duminică, 8 ianuarie 2017

„Renașterea” (Ultimul avanpost #3) de Lavinia Călina

Descrierea: Din nou captivă a prințului Alex, Diane este nevoită să supraviețuiască unei lumi în care nu crezuse că se va mai întoarce vreodată. Dar pentru ea trecutul nu înseamnă doar amintiri vechi și dureroase, pierdute în negura uitării, ci chiar substratul clipelor din prezent. Odată cu intenția guvernului dictatorial al Regatului României de a înființa Clinicile Renașterea, experiențele din copilărie ale Dianei revin cu intensitate la suprafață.

Decizii radicale, alianțe aparent imposibil de imaginat, trădări și jocuri de putere: lupta rebelilor din E.S.C.U trebuie să continue cu orice preț.

Recenzia: Nu mai știu, fir cu fir, toate întâmplările din celelalte două volume ale seriei, dar mi-ar fi imposibil să uit modul cum s-a încheiat ultimul  Vânătoarea. De altfel, ca toate cărțile scrise de Lavinia Călina, finalurile nu pot rămâne de neremarcat, nu te pot lăsa indiferent sau nedoritor de o viitoare continuare cât mai rapidă. Când autoarea ne-a anunțat că următoarea carte pe care o va scrie va fi volumul trei din această serie  după ce ne-a lăsat să așteptăm un an, în acest timp luând „naștere” Zona Zero și Blestemul zorilor , în locul nerăbdării îmi reapăreau în fața ochilor aceleași întrebări pe care le avusesem după ce terminasem de citit Vânătoarea. Aceleași întrebări chinuitoare care nu reușeau decât să mă tulbure și să îmi creeze o stare de nervozitate, deoarece știam că presupusele răspunsuri pe care mi le făcusem nu urmau să fie aceleași cu cele ale Laviniei. Pentru că  așa se întâmplă mereu, nu?  autorul are o viziune diferită față de cea a cititorului, atunci când vine vorba de a realiza continuări ale poveștilor pe care le scrie. Și, pe cât de minunat, palpitant și extraordinar este sentimentul de a fi complet surprins, pe atât de chinuitore, sufocantă și îngrozitore este perioada de așteptare.  

Renașterea. Da, din descriere ni se explică semnificația titlului, a pilonului care va fi principalul în acest volum, dar după ce am parcurs cartea și am ajuns la final, mi-am dat seama că această Pasăre Phoenix ascunde și alte semnificații; aspecte pe care, atunci când citeam primul volum și vedeam situația care se desfășura în jurul Dianei, nu mi le-aș fi putut imagina niciodată ca făcând parte din viitor; într-un alt mod, cel puțin. (Acesta fiind și motivul pentru care m-am decis să nu-i scad cărții o steluță, ci să-i dau pucntajul maxim. Voi explica mai jos și de ce mă gândisem să acord doar patru stele pe Goodreads acestui volum.) Și că tot am pomenit de Diane  ea fiind și motivul supărării mele, așa că nu va trebui să citiți mai mult până să ajungeți la acel capitol , diferența dintre cea care trăise într-o iluzie, cea care considera că totul în jurul ei era adevărat din punct de vedere al sincerității, și Diane de acum, este ca de la cer la pământ. Și cu toate astea, fiind din nou în peisajul acela perfect, unde totul i se cuvenea  mai mult sau mai puțin , unde atenția supușilor era îndreptată spre prințesa lor, am remarcat o ușoară slăbiciune din partea ei. Mi-a dat impresia că, ușor-ușor, renunța la tot ceea ce construise cu cei din Avanpost, nu mai avea voință  cu toate că existau fel și fel de motive cu care se confruntase, ce puteau să o mobilizeze să continue , Diane cea luptătoare și încrezătoare în forțele proprii, dispărea, lăsând locul unei stafii fără vlagă. Nu spun că m-ar fi dezamăgit  aș fi ipocrită să nu recunosc că o parte din mine o înțelegea într-o oarecare măsură , dar au fost niște momente pe care, cu toată sinceritatea mea le afirm, nu le-aș fi prevăzut niciodată din partea ei. (Eh, ce am spus eu la început cu faptul că autorii ne distrug toate speranțele, toate scenele pe care ni le construim pe parcursul timpului în care așteptăm?) 
Ai avut vreodată coșmarul acela groaznic în care stai față în față cu un adversar puternic, te uiți în ochii lui și știi că orice ai face nu ai cum să-l învingi? Coșmarul acela în care indiferent cât de mult ai luptat, indiferent câte sacrificii ai făcut, indiferent câte persoane dragi ție ai pierdut... totul a fost în zadar?
Povestea ia un viraj destul de brusc – dar nu în acel mod în care să nu fie natural și normal , atât de periculos încât te rostogolește în mormanele unor fiare răsucite în fel și fel de moduri cât mai complicate, pe un câmp nesigur, cu denivelări și pământ mocirlos, ca apoi să se oprească pe marginea unui hău de unde nu știi care dintre pasagerii de lângă tine vor supraviețuii până la final  pentru că tu vei fi deja o fantomă ce te vei ridica din acea mașină distrusă, privind de sus imaginea de la picioarele tale, în speranța că vei mai citi despre personajele preferate până ce vei ajunge la ultima pagină din ultimul volum al seriei. Și am uitat să spun faptul că Renașterea s-a terminat cu acea mașină care se înclină încetul cu încetul în acel hău fără fund? Pe un teritoriu ce există șansa să ne aducă doar moarte și tristețe? Balanța stă deja precară pe marginea unei prăpăstii, cu greutatea cea mai mare îndreptată spre pericol. Cu o așa imagine voi rămâne în minte până ce voi putea să citesc și finalul seriei. Și ca să revin puțin la realitate, a fost într-adevăr un volum destul de dificil și greu de parcurs  cel puțin în a doua parte unde ieșeam dintr-o situație urâtă ca să intru în alta la fel sau și mai oribilă , Diane și ceilalți primind tot felul de vești; iar cea în care acel personaj a făcut acel ceva ce a distrus orice convingere că voi avea chiar și cel mai mic habar, o fărâmă dintr-o firimitură, că voi ști cum se va termina. Am fost complet dată peste cap!  
Să te întorci în trecut, chiar și pentru o clipă, poate fi un joc riscant. Tuturor ne place din când în când să retrăim amintiri sau să vizităm locurile din copilărie, indiferent că avem amintiri plăcute din acel loc sau nu. Ne place să credem că, deși lucrurile s-au schimbat, noi am rămas la fel.  
Ceea ce Clinicile Renașterea aduc în spatele numelui dat, ar fi puțin spus dacă aș asocia cu furnicăturile de pe brațe. De fiecare dată când ajungeam la o scenă în care se petreceau tot felul de experimente pe subiecții din clinici, în care se făceau diferite teste în timp ce persoanele care coordonau acele acțiuni stăteau pur și simplu indiferente sau aveau pe chip o satisfacție morbidă, orice stare de relaxare pe care aș mai fi avut-o în corp, dispărea fără vreo șansă de a se întoarce prea curând. E greu de acceptat că astfel de oameni  de monștri, de fapt  nu doar că trăiesc cu adevărat printre noi, dar mai au și libertatea totală de a se juca  pentru că așa arătau cei din Clinici, ca niște copii ce își foloseau noile jucării cu o imensă entuziasmare  cu tot ceea ce își doresc. 

Sunt momente din serii în care îmi place să fac comparații între volume, și dacă ar fi să aleg care a fost cel mai fulgerător din „Ultimul avanpost”, haotic și mereu în alertă  Ultimul avanpost, Vânătoarea sau Renașterea , categoric acesta m-a lăsat cel mai puțin să-mi trag răsuflarea. În primele o sută de pagini am fost puțin liniștită, dar când torentul s-a pornit, nimic nu l-a mai putut opri. Nici măcar ultima pagină. Și când mă gândesc că este doar începutul sfârșitului ce va urma, sau când îmi aduc aminte că, până acum ceva luni credeam că „Ultimul avanpost” va fi o trilogie, stau și îmi imaginesz cum puteam să cred că ar fi fost suficiente acele trei cărți pentru o încheiere pe care nici acum, după ce știu că trei este de fapt un patru, nu concep că următoarea carte va aduce cu ea încheierea acestei povești fantastice, dar atât de reală. Pentru că parcă a fi – de abia acum – startul unei povești ce ar putea să dureze încă cinci volume. 

Lavinia Călina continuă să surprindă într-un mod șocant și greu de imaginat ca fiind real, continuă să surprindă așa cum o va face și peste zece ani  după șase cărți publicate și două în curs de scriere, mă cam îndoiesc că cititorii români vor crede vreodată că literatura noastră va putea să se lipsească de adrenalina, ideile și personajele ei , pentru că mă îndoiesc că imaginația o va părăsi pentru decenii de acum încolo; și nu cred că exagerez. 


* * * 
Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul pe care mi l-a oferit! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu