duminică, 26 februarie 2017

„Poezii pentru văduve” de Marcica Belearta

Descrierea: 
Am pus în valiză
Chiloți și poșete
Degetu' tău mare
Trei perechi de ghete.

În aia mai mică
Am pus o batistă
5 kile de mere
O sprânceană tristă.

În cea mijlocie
Nu o încăput
Decât 4 pere Și-un genunchi futut.

Nu mi-e dor de tine
Te am peste tot
Te am în valiză
Chiar și în compot. 

Recenzia: Când mi-a ajuns pachetul de la Editura Herg Benet, știam  din experiența anterioară  că, pe lângă cele cinci cărți pe care mi le-am ales, exista posibilitatea ca ei să mai pună câteva titluri în colet. Și așa a fost, printre acelea numărându-se și Poezii pentru văduve. La început, sinceră să fiu, după ce am văzut-o, eram puțin speriată la gândul că voi fi nevoită să scriu o recenzie unei cărți de poezii, când știam că nu eram o expertă în așa ceva, că poezia era interpretativă, fiecare percepând-o într-un alt mod. Sau că, pur și simplu, avea doar un singur înțeles, dar nu se potrivea cu ceea ce înțelesesem. De fapt, de ce să mint, eram de-a dreptul îngrozită! Și mi-am spus că, cu toate că nu știam ce voi putea să scriu în recenzie, după ce voi citi cartea, am ales să nu las Poezii pentru văduve printre ultimele lecturate, ci să o parcurg la început; ca frica să nu dureze atât de mult. 

Am fost puțin cam înceată  sau poate s-a datorat experienței mele mult prea mică pentru poezie , până să-mi dau seama că Poezii pentru văduve nu va fi tocmai ca orice altă carte de genul; nu voi găsi în ea nu știu ce metafore, nu știu ce versuri ca ale lui Eminescu, care să mă încurce într-un fel și mă facă să mă gândesc dacă ceea ce am înțeles, este exact ceea ce a vrut autorul să ne transmită. (Cred că teama asta s-a datorat, mai mult, momentelor din liceu în care eram nevoită să „disec” nu știu ce poezie, în care mi se cerea să analizez totul, ca și cum ar fi ceva codat la mijloc.) Nu! Cartea Marcicăi Belearta este ceva total diferit față de ce ați experimentat în anii de școală în care, în loc să citiți poezie din plăcere, vi se impuneau unele cu care, poate, nu rezonați ca personalitate, ca ceea ce transmiteau. Eu, spre exemplu, am urât poeziile lui Eminescu  nu că nu mi-ar plăcea romantismul, din când în când , în schimb, am adorat zilele în care, la ora de Limba română, ni se predau cele ale lui Bacovia. Și nu, nu sunt vreo satanistă, sătulă de viață, depresivă, sau mai știu eu ce alte denumiri de genul pe care le primeam, care să mă încadreze într-un loc negativ. Dar poate că, dacă l-aș fi citit pe Eminescu din pură plăcere, când aș fi vrut eu, descoperindu-l din auzite, probabil că ar fi stat altfel situația.   

Din descriere, sau din ceea ce au ales cei de la Herg Benet să pună pe coperta a patra, găsești una dintre creațiile autoarei, ceva scurt și la obiect, fără înflorituri, fără cuvinte cât mai pompoase. Poate că se simte un ușor iz de macabru, dar vă garantez că, atunci când veți citi Poezii pentru văduve, veți accepta acest așa zis macabru, ca fiind ceva firesc, care te va face să râzi. Nu aș vrea să dau foarte multe detalii despre cum sunt și restul poeziilor, dar modul cum au fost structurate și aspectul paginilor  ca și cum cartea ar fi fost uitată în ploaie, pe un pământ mocirlos, colțurile fiind singurele care au făcut contact, cu adevărat, cu vremea. 

Dacă ar fi să mi se spună să-mi aleg o poezie preferată, cu toate că, așa cum am spus mai sus, nu mă pot da mare cu multele cărți de genul pe care le-am citit, de-a lungul vieții mele, mi-ar fi imposibil să o fac. Pentru că m-am gândit, după ce am parcurs și ultima poezie, dacă aș fi capabilă să o selectez pe cea mai frumoasă, care să-mi fi plăcut cel mai mult. În cazul de față, este totul sau nimic, mizând mai mult pe prima variantă; nu are cum să nu-ți placă ceva la cartea asta. Poate dacă ești tipul acela de persoană care a citit, toată viața ei, numai cărți în care ți se descrie o floare în cinci mii de pagini, în care totul este roz, în care îți este interzis să te culci după ora nouă, și care, dacă ți-a scăpat o înjurătură, ești obligat să scrii într-un caiet întreg: înjurătura este pentru cei fără cultură. Înțelegeți unde mă îndrept.

Ați citit poeziile predate la ora de Limba română și nu prea v-au ajuns la suflet? Atunci alegeți Poezii pentru văduve. Și chiar dacă v-au plăcut acelea, vă îndemn să încercați și Poezii pentru văduve. Vreți să râdeți, să vă faceți ziua mai bună? Poezii pentru văduve este remediul garantat; vă promit solemn! Sunteți căsătorite sau aveți prieten, sunteți supărate pe ceea ce a făcut/sau nu partenerul de viață? Poezii pentru văduve este cartea care vă va determina să vi-l imaginați în o mulțime de moduri prin care l-ați putea tortura; să mai și râdeți după. 


Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit!
M-ați făcut să-mi dau seama că nu ar mai trebui să fug ca o mâță speriată, și că o a doua șansă (sau a nu știu câta) merită acordată uneori!

sâmbătă, 25 februarie 2017

”I.R.En” de Sandra Coroian

Descrierea: Atunci când afli că viața pe care ai trăit-o nu îți aparține, ce ai de gând să faci?

Într-o lume în care oamenii se ghidează după 5 coduri, sunt conduși de 5 Supremi, iar visele sunt interzise, Cehel Ynue, o tânără ce pornește în viață ca fiind un copil prodigy, se zbate să descopere adevărul, încălcând regulile.


Pe parcursul călătoriei sale, Cehel se întâlnește de mai multe ori cu termenul necunoscut I.R.En., care îi obsedează subconștientul și care o împinge spre aflarea adevărului.

O singură lume, fenomene bizare greu de explicat, un Healer și un Mediator care refuză să accepte realitatea oferită de către sistem.

I.R.En., romanul care împinge cititorul să se îndoiască de propria realitate în care trăiește, făcându-l să întoarcă pagină după pagină pentru a afla răspunsul la toate întrebările pe care este constrâns să și le pună.

Recenzia: Cum nu prea am mai avut timp să mă dedic blogului, așa cum o făceam înainte, recenziile cărților pe care le citesc tind să apară mai greu decât mi-aș fi dorit. Dar să spunem că voi ajunge, cu timpul, să mă obișnuiesc cu acest program care nu prea mă încântă deloc. Înainte de a vorbi de conținutul cărții I. R. En., aș vrea să menționez faptul că a fost unul dintre romanele pe care voiam să le citesc cel mai mult, în perioada în care Editura Quantum Publishers a dezvăluit coperta. Când mă uit la ea, îmi aduc aminte de lansarea de la Gaudeamus, unde Theo Anghel sau autoarea  nu mai știu cu exactitate cine  a dezvăluit faptul că cifrele de pe chipul fetei de pe copertă  despre care am uitat cum se numește acest cod –, reprezintă primul capitol. Mi s-a părut a fi o idee atât de faină și de interesantă, la care numai un om cu inspirație s-ar fi putut gândi, încât mi-a adus un zâmbet de uimire pe față! Am fost mai mult decât plăcut surprinsă!   

Science Fiction-ul nu este printre genurile cu care pot să mă mândresc, ca și număr de cărți lecturate, deoarece nu au fost multe; singurul clasic al acestui gen, pe care l-am citit, a fost Arthur C. Clarke, restul fiind doar cărți încadrate în genul Young Adult, unde mai apăreau, din când în când, influențe ale Science Fiction-ului. Prin urmare, exista șansa ca unele aspecte din I. R. En. pe care nu le-am înțeles, să se datoreze și acestei experiențe pe care nu o am cu astfel de lumi. Și au existat câteva, unele dintre ele reușind să fie elucidate din comentariile pe care le-am citit, scrise de autoare. Cum ar fi faptul că, de multe ori, când terminam de citit câte un capitol, să fiu din ce în ce mai confuză, deoarece nu prea înțelegeam de ce se întâmplau acele lucruri, și cum de se ajunsese acolo. Dar cum Sandra a menționat că făcuse expres așa, ca noi să fim într-o continuă ceață, m-am mulțumit să nu cer mai multe explicații, până ce nu voi citi și volumul doi; despre care am aflat că va apărea, cândva, după o perioadă în care Sandra Coroian va dori să se axeze pe o altă carte. 

Ideea este, într-adevăr, mai mult decât interesantă; sinceră să fiu, e o lume total nouă, în care totul o ia de la zero și personajele se confruntă cu altfel de probleme, dar care, până la urmă, ajung cam la aceeași nemulțumire. O mulțumire pe care, până la urmă, și-o doresc cu toții a fi rezolvată. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult au fost acele coduri pe care, dacă oamenii le încălcau, riscau să fie aspru pedepsiți. M-a făcut să mă duc puțin cu gândul la o lume distopică, o lume în care regulile erau impuse cu strictețe, în care extravagantul, ieșirea din tipar, nu aducea cu ele decât repercursiuni. Este, cu adevărat, ceva psihologic la mijloc, deoarece te frământă, îți pune mintea la contribuție, te întoarce de pe o parte pe alta, te pune să stai drept, ca apoi să-ți lege picioarele cu o sfoară, atârnându-te cu capul în jos. Nu știi niciodată ce urmează să se întâmple pe mai departe! Chiar sper ca în volumul doi, întrebările pe care le am  măcar o parte din ele , să-și găsească răspunsul, să aflu mult mai multe lucruri despre tot ceea ce a creat Sandra Coroian, despre acei Cinci Supremi, și despre cum de s-a ajuns în toată acea strictețe exagerată, pentru o persoană care nu ar putea să trăiască într-o lume în care totul îi este dictat, în care o mică greșeală te va duce pe culmile durerii; despre orice regulă încălcată ar fi vorba. 

Dacă pe Cehel nu am putut-o înțelege de multe ori în carte, ceea ce m-a determinat să nu o am încă la inimă, pe Jason l-am plăcut din prima clipă. Imediat cum a apărut în peisaj, am știut că va fi un personaj despre care să vreau să aflu cât mai multe, despre care să-mi doresc să apară de mai multe ori. Așa cum se întâmplă cu acele personaje care te „ating” într-un anume fel și care îți transmit niște sentimente mai speciale. Despre Cehel, nefiind pe aceeași undă când a venit vorba despre anumite decizii pe care le lua și despre modul cum reacționa  astfel neînțelegând-o , nu m-a putut face să o plac foarte mult. Cel puțin nu la începutul cărții, mai spre final reușind să o accept; dacă o pot spune și așa. Categoric că sunt personaje în I. R. En. pe care nu voi ajunge să le sufăr vreodată, deoarece așa au fost construite, să facă totul în contradictoriu cu ceea ce ar fi etic și moral, așa că puteți ajunge la concluzia că am fost, în unele momente, nervoasă pe anumite persoane. Le voiam moarte cu orice preț, sau măcar, pentru început, să le simt o fărâmă de suferință cum le străbate corpul. Și dacă s-a întâmplat – veți afla numai citind , nu a fost îndeajuns încât să mă satisfacă. 

Cu toate că povestea mi se pare a fi spectaculos de neașteptată  după ce am citit descrierea , nu credeam că totul va fi chiar atât de complicat, am simțit nevoia să mai zăbovesc în anumite părți din capitole; în unele locuri mi s-a părut a fi puțin grăbită acțiunea. Înțeleg că este o poveste în care totul poate să o ia într-o altă direcție și că întorsăturile de situație nu te anunță înainte, ci ele doar apar vijelios, dar, cu toate astea, aș fi vrut ca autoarea să fi scris mai mult. 

Vă plac cărțile Science Fiction? Atunci vă îndemn să-i dați o șansă. Doriți să știți de ce cartea are un titlu care stârnește întrebări peste întrebări? Atunci citiți-o, pentru că numai așa veți putea să priviți literele fără a vă durea capul din cauza întrebărilor fără răspuns. Ați citit fragmentele postate de autoare și nu înțelegeți foarte bine ce se întâmplă acolo? V-am mai spus de două ori să citiți cartea, nu? Atunci cred că preziceți ce voi urma să scriu în continuare. Citiți cartea dacă sunteți curioși!

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru exemplarul oferit!

vineri, 10 februarie 2017

Wrap-up | Decembrie 2016 - Ianuarie 2017

Oficial ieri a fost ultima zi de sesiune, așa că pot spune că am revenit la unele activități la care tânjeam ca un om flămând în timpul acestor trei săptămâni oribile. Abia așteptam să scap de tot și de toate, să pot să mă uit în bibliotecă gândindu-mă ce carte să citesc în continuare, nu să mă întristez văzându-le, ca apoi să le întorc spatele și să revin la învățat. 

Cât despre acest Wrap-up, inițial m-am hotărât să aștept până la sfârșitul lunii, ca să integrez toate cele trei luni într-o singură postare (Decembrie, Ianuarie și Februarie), dar cu toate că pot să mă reapuc să citesc, mă cam îndoiesc că voi reuși să lecturez mai mult de două cărți în această lună. Și chiar dacă aș putea, mă gândesc că ar fi mult prea încărcată postarea dacă aș adăuga și luna aceasta. Așa că, probabil, umătorul Wrap-up va apărea la sfârșitul lui Martie. 

Decembrie 2016
  1. Harry Potter și Camera secretelor (Harry Potter #2) de J. K. Rowling. „Harry Potter” e „Harry Potter”, așa că orice cuvinte de laudă m-aș gândi să scriu aici, cred că ar fi insuficiente pentru a descrie cât de magnifică și cât de magică și uluitoare este seria. Într-adevăr, am considerat volumul de față ca fiind puțin mai slab, dar nu neapărat în sensul acțiunii sau a modului cum autoarea l-a scris; este același stil, până la urmă. M-a determinat să-i scad o steluță dintr-un motiv pe care, sincer, nu l-aș putea explica foarte bine. Totul s-a datorat din cauza unui anumit personaj, dar dacă ar fi să mă gândesc logic, rațional, motivul e unul destul de pueril. Și cu toate astea, am simțit nevoia să nu-i dau numărul maxim de stele. În orice caz, a fost foarte amuzant modul cum am descoperit că volumul trei a fost tradus, și cum mi-a fost groaznic de dificil să renunț la o carte pentru a mi-l cumpăra. Pot spune că sunt enervant de nerăbdătoare să-mi pun mâinile pe el! 4 din 5 stele pe Goodreads.
  2. Purgatorio (Am murit, din fericire #4) de Theo Anghel. "[...] Făcând un rezumat scurt al acestei recenzii dar și al volumului de față, nedumerirea, tristețea și șocul pot descrie cu ușurință Purgatorio. Dacă în timpul lecturării celorlalte trei volume știam că va mai urma o continuare – autoarea neprecizând că va fi și ultima parte din serie –, acum, când am confirmarea că Diabolic (deja am niște palpitații citind titlul) va fi volumul ce va încheia povestea Orianei și a prietenilor ei, simt cum tristețea mă acaparează și dorul începe, încetul cu încetul, să mi se aștearnă pe suflet. Vreau Diabolic, dar nu îl vreau!"5 din 5 stele pe Goodreads.
  3. Recviem pentru un asasin (Alina Marinescu #6) de Monica Ramirez. "[...] Recviem pentru un asasin este un uragan, și nu doar prin numeroasele evenimente care se petrec în el, ci și prin tot ceea ce ni s-a dezvăluit de către anumite personaje. Și nu pot decât să fiu uimită și șocată, în același timp. Au fost unele dezvăluiri de la personaje de la care nu m-aș fi așteptat în veci, destăinuiri pe care nu le-aș fi imaginat niciodată ca făcând parte din acel om, dar și răsturnări de situație ce m-au împins să citesc cu și o mai mare rapiditate. Categoric este cel mai bun volum al seriei, și nu vă gândiți să spun acest lucru deoarece celelalte ar fi fost mai slabe din punct de vedere al scrierii sau al felului cum au acționat personajele, ci l-am considerat ca fiind așa prin prisma a tot ceea ce s-a întâmplat, a tot ceea ce mi-a trasmis și a tot ceea ce m-a făcut să realizez." 5 din 5 stele pe Goodreads.
  4. Elita (Alegerea #2) de Kiera Cass. 4 din 5 stele pe Goodreads. Am citit acum ceva timp, de la bibliotecă, Alegerea, primul volum, și în ciuda a multor momente din carte, în care îmi venea să arunc cartea pe geam din cauza lui Maxon - să nu se înțeleagă greșit, Maxon e super-mega drăguț -, dar și a personajului feminin, America, deoarece mă călcau efectiv pe nervi, și mi-i făceau să își dorească să omoare pe cineva. Și, cu toate astea, mi-a plăcut, atât de mult încât am avut nesăbuința să-mi cumpăr și al doilea volum, ca apoi, după ce l-am terminat de citit, să nu mai rezist și să fug până la cea mai apropiată librărie și să mi-l cumpăr și pe al treilea. E clișeică, e obositoare uneori din cauza deciziilor pe care le iau anumite personaje și a ceea ce ar putea să evite foarte ușor, dar are farmecul ei, ceva ce te atrage și nu te lasă să îți iei mâinile de pe ea până ce nu o termini de citit. 
  5. Aleasa (Alegerea #3) de Kiera Cass. Din câte se poate observa din numărul de stele pe care l-am acordat celor două volume, acesta mi-a plăcut mai mult. 5 din 5 stele pe Goodreads. 
  6. Valentina (Orașul îngerilor #2) de Mihaela Strenc. "[...] Comparativ cu primul volum, pot spune că sunt puțin în contradictoriu în legătură cu cel care mi-a plăcut cel mai mult, deoarece au existat unele aspecte pe care le-am apreciat într-o măsură mult mai mare în Îngerul întunecat – de exemplu, credibilitatea pe care mi-a lăsat-o Iustin față de iubirea pe care i-o purta Anei, în al doilea volum reușind să mă supere de cele mai multe ori –, dar și invers, privitor la Valentina – acțiunea mi s-a părut mult mai intensă, putând să mă determine să fiu mult mai încordată în legătură cu soarta anumitor personaje, dar și cu tensiunea care se isca în rândul unora dintre ele. A avut părți bune, dar și mai puțin bune – prin prisma a ceea ce mi-a transmis mie. Dacă în primul volum Ana mi-a dat impresia ca fiind o tânără mai sigură pe ea, mai încrezătoare în deciziile pe care le lua, în Valentina am redescoperit-o mult mai nesigură, reușea de foarte multe ori să renunțe la ceea ce își punea în plan și să accepte mult prea repede ceea ce îi spunea Iustin – în condițiile în care în acest volum bărbatul a dezvăluit mult mai des felul cum este; recunosc că Iusin a reușit să mă facă să îl plac mult mai puțin decât o făcea înainte, și aici nu se datorează doar afinității lui pentru a nu rămâne fidel unei singure femei. [...]" 3 din 5 stele pe Goodreads.
  7. Felinare stinse de Cristina Oțel. "[...] Ca debutantă, Cristina Oțel are un stil de-a scrie care s-a pliat perfect pe genul cărții; un stil în care descrierile farmecă, conversațiile animă întreg conținutul și narațiunea aproape te împinge de-a dreptul în a fi complet focusați cu ceea ce se petrece cu personajele. Un debut frumos, un autor pe care voi continua să îl urmăresc cu entuziasm în ceea ce privește viitoarele cărți pe care va urma să le scrie și o carte în care apelativul – nefiresc dat în acel scurt timp de când se cunoșteau – dat unui personaj nu m-a făcut să îmi dau ochii peste cap, ci să mă bucur de el, zâmbind."din 5 stele pe Goodreads.

Ianuarie 2017

Renașterea (Ultimul avanpost #3) de Lavinia Călina"Povestea ia un viraj destul de brusc – dar nu în acel mod în care să nu fie natural și normal –, atât de periculos încât te rostogolește în mormanele unor fiare răsucite în fel și fel de moduri cât mai complicate, pe un câmp nesigur, cu denivelări și pământ mocirlos, ca apoi să se oprească pe marginea unui hău de unde nu știi care dintre pasagerii de lângă tine vor supraviețuii până la final – pentru că tu vei fi deja o fantomă ce te vei ridica din acea mașină distrusă, privind de sus imaginea de la picioarele tale, în speranța că vei mai citi despre personajele preferate până ce vei ajunge la ultima pagină din ultimul volum al seriei. [...]" 5 din 5 stele pe Goodreads.