miercuri, 19 aprilie 2017

Leapșă: Cărți contemporane românești

Sunt nespus de bucuroasă de această leapșă, cu atât mai mult cu cât ideea principală este cea a cărților contemporane românești. Am văzut-o pe Facebook de mai multe ori, dar de fiecare dată a fost să fie fix când nu aveam timp să o completez – și în felul ăsta ajungeam să uit –, așa că mereu o lăsam pe o dată viitoare, când urma să o revăd, ca apoi să o uit din nou și tot așa. Dar acum, cât sunt la bunici – deci voi vorbi la un prezent-trecut, ca să zic așa –, când nu prea am ce să fac în aceste zile de sărbătoare, mi-am deschis frumos word-ul și m-am hotărât să o completez, în sfârșit. Așa că, spre deosebire de mulți alții care au completat-o deja, eu sunt puțin întârziată.

Și înainte de a o face, țin să îi mulțumesc foarte frumos Georgianei/Ghandei [de pe blogul Jurnalul unei cititoare] pentru faptul că s-a gândit și la mine atunci când a etichetat alte persoane. 


1. Primul autor român contemporan – ce carte ai citit?
Dacă ar fi să mă gândesc – fără a fi ajutată de tehnologie – nu aș găsi răspunsul nici săptămâna viitoare, deoarece îmi este de-a dreptul imposibil să ajung la unul. Simt că a fost acum o mie de ani, că tot citesc și descopăr autori români contemporani de ani și ani, și de cele mai multe ori – atunci când descopăr pentru prima dată –, rămân mai mult decât plăcut surprinsă; ceea ce nu poate decât să-mi aducă un zâmbet uriaș pe față. (Și când mă gândesc că mai câteva cărți în bibliotecă ale unor autori români contemporni pe care nu i-am citit niciodată, sunt nespus de entuziasmată să descopăr conținutul fiecărei cărți și să mă „întâlnesc” cu personajele.) Dar cum nu voi sta să mă gândesc la prima carte citite de un autor român contemporan, am verificat blogul, de unde a ieșit că a fost primul volum din seria „Ultimul avanpost”  de Lavinia Călina, în anul 2014.  

2. De la ce autor român contemporan ai citit cele mai multe cărți?
Având în vedere că scriitoarea Cristina Nemerovschi este autoarea trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, de la ea am citit cele mai multe cărți. Dacă nu mă induce în eroare memoria, cărțile au fost în număr de unsprezece, și cu ultima pe care am cumpărat-o – și pe care încă nu am apucat să o citesc și îmi pare groaznic de rău –, și anume Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, ar fi doisprezece. Vă dați seama, din acest număr, că scriitoarea este una pe care o citesc cu cea mai mare plăcere și îi aștept viitoarele cărți cu un entuziasm uriaș. Nu știu ce aș putea să vă spun pentru a vă determina să o citiți – la câți o cunoașteți, este de ajuns să auziți sau să-i citiți numele și o recunoașteți instantaneu –, dar dacă nu ați făcut-o până acum, o recomand cu cea mai mare căldură și cu cel mai gigantic drag.

3. Cuplul preferat din cărțile românești contemporane.
Deci nu cred că mi s-a pus un astfel de criteriu! Cine a făcut această leapșă: tu ești serios? Cum poți să îmi ceri așa ceva? Este inuman să-mi impui să aleg doar un cuplu! Nu pot să cred cât de crud poți fi! Vai de mine și de mine! Dar și eu pot fi rea și pot încălca o regulă – nu a zis nimeni că e o regulă, așa că, mda, îmi permit; și chiar dacă ar fi fost una, tot aș fi făcut-o –, așa că le voi menționa pe toate. Ai citit bine, măi om crud ce ești? Pe toate care mi-au plăcut! Deci, să o luăm în ordinea în care le-am găsit pe Goodreads: 
  • Alina și Alex (seria Alina Marinescu, scrisă de Monica Ramirez), pentru că senzualitatea și eleganța pe care am descoperit-o în interiorul acelui întreg, m-au amețit și m-au vrăjit în același timp. Ușoara reținere pe care a avut-o Alina la început și distanța și aerul rece pe care le oferea Alex tuturor, au format, în jurul celor doi, un foc mistuitor, care ardea totul. Au fost atât de încercați de soartă și de timp, încât numai două personaje precum au fost cei doi, au putut să treacă peste toate, ca la final să răzbată peste întregul Infern prin care au trecut, de-a lungul anilor. Un cuplu ce nu a avut și nu poate avea cuvinte exacte pentru a fi descris – perfect este puțin spus.
  • Victoria și Arrio (seria Nemuritor, scrisă de O. G. Arion/Oana Arion), un cuplu care a fost perfect de la început și care mi-a oferit multe senzații pe parcursul volumelor pe care le-am citit. Un cuplu care a trecut prin multe și care a suferit încercări groaznice, dar care a avut puterea să treacă peste toate obstacolele pentru a rămâne închegat. Fiecare dintre cei doi a reușit să-și arate loialitatea față de celălalt, respectul și iubirea necondiționată pe care și-au oferit-o. I-am îndrăgit pe fiecare în parte, încă de la început, așa că vă puteți imagina ce mi-au oferit amândoi, ca un tot.
  • Oriana și Marc (seria Am murit, din fericire, scrisă de Theo Anghel), două personaje care au trecut, în adevăratul sens al cuvântului, prin toate încercările vieții și ale morții chiar. Sincer, la început nici nu mi-i puteam imagina ca fiind împreună, și cred că dintre toate cuplurile, ei au fost cei mai surprinzători, din acest punct de vedere. Și atunci când inevitabilul s-a întâmplat, când inimile s-au prins într-un dans amețitor și s-au legat cu un nod imposibil de dezlegat, mi-am dat seama cât de necesari sunt unul pentru celălalt. Acum – când mai este doar un volum și povestea va ajunge la final, și nici nu-mi vine să cred asta – nu mi-i pot imagina ca fiind despărțiți; dacă la finalul volumului nu rămân împreună, Theo vei avea de furcă cu mine! Ha-ha!
  • Natalia și Andrei (seria Dincolo de moarte, scrisă de Adina Speteanu), și nu îmi pasă ce spun alții sau ce impresie dau personajele – la prima vedere – în serie, dar ei sunt un cuplu. Clar? Cred că din prima clipă în care au purtat o conversație, m-am rugat – credeți-mă, că am făcut-o! – ca Adina să-i apropie cât mai mult și să ne ofere acea bucățică de dragoste, de afecțiune pe care o doream cu toții. Dar scriitoarea a știut cum să se joace cu nervii, cu dorința și cu disperarea noastră, în patru volume mari și late. (Încă aștept o continuare, încă nu-mi pierd speranța!)
  • Alexandra și Mathias (trilogia Ultima vrăjitoare din Transilvania, scrisă de Cristina Nemerovschi), cei care m-au făcut să plâng atât de mult și care m-au distrus emoțional la cele mai înalte cote. Cristina știe foarte bine cum să ne sfărâme în bucăți mici, mici, mici, deoarece prin același calvar am trecut și în Păpușile, cu cele două minunate fete. Dar despre cele două voi scrie mai jos. Revenind la Alexandra și Mathias, un prezent și un trecut, un necesar și o dorință, o putere care a trecut peste toate și care s-a terminat într-un mod atât de greu de uitat. (O să vreau și vreau de fapt să recitesc trilogia asta magnifică, deoarece, în ciuda părțile care mă vor face să sufăr din nou, vreau să mă doară, pentru că mi-a plăcut atât de mult încât sunt dispusă să trec prin același chin din nou. Așa cum se va întâmpla și cu Alina Marinescu.)
  • Dora și Luna (Păpușile, scrisă de Cristina Nemerovschi), două dintre cele mai minunate și mai splendide cupluri pe care le-am descoperit în literatura română contemporană. Știu că am spus, atunci când am scris recenzia romanului, că Dora și Luna ar fi în stare să treacă și peste hotarele infinitului pentru a-și arăta dragostea și tot nu ar fi destul pentru iubirea lor. Prima carte LGBT pe care am citit-o și nici nu va fi ultima, dacă va fi măcar jumătate la fel de bună precum aceasta. Recomand.
4. Eroul din cărțile românești contemporane în mâinile căruia ți-ai pune viața?
Hopa, din nou suntem cruzi cu întrebările care ni s-au pus! De această dată vor fi mai puține personaje și doar le voi enumera, cel mult voi scrie câteva cuvinte despre ele. Cu toate că m-aș lăsa, fără nicio problemă, și în mâinile personajelor feminine – și-au arătat, fără nicio dificultate calitățile și puterea –, mă voi rezuma doar la cele masculine. Pentru că emană testosteron și pentru că sunt fată, nah! Primul ar fi Aendo Assermore din trilogia (sau serie, sper) „Cronici din Voss”, scrisă de Andrei-Șerban Mazilu, Alex Therien, Ian din seria „Nemuritor” și Zero din seria „Dincolo de moarte”. Toate aceste patru personaje posedă o siguranță și o putere pe care au reușit, uneori, să mă sperie dar m-au și determinat să ajung la concluzia că mi-aș lăsa viața în mâinile lor, fără a mă gândi de două ori înainte. Nu mi-aș face niciodată probleme că nu aș scăpa vie din vreo bătălie, avându-l pe unul dintre ei aproape.

5. Fantasy sau romance românesc?
Cu toate că nu mă dau la o parte când cineva îmi recomandă o carte romantică, scrisă de un autor român, momentan nu am găsit una care să îmi placă într-atât de mult încât să prefer acest gen. Plus că fantasy poate aduce cu el mai multe genuri, deoarece rar se întâmplă ca într-o carte fantasy – sau și din altă sferă – să nu conțină și o picătură de romantism. Și interesant este că, în mai toate cărțile fantasy românești pe care le-am citit, genul romance s-a pliat foarte bine, autorii reușind să creeze cupluri de-a dreptul surprinzătoare. Deci da, voi alege genul fantasy!

6. Cărți românești – nume românești? Sau cărți românești – nume străine?
Dacă acțiunea se desfășoară pe teritoriul României, mi-ar plăcea ca autorul respectiv să folosească nume românești, deoarece – nu știu cum se vede la alți cititori – pentru mine pare mult mai credibil. Mi se pare oarecum ciudat să-l văd pe Richard plimbându-se pe străzile Bucureștiului, el fiind român în totalitate. Bineînțeles, dacă nu este așa, să aibă orice nume străin. Dar sunt și cazurile în care lumea creată de autorii respectivi să fie cu totul fantastică, neavând nicio legătură cu realitatea. În cazul acela nu mai comentez, deoarece își poate alege ce nume ciudat își dorește sau să inventeze. (Chiar și așa, nu am nimic cu autorii care își numesc personajele cu nume străine, în condițiile în care acțiunea se petrece în România, doar că mie – așa cum aș spus la început – îmi dă impresia de mai multă credibilitate.)

7. Eroina preferată?
De data aceasta – cu toate că nu mă voi rezuma doar la un personaj, din nou – voi alege doar patru reprezentante ale sexului frumos, deoarece ele au fost cele care m-au impresionat cel mai mult prin evoluția lor, prin alegerile pe care le luau și prin felul lor de a fi, în general. Mi-au plăcut încă de la primele pagini și au ajuns să rezoneze cu mine până la final; sau până unde s-a ajuns cu seriile respective. Și aici vorbesc despre Alina Marinescu (din seria cu același nume, scrisă de Monica Ramirez), Natalia (din seria Dincolo de moarte, scrisă de Adina Speteanu), Oriana (din seria Am murit, din fericire, scrisă de Theo Anghel) și Victoria (din seria Nemuritor, scrisă de O. G. Arion/Oana Arion).

8. Ultima carte românească citită?
Am terminat-o chiar zilele trecute, este scrisă de Celestin Cheran – un autor pe care nu l-am mai citit până acum – și cartea poartă numele de Pădurea lui Joaquin Phoenix. Este o carte de proză scurtă, cu tot felul de povești impresionante, cu finaluri imprevizibile și cu un stil de a nara simplu, dar încărcat cu mult efect. O recomand cu cea mai mare căldură – recenzia va apărea mâine –, deoarece sunt sigură că o să vă placă cel puțin una din poveștile ascunse între pagini.

9. Care este următoarea carte semnată de un autor român contemporan pe care ți-ai propus să o citești?
Din colaborarea – primăvară-iarnă 2017 – pe care am făcut-o cu editura Herg Benet, mai am de citit doar o carte, și anume Camere de hotel de Anda Docea. Am răsfoit-o puțin și din ce am reușit să citesc, este destul de interesantă, așa că am o bănuială că îmi va plăcea.

10. Un mesaj pentru autorii români contemporani.
Dragi scriitori români, aș vrea să încep prin a vă spune că vă mulțumesc foarte mult pentru faptul că ați fost darnici cu noi și că ați dorit să împărtășiți cu publicul poveștile minunate pe care le-ați scris. Nici nu știți cât de răvășită, emoționată și surprinsă am fost atunci când am ajuns să descopăr câte o altă poveste și cum îmi repetam din nou și din nou în gând: uite o carte care ar putea concura foarte bine cu mai marile cărți contemporane, câștigând detașat! Pentru că voi, spre deosebire de duzinele de afară, aveți multă originalitate, ascundeți mult suspans și aruncați peste noi – cititorii care vă îndrăgim până la cer – o magie hipnotizantă, care ne amețește și ne determină să vă așteptăm următoarele cărți, precum niște zombalăi flămânzi. Nu vă descurajați pentru faptul că ceea ce scrieți nu este vândut atât de mult precum ați fi meritat, ci gândiți-vă că de la voi se începe ceva și sunt sigură că se va continua din ce în ce mai bine. Vă respect pentru toată munca pe care ați depus-o, o depuneți și o veți face pe mai departe și vă garantez că aveți un cititor loial, care va fi mereu de partea literaturii românești contemporane. Rămâneți la fel de minunați și frumoși, și vă rog să scrieți cât mai mult și să nu vă opriți niciodată!

Un comentariu: