miercuri, 28 iunie 2017

„Anomalii” de Sadie Turner și Colette Freedman

Romanul Anomalii poate fi comandat de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREA: În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale, Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre „anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, iar răzvrătiții vor fi anihilați. 

RECENZIA: De-a lungul anilor de când pasiunea pentru citit a devenit un mod de a trăi fără de care nu m-aș mai putea lipsi niciodată  dacă vreau să duc o viață fericită, lectura îmi este indispensabilă , pot spune că am m-am delectat cu tot felul de distopii. De la Divergent și Eve, până la Atingerea lui Juliette și Ultimul avanpost, cea din urmă fiind cu câteva scări deasupra celorlalte; unul dintre motivele principale fiind acela că și un scriitor român poate să creeze distopii de calitate, chiar superioare celor din afara granițelor. Nu mă voi apuca să fac comparații între cele patru și Anomalii, deoarece fiecare a avut ceva diferit, ceva nou pentru mine și care mi-a transmis emoții pe care celelalte nu au reușit să o facă. Și așa cum s-a întâmplat cu cele menționate mai sus, romanul lui Turner și Freedman m-a determinat să îmi deschid anumite părți ale sufletului pe care nu cred să le fi trăit foarte des în multe cărți pe care le-am citit; și aici nu mă rezum doar la distopii. 

Când m-am hotărât că vreau să citesc Anomalii, nu am pornit la drum cu speranța că mă va uimi foarte mult și că va revoluționa genul distopic. Pentru că, în ciuda faptului că mi-au plăcut și îmi plac distopiile, nu pot spune că atunci când mai descopăr câte una sunt nerăbdătoare și emoționată să o citesc. După un timp am ajuns să mă cam satur de aceeași lume în care există rebeli, în care regimul este unul stric, condus de un maniac și așa mai departe. Când m-am înarmat cu ochelarii de citit, cu o cană de ceai rece și cu stickere-le colorate  în eventualitatea în care aș fi găsit niște citate/fragmente care să îmi atragă atenția  –, singurul lucru de care puteam spune că nu mă temeam a fost acela că aveam o siguranță anume că îmi va plăcea cartea. Și nu o spun pentru a mă linguși, dar în general am foarte mare încredere în editura Herg Benet când vine vorba de a oferi cititorilor conținut de calitate al autorilor români și mă îndoiam că nu ar fi făcut la fel și în privința traducerilor; după ce am citit Inima mea și alte găuri negre, cu greu hotărârea avea să fie dată jos de pe tron. Și nu m-am îndoit, deoarece, pe parcursul lecturării Anomaliilor, nu doar că m-am bucurat de o lume interesantă și care merita a fi depănată cât mai mult, dar totul a trecut la un nivel superior. Nu știu ce au simțit alții în timp ce citeau această carte, nu știu cu ce au rămas la terminarea ei, dar când vine vorba de mine, știu sigur că am rămas nemișcată după ce am închis cartea și priveam încontinuu coperta de pe spate, citind și recitind descrierea și ceea ce spuneau publicațiile americane despre conținutul colaborării dintre Turner și Freedman. Am fost incapabilă să îmi fac ordine în gânduri și dacă cineva ar fi venit să mă întrebe, în acele momente, cum mi s-a părut cartea, nu aș fi putut decât să mă întorc cu fața spre acea persoană, să o privesc lung și să mișc un pic capul, dar fără să conștientizez de ce aș fi făcut-o.
[...] El e cel care a scos lumea noastră din mocirlă și a condus-o într-o nouă eră. Prietenii mei și cu mine trăim într-o lume în care nu vom ști niciodată ce înseamnă foamea, sărăcia și nefericirea.
La început, după ce am parcurs prologul și mă afundam tot mai mult în capitole, mă tot întrebam cum ar putea cineva să încadreze această carte în categoria distopiilor, când toate elementele indicau categoric că Anomalii era o utopie în toată regula; chit că știam că aveam să fiu lămurită mai târziu de acest fapt, de motivul pentru care greșeam. Toate scenele pe care mi le imaginam în timp ce citeam, mă determinau să îmi doresc atât de mult să pot face parte din acea lume atât de perfectă, de frumoasă și fără de cusur. Îmi doream să fiu Keeva, să pot înota în fiecare zi  cu toate că nu știu să o fac foarte bine –, să mă bucur de acele imagini frumoase și să nu mă îngrijorez de ceea ce avea să mi se întâmple în viitor, deoarece totul era stabilit, așa că știam că aveam să duc o viață fără griji. Dar apoi mi-am dat seama că nu era totul atât de frumos și ideal precum mi se părea la început  și nu a realizat acest fapt în momentul în care Keeva a ajuns în Tabăra Monarch, ci înainte, când era acasă –, deoarece nu mă puteam imagina folosind doar acel element pentru toată viața mea, neputând să mă bucur și de celelalte, să le exploatez, să le combin pentru a scoate ceva care să fie personalizat, care să mă identifice în mulțime. Totul era mult prea unitar, mult prea strict pentru mine, așa că ajunsesem ca dorința să fie înlocuită cu milă pentru personajele din Anomalii. Îmi părea rău pentru ei că un lucru atât de frumos trebuia să le fie interzis, știrbit din viața de zi cu zi.

Keeva este un personaj pe care l-am îndrăgit din prima clipă, și dacă ar fi să mă gândesc la un aspect care să mă determine să o plac mai puțin, nu cred că aș reuși să găsesc vreunul. Pentru că este o tânără cu speranțe, cu dorințe de viitor, inocent și care nu pare că ar fi altfel față de ceilalți. Și pentru că mi-a plăcut foarte mult de ea, mi-am dorit și să o urmăresc cu foarte mare atenție, să îi analizez parcursul, deciziile și evoluția din punct de vedere al trăirilor și tăriei cu care trecea peste anumite obstacole care îi apăreau, neprevăzut, în cale. Și am fost satisfăcută de ceea ce am găsit  poate că unii cititori s-ar putea gândi la faptul că, în trei sute și ceva de pagini cât are Anomalii, o evoluție semnificativă nu va putea decât să pară ca fiind forțată, nu naturală, dar aici am fost uimită să o descopăr ca fiind lină și înțeleasă. Pentru că inteligentă și la un personaj de genul, nimic nu poate fi forțat. 
— Pentru că această lume nu e menită să fie perfectă, oftează Inelia. Creativitatea, inovația și gândirea abstractă funcționează atunci când oamenii nu gândesc la fel. [...]
Pot spune același lucru și despre personajul care a clădit tot acest sistem în care trăiau cei pe care îi conducea, dar nu îi voi scrie numele, deoarece meritați să îi citiți, pentru prima dată, singuri. De ce? Pentru că, în opinia mea, numele pe care l-au ales autoarele pentru el, este unul atât de puternic, cu o influență atât de mare și care îmi va rămâne în cap mult timp de acum încolo. Un nume nou, care doar pronunțându-l personajele și știi că va fi ceva dur și greu de stăpânit. Un personaj pe care l-am plăcut enorm de mult, dacă nu cel mai mult dintre toate care mi-au atras atenția. Iar despre acel sistem de conducere pe care l-am menționat, în treacăt mai sus, nu pot spune decât atât: este motivul principal pentru care sufletul meu a ales ca Anomalii să fie distopia mea preferată. Regulile date, elementele identificatoare, modul prin care a ajuns la conducere, istoria acestei lumi și acel lucru secrete pe care îl veți descoperi doar citind  și care m-a încărcat cu o anumită adrenalină –, toate acestea m-au surprins într-un mod șocant, încât nici acum nu știu cum să le gestionez foarte bine. 

Întorsăturile de situație, prieteniile și momentele în care îmi doream atât de mult ca acele două lumi diferite  și aici îmi imaginez că se găsește colaborarea dintre cele două autoare –, ce îmi doream atât de mult să se intersecteze cât mai repede, au făcut din Anomalii o carte care merită citită cât mai mult și cât mai repede. Și sunt sigură că alegerea editurii pentru copertă este unul dintre elementele principale care vor atrage cât mai mulți cititori. Deoarece, pentru mine categoric este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, până acum, în acest an. Aș dori să scriu atât de multe despre cartea asta, dar nu cred că mi-ar permite timpul și degetele care nu contenesc să se oprească din a tasta, în aceste momente. Pentru că ceea ce se află în afara perfecțiunii oferită de acest conducător, ceea ce găsim în locurile cărora fie nu le acordă prea multă atenție, fie le privește din secret cu ardoare sau pur și simplu nu are habar de el, indică o lume foarte complexă. Pentru că ceea ce am descoperit în afara lumii creată de acest făuritor care și-a îndeplinit o dorință, este un aspect care m-a intrigat foarte mult în poveste. Aceste anomalii care ies din afara tiparului și care refuză să se conformeze clonelor și ideii de la fel. 
[...] Nimic nu e mai gustos decât să te hrănești cu un nevinovat, pentru că frica, teama, oroarea lor este pură. După ce ai gustat din caviar, nu-ți mai e poftă de ton. 
Manipularea din carte, puterea ce pare a fi atât de mare și greu de doborât, viitorul pe care îl pregătește acest bărbat ce nu are de gând să lase totul în acel stagiu, cruzimea cu care atacă la interior și pe care o sădește în mulțime din fragedă pruncie și modul prin care reușește să intimideze toată gloata, îți amețește creierul să îți dorești mai multă forță din partea celor care nu se conformează ideilor lui. Aproape că am trăit împreună cu personajele toate acele scene mai mult sau mai puțin plăcute, aproape că îmi venea să urlu când realizam unde era implantată trădarea și cât de greu era să ai încredere în oameni și cât de ușor se putea spulbera viitorul pe care ți l-ai pregătit cu atâta bucurie. Anomalii este categoric o carte care privește mai adânc decât mi-au oferit alte cărți de genul și arată că frumosul poate ascunde orori, tragedii, dar și speranțe ce pot fi înlăturate cu atâta ușurință.

Distopiile de genul – care au tente de Fantasy sau Science Fiction – nu se prea opresc la un singur volum. Și nu pentru că nu ar fi în stare să o facă, ci din cauza faptului că numeroasele elemente pe care le descoperim în poveste, necesită să fie mult mai detaliate în afară de ceea ce ni se oferă în volumul respectiv. Și Anomalii nu este o excepție. Finalul pe care l-am primit, ceea ce am găsit și pe a doua filă din roman, dar și din ceea ce am mai descoperit pe internet, indică faptul că ar urma o continuare. Și chiar sper să fie așa, deoarece – pentru mine cel puțin – ar fi mult prea crud să ni se ofere atât de puțin. Și cu toate acestea, îi mulțumesc infinit editurii Herg Benet pentru că mi-a scos la iveală o distopie ce nu credeam că o voi descoperi vreodată. O carte minunată, sfâșietoare, care macină și te ține pe jar până la ultimul moment, până la ultimul cuvânt pe care îl citești. Am adorat Anomalii și sper că o să vă placă și vouă măcar pe jumătate cât mi-a plăcut mie această poveste superbă!
Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu