miercuri, 29 iunie 2016

"Chaos" (Am murit, din fericire #2) de Theo Anghel


Volumul Chaos poate fi comandat de pe site-ul editurii Quantum Publishers

RECENZIA: De fiecare dată când mă apuc să scriu o recenzie, îmi ia câteva minute să mă gândesc cum să o încep. Pot spune că, dacă nu aș mai întâmpina dificultăți cu acest aspect, aș reuși să-mi spun părerea mult mai ușor; consider că fiecare recenzie necesită un început propriu, care să determine cititorul să o parcurgă până la final. Nu știu cum procedează alții când își scriu părerea pentru o anumită carte sau când o citesc de pe alte bloguri, dar din perspectiva mea, așa privesc lucrurile. Poate este greșit, poate că nu, dar asta este.

Țin minte că, imediat după ce am terminat primul volum al acestei serii, Întoarcerea, la cât de mult îmi plăcuse ideea principală – și cum se modelase de-a lungul întregii cărți , felul cum autoarea își construia personajele dar și cum reușea să mă țină legată de toate întâmplările prin care trecea Oriana, voiam cu toată suflarea să citesc cât mai repede și volumul doi, Chaos. Îl aveam deja în bibliotecă; dar știți cum este cu o serie care vă place foarte mult, terminați un volum, sunteți fericiți că aveți și continuarea, o citiți și pe aceea și apoi, până veți reuși să vă puneți mâinile și pe următoarea, aveți de așteptat ceva timp până atunci. Concepția mea este că: decât să devorez tot și să stau să îndur, să-mi fac fel și fel de scenarii în cap până la următoarea carte, mai bine las volumul respectiv o perioadă, și mă bucur de el mai târziu. Și m-am bucurat pe deplin, deoarece acum, când am și cartea a treia din serie, Dincolo, știu că mă pot apuca oricând de ea, dar nu o voi face decât după ce voi mai lectura încă vreo patru sau cinci cărți înainte. 

De cele mai multe ori când terminam sau nu o serie și aveam momente când dădeam, ca să zic așa, o notă fiecărui volum. Și nu, nu mă refer la steluțele pe care le acord pe Goodreads, Booktopia sau alte site-uri de genul. Nu, pur și simplu mă gândeam – din ce îmi aminteam, mai în detaliu – la ce s-a întâmplat în fiecare volum în parte și, cam în mai toate cazurile, prima carte ajungea să fie cea mai slabă dintre toate, din punct de vedere al acțiunii și al suspansului. Și, dacă este să o luăm logic, se cam înțelege, deoarece, fiind un prim volum, autorul ne dă foarte multe informații despre lumea pe care a creat-o, ni se descriu majoritatea personajelor; mai pe scurt, un volum ce încearcă să ne facă cunoștință – atât cât se poate dezvălui, ca să nu pară că ai spus totul doar din prima carte – cu povestea și să ne facă curioși. Așa că acțiunea, suspansul și veștile spectaculoase sunt puse pe planul noi. Cam așa s-a întâmplat și cu Întoarcerea, cartea ce deschidă seria „Am murit, din fericire”. Acum, după ce am terminat de citit Chaos, am ajuns la concluzia că a fost mult mai bun decât primul, autoarea reușind să mă facă să fiu mai concentrată pe tot ce se întâmplă, stând mereu cu bănuiala că ceva urât, care nu o să-mi placă, o să se întâmple cât mai curând. Bineînțeles că finalul volumului a făcut ca bănuiala să devină direct faptă, totul întorcându-se cu susul în jos. Și, în afara acestui aspect, pe parcursul lungul întregului volum vedeam cum toate vin buluc peste mine: întâmplări care mă luau prin surprindere, vești la care nu mă așteptam, acțiune fulgerătoare încât, de foarte puține ori reușeam să respir liniștită și să-mi spun: uite, Oriana poate dormi, în sfârșit!  

Așa cum țin minte că am precizat în recenzia primului volum, ideea abordată de Theo Anghel nu este una inedită, care să te dea pe spate, dar felul cum a reușit să construiască o poveste în jurul ei, să modeleze totul în așa fel încât să reușească să scoată o lume alertă, care să te țină în priză, contează foarte mult. Îmi place din ce în ce mai mult cum evoluează totul, de la toate prin câte au trecut personajele, până la sfârșitul care – așa cum am mai spus și mai sus – promite foarte multe întâmplări de acum încolo. Marc continuă să-mi capteze atenția din ce în ce mai mult – modul misterios de a se comporta, felul cum vorbește dar și tot ce face în preajma Orianei –, și cred că, până la sfârșitul seriei, vom afla lucruri foarte ciudate și neașteptate despre el. În afara lui, cam toate personajele mi se par simpatice, amuzante și care prin bine locului unde se află; poate că Mati și Anais mă cam sâcâie în unele momente – recunosc că în Chaos au reușit să mă enerveze mai mult –, dar dacă ar fi să le găsesc scuze pentru felul cum se comportă, cred că ar fi cât de cât plauzibile. Pe lângă aceste personaje, pe care le-am mai întâlnit și în prima carte, avem parte și de unele noi, și cred că, dintre toate, de Gudila mi-a plăcut cel mai mult. În ciuda faptului că e prostănac de cele mai multe ori – încă o dovadă că dacă ai un IQ peste medie, asta nu înseamnă că le știi și pe toate –, personalitatea lui m-a captat și m-a făcut să fiu din ce în ce mai curioasă în legătură cu soarta pe care o va avea, până la final. 

Unul dintre aspectele pe care, pot spune că le-am așteptat cel mai mult, a fost faptul că, dacă în primul volum Oriana se acomoda cu noua viață și cu noul „job” pe care l-a primit – neavând voie să aibă nicio legătură cu cei care făceau parte din trecutul ei –, în Chaos nu a mai fost vorba de așa ceva. Într-adevăr, am mai luat parte și la unele salvări pe care le-a făcut, dar nu a fost vorba numai de asta. Într-un fel trebuia să mă aștept că voi avea parte de așa ceva de acum încolo – deoarece totul devine din ce în ce mai complicat –, dar când niciodată nu poți ști ce e în mintea unui scriitor, nici nu ai de unde să ai habar de ce se va întâmpla în continuare în seria pe care i-o citești. Poate că, „Am murit, din fericire” îți dă impresia că citești o poveste simplă, presărată cu momente și replici amuzante – asta am crezut și eu în momentul în carea citeam Întoarcerea –, dar când citești și citești mai departe, când intri în miezul ei și scormonești, până ce ajungi în străfunduri, realizezi cât de complicată și cât de serioasă a reușit să devină; și am citit de-abia primele două cărți. Oriana este, cu adevărat, un personaj foarte sarcastic, care îți dă impresia că de cele mai multe ori nu ia lucrurile în serios, ci tratează totul cu indiferență, în glumă, dar cred că tocmai de la astfel de personaje nu știm la ce să ne așteptăm. Poate că nu este unul dintre personajele mele preferate din toate cărțile pe care le-am citit, dar categoric poate concura fără nicio problemă la categoria de „Personajul care te destinde în momentele grele din carte”. 

Așa cum am mai pomenit în această recenzie, povestea evoluează într-un mod foarte interesant, personajele încep să prindă gustul acțiunii complicate, pot spune că nu se mai culcă pe o ureche, așa că vă îndemn să-i dați o șansă. Nu știu exact cum să explic în cuvinte, dar povestea asta are ceva ce rar am mai întâlnit în altele; de la stilul autoarei, până la toate întâmplările care arată cum este viața omului cu adevărat. Cu toate că „Am murit, din fericire” este un fantasy – un gen pe care foarte mulți cititori îl au pe lista de preferate –, pe lângă acest lucru, am apreciat foarte mult faptul că autoarea a arătat viața omului de rând, din România, așa cum este ea. Cu bune și cu rele, cu oameni de la săraci, până la a nu avea absolut nimic, și până la bogații care – așa cum are mama o vorbă – ar arunca banii și la câini, ca să se joace cu ei. Nu v-ați săturat să tot citiți cărți în care personajele trăiesc bine, în care fața urâtă a societății – și aici mă refer strict la România – să fie mai rar arătată? Da, poveștile sunt frumoase atunci când citim despre oameni care nu au nicio grijă; dar, până la urmă, de ce să ne amăgim cu faptul că nu există probleme, când de fapt nu este așa? Este o serie mai altfel, și cu toate că, și pentru cei care nu au citit nicio carte din ea, dar au citit titlurile și știu că Dincolo chiar o să însemne „dincolo”, nu cred că din punct de vedere al acestui aspect – a arăta realitatea cu care suntem înconjurați –, autoarea nu va mai scrie nimic. Dacă nu ați citit autori români, atunci începeți cu Theo Anghel, dacă nu știți de ce să citiți scriitori români, atunci citiți recenziile pe care le-au făcut alte persoane cărților ei – și nu numai –, dar nu mai ignorați ceva ce și în țara noastră se găsește, nu numai peste hotare: scriitori talentați care ar trebui citiți mai mult.