sâmbătă, 16 iulie 2016

„nymphette_dark99” (nymphette_dark99 #1) de Cristina Nemerovschi

Descrierea: Rămasă singură în mijlocul Brașovului, fără bani și fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziție pentru a ajunge în București, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR oprește, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă șoferul nu știe că a făcut o greșeală care îl va costa poate viața.

Situațiile neprevăzute și personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracției sexuale și al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut și reflecții despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuși un secret – Întâmplarea.

Recenzia: Am terminat de citit nymphette_dark99  acum aproape două săptămâni... cred. Nu pot spune că motivul pentru care nu am scris recenzia mai repede s-a datorat faptului că aș fi fost șocată de întâmplările petrecute, de acele aspecte pe care unii cititori le-au considerat inacceptabile, de nedescris, vulgare; sau mai știu eu ce alte cuvinte de genul le-au mai trecut prin cap. Eu mereu am crezut că ceea ce scrie Cristina Nemerovschi nu este chiar pentru oricine  și aici nu mă refer neapărat la modul direct cu care abordează totul –, deoarece îți trebuie puțină vână ca să scotocești printre acele scene care nu sunt des întâlnite în cărți, și să descoperi acel lucru frumos pe care Cristina ni-l oferă. După ce i-am citit cinci cărți  neluând în considerare Ultima vrăjitoare din Transilvania , în privința șocului pe care – de ce să nu recunosc – l-am avut oarecum la început, acum nu mai sunt nepregătită când vine vorba de astfel de fragmente. Și când mă refer la șoc nu mă îndrept înspre acea parte care au tendința să se ducă mulți dintre cititori – teama de a continua, chestiile acelea care te fac să te întrebi de ce să dai paginile mai departe –, ci la faptul că, așa cum am scris mai sus, a fost ceva nou din punct de vedere al personalității personajelor; și mai cu exactitate, în acest caz, a lui Vicky. 

Spre deosebire de celelalte personaje pe care le-am întâlnit în cărțile Cristinei – M., B., Luna, Dora –, pe Vicky am privit-o ca fiind puțin diferită de restul. Poate s-a datorat și vârstei pe care o avea, independenței – pe care mulți, la anii ei, încă învață cum să se descurce singuri –, frica de nimic, siguranța cu care face totul, dar și modul ei mișto de a aborda tot ce o înconjoară. Și cred că, de fapt, tocmai aici am fost cel mai uimită; plăcerea cu care trecea peste lucruri pe care mulți le-ar considera niște obstacole. Cu toate că mi-a plăcut mult mai mult de M. din Sânge satanic, de Luna și de Dora din Păpușile, Vicky a fost un alt gen de personaj. Un personaj pe care mi-ar fi foarte greu să-l descriu, și cu toate că am menționat câteva lucruri mai sus, nu cred că sunt de ajuns pentru a înțelege spre ce mă îndrept. Și, cu toate că nu sunt la finalul recenziei, acum cred că este momentul cel mai potrivit pentru a vă îndemna să o citiți, să vă faceți o părere proprie despre Vicky, despre o adolescentă care, atunci când doar o vezi – fără a auzi ce spune , îți dai seama că este ceva special într-o mare de identici. 

Într-adevăr, Vicky nu a fost și nici nu cred că va fi vreodată un personaj pe care să-l plac în totalitate, dar categoric este unul care stârnește niște sentimente profunde și care te face să împingi limitele pe care ți le-ai impus fie tu, fie societatea. Poate că exagerată pe alocuri  nu m-am împăcat prea bine cu părțile în care apăreau Nelu și Jean, puțin extreme –, dar totul a compensat cu felul lui Vicky de a percepe acele clipe, încât, până la final, tot am rămas cu o mulțumire. Poate și pentru că, în carte, ni se arată, fără ocolișuri, România în care trăim, modul josnic în care sunt nevoiți să trăiască unii, efectul de turmă care distruge toată frumusețea gândirii libere, încât atunci când Vicky s-a întâlnit cu personaje de genul, nu am putut decât să fiu revoltată, sătulă peste cap de astfel de oameni care împânzesc țara asta.  În schimb, nu pot spune același lucruri și despre fazele în care maică-sa o găsea împreună cu Dev; mi-aș fi dorit să fi reacționat mult mai dur. Poate și din cauza șocului pe care l-a avut femeia, nu știu, dar când o vedeam paralizată, îmi venea să-mi dau o palmă peste frunte și să-i spun: haide, spune ceva, nu mai sta acolo. Doamne, femeie! De ce? Pentru că văd scene în care adolescentul nu face cine știe ce, și părinții sar mai ceva dacă ar fi dat foc casei. Nu știu, să fi avut mai multă convingere, că de urlat și țipat am văzut că se trezea în cele mai proaste clipe. 

Unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am întâlnit în nymphette_dark99 s-a datorat relație dintre Vicky și Tedy, o relație care mi-a adus aminte  oarecum  de cea dintre Alexandra și Robert din Ultima vrăjitoare din Transilvania. Sentimente mai altfel față de cele dintre o soră și un frate, sentimente care consider că i-a apropiat și mai mult unul de altul. Și cred că, atunci când mă voi apuca de Vicky, nu Victoria, voi aștepta cu sufletul la gură să ajung la paginile în care cei doi conversează. Atât de mult încât aproape au întrecut perfecțiunea pe care o regăsesc între ea și Dev.  Sunt sigură că fiecare fată care a citit nymphette_dark99, i-a plăcut, și-ar fi dorit să fi avut în timpul liceului un Dev sau un Tedy. Dacă șansele de a fi cu primul ar fi de la reduse în jos, măcar de privit, și al doilea pentru amuzament. Pentru că scenele dintre Tedy și maică-sa au fost, pentru mine cel puțin, una dintre alte câteva cireșe de pe tortul lui Vicky. 

Cristina Nemerovschi, prin nymphette_dark99 a reușit să redea o altă față urâtă a societății murdare în care sunt nevoiți mulți să trăiască. A creat – ca de fiecare dată – personaje de o complexitate care te îngreunează, de fiecare dată, să-ți dai seama de ceea ce vor face și vor spune în continuare. Adolescenți imprevizibili, o Vicky care te poate surprinde oricând, la orice oră din orice zi, dar și ceva ce nu cred că mulți scriitori sunt capabili să construiască. Și, cu toate că mi-a plăcut destul de mult nymphette_dark99, destul nu a fost de ajuns pentru a-i da mai mult de trei stele din cinci. În ciuda faptului că am simțit multe, poate că am învățat sau mi-am reamintit și câteva aspecte importante, nu m-a impresionat chiar atât de mult. Nu am considerat-o mai bună decât Sânge satanic sau Păpușile – și da, poate că Păpușile este ceva destul de diferit de prima menționată și de nymphette_dark99 –, încât nu am putut să-i dau mai mult. Și, cu toate acestea, sunt foarte curioasă să descopăr ce voi regăsi și în continuarea cărții, Vicky, nu Victoria; cu toate că am văzut că întâmplările nu se petrec la multă vreme după cele din nymphette_dark99, am o vagă bănuială că o să-mi placă mai mult decât aceasta. Sper foarte mult să nu mă înșel!