vineri, 20 mai 2016

"Căldura ghețarilor" (Ancestorilor #1) de Nic Dobre

Descrierea: Deși s-a născut pe Marte, John și-a dorit întotdeauna să devină pământean, să revină pe planeta strămoșilor săi și să-și construiască o căsuță acolo. Totuși, lucrurile nu sunt chiar așa ușoare: cu câteva secole înainte, pe Terra a avut loc Marea Glaciațiune, o perioadă de îngheț neașteptat de intensă și de rapidă, care a lăsat în urmă miliarde de morți. Supraviețuitorii au fost evacuați pe Marte de compania Cosmic Wave, care trimisese deja oameni de știință pe Planeta Roșie pentru a extrage minereuri. 

În prezent, majoritatea omenirii a rămas pe Marte, trăind în comunități formate sub cupolele care îi protejează de frig și de radiații. Restul oamenilor se află pe Pământ, încercând să regăsească istoria, artefactele, dar și tehnologia care au fost lăsate inevitabil în urmă. Așa că John devine unul dintre ei. 

Recenzia: Acum câteva săptămâni, am primit un mail din partea domnului Nic Dobre prin care mă întreba dacă aș dori să-i citesc romanul de debut. Cum încerc să mă axez din ce în ce mai mult pe citirea cărților scriitorilor români, Căldura ghețarilor a „venit” într-un moment în care eram într-o continuă lungire a listei pe care o aveam cu viitoare romane ale autorilor noștri, pe care doream să le citesc foarte mult. Așa că am acceptat, și la puțin timp după, am și putut să o răsfoiesc. Din start spun că romanul lui Nic Dobre este primul pe care l-am citit ca și self-publishing – deoarece, în primă fază, când mă gândesc la a publica astfel, din partea celor care aduc cartea la „viață”, editori, tehnoredactori, nu-mi imaginez o seriozitate foarte mare –, dar după ce am parcurs acest roman și după ce am mai citit alte câteva recenzii aduse lui, alegerea de a da o șansă acestui tip de publicare, m-a făcut să acord o mai mare atenție cărților de acolo. 

Stilul de scriere a lui Nic Dobre este unul ușor de citit, descrierile, narațiunea și conversațiile dintre personaje par a fi realizate cu lejeritate, nedând impresia de carte artificială, de carton, care nu îți transmite nimic. Din contra, trăirile personajelor, întâmplările prin care trec și modul de viață la care au fost forțați să ia parte, îți dau impresia că – într-un viitor nu știu cât de îndepărtat – ficțiunea are șanse foarte mari să devină realitate. Cel puțin schimbările climatice pe care le observăm din ce în ce mai des, ce nu sunt deloc specifice celor patru anotimpuri, m-au făcut să-mi pun următoarea întrebare: oare peste cât timp va ajunge Pământul un gigant înghețat, sau, din contra, o bilă arzătoare? Întâmplările prin care au trecut personajele mi s-au părut atât de ciudate și totuși atât de credibile și reale încât, cu cât mă aprofundam mai mult în carte, parcă mă lua un fior pe șira spinării. Și stăteam din nou, mă gândeam și puneam întrebări: oare cartea asta nu ar putea avea un sâmbure de adevăr în toată ficțiunea din ea? Oare emigrarea pe alte planete chiar ar putea fi o idee pentru urmașii noștri – ideea întâlnind-o și în Rendez-vous cu Rama a lui Clarke , încât această posibilitate ajungând chiar să le salveze viețile? Poate că anumite aspecte din carte vor rămâne cu adevărat la stadiul de ficțiune – și pentru cei care au citit Căldura ghețarilor, mă refer la întâmplările care apar mai spre finalul volumului –, dar unele parcă par atât de adevărate, de ajung să te macine cu adevărat. 

Și cum am scris mai în treacăt despre personajele participante la acțiune, voi încerca să nu mă mai limitez doar la câteva cuvinte, ci să spun despre ele – cele care mi-au captivat atenția mai mult –, dar în așa fel încât să nu dezvălui prea multe. John Hooverbart este un locuitor al planetei Marte care, la începutul cărții, nu pare a fi un personaj ce va influența foarte mult persoanele din jur și întâmplările care se vor petrece; cel puțin, eu așa l-am privit, ca pe un om fără prea multe lucruri de dăruit. Dar pe parcurs, părerea a început să mi se schimbe și ușor-ușor, și din acel John banal a devenit John care-lasă-ceva-în-urmă. Cititorul și criticul din mine l-a privit cu alți ochi, dar cred că, până la urmă, era și normal să fie așa din moment ce a ajuns într-un loc unde supraviețuirea nu este pe locul doi. Și toate aventurile prin care a trecut – aventuri pe care nu pot spune că le aștepți cu entuziasmul unui copil care de abia așteaptă să meargă la parcul de distracții – pot confirma acest lucru. Cât despre cei din jurul lui – care l-au acceptat mai mult sau mai puțin –, au întărit și mai mult ceea ce credeam: fie și în situații vitrege, omul tot egoist rămâne, și doar cei cu adevărat puternici vor reuși să pună steagul în vârful muntelui

De multe ori, autorul a reușit să mă înspăimânte și să mă demoralizeze ușor, din pricina faptului că unele întâmplări se petreceau brusc – de puține ori personajele aveau timp să respire și să se relaxeze –, în unele momente ajungând să mă întreb dacă acel lucru se întâmplase cu adevărat, sau doar înțelesesem eu prost. Și nu pot spune că este un lucru rău deoarece aceste vârtejuri de emoții pe care le aveam, m-au făcut să fiu captivată de carte și să-mi fac tot felul de scenarii privind următoarele scene care urmau să se petreacă. 

Țin minte că, atunci când Nic Dobre mi-a trimis mail-ul, pe lângă întrebarea pe care mi-a pus-o legat de faptul că dacă îmi doresc să-i citesc cartea, a mai precizat un lucru – nu citez, spun cu vorbele mele –, cum că: Căldura ghețarilor nu va fi un Science Fiction care să se asemene cu celelalte pe care le-am întâlnit, în genul că nu voi găsi scene cum sunt în Star Trek sau mai știu eu ce filme/seriale/cărți asemănătoare. Și a avut dreptate. Cred că în mai mult de jumătate din carte nici nu mi-a trecut prin cap faptul că eu citesc de fapt un Science Fiction – nu pentru că nu ar avea elemente ce țin de acest gen –, ci pentru că m-am simțit mai mult ca într-un roman de aventură, de supraviețuire a omului din viitor. Ultimele câteva zeci de pagini m-au readus cu picioarele pe pământ și m-au făcut să-mi reamintesc în ce lume am intrat, de fapt. Iar aici intervine finalul volumului, un final la care nu m-aș fi gândit niciodată; începutul și sfârșitul cărții dau impresia că ar fi din două lumi total diferite, două lumi atât de paralele, dar totuși se întâmplă să se petreacă în aceeași poveste. M-a surprins și m-a făcut să mă întreb: dacă la început am intrat într-o lume a și acum, în loc să ies din aceeași, pășesc dintr-o alta, am vreo șansă să nimeresc vreo idee despre ce se va întâmpla în viitorul volum? Pentru că, într-adevăr, chiar nu știi la ce să te aștepți, iar acest lucru mă face să fiu și mai curioasă și nerăbdătoare să citesc următoarea carte din această serie, deoarece am impresia că acesta este doar începutul unei povești care-mi va rămâne în minte multă vreme de acum încolo.


Citate:
"[...] dacă ajungi în mizerie, oamenii mediocri nu te vor ajuta de teamă că te vei ridica deasupra lor, iar cei considerați „importanți” nu-și vor rupe din timpul și resursele lor, atât de necesare pentru gâdilarea „ego”-ului supradimensionat."