duminică, 2 aprilie 2017

„Noumenoir” de Flavius Ardelean

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet

Descrierea: România anului 2085 este împărțită aproape în totalitate în cei care fac literatură și cei care o judecă. În fosta mănăstire de maici tranformată în hotel pentru scriitorii exilați care nu mai pot scrie, „A nus Dei”, fostul scriitor Radu Lenea își duce traiul prin crâșmele de la ultimul etaj, chinuit de insomnie și dependent de droguri distilate din figuri de stil. Pacea îi este tulburată într-o seară în care Lizaveta Markov, una dintre femeile fatale ale hotelului, îi dă în grijă un manuscris secret care poate schimba radical cursul istoriei. Prizonier în vâltoarea tragediilor, prins în bătaia focurilor și hăituit de înspământătorii Kritikos, gangsteri ai Secretariatului de Critică condus de M. Nămolescu și mâna sa dreaptă, Khan Kristos Kanacke, Radu Lenea se hotărăște să scoată manuscrisul din hotel, chiar cu prețul identității sale. Manuscrise secrete, organizații clandestine, urmăriri și crime, sex și umbrele unor iubiri sunt ingredientele acestui delir literar în care nimic nu este ceea ce pare.

Recenzia: Când vezi pentru prima dată coperta de mai sus, primul gând care îți trece prin minte este că îți dorești să pui mâna pe carte cât mai repede, deoarece simți că ceea ce se găsește în interiorul filelor ei, va fi cu totul și cu totul diferit față de foarte multe cărți pe care le-ai citit la viața ta. Și cred că nu trebuie să fi lecturat vreo carte de-a lui Flavius Ardelean, înainte, pentru a-ți da seama de acest lucru. Și vorbesc, cel puțin, din perspectiva mea, pentru că, de fiecare dată când ni se arăta descrierea noii cărți a autorului, din acele câteva propoziții puteai ajunge, cu ușurință, la o astfel de concluzie. Lumile pe care și le creează, personajele pe care le aduce la viață, cititorilor, dar și numele pe care le repartizează fiecăruia, toate sunt aspecte noi, nemaiîntâlnite și greu de uitat. 

Distopiile au devenit un subiect arhicunoscut în literatura străină, dar și în cea românească. De fiecare dată când descoperi una, te întrebi dacă va reuși să te surprindă cu ceva, dacă va fi atât de originală încât să vină cu un lucru nou care să te facă să o deosebești de celelalte cărți, de genul acesta, care au apărut. Și, cu toate că nu am găsit  până acum ceva timp – una care să fie într-atât de diferită încât să nu urmeze același tipar obositor și plictisitor, Flavius Ardelean, prin al său Noumenoir, a distrus orice concluzie pe care mi-aș fi făcut-o, privind acest aspect. Nu știu dacă acesta a fost motivul lui  principal sau nu  pentru care a scris această carte, pentru care și-a dorit să arate lumii  că distopiile pot fi și altfel, numai la fel nu , dar cred că prin acest roman a schimbat percepția cum că din ceva atât de folosit, nu se poate scoate și ceva inedit. Pentru că asta a făcut, pentru că, folosindu-se de acest așa-zis conflict care s-a iscat între edituri-bloggeri-scriitori, a făcut o parodie-comico-tragico-realistă, de pe urma căreia  da, se poate  am putea învăța câte ceva. 

Acest Radu Lenea, protagonist principal al acestei lumi încărcată cu atâtea restricții  de câteva ori, nu știu cum, m-a făcut să-mi imaginez una gen steampunk , în care totul are o limită, în care scrisul poate fi considerat o încălcare gravă a legii și în care Kritikos  și ceilalți de teapa lui  au pus stăpânire pe orice libertate a celor precum personajului principal, te poate determina să îți umezești obrajii. Chit că are momente în care nu poți decât să râzi, sunt clipe în care realitatea te izbește în față, făcându-te să culegi firimituri care, interpretate altfel, ar putea să se lege foarte bine de ceea ce se întâmplă astăzi. Dacă vom citi ceea ce scrise în descrierea de mai sus, faptul că întâmplările se petrec în anul  2085, parcă ficțiunea din Noumenoir nu mai este chiar atât de fantezistă, și că am putea să avem parte de o astfel de întorsătură – tristă, urâtă, oribilă, dar care deja își arată colții – peste câțiva zeci de ani.  

Personaje au fost, destul de multe chiar, dar prin măiestria autorului de a și le forma, de a și le introduce în poveste la momentul potrivit și de a le oferi replici care, uneori te fac să stai puțin pe gânduri, le ții minte cu ușurință pe toate. Și, în ciuda faptului că singurul motiv pentru care am citit Noumenoir atât de greu a fost continuitatea – fără alineat, fără linii de dialog  nesfârșită a cuvintelor, ochii mi-au obosit de multe ori, forțându-mă să mă opresc, dar chiar și așa, personajele care m-au intrigat într-o măsură foarte mare, nu m-au lăsat să uit vreun amănunt important. De la Radu Lenea, Lizaveta Markov, Catinca Văduva, până la Nămolescu  care, pot spune, a fost personajul meu preferat , toți protagoniștii au avut multe lucruri interesante și diferite de oferit. 

Flavius Ardelean este, fără nicio îndoială, nu doar un scriitor important pentru literatura românească, dar și unul pe care îl poți recunoaște cu ușurință dintr-o mie de alții care îl înconjoară. Scriitura, modul cum își joacă rolul, cum așează cuvintele pentru a le da viață, ușurința cu care îmi dă impresia că și-ar construi lumile, dar și unicitatea poveștilor create, îl face atât de necesar într-o țară în care ar trebui să valorificați mult mai bine oamenii de genul. Pentru că, de multe ori au fost momentele în care  pe parcursul citirii Noumenoir-ului  primeam câteva semnale în carte care mă determinau să îmi dau seama, tot și tot mai mult, tot și tot mai intens, că imaginația pe care o dobândește Flavius Ardelean, ar putea apărea doar la un scriitor din o mie. Și că nu toți cititorii ar putea-o înțelege, dar cei care o fac, se pot considera cu o treaptă mai sus de ceilalți; eu recunosc că nu mă aflu printre aceia, și că pe cât de uimitoare și diferită a fost cartea de față, nu am înțeles-o în totalitate. Și cred că aici nu se aplică, neapărat, vorba cum că: fiecare percepe cu dorește și fiecare își creează propria poveste din poveste. Sau ar putea fi și aici ceva de genul, doar că, din perspectiva mea, cărțile lui sunt mai mult de atât. Pentru că Flavius Ardelean este unul din acei scriitori cu care m-am „confruntat”, de-a lungul acestor câțiva ani de când scriu recenzii, în care îmi este destul de dificil să vorbesc despre ceea ce scrie. Într-adevăr, Noumenoir este primul roman pe care l-am citit de la el, dar la fel s-a întâmplat și cu alți scriitori; deci nu cred că se poate datora, neapărat, aspectului cum că este de vină faptul că nu sunt învățată cu imaginația lui. 

Noumenoir îți poate părea, la prima vedere, o denumire în ceață, fără sens și greu de înțeles, așa că unul dintre motivele pentru care ați putea să citiți această carte este pentru a nu rămâne fără răspuns la întrebarea pe care ți-o faci, citind acest cuvânt, acest nume, această semnificație. Nu știu cum aș putea să recomand cartea  este evident că mi-a plăcut foarte mult ideea, am iubit personajele , nu știu cum aș putea să închei această recenzie, dar voi încerca să o fac cât mai scurt și la obiect: dacă vreți să experimentați poveștile lui Flavius Ardelean  și nu ați făcut-o încă , puteți începe cu Noumenoir sau cu oricare altă carte scrisă de acesta. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu