marți, 6 iunie 2017

„Și mă întunec” (Saga Cuceritorului, #1) de Kiersten White

Primul volum ale seriei Saga Cuceritorului pot fi comandat de pe site-ul editurii Corint

DESCRIEREA: Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.

Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.


Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.


RECENZIA: În mod normal nu mă aventurez în citit când atunci sunt în timpul sesiunii. Nu o fac nu pentru că nu aș avea capacitatea de a pune stop lecturării, apucându-mă de învățat, ci din simplul motiv că aș sta cu gândul numai la ce s-ar întâmpla în continuare, în loc să fiu atentă la cursurile din față. Dar nu știu ce s-a întâmplat de această dată, dar a existat ceva în Și mă întunec, care să mă determine să-mi fugă ochii numai la cotorul romanului. Ori de câte ori mă apucam să fac altceva, vedeam cartea în bibliotecă și mi se tăia, efectiv, tot firul ce ținea legată activitatea respectivă. Și nu am putut sta deoparte, cu toate că, de când am cartea și până la momentul în care am spus stop și am deschis-o, nu prea am trecut prin astfel de momente cu ea și nici cu alta. Într-adevăr, de fiecare dată îmi este foarte greu să mă abțin din a nu mă apuca să citesc, în timp ce ar trebui să fiu concentrată pe altceva  și sunt sigură că așa se întâmplă cu fiecare cititor devotat , dar cu chiu și cu vai, reușesc să înving și să stau departe de bibliotecă. Dar de această dată, așa cum am mai spus, a fost cu totul și cu totul altceva. M-a ademenit într-un asemenea mod, încât nu am mai fost în stare să fac altceva până ce nu aș fi citit-o; ce înseamnă să fii guvernat de cărți, să îți fie stăpâne supreme, punând „mâna” pe toată judecata ta? Nu știu dacă să îmi plâng de milă sau să accept și să tac, resemnându-mă. Cred că voi alege a doua variantă  dar de citit, nu mai citesc altceva până ce voi da ultimul examen. Și o să mă țin și cu dinții, dacă este nevoie, de această promisiune pe care mi-am făcut-o.

Motivul principal pentru care am ales ca Și mă întunec să se afle printre cărțile primite ca sponsorizare, a fost faptul că ideea principală și-a avut sămânța în pământ românesc. Am mai întâlnit în câteva cărți mici aspecte care țineau, într-un fel, de țara noastră, dar nu într-un mod atât de profund, ci doar trecător. Într-adevăr, mitul despre Dracula a început și s-a continuat în România, dar vampirii nu au fost niciodată  cel puțin nu în cărțile pe care le-am citit  atât de mult puși în valoare, ca și locația în care s-a întâmplat acțiunea, fiind numai o idee de la care s-a pornit totul, continuarea petrecându-se în alte țări, cele mai multe în America. Povestea de față nu are nicio legătură cu aceste creaturi  cel puțin nu într-un mod direct, deoarece știm cu toții cine a fost Vlad Drăculea, tatăl Ladei , acțiunea concentrându-se mai mult pe partea istoriei, a lucrurilor reale, vizibile și palpabile. Și dacă tot sunt la capitolul Ador locația principală aleasă de autoare și etnia personajelor!, aș vrea să notez faptul că apreciez foarte mult  știu că Kirsten White nu va avea cum să citească ceea ce voi scrie mai departe  modul cum a reușit să creeze o poveste atât de captivantă și de emoționantă, ce a pornit din istoria noastră. Cred că mulți dintre cei care ați citit Și mă întunec ați rezonat cu sentimentele și trăirile pe care le-am avut eu pe parcursul lecturării volumului, când a fost vorba de menționarea unor nume care nouă ni se par atât de cunoscute: Târgoviște, Lacul Snagov, Curtea de Argeș, și mai ales numele atât de populare și menționate pe limbile noastre. M-am simțit mândră, am trăit un sentiment aparte, pe care nu l-am mai avut niciodată la nicio carte. Sentimentul fiind și mai amplificat în momentul în care îți dai seama cât de bine a fost construită această poveste, cât de originală și neașteptat de magnifică a fost  nu credeam că va ajunge să îmi placă atât de mult și cred că acesta este și motivul pentru care acel ceva din mine nu mi-a dat voie să mai stau departe de ea, împingându-mă să o citesc imediat. 

Inițial nu aș fi vrut să încep să discut direct cu Ladislav  Lada , dar a existat ceva foarte vizibil care m-a impresionat nespus de mult la această fată, element ce sunt sigură că a fost ușor de observat și de restul cititorilor, chiar din primul capitol. Lada nu este ca orice tinere de rangul ei, nu este precum fratele ei Radu. Sălbatică, fără pic de milă, înfricoșătoare prin curajul ei nebun, deosebită, inconștientă uneori, dar mereu cu un motiv clar atunci când face ceva. Așa este neînfricata Lada. Și că tot am adus în discuție brave, până acum nu am asemănat-o deloc cu Merida, tot timpul fiind cu gândul fie la Arya sau Ecaterina Teodoroiu; da, am asemănat-o în câteva situații cu aceasta. Dar până acum, până să ajung să menționez neînfricată, nu mi-a trecut prin cap și Merida  cu toate că se aseamănă destul de mult la trăsături cu ea, din ce îmi aduc aminte. Cât despre celelalte două, m-am gândit la Arya pentru că Lada de mică a fost altfel, de mică prefera să facă lucruri cu care fetele nu prea erau prietene, iar Ecaterina Teodoroiu am asemănat-o în momentul în care am observat cum era privită de către bărbați, atunci când își manifesta dorința de a se lupta, de a purta zale și coif, de a mânui sabia și de a fi în mijlocul bătăliilor. Și a făcut exact ceea ce a realizat și Ecaterina  doar că în alte timpuri, la sute de ani distanță , s-a luptat și cu dinții dacă ar fi fost nevoie, pentru a ajunge acolo unde își dorise. Și nu oriunde, ci în frunte, conducând. Am spus despre multe personaje feminine că m-au impresionat, dar ce a făcut Lada în aceste patru sute și ceva de pagini a fost peste așteptările și imaginația mea. Iar la vârsta pe care o are, cu atât mai mult m-a uimit și m-a determinat să o admir atât de mult. Poate că unii dintre voi ați spune că la cincisprezece-șaisprezece ani  sau mai mică de atât  e cam trasă de păr toate acțiunea prin care a trecut ea și ceilalți protagoniști de o seamă sau mai mici decât aceasta. Da, e cam greu de crezut că o fată de această vârstă ar putea să realizeze așa ceva în timpul nostru, dar acum atâtea sute de ani, era cam ceva normal. Te măritai de mică, nășteai copii de mică, conduceai o casă și aveai responsabilități și treceai prin greutăți cu care acum, în prezent, puține fete le mai trăiesc în viața de zi cu zi. Și o fac doar pentru că sunt sărace și cu greu  aproape imposibil  reușesc să iasă din această duritate a vieții. 
„— În noaptea nunții, zise ea, îți voi tăia limba și o voi înghiți. Atunci, ambele limbi care au rostit jurămintele de căsătorie îmi vor aparține mie, iar eu voi fi măritată cu mine însămi. Tu probabil că te vei îneca în propriul tău sânge, ceea ce va constitui o mare nefericire, dar eu voi fi atât soț, cât și soție, și ca atare nu o văduvă care să inspire milă.” 
Radu a fost exact opusul. Radu a fost blând, cald, minunat și extraordinar de frumos, atât în exterior, cât și în interior. Nu spun că sora lui nu a avut o frumusețe aparte, doar că a ei era mai scumpă la vedere, spre deosebire de cea a fratelui ei. Într-o lume atât de dură și extraordinar de urâtă  în privința războaielor, a sângelui, a morții , un astfel de suflet este mereu bine-venit. Iar eu l-am primit cu brațele deschise și cu garanția că o să îmi placă să îl privesc și să îl admir crescând și maturizându-se. Din perspectiva mea, făcând o comparație între gravitatea cu care s-au dezvoltat cei doi, categoric Radu a avut o ascensiune mult mai drastică și vizibilă mult mai intens. Pentru că Lada ne-a impresionat și a fost diferențiată de ceilalți încă de mică, dar el a fost cu totul diferit din momentul nașterii și până într-un anumit punct, așa că acest aspect a făcut cu ușurință diferența dintre ei. Că mi-a plăcut în totalitate cum a evoluat, că nu am fost în concordanță cu ideile și conceptele pe care le avea Radu, este mai puțin interesant, dar ceea ce contează mai mult  pentru mine  este că a devenit foarte important și nespus de necesar în poveste, ca eu să continui să o citesc cu aceeași intensitate. Știu că poate să pară puțin exagerat  sau nu , dar nu vă Saga Cuceritorului fără Radu. Fără Mehmed poate, fără Lada nici atât, dar de el nu m-aș putea lipsi deloc. Și că tot l-am adus în discuție și pe acesta, dacă pe cei doi frați i-am plăcut de la început și până la sfârșit, cu Mehmed a fost o cu totul și cu totul altă mâncare de pește. Mi-a plăcut extraordinar de mult de el, dar s-a ajuns la un punct în care ceva s-a schimbat în ochii mei. Poate naivitatea lui, poate siguranța mult prea mare pe care am percepută ca având-o sau poate doar modul cum a fost îndrumat, nu mai știu sigur, dar cert este că la final a ajuns să mă enerveze destul de mult și să mă facă să îmi doresc să pot avea abilitatea de a intra în carte și a-i da cu ceva în cap. Pentru a-l trezi, nu de alta.

Am plăcut-o extraordinar de mult pe Huma  șiretenia ei, viclenia cu care acționa și eleganța pe care am găsit-o ori de câte ori citeam conversații în care apărea și aceasta , dar și pe Kumal, pe care l-am asociat atât de mult cu un Radu peste câțiva ani. Și am fost de acord în totalitate cu ceea ce vedeam.

Intriga, duritatea întregii povești, realismul istoriei pe care o știm cu toții  schimbată într-un mod original și foarte bine primit , Imperiul Otoman pe care l-am urât atât de mult la orele de istorie, dar pe care l-am iubit atât de mult în Și mă întunec, o Valahie săracă și dornică de o schimbare, totul sub comanda unei tinere neînfricată, care ar fi în stare să treacă și prin foc și să facă orice sacrificiu pentru a-și atinge scopul. Ceea ce am găsit în acest volum a fost totul și cu totul diferit față de toate cărțile pe care le-am citit, în privința genului Young Adult - dacă această serie poate fi încadrată aici. Și nu o spun, umflând noutatea doar pentru că Kiersten White a scris despre o parte a țării în care m-am născut și trăiesc. Nu. Putea să se petreacă aici și să fie de la plictisitoare în jos, dar spre norocul nostru, nu a fost deloc să fie așa. Dacă s-ar fi petrecut în altă țară, totul pornindu-se de la istoria altui popor  cu toate că, sinceră să fiu, nu cred că mi-aș mai fi dorit să o mai citesc atunci, deoarece, așa cum am scris mai sus, motivul principal pentru care am ales Și mă întunec a fost expres pentru că are legătură cu neamul nostru  probabil că i-aș fi dat totuși o șansă. Probabil. Dar sunt bucuroasă, nu, sunt în pragul exaltării faptul că această scriitoare a ales tocmai Valahia și l-a introdus pe arhicunoscutul Vlad Drăculea în poveste, din altă perspectivă. Nu un vampir de temut, înfiorător și greu de ucis, ci l-a portretizat ca fiind total opus: slab, un laș, o persoană cu prea puțină coloană vertebrală. Iar acest aspect cred că a fost unul care a oferit și oferă un farmec aparte poveștii.

Dacă mi-a plăcut Și mă întunec? Nu, mă îndoiesc că a fost ceva care doar să îmi placă la ea, deoarece totul a fost mai presus de atât. Cred efectiv că am trăit, împreună cu personajele, tot prin ce au trecut acestea, și la fel cum s-a și încheiat volumul, simt atât un gol în stomac, cât și o plinătate a ceea ce va urma să se petreacă pe mai departe. Inima deja îmi plânge pentru că sunt conștientă de ziua atât de îndepărtată în care voi putea să citesc și volumul doi.

Mulțumesc editurii Corint pentru exemplarul oferit spre recenzie!