miercuri, 28 decembrie 2016

„Valentina” (Orașul îngerilor #2) de Mihaela Strenc

Descrierea: Din ascunzișul ei aflat în Casa Spiritelor, Diana plănuiește să-i ia viața Anei, în timp ce Iustin pare din ce în ce mai hotărât să pună capăt poveștii de iubire care l-a readus la viață. Riscând să fie dat afară din familie pentru a doua oară, el își urmează propriul drum, la granița dintre lumină și întuneric. În același timp, prietenia cu Valentina ucenica lui Gabriel  aruncă o umbră de îndoială asupra intențiilor lui. Pentru a o salva, va fi nevoit să se pună în pericol, căci Valentina are propriile secrete. 

Recenzia: Țin minte că primul volum al trilogiei  din câte am aflat de la autoare, s-ar putea să fie doar trei volume din „Orașul îngerilor”  s-a terminat într-un moment în care capul îmi vuia din cauza numeroaselor întrebări la care încă nu aflasem răspunsurile. Așa că, în clipa în care citisem ultima pagină, realizasem că acela era finalul din Îngerul întunecat și că mai mult nu voi primi din partea acelui volum, deci eram nevoită să aștept până ce voi fi lămurită  sau nu  în partea a doua. (Dacă enigmele au fost elucidate – în cazul în care v-ați confruntat cu aceleași probleme ca și mine – veți putea afla doar atunci când veți citi cartea, deoarece, așa cum v-am obișnuit, nu o să vă dezvălui nimic despre cum s-a desfășurat acțiunea.) Partea a doua care, la rândul ei, nu m-a lăsat mai liniștită după ce am terminat-o de citit, în concluzie, starea pe care o aveam după Îngerul întunecat a continuat și după Valentina, pentru că – de ce nu? – un autor care se respectă nu poate să își lase cititorii împăcați, având doar simpla curiozitate înfiripată, ci își aprobă titlul de scriitor și prin zăpăceala și prin întrebările care se țin lanț și se „bat” unele cu altele pentru cea care va avea privilegiul să primească prima răspunsul. 

Comparativ cu primul volum, pot spune că sunt puțin în contradictoriu în legătură cu cel care mi-a plăcut cel mai mult, deoarece au existat unele aspecte pe care le-am apreciat într-o măsură mult mai mare în Îngerul întunecat – de exemplu, credibilitatea pe care mi-a lăsat-o Iustin față de iubirea pe care i-o purta Anei, în al doilea volum reușind să mă supere de cele mai multe ori –, dar și invers, privitor la Valentina – acțiunea mi s-a părut mult mai intensă, putând să mă determine să fiu mult mai încordată în legătură cu soarta anumitor personaje, dar și cu tensiunea care se isca în rândul unora dintre ele. A avut părți bune, dar și mai puțin bune – prin prisma a ceea ce mi-a transmis mie. Dacă în primul volum Ana mi-a dat impresia ca fiind o tânără mai sigură pe ea, mai încrezătoare în deciziile pe care le lua, în Valentina am redescoperit-o mult mai nesigură, reușea de foarte multe ori să renunțe la ceea ce își punea în plan și să accepte mult prea repede ceea ce îi spunea Iustin – în condițiile în care în acest volum bărbatul a dezvăluit mult mai des felul cum este; recunosc că Iusin a reușit să mă facă să îl plac mult mai puțin decât o făcea înainte, și aici nu se datorează doar afinității lui pentru a nu rămâne fidel unei singure femei. 

Valentina, ca personaj nou în poveste – de fiecare dată când mă uit la copertă îmi apare în față chipul lui Maisie Williams, fiindcă mi se pare că tipa seamănă foarte bine cu ea – dar în același timp fiind și unul adus direct în prim-plan, acțiunea și multe dintre celelalte aspecte din volum s-au concentrat pe ea, pe trecutul ei și pe ceea ce urmăreau cei din jurul ei, privind statura pe care o avea aceasta. Nu știu dacă am plăcut-o mai mult decât pe Ana, dar știu sigur că modul ei de a acționa, de a gândi au fost mai apropiate de ceea ce aș face eu dacă m-aș găsi în locul ei. De multe ori am compătimit-o și am înțeles-o pentru modul de a reacționa, dar au existat dăți – foarte puține, ce e drept – în care, dacă ar fi fost posibil, aș fi intrat în carte și i-aș fi urlat să se trezească și să înfrunte toate acele informații neașteptate cu mai multă tărie și să lase la o parte acea persoană, pentru că primul lucru pe care ar fi trebuit să îl facă era cel de a descoperi mult mai multe lucruri despre ea, despre trecutul ei – despre acele conexiuni transmise de către un anume personaj, deoarece eu cred că însemnau foarte multe, și din alt punct de vedere. 

Nu mai știu sigur dacă autoarea a spus la lansare sau am citit eu de pe undeva – dar totuși tind să cred că este vorba mai mult despre prima variantă –, cum că Valentina va fi povestită din mai multe perspective, spre deosebire de Îngerul întunecat ce avusese parte doar de perspectiva Anei. La început, când am aflat acest amănunt, mă așteptam ca aceste perspective să fie la persoana întâi, dar apoi am descoperit că sunt tot la persoana a treia, doar că întâmplările, când ajungeau la perspectiva respectivă, se legau de ceea ce lăsa impresia pentru personajul respectiv. Așa cum este în seria lui Martin, „Un cântec de gheață și foc”. Eu, personal, am fost mult mai plăcut surprinsă în acest fel, decât dacă autoarea ar fi ales să povestească la persoana întâi, deoarece trăirile și sentimentele personajelor sunt puse mult mai bine în evidență în acest fel. Nu știu cum se vor petrece lucrurile în cartea a treia, dar Mihaela Strenc ne-a strecurat la finalul acestui volum și un mic fragment din următorul – ceea ce m-a încântat, deoarece îmi plac autorii care se gândesc să ne ofere și o fărâmă din partea care va urma, intensificându-ne și mai mult curiozitatea și nerăbdarea –, dar sper ca și acel volum să fie povestit tot în acest fel. 

Singurul minus – mai semnificativ și care m-a deranjat cel mai mult – pe care l-am sesizat și în Îngerul întunecat este faptul că anumite lucruri au fost cam grăbite. Iar unul dintre ele se referă la ceea ce am scris mai sus, legat de Ana și de incapacitatea ei de a fi mai strictă cu deciziile pe care le lua și de a fi mai dură cu infidelitățile lui Iustin. Din acest punct de vedere, aceasta renunța mult prea ușor la deciziile pe care le lua și revenea la el, de parcă ceea ce făcuse Iustin nu însemnase nimic pentru ea și că putea să treacă cu vederea peste tot. Aș fi vrut să fie mai severă cu el, să nu mai fie atât de bună și de miloasă cu toate încercările false de a o face să revină în brațele lui. Pentru că, până la urmă, infidelitatea arată interesul atât de scăzut și nepăsarea atât de mare pe care o are celălalt pentru persoana iubită. Mie încă nu mi-a demonstrat – chiar și cu acel lucru pe care l-a făcut – că o merită și că o iubește cu adevărat. Atracție carnală există, cu siguranță, dar asta nu înseamnă că dăruiește dragoste, afecțiune și, cel mai important, respect. Aștept să văd ce se va întâmpla cu el și în volumul următor, ca să îmi fac o părere finală. 

Scrisul, modul Mihaelei Strenc de a nara este unul cât se poate de frumos. Nu știu dacă în această privință ar trebui să se vadă vreo îmbunătățire neapărată, deoarece consider că este bine așa cum este. Dacă va dori ea să aibă, nu știu, mai multă descriere – nu că ar fi dus lipsă aceste două volume de ea – sau va dori să schimbe ceva, este libera ei alegere, dar, așa cum am spus, nu este ceva neapărat, urgent și absolut necesar. Scrie foarte frumos, cursiv, cu un mod ușor de a citi și fără a plictisi în vreun cititorul. Ceea ce s-a putut observa, oful meu este legat de faptul că personajele iau anumite decizii mult prea brusc dar și faptul că acțiunea este uneori cam grăbită. În orice caz, aștept să văd cum va evolua povestea și în volumul trei, dar și cum se va sfârși totul – dacă „Orașul îngerilor” va rămâne, până la urmă, doar la stagiul de trilogie sau va continua și cu alte volume.