vineri, 30 septembrie 2016

„Urlet în tăcere” (Urlet în tăcere #1) de Marina Neagu

Notă: 4 din 5 stele pe Goodreads

Descrierea: Fără să știe, Sara, o adolescentă a zilelor noastre, suferă de pe urma unor legăminte făcute în urmă cu 2000 de ani, când cea din care avea să se deschidă linia familiei lor, marea preoteasă a dacilor, jură să-și reîntâlnească iubirea pierdută. Este atrasă în jocuri periculoase a căror inițiere nu-i aparține, dar ale căror consecințe zguduie cu totul micul ei univers.

Când violența îmbracă țesuturi umane, viața Sarei este salvată în mod misterios. Dar supraviețuirea vine cu un preț mult prea mare.

Recenzia: Marina Neagu a deputat ca scriitoare cu romanul Frumuseți monstruoase, o carte fantasy, cu influențe dark și cu o poveste oarecum ciudată dar, în același timp, și destul de impresionantă. Deputul pot spune că i s-a observat în acea carte, acțiunea fiind destul de grăbită, dar trecând peste aspectele acelea, lumea pe care a modelat-o a cuprins hotarele tărâmurile interesante și magice. (Mai multe despre Frumuseți monstruoase puteți afla în recenzia pe care am scris-o, dacă accesați link-ul de mai sus.) Marina Neagu și-a continuat cariera de scriitoare, aducând publicului o nouă carte, mai exact o serie, cu primul volum Urlet în tăcere. Citind doar o singură poveste scrisă de aceasta, încă nu îmi formaserăm anumite așteptări din partea a ceea ce voi urma să găsesc aici, dar primul lucru pe care l-am putut observa  și pe care, de altfel, îl pot detecta toți cei care au citit Frumuseți monstruoase înainte – a fost schimbarea drastică a stilului de a scrie al Marinei. Și m-a bucurat nespus de mult, deoarece eu sunt genul de cititor care este un fan înfocat al cărților cu multă descriere, cu detalii cât mai amănunțite și cu o poveste cât mai complexă. Iar faptul că am fost introdusă într-o lume de o astfel de natură, m-a determinat să descopăr personajele, întâmplările și întorsăturile de situație cu mai mult interes și cu o mai multă atenție. 

Când am citit titlul și apoi, mai târziu, am observat că din el se preling firicele de sânge, când am văzut coperta în care un chip pe trei sferturi se afla cufundat într-o apă limpede – ce numai mistere și secrete poate să ascundă –, nu m-aș fi așteptat ca aceste imagini să ascundă atât de multe semnificații în ele. Așa că acesta este primul, și unul dintre motivele pentru care vă îndemn acum, de la început, să cumpărați această carte și să o citiți: pentru a vă lămuri, pentru a vă răspunde la niște întrebări și pentru – așa cum se întâmplă în cărțile cu mai multe volume – a vă încărca cu și mai multe semne de întrebare. Să ridice câte o mână cititorii care nu agrează enigmele în povești? Niciunul nu există. Pentru că ăsta este unul din frumoasele motive pentru care ne place atât de mult să citim: să rezolvăm mistere, să fim uimiți. 

Ideea principală, cu cât avansezi tot mai mult cu citirea cărții și cu cât de afunzi tot mai adânc în străfundurile ei, constați că are mai multe ramuri, că s-a lungit în toate părțile și că nu știi încotro să-ți îndrepți atenția mai întâi. Nu știu cum aș putea să scriu despre lucrul care a determinat să pornească această poveste tumultoasă, fără a da spoilere, dar voi încerca să o spun în așa fel încât să nu dezvălui elemente mult prea importante. Faptul că viața Sarei din prezent se datorează unor întâmplări petrecute acum mii de ani, că traumele ei țin de acele evenimente și că ele continuă să o acapareze tot mai mult și în continuare, nu face decât să te țină ca pe ghimpe. Au fost unele aspecte care, într-adevăr nu prea au fost în concordanță cu personalitatea mea și cu felul în care aș fi acționat eu – acesta fiind și o anumită parte a motivului pentru care am scăzut o stea volumului –, dar per total evenimentele nu doar că m-au luat prin surprindere, dar au reușit să mă sperie puțin; dacă am folosit cuvântul cel mai potrivit.  Cred că cel mai mult am fost impresionată de faptul că nu m-aș fi așteptat la o violență în felul celei din poveste, am realizat faptul că vor urma scene mai sângeroase, dar citind Frumuseți monstruoase, mă așteptam ca Marina Neagu să continue tot printr-un astfel de mod. Dar apoi mi-am dat seama că îmbunătățirea stilului s-a făcut din toate punctele de vedere; și mi-a plăcut foarte mult, deoarece sunt unul din acei cititori care admiră și preferă violența – atât fizică, cât și emoțională – cât mai intensă într-o poveste. Ca autorul să nu se eschiveze din a-mi detalia cât de groaznic a ajuns un personaj, pentru că mă face să îmi imaginez totul cu o mai mare ușurință.

Sara nu pot spune că este unul din personajele mele preferate din carte – o prefer pe Hypa și pe Damian –, deoarece faptul că nu se gândea la consecințe, că nu arăta cât de mult încerca pentru a se abține din ceea ce simțea că trebuie să facă, m-a îndepărtat de ea. Am considerat-o o persoană slabă – știu prin ce a trecut, sunt conștientă de durerea pe care o are în suflet, dar am acceptat-o și a salvat-o doar până la un anumit punct –, demnă de milă, și care nu doar că trebuie protejată, dar necesită și o altfel de grijă. Să învețe să devină mai tare, mai dură, și chiar sper că volumele care vor urma mai departe, îmi vor arăta o Sara schimbată, mai încrezătoare și mult mai calculată. Cât despre acel misterios – ca să citez descrierea –, recunosc că până aproape de finalul volumului, mă enerva lipsa lui de stăpânire, faptul că, la fel ca și în cazul Sarei, nu am văzut o încercare mai mare prin care să stea cât mai departe, dar când am ajuns la final, totul s-a dus pe apa sâmbetei. L-am înțeles mai bine, ba chiar a ajuns mult mai interesant în ochii mei, și chiar sunt foarte curioasă de ce se va întâmpla cu el în continuare.  

Prologul – pentru că simt că trebuie să închei recenzia cu începutul – a fost un factor destul de important pentru mine deoarece, prin prisma lui mi-am făcut o oarecare idee, mi-am pus de la început niște întrebări referitor la cum se va dezvolta povestea pe baza lui, dar și la rolul pe care îl vor avea, până la urmă, personajele ce au apărut în el. În primă fază, după parcurgerea a câtorva pagini din Urlet în tăcere, parcă-parcă îți trece prin cap un gând prin care reușești să-ți dai seama de ce vor reprezenta acele personaje în lumea și în viața Sarei. Și poate că, într-un fel ai dreptate, dar apoi eu vin și îți spun ca un drăcușor ce deja știe ce va urma să se întâmple până la finalul volumului: oare ești complet convins că prevezi corect următorii pași din poveste? Pentru că așa am fost și eu, la fel ca tine, și apoi am rămas la final cu un gust amar care m-a făcut să mă strâmb de indignare, să mă fâțâi și apoi să am o stare ciudată de paralizie. Marina a reușit să se joace cu mintea unui biet copil, să-l facă – în mai mult de jumătate din carte – să citească cu impresia că întâmplările nu pot fi mai rele de atât, că totul ar putea să revină pe o linie dreaptă de plutire, ca apoi să mă împroaște cu tot felul de răsturnări de situație, să mă facă să am tot felul de fețe – de șoc, confuzie, teamă , din cauză unor situații pe care nu le-am avut niciodată preconizate în cap. 


Sfârșitul volumului. M-aș fi așteptat la orice alt final, numai la ăsta nu. Altă serie în care voi „urla în tăcere” pentru un timp cât mai scurt până la o continuare.

Faptul că aștept cu o enormă nerăbdare următorul volum al seriei nu mai este nicio noutate pentru voi, dar nici că vă îndemn să cumpărați cartea și să o citiți. Urmează să se întâmple evenimente tot mai interesante; și nu este o impresie, ci o siguranță a ceea ce voi descoperi în volumul doi. Când un scriitor reușește să mă facă ca, atunci când îi termin cartea de citit, să privesc pentru câteva momente într-un punct, de parcă aș fi hipnotizată, atunci merită cu siguranță toată atenția mea.