sâmbătă, 18 iunie 2016

Promovare | Cărți românești: seria „Dincolo de moarte” de Adina Speteanu

Descrierea primului volum: Pentru Natalia, viața ei este așa cum și-a dorit. Liniștită, normală, fără evenimente surprinzătoare. Însă odată cu apariție Lorenei lucrurile încep să se schimbe, iar legendele prind viață. Realitatea nu este niciodată ceea ce pare. În spatele unei lumi aparent normale, întotdeauna se află secrete periculoase, uneori mortale.

O prietenie interzisă de regulile unei lumi blestemate. O poveste de dragoste imposibilă pune acum în pericol viața tuturor. Un suflet însetat de răzbunare își caută dreptatea. Într-un joc al morții, salvarea stă numai în forțele proprii.

Trădări, minciuni și o legendă ce schimbă totul.

Când nu mai ai nimic de pierdut, să rămân în viață este cel mai greu...




Câteva lucruri despre scriitoare: Adina Speteanu s-a născut într-o seară de vineri, 4 februarie 1994, în București. Este absolventă a Colegiului Național "Mihai Viteazul", și studentă la Facultatea de Drept. 

Deși a scris poezii încă din copilărie, niciodată nu a crezut că acest obicei se va transforma într-o pasiune serioasă. Activitatea literară începe, după mulți ani, pe forum-urile de creație, revista școlii și apoi platforma literară Cititor de proză. Participarea la concursurile și olimpiadele școlare de-a lungul copilăriei au ajutat-o să înțeleagă mai bine oamenii din jur și să-și dezvolte spiritul de observație pentru o conturare mai reală a personajelor pe care avea să le creeze mai târziu.

Este pasionată de literatură, fotografie, dans și gastronomie. Îi plac plimbările în parc și animalele, în special câinii. Iubește muzica, principala ei sursă de inspirație. 

Fragmentul de început: 
  „Privirile lor se încrucișară încă de când intrară în biroul spațios și sobru. Draperiile vișinii erau trase și împiedicau razele soarelui să intre. Biblioteca plină cu cărți, masa mare și lucioasă, totul părea lupt din altă lume.
   Dar nimic nu mai era la fel. 
  Unul dintre ei, un tânăr cu părul lung și alb, păși spre birou. Bătu ușor cu degetel în lemnul lucios. Își dorea să le poată spune multe lucruri, să-i certe, să-i ajute, dar niciun cuvânt nu îndrăznea să-i părăsească buzele. Totul rămânea închis în mintea sa, chinuindu-l cu ceea ce-l mistuia de câteva luni încoace.
   Teama.
   — Spui că aveți vești despre el? întrebă cu o voce joasă.
   Își menținu privirea pe masă. Dacă l-ar fi întrebat cineva, nu ar fi știut ce anume privea cu atâta interes, din moment de mintea sa era departe de realitatea ce-i înconjura. Nu ar fi putut să dea răspunsul unei întrebări pe care nu o înțelegea.
   Ca toți ceilalți, singurul lucru pe care și-l dorea era ca totul să se sfârșească și lucrurile să redevină cum fuseseră înainte, cu secole în urmă. Voia ca totul să fie ca atunci, când nu riscau în fiecare zi să piardă ce aveau.”


Părerea mea despre serie: Probabil că mă voi mai repeta de câteva ori din celelalte dăți în care am avut ocazia să vorbesc despre această serie, dar nu cred că voi deranja cu ceva dacă o voi face. În primul rând, pe Adina Speteanu am descoperit-o pentru prima oară pe cunoscutul site de creație Wattpad, unde aceasta, acum câțiva ani buni încânta cititorii cu povestea Nataliei și cu problemele pe care le făcea Dragoș tuturor celor care nu erau de acord cu el. Doar că, pe atunci, acțiunea era puțin schimbată, titlurile primelor două volume – pe care a apucat să le publice acolo – erau Între trecut și viitor și Între viață și moarte. De altfel, nici numele seriei nu era același, ci „Lumi paralele”. În orice caz, după ce a șters aceste două părți de pe site, pentru o perioadă nu am mai citit nimic despre această autoare, până când am aflat că a reușit să publice seria la o editură foarte cunoscută din România. M-am bucurat foarte mult deoarece, în perioada dintre absența acesteia de pe Wattpad și până am descoperit că „Lumi paralele”  „Dincolo de moarte” – a prins, ca să zic așa, viață, de fiecare dată când aflam de vreo carte cu vampiri, mereu îmi aduceam aminte de o fată care m-a făcut să-i îndrăgesc foarte mult povestea, despre o Natalie care încerca să-și dea seama dacă întâmplările prin care trecea erau realitate sau nu, și despre o lume care, cu toate că vampirii și strigoii nu erau un subiect necunoscut pentru mine, o consideram mult mai specială decât celelalte în care am poposit ca cititoare. Nu a fost o dată în care să mă „ciocnesc” cu vreun vampir și să nu mă gândesc la Strygorra. Și ăsta cred că este un argument foarte puternic pe care îl pot aduce la: „cât de specală este această serie pentru tine?”

Lumea magică pe care a creat-o Adina Speteanu și pe care a oferit-o cititorilor este una pur românească. Pentru că mitul cu Vlad Țepeș, cu Vlad Dracul care îl înfățișa pe acesta ca fiind vampir, ce a devenit o modă în lumea literară din America și nu numai, a pornit de la noi. S-au scris zeci și zeci de cărți care descriau vampirul în multe moduri – strălucitor la soare, băutor de sânge, putea muri doar cu o țeapă de lemn înfiptă în inimă, Verbina fiindu-i ca o otravă, dar și alte lucruri de genul –, dar de puține ori aceștia se prăjeau în lumina soarelui. Poate că mi-a plăcut seria „Twilight”, dar am urât foarte mult felul cum Edward Cullen era ca un glob disco atunci când stătea în lumina soarelui, mi-a plăcut până la un punct „Jurnalele vampirilor”, dar nu am putut să sufăr cât de sexy și de prinț fermecător era considerat Damon, dar și ceilalți băieți de sex masculin. Îmi doream ceva mai altfel, și poate că am fost puțin egoistă, dar voiam foarte mult să citesc o carte în care vampirii să locuiască în România. Să fie români. Pot spune că Adina Speteanu mi-a îndeplinit dorința, ca să o spun așa. Strigoii, vampirii au fost modelați de către autoare într-un mod care mi-a plăcut foarte mult; poate cel mai mult dintre toate cărțile de genul pe care le-am citit. Felul cum oamenii deveneau strigoi a reușit ca, în unele cazuri, să mă întristeze, modul de conviețuire dintre aceste două rase, faptul că nu voiau ca oamenii să afle despre ei, că aveau propria lor lume ascunsă în munți, departe de ochii celorlalți, istoria lor; toate aceste lucruri mi-au atras mai mult decât destinul pe care l-a avut Natalia. Înainte să ajung să o îndrăgesc pe Natalia, să fiu fascinată de tot ceea ce urma să ajungă și de toate lucrurile prin care era nevoită să treacă, am fost acaparată de lumea aceea îndepărtată – dar atât de apropiată – de restul oamenilor. Și dacă ieșeau în lume aveau grijă să fie discreți, fără a atrage atenția într-un mod anormal. 

Dacă ar fi să aleg un volum care mi-a plăcut mai mult, mi-ar fi foarte greu să mă decid, deoarece, de fiecare dată când apărea un altul și-l citeam, mă gândeam că acela este cel mai bun. Și cu toate acestea, nu-l pot considera pe ultimul ca fiind preferat; ca și maturitate a scrisului, ca și maturitate a Nataliei și a încrederii mai mare pe care o are în forțele proprii, da, aș putea să consider că Ultima privire este cel mai bun, dar acum, după ce am terminat de citit întreaga serie – și încă sper că, într-un viitor va avea o continuare, un volum cinci –, îmi este imposibil să mă rezum doar la o carte. Fiecare volum a avut ceva special de oferit cititorului, informații noi despre un anumit lucru sau personaj, dar și un final care să te lase cu gura căscată și care să te facă să-ți dorești din toată ființa ta o continuare. Dacă nu v-ați dat seama până acum – din toate recenziile pe care le-am făcut –, „Dincolo de moarte” este una dintre seriile mele preferate, dar este și singura care mi-aș dori să aibă o infinitate de volume, deoarece sunt complet sigură că nu voi ajunge să mă plictisesc vreodată de ea. Mi-aș dori ca, în timp ce citesc – printr-o vrajă împrumutată de la Harry Potter –, să existe un stilou care să scrie fără să se oprească. 

Povestea lui Dragoș, motivul pentru care acesta are ce are cu Natalia, poveștile celorlalte personaje, personaje care te fac să le îndrăgești și să le apreciez pentru deciziile și modul lor de-a gândi, dar să le și urăști, în același timp, pentru alte lucruri pe care le fac. Da, poate l-am urât foarte mult pe Dragoș, dar am simțit pentru el și milă, compasiune pentru toată nenorocirea prin care a trecut; poate că nu l-am putut suporta de foarte multe ori pe Vladimir – și poate că și pe Lyda uneori –, dar au existat dăți în care am fost și de partea lui, și ușor, ușor – mai ales în ultimul volum – am ajuns să prind drag de el. Deci, orice se poate întâmpla în această serie; acum urăști un personaj ca mai apoi să ajungi să-l înțeleg, cât de cât. 

Totul este fascinant, se citește ușor, și pentru cei care încă nu au citit seria – dar chiar îmi doresc să o aibă în plan –, simt o ușoară invidie deoarece o pot citi pe toată, fără să fie nevoiți să aștepte continuarea. Sper foarte mult ca, pe viitor, această serie și, implicit, autoarea, să fie mult mai citită, mai apreciată decât este. Are foarte multe de oferit; am văzut că pe Goodreads, primul volum, Destine pierdute, nu are foarte mulți cititori, și este foarte păcat. Există cărți cu o valoare mică care sunt citite și apreciată fără a merita acest lucru, în timp ce această scriitoare nu primește ceea ce merită atât de mult cât ar trebui. 

Și în caz că nu i-ați vizitat niciodată contul de Goodreads [link aici], Adina Speteanu nu a debutat pe piața de carte cu această serie, ci cu un roman, Crimă la timpul trecut. O carte foarte drăguță, cu o copertă foarte frumoasă, pe care vă îndemn să o citiți. Dați-i o șansă cărții, dar și seriei, pentru că, dacă sunteți cititori de romantic, fantastic, mister și acțiune, sunt ferm convinsă că o să vă placă.