Niciodată nu am fost la Final Frontier! Anul trecut mi-am pus în plan să merg măcar la un eveniment din cadrul târgului, dar s-a întâmplat să am ghinionul să ajung să nu pot merge nici măcar să mă plimb printre standuri. Dar anul acesta mi-am propus și promis să schimb ceva în această privință, să fac tot posibilul să nu mai rămân în afara acestui târg de carte care, după imaginile și video-urile pe care le-am văzut și urmărit, este cu totul și cu totul special.
Nu cred că voi ajunge să merg la toate evenimentele dar, mai mult ca sigur, o să fiu prezentă la aceste două lansări. Despre cei doi autori știu că unul dintre ei este debutant – Mircea M. Țara, mai exact –, iar celălalt un maestru în arta literaturii. Am tot auzit despre seria lui Ciprian Mitoceanu, despre Predestinare genetică, despre cât de prezentă va fi ideea, peste ceva timp, în viețile noastre, și despre cât de genială și de necesară este în biblioteca fiecăruia dintre noi. Așa că nefericită voi fi să spun că încă nu am reușit să o citesc, dar sper ca la Final Frontier să rezolv această problemă. Cât despre Amendamentul Dawson, trebuie, chiar trebuie să merg la acest eveniment! Și nu o fac numai pentru această carte; Inima Dragonului, cu a sa copertă, te vrăjește când o privești.
* * *
Editura Crux Publishing are onoarea de a
deschide oficial Târgul de Carte Final
Frontier 2017 sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12.00 la Casa Artelor din București
(Bulevardul Mircea Voda, Nr. 5), cu evenimentul Realism în lumi imaginare din
Nlithia și până în America fascistă, moderat de scriitorul Șerban
Andrei Mazilu. După o scurtă introducere în elementele de
realism în literatura science-fiction și fantasy, editura are plăcerea de a lansa
noutățile din această primăvară:
12.15 – 12.30: Romanul high fantasy Inima Dragonului, de scriitorul Mircea
M. Țara
Invitat
special: Dragoș C. Butuzea (promotor cultural)
Vă urăm bun venit în Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis
al artiștilor și al magicienilor, oraș zguduit din temelii în urma unui complot
sinistru. Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o
ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat
demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii
regatului. Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni,
liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie
să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului. Miza? Inima
Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei
putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.
Inima dragonului este un poem în proză și un roman de
aventuri care ne cucerește fără să ne dăm seama. De la peisajele cu un farmec neobișnuit,
la dialogurile antrenante, de la momente intense de acțiune și până la umorul
fin al unor personaje, totul este impecabil executat pentru a-i oferi
cititorului o cursă contra cronometru ce îl va ține cu sufletul la gură.
Invitat
special:
Oliviu Crâznic (scriitor, critic literar)
Pe măsură ce începem să cuprindem cu mintea motivațiile care stau
la baza noului sistem politic imaginat de autor în America unui viitor nu chiar
atât de îndepărtat pe cât ne-am dori, romanul Amendamentul Dawson ne lovește cu forța unui șoc electric. Prin
ochii personajului principal trăim în fiecare secundă absurdul unei lumi care,
în numele meritocrației și a sacrificiului individual în sprijinul binelui
general, capătă forma unui sistem totalitarist (vechi, dar totuși nou) ce i-ar
face pe Stalin, Hitler sau Pol Pot să pară niște diletanți.
În stilul alert care l-a consacrat ca scriitor de
thriller sci-fi, Ciprian Mitoceanu ne invită să luăm parte la o luptă pe viață
și pe moarte între Om și Sistem, căci peste tot în America se vorbește numai
despre cel de-al doilea Amendament Dawson. John Barton însă nu are prea mult
timp să stea la discuții. Vânat zi și noapte ca un animal, el este hotărât
totuși să nu cedeze fără luptă. În spatele cortinei, congresmanul Dawson
controlează jocul, dar surprizele nu îl ocolesc nici pe el…
Vă așteptăm așadar la Târgul de Carte Final Frontier 2017 în zilele de 1 și 2 aprilie cu
reduceri între 25% și 50% la toate titlurile, invitați de seamă, produse
promoționale și multe alte surprize! Și nu uitați, ne întâlnim la ora 12.00
pentru a da startul celui mai așteptat festival dedicat iubitorilor de science
fiction și fantasy!
Pentru
informații suplimentare, știri și detalii cu privire la editura Crux
Publishing, vă rugăm să accesați www.cruxed.ro.