duminică, 23 octombrie 2016

„Între pământ și apă” de Raluca-Andreea Chiper


Romanul Între pământ și apă poate fi comandat de pe site-ul editurii Quantum Publishers

DESCRIEREA: Karina Baldin, o tânără balerină ce promite să lumineze cele mai cunoscute scene ale lumii cu talentul său, se îndrăgostește de noul fotograf al Academiei de balet. Pentru inima ei neîncercată până atunci de astfel de sentimente, emoțiile acestei iubiri se dovedesc covârșitoare, mai ales că legătura dintre cei doi nu este dintre acelea pe care societatea să le vadă cu ochi buni.

RECENZIA: Facultatea îmi mănâncă fiecare oră din timpul din afara orelor de cursuri și seminarii! Și cred că, prin aceste cuvinte, am spus tot ce era de menționat pentru a-mi justifica absența de pe blog și întârzierea uriașă dintre timpul de când am terminat Între pământ și apă și scrierea acestei recenzii. Presimt că va fi din ce în ce mai rău, dar încerc să mă bucur, printre crăpăturile de abia vizibile în care voi putea să răsuflu, să citesc atât de mult cât voi putea și să profit la maxim de acele mici locuri libere. 

Parcurgând mental și străduindu-mă să îmi amintesc corect acele scene mai importante din Între pământ și apă – pentru că, așa cum se întâmplă de fiecare dată când scrii o recenzie, după nu știu cât timp de la terminarea cărții, uiți inevitabil scenele mai puțin importante din carte –, o să încep prin a spune faptul că: atunci când vine vorba de a citi o carte romantică, devin destul de critică cu ceea ce conține aceasta. Când vine vorba de genul romance, pot spune că devin tot mai dură cu povestea și că sunt atentă la fiecare detaliu, și aici mă refer strict la modul cum evoluează totul; urăsc acea iubire bruscă, fără nicio explicație, fadă, fără substanță și foarte ușor de anticipat. Și cu riscul de a mă repeta la acest capitol, nu sunt o fană a triunghiurilor amoroase, a dragostei la prima vedere și a relațiilor clișeice. Îmi place să fiu surprinsă, și cum se poate întâmpla acest lucru în toate celelalte genuri, îmi este greu să cred că a fi surprins este limitat în poveștile romantice. Poate că există câțiva cititori, printre cei care îmi veți citi recenzia, ce se vor gândi la următoarea întrebare: și ne-ai pomenit de toate aceste aspecte deoarece ai rămas dezamăgită prin faptul că le-ai găsit și în cartea de față? Da... și nu. Anumite dintre ele le-am simțit, ca să o pot spune și așa, și în Între pământ și apă, dar pe unele dintre ele, spre bucuria mea, nu le-am regăsit. Faptul că Karina este o fire inocentă, ușor de manipulat și destul de credulă – ce compensează cu acea sensibilitate dulce și cu dorința de mai mult – a determinat ca romanul să conțină acea „iubire bruscă”. Genul acesta de dragoste, bineînțeles că nu l-am regăsit doar lângă o tânără de îndeplinește doar tiparul de mai sus, dar, de cele mai multe ori, acest tip de fată suferă cel mai mult după, din acest punct de vedere. 

Cei care îmi citiți recenziile știți că nu prea fac rezumate, ci scriu doar impresiile pe care mi le-a lăsat cartea respectivă, dar aceasta este una dintre acele rare excepții pe care le mai fac. Karina, personajul principal al aceste cărți, este o tânără balerină de optsprezece ani, cu o situație materială nu foarte bună, provenită dintr-un sat de pe lângă orașul Oradea, ce a devenit elevă la o academie de balet din Constanța.  Ca în orice mediu nou în care ai intrat, ajungi, până să te obișnuiești cu el, să întâmpini mici dificultăți și să ai parte de persoane care, la prima vedere, îți par obraznice, nesuferite și imposibil de ajuns la un acord comun cu ele.  Așa cum am menționat mai sus, Karina este un personaj mai sensibil, așa că, atunci când persoanele respective intră în raza ei de atac, poate fi ușor distrasă, supărată și prost dispusă. Poate că alți cititori au perceput-o într-un alt mod, dar oricât de adânc aș fi citit cartea, nu cred că aș fi descoperit o altfel de Karina. Și că tot sunt la acest capitol, faptul că am „întâlnit” un așa personaj, nu prea m-a făcut să fiu câștigată de partea ei, așa că nu pot spune că a fost un personaj care să îmi fi plăcut. Poate situația ei materială, poate locul de unde provine – o persoană care vine dintr-un mediu rural se acomodează mai greu cu traiul într-unul urban, decât cineva care vine dintr-un alt oraș –, a făcut-o așa; și nu vorbesc în neștiință de cauză, deoarece am locuit la țară o parte din anii pe care îi am și știu că pentru unii copii/tineri poate însemna o inferioritate în ochii celorlalți. Sau poate că, pur și simplu, sunt eu eronată și scriu numai prostii. În orice caz, cu toate că îi înțeleg firea, ceva din mine nu a putut să o accepte în această situație. 

Și totuși, de ce i-am dat doar trei stele? Pentru că, așa cum am scris mai la început, când vine vorba de cărțile romantice, devin destul de critică, deoarece, multe dintre ele, tind să se repede și să urmărească același fir narativ. Aici nu pot spune că a fost cazul de așa ceva, ci a ținut mai mult de ceea ce îmi place mie, expres, să descopăr într-o relație. Acea duritate, ca să pot spune așa – sau poate m-am exprimat greșit, deoarece, dacă ar fi să mă gândesc la semnificația acestui cuvânt, în acest context, cred că mulți dintre voi v-ați gândit la faptul că îmi place să văd o luptă între el și ea. Nu. Când spun duritate mă refer la mai puțină sensibilitate; și cred că v-am băgat în ceață, dar o să încerc să vă luminez. Între conversațiile dintre Karina și Dragoș, de multe ori am găsit cuvinte de genul „micuțo”, „micuță balerină” sau mai știu eu ce alte manifestări de afecțiunie, de genul. Îmi place când persoanele care se iubesc își arată dragostea prin cuvinte – până la urmă, nu este și acesta unul dintre modurile prin care poți dovedi unei persoane că ții la ea? –, doar că aici mi s-a părut că a fost prea mult. Mă iritau și îmi râcâiau puțin auzul, atunci când le citeam în gând. Pe lângă acest lucru m-a deranjat puțin și relația pe care o avea Karina cu directorul academiei, cu Iustin. În condițiile în care era, totuși, un director, relația dintre cei doi mi s-a părut a fi mult prea intimă. Nu știu, poate că autoarea a vrut să ne arate că a vrut să construiască o comunitate – sper că pot numi și așa școala de balet a acestuia – în care comportamentul dintre elev și profesor să nu fie unul prea formal, să îl considere ca făcând parte din grupul lor. Ca un fel de familie. Dar parcă ce am întâlnit legat între Karina și Iustin mi-a dat impresia că totul ar fi dus într-o altă extremă, și dacă asta a dorit autoarea să transmită, sinceră să fiu, nu prea mă încântă. Nu că mi s-ar părea greșit, deoarece nu mă deranjează absolut deloc ca relația de iubire dintre două personaje să aibă în centru o diferență mare de vârstă. Atâta timp cât totul nu pare forțat, do everything you want! Dar aici nu știu ce aș fi putut să zic dacă s-ar fi continuat pe un alt drum decât cel din carte. În orice caz, așa cum am spus, nu prea am fost plăcut surprinsă la acest capitol. În schimb, mi-a plăcut enorm de mult prietenia dintre Karina și Mario; pot spune că scenele dintre cei doi au fost unele dintre preferatele mele și chiar mi-aș fi dorit să îi fi găsit și mai mult împreună, pe tot parcursul romanului. 

Totuși, povestea a fost una interesantă, m-am bucurat cât de mult s-a putut de faptul că am putut citi o carte în care mare majoritate a acțiunii s-a concentrat în lumea baletului – deoarece nu am mai citit o carte cu un astfel de subiect –, și după modul în care a fost povestit totul, parcă ușor documentat, informat, mi-a dat impresia că autoarea ar fi avut o legătură cu această minunată ramură a artei. Într-un timp vizionasem pe nu știu ce post o emisiune în care se vorbea despre viața câtorva balerini, în care acțiunea fusese mutată și pe partea cealaltă a cortinei. Știam de dinainte că meseria de balerină/balerin necesită nu multe sacrificii, ci extraordinar de multe sacrificii, dar apoi, după ce am început să mă uit la acea emisiune, mi-am dat seama că ceea ce cunoșteam nu era nici 5% din ce aflasem pe parcurs. Că suprafața îți arată un spectacol grandios, minunat, pe care cei din afară îl absorb cu lăcomie, dar interiorul, ce se găsește dincolo de acel înveliș strălucitor, găzduiește un trup absorbit de miile de ore de muncă, încât unele urme sunt atât de vizibile pe corpurile acestora, de rămân veșnit impregnate acolo, cicatrizate. Iar modul superb, detaliat și sensibil de a scrie al autoarei, a mers mănușă cu delicatețea și truda asiduă ce se găsește în această meserie. Raluca-Andreea Chiper are un dar pentru a crea povești din cuvinte, șlefuindu-și stilul foarte frumos în timp. La acest capitol nu am nimic să îi reproșez, pot spune că excelează la cel mai înalt nivel, dar nici în privința poveștii nu ar trebui să se găsească erori în ochii celorlalți. Nu am scris, nu scriu și nu voi scrie niciodată recenzii negative, pentru a calomnia scriitorul respectiv – și eu compun povești, și chiar dacă nu aș face-o tot ar trebui să înțeleg că fiecare carte, pentru a ajunge la stagiul de tipărire, cel care a scris-o a muncit la conceperea lumii respective –, și dacă mie nu mi-a plăcut creația respectivă la maximul de apreciere, asta nu înseamnă că în ochii celorlalți trebuie să rămână la fel. 

Nu știu dacă ar trebui să vă recomand cartea – dacă ceva nu îmi place în totalitate, nu prea tind să îi îndemn pe ceilalți să citească –, dar acel romantism inocent de care v-am vorbit mai sus, cuvântul balet și complexitatea puțin ascunsă a întâmplărilor cred că merită a fi descoperite pe cont propriu. Mai ales când finalurile aduc o așa intensitate în ele, de te fac să te oprești puțin și să stai pe gânduri pentru câteva momente.