miercuri, 22 iunie 2016

"Frumuseți monstruoase" de Marina Neagu

Descrierea: Lara știe că, pentru ea, tentațiile întunecate sunt foarte mari. Crescută și protejată de un preot-gardian, reușește până la vârsta de 18 ani să își țină în frâu pornirile demonice. Dar când se mută în Valea Îngerilor, Lara află că existența ei nu este întâmplătoare.

Gardienii, soldați ai îngerilor, sunt crescuți și instruiți să distrugă toate umbrele, fiice ale demonilor. Și Lara este una dintre ele. 

Cu toate că a reușit să se ascundă de gardieni timp de 18 ani, odată cu noua ei mutare, se trezește nu numai înconjurată de aceștia, dar și nevoită să accepte o legătură specială cu unul dintre ei.

Noua alianță îi oferă Larei prima dragoste, dar și riscul de a plăti cu propria viață șansa de a elimina definitiv umbrele. 

Recenzia: În mod normal, trebuia să mă axez pe scrierea recenziei Anotimpul pumnalelor, cartea lui Șerban Andrei Mazilu, dar cum am rămas foarte bulversată – ca să o spun pe aia dreaptă – de toată lumea extraordinar de ciudată și de magnifică pe care a construit-o autorul, mi-am dat seama că am nevoie de câteva zile de gândire, deoarece, momentan, efectiv nu sunt în stare să o scriu. Simt că dacă m-aș apuca de ea, aș vorbi numai baliverne, nu aș putea să vă demonstrez și să vă arăt cât de mult mi-a plăcut. (Categoric este una dintre cele mai bune cărți fantasy pe care le-am citit vreodată, și fără niciun dubiu se află în top 10 cărți de anul acesta!) Dar nu aș vrea să mă lungesc prea mult, în loc să discut conținutul cărții care ar trebui să fie subiectul principal și singurul, de altfel, al acestei postări. 

Eu sunt genul de cititor pe care îl poți vrăji foarte ușor dacă îi arăți o copertă mai dark, cu influențe întunecate, iar dacă titlul este unul pe măsură, nici nu mă mai interesează ce fel de descriere are – dacă mă atrage, dacă este una care să mă facă să-mi pun întrebări despre ceea ce ar putea să-mi ofere cartea respectivă –, deoarece voi sta cu gândul la ea până voi ajunge să-mi pun mâinile pe pagini și să le răsfoiesc nerăbdătoare. Așa s-a întâmplat și cu Frumuseți monstruoase în momentul în care am văzut chipul fetei de pe copertă și am citit titlul; voiam cartea cu toată ființa mea! M-am bucurat ca un copil care primește cadoul mult visat atunci când am văzut-o în coletul celor de la Quantum Publishers, și cu toate că o am de ceva timp în bibliotecă – de-abia ieri apucându-mă să o citesc –, interesul nu s-a diminuat cu trecerea timpului. Mai ales că am citit diverse recenzii scrise de persoane în care am deplină încredere și pe care mă pot baza oricând atunci când vine vorba de o părere sinceră asupra unei cărți, mă îndoiam că o să-mi rămână indiferentă după ce o voi termina de citit. Acum, după aproximativ o oră de la parcurgerea ultimei pagini, nu pot spune că am rămas dezamăgită, dar nici nu am fost nici extraordinar de bucuroasă de tot ce s-a întâmplat în poveste. Dar o să le iau pe toate pe rând, și ca să fac o balanță între plăcere și dezamăgire, le voi combina ca să puteți înțelege mult mai bine de ce m-am hotărât să dau trei stele din cinci cărții. 

Ideea principală a întregii povești mi-a plăcut foarte mult – până la final, am concluzionat că am fost mai încântată de acțiune mai mult decât m-aș fi așteptat –, termenul de umbră, cu toate că l-am mai întâlnit și în „Instrumente mortale”, toată istoria, felul cum se comportă acestea, dar și alte aspecte ce țin de ele m-au atras mai mult în Frumuseți monstruoase decât acolo. Iar acesta pot spune că a fost un plus pe care l-am dat poveștii. În schimb, nu am putut fi deloc prietenă cu prologul și nu prea i-am înțeles rolul în toate întâmplările petrecute, și ori nu am fost eu foarte atentă – cu toate că în două sute și ceva de pagini nu aș putea să uit atât de ușor din detalii –, fie autoarea nu ne-a explicat foarte bine ajutorul pe care trebuia să ni-l dea acesta. Cât despre gardieni, să zic, oricât de comun ar părea termenul în cărțile fantasy, nu cred că m-aș putea sătura niciodată de el, deoarece, instantaneu, când mă „întâlnesc” cu denumirea asta în vreo poveste, gândul îmi zboară la niște persoane fie foarte puternice, musculoase, care emană duritate, fie la niște santinele zvelte dar foarte rapide, cu puteri foarte impresionante. Nu am fost dezamăgită și supărată când am descoperit că personajele care erau numite așa făceau parte din una dintre cele două categorii, doar că mi-aș fi dorit ca, majoritatea dintre ele – și aici mă refer și la Lara, personajul principal – să fie mai mari ca vârstă. Ori se datorează faptului că am trecut pragul de douăzeci de ani, personajele din cărți – fie ele fantasy, science fiction sau cărți ce nu au legătură cu tehnologia avansată și cu lumile magice – dorindu-mi să fie de vârsta mea sau mai mari, ori, la câte cărți am citit în care protagoniștii nu aveau mai mult de optsprezece-nouăsprezece ani, am început să mă cam satur ca scriitorii să se învârtă în preajma acestor cifre. În rest, ca personaje în sine, modul cum gândeau, acționau și se comportau, cam toți au fost pe placul meu; poate mă enerva uneori Lucian deoarece nu-i înțelegeam comportamentul, plus că aveam uneori momente în care reacționa foarte ciudat, astfel că nu prea îi găseam justificare.

Dacă ar fi să fac o trecere rapidă a lucrurilor care mi-au plăcut cel mai mult în Frumuseți monstruoase, aș putea să descriu totul într-un singur cuvânt: Lara. O părea într-un fel clișeic – sau poate că nu – faptul că ea, ca personaj principal, este motivul cel mai mare pentru care cartea nu mi-a rămas indiferentă, dar acesta este adevărul. Cu toate că începutul a fost înconjurat de mici clișee – mutarea ei la o altă școală, întâlnirea cu doi frați misterioși, atracția pe care o simțea pentru unul dintre ei –, am apreciat foarte mult că Marina Neagu a construit un personaj care nu era avid de atenție, ci prefera să fie singur, astfel că de multe ori încerca să scape de persoanele nou cunoscute, și să fie doar cu persoana ei. Dovada că orice carte – scrisă într-un mod corect din punct de vedere al narării, care, la început, îți dă impresia că nu te va impresiona foarte mult până la final – te poate surprinde plăcut într-un anumit punct. Și nu doar o singură dată, așa cum ați aflat din ceea ce am scris mai sus. 

Toată lumea creată de autoare pare foarte promițătoare – chiar și în ochii unui critic, care nu sunt eu –, doar că, la cât de interesantă o consider, pe atât de grăbită a fost acțiunea. Iar acesta este și motivul care m-a supărat foarte mult: lumea gardienilor, modul cum s-a născut și a crescut Lara, cum a ajuns să fie atrasă de unul dintre cei doi frați, personajele care te uimeau – fie plăcut sau nu – și de la care nu te așteptai niciodată, toate acestea puteau fi scrise și detaliate în cel puțin două cărți; părerea mea. Se putea construi foarte frumos o poveste – dacă nu în două volume – măcar în dublul paginilor pe care le are cartea. Dacă atracția aceea atât de puternică dintre Lara și unul dintre personajele masculine nu ar fi ținut de sfera fantasticului – de faptul că erau amândoi, efectiv, dependenți unul după celălalt, după foarte puțin timp de când s-au cunoscut –, ai crede că totul s-a petrecut mult prea repede, nedându-le loc să se descopere. Și, pe lângă asta, au fost unele scene care te lăsau cu un semn de întrebare, de exemplu, nu știai cum aflase personajul respectiv de acea locație, ci doar te trezeai cu el proțăpit la ușă. Citisem nu știu ce recenzie a nu mai știu cărei persoane – care nu-i plăcuse cartea –, în care spunea că nu i-a plăcut absolut deloc deoarece – pe lângă alte motive – a fost vorba de un triunghi amoros. Ok, mi-am zis, aici avem o uriașă problemă, deoarece eu urăsc de-a dreptul complicațiile care se nasc între doi băieți care iubesc aceeași fată sau invers. Pot spune că, pe lângă entuziasmul pe care l-am avut, am parcurs-o și cu o ușoară teamă, deoarece nu voiam să mă opresc din citit din cauza acestui impediment: vreau să se înțeleagă că eu sunt un dușman declarat când vine vorba de triunghiurile amoroase. Dar, cu cât avansam mai mult, am descoperit că nu era chiar așa cum m-aș fi așteptat, ci mai degrabă a fost genul acela de iubire în jurul a trei persoane, ca în Twilight; sper că nu am dat un spoiler prea mare. Ceva asemănător, dar nu prea. Ceea ce m-a bucurat foarte mult și pot afirma cu tărie că m-am simțit foarte ușurată în clipa în care am terminat de citit Frumuseți monstruoase.

Nu aș vrea să mai vorbesc și despre personaje deoarece, la cât de scurtă a fost cartea, nu aș vrea să dau, din întâmplare, prea multe spoilere. Dar, ca să nu las acest subiect gol, voi menționa numele celor care mi-au plăcut cel mai mult: Adrian, părintele Iulian, Lara și Vlad. Cât despre întreaga carte, nu aș putea spune că a fost o capodoperă literară, dar a fost o lectură plăcută, pe care o recomand în special adolescenților, care sunt încă în perioada în care descoperă genul Young Adult, și care nu prea țin cont atât de mult de cele câteva clișee pe care le-am regăsit. Și cu toate astea, sunt sigură că o pot lectura și cititorii care sunt obișnuiți cu lumea în care tinerii sunt personajele principale, și cu toate că poate vor crede că nu vor găsi nimic care să îi surprindă, cu toate astea au îndemnul meu să cumpere cartea; pe mine m-a lăsat de câteva ori cu picioarul în aer, deci există și momente neașteptate. Este o lectură ușoară, care se poate citi în câteva ore – dacă îți iei pauze între –, o carte nu foarte complexă care să-ți pună mintea la contribuție, dar care te va face să te întrebi ce se va întâmpla mai departe, după ce vei da pagina. Și cred că acest aspect contează mult mai mult – faptul că te ține în suspans – decât acele clișee pe care le-ai mai întâlnit şi în alte cărți citite. Și, ținând cont că, până la final, am ajuns la concluzia că mi-a plăcut Frumuseți monstruoase, sunt foarte curioasă de următoarea carte scrisă de autoare.