sâmbătă, 9 aprilie 2016

Leapșă: Most Wanted

După verificarea pe care am făcut-o, reiese că ultima leapșă pe care am rezolvat-o a fost în februarie. Și cum una dintre marile plăceri pe care le am de când mi-am făcut blogul este să răspund la întrebările din lepșe, am fost foarte bucuroasă când Sara [Resfeber] mi-a pasat-o și mie pe aceasta. O aveam de mult în vizor – am văzut-o pe diferite bloguri, de nu mai știu câte ori –, dar niciodată nu am apucat să o fac. Așa că acum i-a venit și ei rândul. De pe acum vreau să menționez că o dăruiesc oricui nu a făcut-o și este dornic.  

1. O carte publicată pe care ți-o dorești. Ținând cont că wishlistul meu este unul de o mărime considerabilă – de altfel, ca a oricărui cititor ce se respectă :)) –, îmi este destul de dificil să mă rezum doar la o singură carte. Hmm, am văzut și revăzut lista asta de nu știu câte ori în doar câteva minute, dar după ceva timp de gândire m-am oprit asupra cărții Războiul nu are chip de femeie, roman scris de autoarea Svetlana Alexievich, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură de anul trecut. Nu o am de mult timp în wishlist, dar mi-o doresc atât de mult, încât nu vă puteți imagina ce se află în sufletul meu ori de câte ori văd coperta. Are o multitudine de subiecte care mă atrag, și presimt că, în ciuda nebuniei pe care o am pentru cartea asta, nu o să mi-o achiziționez prea curând. 
2. O carte nepublicată pe care ți-o dorești. Aici recunosc că nu am foarte multe, și dacă sunt, majoritatea sunt scrise – sau sunt în curs de scriere – de autori români. Și iarăși hmm, dar sinceră să fiu, prima la care m-am gândit a fost Blestemul Zorilor, al doilea volum al seriei „Neamul Corbilor”, scris de Lavinia Călina. De ce? Pentru că am terminat primul volum acum câteva săptămâni, mi-a plăcut chiar foarte mult – mai mult decât m-aș fi așteptat, de fapt –, așa că sunt foarte curioasă de ce va urma în continuare. Ce surprize ne va mai pregăti autoarea. 

3. O carte pe care o dorești tradusă. Nu prea am așteptări ca editura să o traducă și pe aceasta, și nu pentru că nu ar fi una care să promită ceva și să nu se țină de cuvânt, ci pentru că, cartea care a apărut la ei, a fost tradusă de ceva timp – cred că de patru ani –, așa că am un vag sentiment că au cam uitat de scriitoare. Este vorba despre For the King, a doua carte scrisă de Catherine Delors. Da, cea care a scris și Iubire și sânge, unul dintre romanele mele preferate, despre care am vorbit de atâtea ori încât cred că v-am enervat. Chiar sper ca Editura Rao să-mi facă surpriza asta și peste câțiva ani – vedeți, nici nu sunt pretențioasă! nu mi-o doresc în câteva luni – să citesc în vreo postare de-a lor că Pentru rege – presupun că așa s-ar traduce – se află în curs de apariție. Speranța mea încă strălucește puternic.  

4. O carte pe care ți-o dorești datorită copertei. Cred că în leapșa asta fiecare cifră va avea câte un hmm, deoarece chiar îmi este foarte dificil să mă rezum doar la o singură carte pentru fiecare criteriu. De prima dată când am văzut coperta acestei cărți, m-am îndrăgostit efectiv de ea și mi-am zis că va trebui să mi-o cumpăr neapărat. Mai ales că deține semne ce aveau legătură cu Rusia – una dintre țările mele preferate –, dar vă puteți da seama și din imaginea din stânga. Nu știu, pe mine m-a atras foarte mult, iar titlul m-a dus imediat cu gândul la „Un cântec de gheață și foc” a lui George R. R. Martin, cu toate că nu am pretenția să semene și la conținut, dar presimt că va fi diferită într-un sens bun. Așa că, da, The Crown's Game a scriitoarei Evelyn Skye este cea pe care am ales-o pentru acest criteriu.

5. O carte pe care ți-o dorești datorită sinposisului. Majoritatea cărților pe care le adaug în lista de wishlist sunt pentru că sinopsisul m-a determinat să le acord atenție. Acum puțin timp am citit pe blogul Ghandei [Jurnalul unei cititoare] o recenzie a unei cărți care m-a făcut să-mi doresc cartea cu disperare. Doamne, deci mi se pare atât de interesantă, cu un subiect atât de fain, încât cred că o să fac ca toate alea dacă nu o să mi-o cumpăr. Sub steaua infraroșie, scrisă de Alexandru Lamba, este de vină pentru tot ce simt în momentul acesta, cât timp scriu despre ea. Este apărută la Editura Tritonic, și din câte știu a fost lansată la Final Frontier; știam eu că voi pierde o grămadă de chestii faine pentru că nu m-am dus. Plus că mi-aș dori să citesc și alți autori de la această editură, deoarece, până acum, m-am rezumat doar la Adina Speteanu și la Monica Ramirez. Trecând peste, vă las cu sinopsisul care cred că vă va face și pe voi să vi-o doriți foarte mult. 

"Erig și Emily au o legătură unică: indiferent unde s-ar afla, cei doi pot comunica mental instantaneu. Prin urmare, atunci când omenirea descoperă o stea care emite căldură, dar nu și lumină, Emily face cunoscută abilitatea lor, astfel încât cei doi să poată micșora timpul de comunicare între Pământ și echipajul trimit să cerceteze steaua infraroșie. 
Așa ajunge Erig pe nava care va descoperi existența unei sfere Dyson. Însă tânărul n-a reușit niciodată să se împace cu modul în care relația lor a devenit o unealtă în mâna oamenilor, lucru pe care îl mărturisește într-o lungă scrisoare către Emily, scrisoare care a devenit acest roman."

6. O carte pe care ți-o dorești datorită recenziilor. O să încep prin a spune că nu am citit nicio carte de la această editură, nu pentru că nu ar deține cărți interesante – culmea, nu cred că există o carte la ei care să nu-mi fi făcut cu ochiul, fie din cauza coperții sau a sinopsisului –, ci pentru că, ori de câte ori aveam ocazia să o fac, cumpăram alte cărți. Și chiar nu știu de ce, deoarece sunt foarte nerăbdătoare să pun mâna măcar pe o carte, cât mai repede. Și vorbesc despre Crux Publishing, o editură foarte faină. Și nu am citit nimic de la ei și deja o consider foarte bună. Și cu toate că mi-aș dori să le am pe toate, acum, în bibliotecă, Anotimpul pumnalelor este cea care se află pe primul loc. Toate recenziile pe care le-am citit o laudă, spun cât de bună și cât de diferită este, încât chiar nu știu ce ar mai trebui să aștept. Are un rating foarte bun pe Goodreads, dacă te uiți și la numărul celor care au citit-o. Așa că, da, cred că Bookfestul îmi va face deschiderea către lumea Crux. 

7. O carte pe care ți-o dorești datorită autorului. Eh, bineînțeles că aici voi vorbi despre o carte a unuia dintre autorii mei preferați. Și cum Cristina Nemerovschi își are Rockstar-ul în pregătire, și cum micile fragmente pe care le-a pus pe Facebook m-au determinat să mi-o doresc foarte mult, o să aleg Rockstar. O să ajung, cu timpul, să fiu la zi cu romanele ei, dar până să se întâmple acest lucru, mă axez pe cartea asta. Abia aștept Bookfestul!

8. O carte pe care ai citit-o deja și ți-o dorești. Aventura mea cu romanele Phillipei Gregory a pornit în momentul în care eram la bibliotecă și-mi refăceam cardul; după o lungă absență de câțiva ani. Îmi doream de foarte mult timp să citesc ceva scris de această scriitoare și cum, până atunci, nu avusesem ocazia, cum am văzut primul volum din seria „The Cousins War”, Regina albă, nu m-am putut abține și l-am împrumutat. Mi-a plăcut atât de mult, încât am citit-o în două zile. Am fost atât de fericită când am văzut că biblioteca mai deținea și următoarele două volume ale seriei, Regina roșie și Doamna apelor, încât nu am mai stat pe gânduri și am împrumutat și al doilea volum. Doamna apelor nu am mai apucat, nici până acum, să-l citesc. Ci am trecut direct la volumul cinci, Prințesa albă. Acesta fiind și singurul pe care îl dețin. Dar dintre cele două volume citite de la bibliotecă, Regina albă mi-a plăcut cel mai mult, și chiar mi-aș dori să o am. De fapt toată seria, acum că a fost publicat și ultimul volum, cel cu numărul șase, Blestemul regelui. Dar nu prea știu când o să se întâmple asta. 

9. O carte pe care nu ți-o dorești suficient de mult. Nu cred că am vreo carte pe care să nu mi-o doresc suficient de mult. Toate cărțile care se află în wishlist mi le-aș dori cândva în bibliotecă, dar sunt oarecum conștientă că nu va fi așa. Problema cu cele care stau mult și bine în wishlist este pentru că bugetul nu-mi permite să mi le cumpăr pe toate. Cu toate că, de fiecare dată când merg în vreo librărie – și nu mă duc cu gândul de a-mi cumpăra o anumită carte –, îmi consult lista să văd dacă găsesc vreo carte din wishlist și dacă mi-o permit cu banii pe care îi am la momentul respectiv. Doar că se întâmplă ca unele cărți să nu se încadreze în cele două cerințe. Și rămân acol mult și bine, încât ajung să uit de ele. Dar interesul și dorința de a mi le cumpăra nu cred că se diminuează. Deci, da, nu există nicio carte aici. 

10. O carte pe care ți-o dorești pentru tot. Dar tot, știi cum? Tot! Aici trebuie să scriu pas, deoarece chiar habar nu am ce să scriu. Nu-mi trece nimic prin cap la cerința asta. Mai târziu, poate.

"Abis" (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez

Descrierea: "Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Minte mi-e amorțită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spații goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât... nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată... parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-ar fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam așa mă simt și eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome."

Recenzia: Atunci când am cumpărat-o de la Târgul de carte Gaudeamus, anul trecut, știind că ultimul volum – Recviem pentru un asasin – va apărea la noi abia peste un an, așa că mi-am promis că voi încerca să întârzii citirea lui, deoarece știam că îmi va părea rău dacă mă apucam de el imediat. Și chiar am încercat, de ori de câte ori mă opream în fața bibliotecii ca să-mi aleg ce care urma să citesc, mă uitam la Abis și parcă îmi era tot mai greu să rezist tentației. Cei care ați citit măcar primele patru volume știți în ce fel s-a terminat Bariere de fum, deci presupun că mă înțelegeți de ce nu am mai putut rezista. A fost, efectiv, o tortură pentru mine să rezist din noiembrie și până în aprilie. Și mai am și alte cărți pe care încerc să le ignor din același motiv – sau altul – cu Abis. Dar voi scrie și despre ele la momentul potrivit; atunci când le voi fi terminat de citit.

Cu toate că sunt abia la începutul recenziei, aș vrea totuși să încep cu finalul. Un sfârșit de volum care m-a impresionat și a reușit să mă facă să mă simt puțin ciudat, deoarece postura în care a fost nevoită Alina să ajungă, a fost una destul de îndepărtată imaginației mele. Nu știu dacă ce voi urma să scriu a fost adevărat sau nu, doar un zvon sau ceva real, dar din câte am citit acum ceva timp – nu mai știu exact unde –, se spunea că Abis ar fi fost ultimul volum al seriei „Alina Marinescu” și, cu timpul, Monica Ramirez s-a gândit să mai scrie încă o carte pentru povestea personajului nostru principal. Dacă a fost intenția adevărată a autoarei, atunci se explică finalul acestui volum, așa că Recviem pentru un asasin a reușit să mă pună într-o uriașă dificultate, imaginația mea străduindu-se din răsputeri să scormonească fel și fel de scene care ar putea apărea ține de ultima carte. Oricum, revenind la Abis, așa cum am spus la început, din ce îmi amintesc în legătură cu volumele anterioare, acesta a reușit să mă uimească cel mai mult. Da, până acum credeam că cel în care se presupunea că murise Alex mă dăduse cel mai mult peste cap, dar după ce am ajuns cu finalul la cartea respectivă și descoperisem ceea ce se întâmplase, aveam o burniță de îndoială în legătură cu moartea lui. Mă cam îndoisem că pierise cu adevărat. Dar Abis, nu că a fost un volum șocant din acest punct de vedere, ci toate ultimele întâmplări din volum mi-au făcut ochii cât cepele, încât mintea mea refuza să creadă că așa s-a terminat. Încă aveam așteptări că, de fapt, mă aflam în mintea vreunui personaj, și că el dormea, iar eu îi citeam scenele dintr-un vis. Și cam asta am avut de spus în legătură cu finalul. 

Așa cum am spus, sfârșitul cărții Bariere de fum m-a făcut să-mi pun fel și fel de întrebări ce țineau de soarta Alinei și de cum va evolua povestea ei în Abis. Nu am fost surprinsă de începutul volumul, de cum a decurs povestea ei – să zicem, vreo cincizeci de pagini, cu aproximație –, cât de surpriza pe care am avut-o când am realizat că: învățăcelul devinise precum învățătorul, și viceversa. Recunosc că am fost puțin luată pe nepregătite. Dar, până la urmă, la ce te poți aștepta când vezi prin ce traumă a putut trece un personaj – sau nu? Te poți aștepta la orice din partea lui, numai la ce crezi tu că se va întâmpla, nu. Decât foarte rar. Dacă celelalte volume s-au axat mai mult pe misiunile, pe evoluția și pe confuzia Alinei legată de iubirea și îndoielile față de persoanele pe care le-a iubit/le iubește, Abis a fost mai mult de atât. A fost unic. S-a axat pe recuperarea Alinei, pe abisul în care se afla și pe confuzia din sufletul ei. A fost mai mult decât misiuni și adrenalină; dacă, până acum, nu simțeam nevoia să o compătimesc – nu exista loc de așa ceva, deoarece o admiram mult prea mult –, volumul acesta m-a făcut să simt și așa ceva pentru ea. La cât de puternică era fizic, pe atât de neputincioasă era emoțional și psihic; de multe ori îmi doream să am capacitatea de-a putea intra în carte și să o iau în brațe. Cu toate că avea prieteni lângă ea, persoane care o iubeau și țineau la ea cu adevărat, tot singură am văzut-o. Jason pot spune că a fost cel mai mult lângă ea, și se vedea că se străduia cât de bine putea ca să o facă să-și revină, dar chiar și cu ajutorul uriaș pe care i-l dădea, nu a fost de ajuns. Și cred că – în ciuda faptului că a jucat aici un rol mai mult secundar –, atât cât a apărut Alex lângă ea, a fost de ajuns pentru sufletul ei. Poate și pentru că am văzut și o altă latură a durului și impenetrabilului Alex Therien; și mi-a plăcut mult!

Personajele, ei bine, aceleași la fel de plăcute și – din păcate – celelalte enervante și afurisite. Nu țin minte să fi fost foarte multe personaje noi, dar știu că dintre toate cele care au apărut pentru prima dată, nu mi-a plăcut nimeni. Așa că nu o să intru în detalii în legătură cu ele. Jason, Scott, Ford, Page, Alex, Oliver, Marius – și încă un personaj care nu o să-i scriu numele, deoarece mă voi enerva – , mi-au plăcut în continuare la fel de mult. Cât despre cele care m-au enervat, dacă, până acum, aveam mici îndoieli în legătură cu Brett – pe ce taler să-l așez –, Abis m-a ajutat să-i aleg locul. Categoric nu este un personaj plăcut de mine! Înțeleg că natura serviciului pe care îl are îl face să fie mai dur, mai nemilos și mult prea serios uneori, dar aici l-am simțit mult prea exagerat. 

A fost un volum bun, unul chiar foarte bun, pe care îmi doream și nu prea să-l citesc. Dar dacă am făcut-o și sunt la zi cu seria, pot spune și eu că aștept cu nerăbdare Recviem pentru un asasin. Scriitura Monicări Ramirez, ideile pe care le are, personajele pe care le crează, reușesc să de-a dependență. Nu are cum să nu-ți placă, deoarece chiar și cel mai pretențios cititor va găsi lucruri care să-l facă – instantaneu – un fan al autoarei.