miercuri, 19 aprilie 2017

„Pădurea lui Joaquin Phoenix” de Celestin Cheran

Pădurea lui Joaquin Phoenix poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREASimțea pădurea vie, alchimică, pulsând, și, deși nu credea în fantome și alte bazaconii, îi plăcea să vorbească cu ea în minte, să se lase descoperit de ceva aparte, ceva deasupra sa și de neînțeles întru totul, ca-n Her. Iar pădurea putea să-și facă simțită prezența în atâtea feluri, putea să poarte atâtea chipuri și atâtea voci. Iar el putea să intre și să iasă din ea, să uite de el de atâtea și atâtea ori. Aici singurătatea devenea intimitate, devenea liniște, devenea apă, devenea o mină străbătută de infuziile proteice ale pământului; o subterană în care plictiseala conferințelor de presă, momentele de stânjeneală și de bâlbâială erau absorbite de mușchi, de ciuperci, de licheni. Aici devenea polen purtat de vânt. O pădure precum o planetă extraterestră studiindu-l în tăcere. Realitatea sa era irealitatea altor umbre, visele sale erau coșmarurile altor monștri

RECENZIADe Celestin Cheran am mai citit atunci când și-a lansat cartea de debut, și anume Memoriile Domnului Roșu, tot la Editura Herg Benet. Știu că după ce am văzut coperta, mi-am dorit foarte mult să o cumpăr, dar cum lista se mărește în fiecare zi, nu am mai ajuns să-mi achiziționez cartea respectivă. Dar se pare că următorul roman al acestuia – Pădurea lui Joaquin Phoenix – nu a mai scăpat de ochii și de atenția cititorului din mine. Și mă bucur foarte mult că am reușit să o citesc, deoarece am rămas plăcut surprinsă; detalii ce vor fi aduse în discuție în recenzie, la timpul potrivit.

Pentru început, aș vrea să spun faptul că – în ciuda faptului că nu este ceva uau și ieșit din comun – imaginea copertei este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. Poate că și celelalte aspecte – dreptunghiul cărămiziu, literele și modul cum a fost scris titlul și numele autorului – au înfrumusețat și au avut un impact foarte mare asupra imaginii, dar cert este că rezultatul mi-a oferit un tablou mai mult decât plăcut vederii. Nu știu cum a fost pentru ceilalți care au văzut coperta sau care au citit cartea, dar din punctul meu de vedere este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut; și mi-a fost dat să văd, de-a lungul timpului, o multitudine de frumuseți de acest gen.


Cât despre conținut, o surpriză plăcută pe care am descoperit-o încă de la finalul primului capitol – sau nu un prim capitol – a fost faptul că Pădurea lui Joaquin Phoenix nu este o singură poveste, ci este o carte de povestiri. Poate că ceilalți cititori și-au dat seama de dinainte să se apuce să citească conținutul, dar pentru mine a fost ceva nou și surprinzător. Într-un fel mi-aș fi dorit să fi existat doar o poveste, deoarece cea care i-a și dat titlul cărții a fost una dintre cele mai interesante pe care le-am citit, dintre cele apărute acolo, și aș fi vrut să se fi întins pe mai multe pagini. Prin urmare, am rămas și puțin dezamăgită – pe lângă surprinderea și plăcerea cu care am citit și restul povestirilor – de numărul mic de pagini al poveștii Pădurea lui Joaquin Phoenix. Și totuși, ca să scot în evidență și alte câteva vieți create de Celestin Cheran – pentru că așa simt nevoia să o fac de fiecare dată când citesc o carte de povestiri –, voi mai menționa și alte câteva găsite în interiorul ei: Moartea lui Bartolomeu, Blocată în lift, Nebunul care țipa, Ultimele zile din viața Morții și 365 de trepte spre soare.

Povești scurte, dar cu multă magie, care pot fi citite ușor, dar uitate foarte greu. Iar acest lucru consider că nu mulți autori reușesc să-l dobândească – să scrie proză scurtă, de calitate, care să fie capabili să ofere, în doar câteva pagini, ceea ce alții ar putea să o facă în sute de pagini, sau poate deloc. Este un dar să poți fi capabil să scrii proză scurtă bună, iar cei care îl dobândesc – printre care se regăsește și Celestin Cheran – și care știu să îl mânuiască cum trebuie, primesc un respect aparte, dacă o pot spune așa. Să nu se înțeleagă greșit, orice scriitor își merită respectul cuvenit – să reușești să duci la bun sfârșit o carte nu este un lucru deloc ușor –, dar când vine vorba de cei care scriu proză scurtă, este puțin diferit. Pentru că, atunci când te gândești să creezi o poveste în doar câteva pagini, ai tendința să o lungești, să mai adaugi alte elemente, alte descrieri, și astfel o îndepărtezi din faza de proză scurtă. Trebuie să știi când să te oprești, când să închei, pentru a nu-i micșora farmecul sau a nu i-l distruge cu totul. Iar cei care sunt capabili să înțeleagă, o vor face cu siguranță.

Un aspect care m-a încântat nespus de mult la povestirile lui Celestin Cheran a fost neașteptatul mod prin care se încheiau anumite dintre ele – aproape toate chiar –, foarte imprevizibile și care reușeau să îți aducă fie un zâmbet pe buze, fie să te șocheze, de-a dreptul. Ajutat de talentul cu care a fost înzestrat în a povestii, dar și de imaginația pe care o deține, autorul ne-a oferit și ne oferă – în doar câteva pagini dintr-o singură lume – sentimente dintre cele mai intense. Dar și farmecul cu care și-a creat personajele și felul cum le-a introdus în poveștile respective m-au determinat să ajung la concluzia următoare: Celestin Cheran este un scriitor imprevizibil, cu un potențial uriaș în literatura noastră dar și unul care ar trebui să fie citit de cât mai mulți cititori. Așa că citiți Pădurea lui Joaquin Phoenix și bucurați-vă și voi – așa cum am făcut-o și eu – de poveștile pe care scriitorul ni le-a oferit. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu