău. Dacă este ceva ce știu sigur despre ea, e că nu poți scăpa niciodată de acolo.
Ceea ce am scris la început nu am făcut-o doar de dragul de a da startul într-un fel dramatic sau de a vă arăta cât de puternică  vai, Doamne!  aș fi eu. Ci pentru a vă demonstra că mie, așa cum s-a întâmplat și cu alții care au citit Inima mea și alte găuri negre, nu prea ne-a fost ușor să citim această carte, din motive pur evidente. Când te identifici cu un anume personaj, când vezi cât de asemănătoare ți-au fost și ție gândurile în acea perioadă de răscruce a vieții tale cu cele ale lui Aysel sau chiar și cu ale lui Roman, sentimentul de frică îți sapă cu îndârjire în suflet. Pentru că îți e teamă de ceea ce va avea să facă acel personaj și  cu toate că este ficțiune – te rogi și speri ca sfârșitul lui să nu fie unul nefericit, care să îți răpească bucuria din suflet. Dorești să se bucure de viață la fel de mult precum o faci tu, în universul lui ficțional, pentru că, dacă nu ne-ar păsa atât de mult și de personaje, de ce am mai plânge în cărți? De ce? Pentru că știi că, spre deosebire de acea ficțiune autentică, fantastică de-a pururi, o poveste de genul acesta are atâta realitate în ea, încât te doare și te face să îți imaginezi că un tânăr, undeva în atmosfera asta, trece printr-o situație familiară. Și îți plânge sufletul amar și cu intensitate.

Când am început Inima mea și alte găuri negre aveam bănuiala că avea să fie o poveste pe care nu aveam să o uit cu ușurință  nu ai cum să treci indiferent peste o astfel de dramă, fără să îți lase un gol în interior, deoarece nu ai cum , dar nu o privisem ca și cum ar fi putut să mă afecteze atât de mult. Cu toate că m-am abținut vreo două săptămâni din a mă uita la primul episod din 13 Reasons Why, ajunsesem într-un punct în care ceva îmi urla în cap și îmi spunea încontinuu că ar trebui și e necesar să o fac. Chit că știam cum avea să se termine sezonul  nu citisem cartea, deoarece nu mă interesase atât de mult atunci când apăruse și nu prea știu de ce, dar nu o făcuse  și mai citisem și un comentariu de-al Cristinei Nemerovschi prin care, dacă țin bine minte conținutul, parcă îndemnase lumea să se uite la el, deoarece am fi avut de învățat lucruri importante din el, am acceptat, până la urmă, m-am dezlipit de tăria avută și l-am început. Mi-am dorit să ajung aici pentru a vă spune că, după ce l-am terminat, o bună bucată de timp nu am mai fost capabilă să fac nimic. Mă bulversase într-un asemenea hal, încât parcă paralizasem și nu știam ce să fac în continuare. În ciuda faptului că Inima mea și alte găuri negre a fost oarecum diferită față de 13 Reasons Why, evenimentele luând o turnură puțin altfel, parcursul cărții te macină al naibii de mult.  
Când eram mică, aveam fantezia asta că pluteam de-a lungul râului Ohio. Îmi imaginam că voi construi o plută de-a lungul apei. Îmi imaginam că voi construi o plută de-a lungul apei. Îmi închipuiam cum o familie drăguță din Mississippi m-ar primi în sânul ei. Mi-i imaginam ca pe un cuplu fără copii care ar fi atât de fericiți să aibă o fetiță. Nu ar fi știut cine era tatăl meu sau ce făcuse, și nu le-ar fi păsat deloc că nu eram la fel de frumoasă ca Georgia și că aveam sprâncenele stufoase. M-ar fi iubit. Ar fi făcut ca sentimentele urâte să dispară.
Nici nu mai știu numărul exact, de atât de multe ori îmi doream cu disperare să pot intra în carte  da, au mai fost și alte povești în care voiam să o pot face, dar aici a fost cu totul și cu totul altceva , pentru a o prinde pe Aysel de umeri, a o determina să se uite în ochii mei și a-i spune că ea este altfel, că ea este Aysel, o tânără cu atât de multe lucruri frumoase de arătat, un suflet care trebuie să își urmeze visul acela minunat, nu dorința distrugătoare. Că ea nu este tatăl ei, un om poate rătăcit sau pur și simplu un criminal. Și apoi să o strâng în brațe și să îi promit că nu o voi lăsa până ce nu va zâmbi cu adevărat și mă va aproba, eliberându-se de limaxul negru și monstruos. Și apoi să fac la fel și cu Roman, să îi vorbesc despre acel motiv pentru care voia să moară și să îi țin pe amândoi de mână  strâns, strâns, strâns –, demonstrându-le cât de urâtă avea să fie lumea fără ei. Cât de oribilă avea să se transforme, dacă două suflete atât de minunate aveau să dispară.

Un mic aspect care mi-a plăcut foarte mult la carte  încercând să trec peste toată durerea trimisă de personaje  a fost alegerea pe care a făcut-o Jasmine Warga pentru a povesti despre iubire, cu ajutorul fizicii. La fel cum se vede și pe copertă, la fel cum o să se găsească și în roman, scriitoarea a ales o altă știință pentru a ne demonstra că dragostea, că regăsirea, că liniștea și frumosul se pot lega și printr-un alt mod, în afară de chimie. Nu ai nevoie de chimie când ai potențial, când ai gravitația care te ține în picioare, stabil; o poți arăta prin moduri total diferite. Pentru că iubirea nu se rezumă numai la chimie. Și chiar nu o face!
Mi se pare că la începutul vieții tale aproape orice este posibil. Ți se dă un set de posibilități, potențialul tău, și, pe măsură ce crești, el tot scade și scade, până ce ajungi să fii strivit de vid și de absența posibilităților. 
Dacă aș spune despre ce cred că a fost Inima mea și alte găuri negre  în afară de ceea ce am scris în paragraful de mai sus , probabil că nu aș ști ce să spun. Eu încă sunt la stadiul de procesare, încă încerc să înțeleg ce s-a întâmplat în carte și să accept anumite fragmente care mi-au rămas în cap. Dar dacă ar fi să o fac, așa cum sunt acum, încă amețită și tulburată de evenimente, aș spune că povestea lui Aysel și a lui Roman au fost mai mult decât acceptare, pe de o parte, și realizare, pe de altă parte. La fel cum și înțelegere ar fi prea puțin. Cred că Inima mea și alte găuri negre a fost despre a privi mai adânc, despre a te găsi pe tine însuți, despre a-ți da seama cine ești cu adevărat și că meriți mai mult, despre adevăruri descoperite mai târziu și despre modul cum îți poți da seama că ești mai important pentru tine dacă rămâi treaz, viu, nu doar o amintire pe care nu o vei putea controla în ochii celorlalți dacă ai fi mort. Nu trebuie să dovedești nimic nimănui, ci doar să le arăți că tu, spre deosebire de ei, știi să te bucuri de viață, că ești puternic și că ceea ce ți se întâmplă sau ți s-a întâmplat s-a datorat unei etape a vieții tale pe care nu ai putut să o controlezi sau nu ai știut cum să o faci. 

Aș vrea să spun atât de multe lucruri despre cartea asta, dar simt că nu sunt capabilă îndeajuns pentru a o face. Am impresia că tot ce am scris nu este atât cât ar fi trebuit pentru a vă determina să o citiți. Pentru că trebuie neapărat să o faceți oricât de dureros ar fi în unele momente, chiar dacă vă veți dori să vă opriți de atâtea ori, sunt convinsă că trebuie să trecem peste aceste obstacole și să o lecturăm. Mai ales tinerii care trec prin perioade de genul acesta, care simt că ceva nu este în regulă cu ei și că viața lor nu mai are nicio noimă, că trebuie să îi pună stop. Nu o să vă schimbe punctul de vedere peste noapte, dar consider că este un început, că romanul acesta este unul care să vă pună pe gânduri în legătură cu faptul că, oricum ar fi viața, voi trebuie să o trăiți și să vă bucurați de ea, deoarece sunteți minunați; deoarece aveți multe de oferit. Și toți cei care vorbesc urât despre voi, sunt doar niște persoane fără importanță, nule. 

Inima mea și alte găuri negre este o dovadă vie  pentru că există dovezi în fiecare dintre noi  a faptului că dacă renunți din a mai lupta, te distrugi pentru totdeauna, deoarece pentru unii vei fi ceva trecător, ce s-a întâmplat lângă ei. Vei fi vorbit o perioadă, amintit, ca apoi să fii uitat pentru totdeauna. Și nu meriți asta, pentru că tu meriți să trăiești și să o faci așa cum vrei tu și că ceea ce s-a întâmplat în trecut, este doar în trecut. Bineînțeles, nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui, ci doar ție, trebuie să îți arăți că poți și că ești o un om puternic. Inima mea și alte găuri negre se află în categoria cărților pe care le recomand cel și cel mai mult.

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit spre recenzie!