sâmbătă, 21 mai 2016

Promovare | Cărți românești: „Contesa Aneke” de Anna Vary

Descrierea volumului: Alexandra, o adolescentă rebelă, este trimisă de părinți să își petreacă vacanța de vară într-un sat din Transilvania, pentru a fi îndepărtată de o iubire considerată imorală. Odată ajunsă în V., ea este atrasă de poveștile localnicilor legate de o crimă săvârșită în urmă cu mai mult de un veac: contesa Aneke fusese acuzată de incest și vrăjitorie și ucisă în pădure. Alexandra pornește pe urmele contesei, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Castelul ascunde mistere la fiecare colț... Pe măsură ce fapte și personaje stranii ies la iveală, Alexandra își dă seama că are în comun cu frumoasa vrăjitoare mai mult decât și-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secretă și interzisă. Va reuși Alexandra să salveze această iubire și în final propria viață, sau va avea soarta tragică a Anekei.

Fragmentul de început: 
   „Zarva se auzea din ce în ce mai puternică. Creștea, asemeni unui animal din poveste, atunci când se află la adăpost de orice pericol, în vizuina lui ferită de orice privire răuvoitoare a vreunui străin. Vocile lor erau teribile. Le detestasem dintotdeauna. Oameni grăbiți, răstiți, forfota lor stupidă în căutarea a nimic. Țăranii din V. nu știuseră niciodată să ceară ceva. Acum veniseră să-mi ceară mie viața, dar pretenția lor era atât de ridicolă, de patetică! Nicolas îmi spusese că numai aici, în Transilvania, oamenii sunt peste măsură de înapoiați. Prin părțile pe unde colindase vraciul, înainte să-ți așeze traiul lui neobișnuit aici, lângă castelul nostru, credința în vrăjitorie, uneltiri și pacturi ale oamenilor cu diavolul dispăruse demult. [...]
* * *
Părerea mea despre carte: Dacă îmi aduc aminte corect, primul volum al trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, Contesa Aneke, a fost a doua carte pe care am citit-o de la Editura Herg Benet. O mai văzusem și înainte prin librării – de dinainte să descopăr editura –, dar nu i-am acordat niciodată prea multă atenție, din două motive: unul, pentru că niciodată nu m-am considerat o fană a cărților cu vrăjitoare, și doi, din cauza faptului că, văzând volumul într-un format atât de mic, tindeam că cred că ar fi o carte pentru copii. Dar, cu timpul, părerea mi s-a schimbat, și la unul dintre Bookfest-uri am cumpărat ambele volume ale trilogiei; al doilea fiind Mathias. Dacă sunteți genul de persoane care nu i-au acordat nicio șansă, până acum, măcar primului volum, din cauza celor două motive pe care le-am scris mai sus, aveți încredere într-un cititor care s-a confruntat cu aceeași problemă ca și a voastră. Faptul că nu este o trilogie pentru copii, cred că este cunoscut de toți cei care cunosc editura și știu cam ce cărți publică, și dacă sunteți confuzi de faptul că nici voi nu vă împăcați foarte bine cu ideea de vrăjitoare în cărțile pe care le citiți, o să vă transcriu ceva ce scrie pe a patra copertă a volumului, care cred că vă va schimba puțin părerea:

Două lumi distincte se întrepătrund: lumea adolescenților de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje și pierce-uri, și lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte și povești uitate.

Nu-i așa că în cărțile cu vrăjitoare cu care v-ați obișnuit, Facebook-ul nu a fost una dintre plăcerile adolescenților și că modul de comunicare era altul? Tatuaje, pierce-uri, concerte rock? Știau vrăjitoarele de pe atunci de așa ceva? Oare vedeau unele viitorul atât de departe încât să găsească, în globurile lor de cristal, tineri – și nu numai – rockeri, cu tatuaje colorate și pierce-uri prin tot felul de locuri ale feței? Nu cred! Da, veți avea parte, pe parcursul celor trei cărți din trilogie, și de întâmplări din trecut, de scene petrecute acum ani, ani și ani de zile, dar povestea nu se rezumă la atât. Conexiunile de atunci și de acum vin cu un scop atât de frumos, cu intrigi atât de neașteptate, dar și cu povești de dragoste care îți vor sfâșia inima. 

Pe parcursul scrierii acestor lucruri, m-am gândit și am spus: dacă nu voi povesti despre fiecare volum – găsiți recenzii, aici, aici și aici voi lua câte un citat din fiecare carte, poate, așa vă fac și mai curioși. Bineînțeles, doar acolo unde le aveam deja puse din celelalte recenzii, deoarece în unele cărți pe care le-am citit, nu am găsit mici fragmente care să mă atragă. 
„Cât de trist, m-am gândit, cum ucid oamenii lucruri frumoase doar pentru că îi înspăimântă. Doar pentru că nu le pot înțelege. În curând, îmi spuneam, oamenii vor rămâne înconjurați numai de chestii mediocre, pentru că pe astea le pot înțelege. Pentru că lucrurile mediocre nu-i amenință cu nimic.” (Contesa Aneke)
„Mathias o iubea și, atunci când iubești cu adevărat pe cineva, fără să vrei să îl și înțelegi. Îl descoperi. Trăiești pentru el. Îi accepți defectele. Îl aperi, îl ajuți, te trezești cu el și reziști încă o zi, apoi alta, numai și numai pentru el.” (Mathias)
„Credeam că sunt îndrăgostită, da, dar era clar că era una din acele iubiri de care trebuie să fugi. Să faci orice ca s-o uiți, pentru că ea nu poate fi reală.” (Alexandra)
Deci, ce ziceți? Veți da o șansă trilogiei „Ultima vrăjitoare din Transilvania” sau preferați să rămâneți în continuare în cochilia de confort? Nuuu, știu că deja v-ați hotărât ca, prima dată când veți avea ocazia, vă veți duce fuguța la prima librărie care vă va ieși în cale, o veți cumpăra și o veți citi!