miercuri, 29 martie 2017

„Dincolo de timp” (Nemuritor #3) de O. G. Arion

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Librex

Păreri adunate: Într-o lume modernă ce pare total lipsită de mituri, Oana Arion reînvie legende eterne și creaturi arhetipale, punând cititorul față în față cu supranaturalul tăgăduit care adesea se ascunde în întuneric și umbre, lăsând impresia de inexistent, transformând seria „Nemuritor” într-o lectură originală în care riscul, pericolul și clipele fierbinți capătă dimensiuni nebănuite. (Chick Lit Magazine)

Seria „Nemuritor” aduce în prim plan lumea misterioasă a legendelor străvechi, pe care autoarea ne-o dezvăluie picătură cu picătură într-un stil alert și plin de naturalețe. Magia, ritualurile străvechi și ființele supranaturale se infiltrează neștiute în cotidianul populat cu personaje extrem de bine creionate, tridimensionale, alături de care trăiești aventuri pe muchie de cuțit fără să ai timp să-ți tragi răsuflarea. Atenție, produce dependență încă de la primele rânduri! (Monica Ramirez)

Indiferent că sunteți sau nu iubitori ai genului fantasy, trebuie să citiți neapărat cărțile Oanei Arion, pentru că sunt scrise atât de bine și cu așa o lejeritate, încât nu au cum să nu vă placă! Veți râde, vă veți întrista, veți trece de la agonie la extaz, veți sta ca pe ace, nerăbdători să aflați povestea mai departe. Veți „trăi” cărțile, pentru că nu se pot citi altfel. (Porția de citit)

Recenzia: Când îți place o serie foarte mult, când termini un volum și când știi că dispui și de următorul, nu ești în stare să faci altceva în afară de a continua povestea, de a te apuca cât mai repede de celălalt. Așa cum am făcut cu seria de față. (Nu îmi pot imagina ce aș fi simțit dacă nu aș fi avut în bibliotecă și Dincolo de timp, deoarece, după dependența pe care mi-a lăsat-o volumul doi, aș fi fost destul de disperată, și m-aș fi frământat până ce aș fi făcut rost și de acesta.) După întrebările pe le-a lăsat finalul volumului doi, după toată curiozitatea pe care mi-a sădit-o și după amalgamul de stări pe care mi le-a oferit, aveam nevoie de un supliment; simțeam că nu era timpul și nu aveam cum să las deoparte cartea de față, invocând o mică pauză. M-aș fi pedepsit mult prea aspru, pentru simplul fapt că am fost prinsă în magia creată de această serie, de o poveste în care poate apărea, în orice moment, cineva care să strice cu totul atmosfera plăcută.

Dacă în volumul anterior am avut parte de niște întâmplări ce m-au determinat să mă rog constant ca totul să nu se sfârșească într-un mod pe care mintea mea refuza să mi-l scoată din cap, în Dincolo de timp se trece la un alt nivel de îngrijorare. Nu doar că am ajuns să-mi fie teamă pentru un alt personaj dar, pe lângă asta, au intervenit și niște consecințe pe care trecutul a refuzat să le țină în acel timp, ci le-a revărsat peste prezent, zăpăcind întreaga situație a personajelor. Nu pot spune că nu am fost surprinsă de ceea ce mi s-a arătat din partea Oanei – prin prisma fermecătoarelor ei personaje , dar mai mult am fost șocată de decizia unui anumit personaj, de ușurința cu care a dat o sentință, un ordin, pe care nu l-am crezut a fi posibil  vreodată  în cazul lui. A fost neașteptat, m-a paralizat pentru câteva secunde, dar m-a făcut, în același timp, să mi se intensifice ceva în interior. Și nu neapărat privit ca un lucru rău, cât mai degrabă ca unul pe care l-am acceptat, l-am înțeles și poate că l-am și apreciat puțin, deoarece nu cred că oricine ar fi fost în stare să se detașeze de ceva ce îl ținea în suflet de atât de mult timp; în același timp, având și tăria de a se împăca, oarecum, cu situația și cu el însuși. Și pentru asta am ajuns să-l consider necesar, obligatoriu și dependent pentru această poveste.

Personajele noi nu contenesc să stea departe nici de acest volum, așa că am avut parte de niște așa-zise întâlniri mai puțin sau mai mult plăcute, de unele unele impresionante, dar și de altele ce mă duceau la niște cote alarmante de enervare. Pentru că  de ce să nu-mi ridice Oana tensiunea și aici?  nu toate vin în fața ta și îți întind câte o mână prietenoși, zâmbindu-ți plăcut și cald, deoarece trebuie să fii pregătit și pentru eventualele strâmbături din nas și chiar și pentru unele piedici. Dar, spre deosebire de celelalte volume, aici am avut parte de o mică surpriză din partea unui anume personaj  și nu-i voi da numele pentru a nu diminua din suspans și curiozitate , ce a reușit să facă ceva ce foarte rar mi s-a întâmplat: să-mi schimbe atât de repede părerea despre atitudinea pe care a avut-o și despre deciziile luate. Deci da, drag personaj care ești în anonimat în această recenzie, sper din tot sufletul ca scumpa autoare ce poartă numele de Oana Arion, să aibă bunăvoința să te introducă și în următoarele două volume; în ultimul, că nu știu ce a făcut în Prin cenușă de visuri, dar pretty please! 😊(Țin să menționez că e prima dată când folosesc emoji într-o recenzie, deci fac o excepție pentru tine, ha-ha!)

Are rost să mai spun că Victoria este din ce în ce mai badass, că în fiecare volum reușește să mă surprindă într-un mod tot mai uimitor și mai spectaculos? Cred că până la finalul seriei  oh, faină mai ești, te rog nu te termina!  o să ajungă la cele mai înalte cote încât nu o să mă mai surprindă cu nimic din punct de vedere al acțiunilor pe care le întreprinde. Totul la ea se intensifică, întâmplările prin care trece ea sau cei din jurul ei  ce ajung să-i afecteze, într-un anume mod, și propriul suflet , devin din ce în ce mai neașteptate și mai greu de digerat de către noi, cititorii. În acest volum am fost „martoră” la două scene pe care nu le-am „văzut” venind de nicăieri, nu mă așteptam să fie posibile, creierul meu refuzând să le ia vreodată în considerare. (Da, știu, v-am făcut nespus de curioși, dar nu sunt atât de fraieră încât să vă și dau vreun indiciu, pentru că vreau să fierbeți la foc mic, până vă veți cumpăra volumul, descoperind singuri aceste nebunii ce ne-au fost „aruncate” de către autoare.

V-ați plictisi  mă îndoiesc că ați face-o vreodată în cazul de față, iubitoare de personaje masculine hot!  dacă aș scrie câte ceva și despre Arrio? Sau despre Ian? Sau poate despre alții pe care i-am considerat ca fiind aproape  dar totuși departe  de minunăția pe care o emană, prin toți porii, cei doi masculi, așa-ziși principali, ai seriei? Dar ghiciți ce, nu voi scrie nimic despre niciunul dintre cele două simboluri ale seriei, ci doar voi menționa faptul că un anume geamăn a fost îngrozitor de bine primit  de către mine, cel puțin  în Dincolo de timp. Fie că m-a amuzat, că m-a îngrozit sau că m-a determinat să am posibilitatea de a intra în poveste și de a-i da cu ceva în cap, de fiecare dată s-a găsit ceva în el care să îmi placă într-atât de mult încât să zâmbesc ori de câte ori apărea în volum. Nu știu dacă vă mai aduceți aminte de Malakai Parker din Jurnalele vampirilor, dar fix la el m-am gândit când am descoperit  câte puțin  din personalitatea acestuia.  Mie mi-a plăcut enorm de mult de Kai în The vampire diaries, așa că vă puteți imagina cât l-am adorat și pe acesta în seria Oanei! Doar că, spre deosebire de cel întâi menționat, acest personaj a mai deținut ceva ce l-a deosebit de Malakai într-o măsură destul de mare. Nu știu exact cum să descriu în cuvinte, dar cert este că mi-a transmis ceva destul de ciudat și de incitant, în același timp.

Și pentru că, până la urmă, povestea nu se rezumă doar la personaje interesante, enigmatice, întunecate și mistice, cât este despre ceea ce ascund aceste legende aduse la viață de către Oana Arion și despre ceea ce ne oferă ele, nu voi încheia recenzia fără a mai spune câte ceva și despre acest aspect, despre turnura pe care a luat-o povestea, în Dincolo de timp. În afara a ceea ce am menționat mai sus despre anumite lucruri noi pe care le-am aflat despre câteva personaje, toată încâlceala de evenimente petrecute în acest volum, a dus povestea la un cu totul alt nivel. Pentru că personajele noi au tras după ele și povești neterminate, au adus dorințe de refacere a anumitor aspecte, dar și cerințe greu de acceptat dar și dificil de refuzat. Mai pe scurt, au întors totul cu susul în jos, distrugând anumite echilibre realizate în volumele anterioare. Pentru mine a fost cel mai dificil volum, din punct de vedere al sentimentelor și trăirilor pe care mi le-a oferit dar, în același timp, și cel mai frumos, cred. Și din nou vin cu mențiunea că nu fac o comparație negativă  dacă o pot spune așa  între celelalte cărți din serie, ci pur și simplu raportez totul la nebunia și disperarea prin care m-a făcut să trec acesta. (Nu e vina mea că Oana reușește să mă surprindă în fiecare volum, distrugându-mi orice top pe care, să zicem, mi l-aș fi creat înainte.) Este, categoric, volumul meu preferat; ceea ce este ciudat deoarece de multe ori mi s-a întâmplat ca, într-o serie, tocmai cartea cu numărul trei să-mi fi rămas cel mai mult la inimă! Dar, cine știe, poate că acest „blestem” va luat sfârșit, cu ajutorul celorlalte două volume din serie; iarăși o să ajung să plâng, știind că voi termina, din nou, o serie care îmi place foarte mult. (De ce seriile care nu mă ating la inimă au câte și mai câte volume, și cele care gâdilă sufletul se termină atât de repede? It's not fair!)

Și cu asta pun capăt unei recenzii care mi-a făcut o plăcere uriașă  dar care mi-a adus și o durere în suflet  să o scriu. Durere pentru că am citit cartea mult prea repede, pentru aș fi vrut să mai aibă încă două sute de pagini, pe puțin, dar și prin ce a fost nevoit să treacă un anume personaj. Și în caz că nu v-ați dat seama deja, aștept Bookfest-ul hămesită! Atât de flămândă încât nu știu cât voi rezista până atunci, încercând să nu mă urc pe pereți de disperare, entuziasm și nerăbdare!