"Mare Tranquillitatis" de Katja Millay | recitită

Descrierea: Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul - identitatea, spiritul, dorința de a trăi - să plăyească pentru asta. 

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni. Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa lui colegă, nou-venită în școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu toate că o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.

Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânărăr fragilă emoțional, și despre miracolul celei de-a doua șanse.

Recenzia: Mare Tranquillitatis s-a aflat pe lista cărților ce trebuiau recitite pentru recenzie. Spun cu sinceritate și entuziasm că a fost una dintre poveștile pe care așteptam cu mare nerăbdare să le redescopăr; chit că este un roman Young Adult, îndreptat mai mult spre publicul adolescentin. Mi s-a părut mereu că a fost o carte puțin mai diferită față de celelalte ficțiuni pentru tineri – și aici vorbesc și despre Editura Epica care, din câte cărți am citit publicate la ei, Mare Tranquillitatis a fost singura pe care mi-am dorit să o păstrez. Din această cauză este și singura carte pe care o am în bibliotecă și care să poarte însemnul Epica. Dar nu spun că editura nu are cărți frumoase, care sunt pe placul multor cititori; problema este că are multe pentru tineri, majoritatea dintre ele având subiecte destul de comune. Oricum, asta nu înseamnă că nu voi fi cu ochii pe aparițiile lor, deoarece – cine știe? –, poate vor apărea și cărți în genul Mare Tranquillitatis. Așa că nu vă lăsați influențați de ceea ce spun eu, mai ales acum când am văzut că va apărea o nouă colecție la editură, în care se vor publica și altfel de romane.

Îmi amintesc că prima dată când am citit-o am savurat-o cu o lăcomie greu de descris în cuvinte. Era o altfel de carte, destul de complexă din punct de vedere al descrierii și narațiunii. Și cu toată că împrejurările în care autoarea a fost nevoită să introducă mai puțină conversație între personaje, explicau de ce a fost nevoită să facă acest lucru, consider că, oricum, Katja Millay este o scriitoare mai complexă din acest punct de vedere. Chiar și fără această circumstanță. Dar ca și stil are unul plăcut, pot spune chiar că unul ideal pentru scriitorii amatori ce încearcă să-și găsească modul de-a povesti, care nu știu să-și creeze unul propriu; cu toate că nu încurajez copierea stilului altui autor, mi-ar plăcea, totuși, să găsesc mai mulți care să o facă precum Katja Millay. Nu spun că ar fi unul atât de uau încât să te lase cu gura căscată atunci când te apuci să o citești, dar spre deosebire de alte scriitoare – am citit doar autoare care să scrie Young Adult –, părerea mea este că Mare Tranquillitatis nu a avut atât de multe conversații inutile, banale, ca și celelalte cărți ale altor autoare. Mi-a dat impresia că fiecare replică în parte își avea rolul, nu doar de a umple pagini în plus și de a face cartea mai stufoasă. Nu știu cum este cu adevărat, poate în realitate o supraapreciez prea mult, dar îmi place să cred că nu este așa. Recunosc că nici povestea acestor personaje nu a fost una spectaculos de diferită și extraordinar de pe altă lume față de celelalte de genul, dar luând în considerare că față de prima dată când am citit-o, și acum – în timpul dintre aceste două lecturări citind și alte cărți de acest tip –, gradul de plăcere nu a scăzut chiar atât de mult. De la cinci stele, de data aceasta am scăzut doar una; decizia o voi explica mai jos.

Întâmplările pe care le-au trăit, de-a lungul vieții, Nastya și Josh nu s-au diferențiat într-o măsură foarte mare de celelalte din alte povești, dar modul prin care m-au afectat și-a spus diferența. Le-am considerat mult mai intense, de un dratatism mult mai mare. Sunt sinceră când spun că mi-aș fi dorit ca doar unul dintre ei să nu fi suferit atât de mult în viață – atât de mult încât să-l schimbe ca și persoană –, deoarece m-am cam săturat să tot întâlnesc în poveștile de dragoste fata și băiatul care se consolează unul pe celălalt și învață să iubească, alinându-și durerea prin acest mod; dragostea. Pentru că m-am obișnuit că dacă X și-a pierdut un membru foarte important din familie, Y să fi trecut și el prin ceva similar. De ce tipul/tipa singuratic/ă și ocolit/ă de toată lumea, să nu fie mai diferit/ă față de ceilalți, doar pentru că așa îi place lui/ei să fie și că modul acesta de viață îi priește mai bine? Amândoi trebuie să-și împărtășească suferința cu celălalt – la un anumit moment din carte –, dar nu amândoi în același timp deoarece unul dintre ei nu se simte pregătit. M-am cam săturat de genul ăsta de clișeu. Dar modul cum a fost îmbinat totul, povestea oarecum diferită a Nastyei și unele personaje care erau altfel față de cum te-ai fi așteptat, au mai salvat și m-au făcut să trec puțin cu vederea neplăcerea de mai sus.

SPOILER ALERT! Și că tot am adus vorba de celelalte personaje, m-a încântat foarte mult relația dintre Josh și Drew și faptul că, la început, îți dădea impresia că cei doi – cu toate că încă nu ajunsesem să aflu ceva legat de amândoi, la modul cum se cunosc unul cu celălalt – vor fi dușmani și se vor urî pe tot parcursul cărții. Pentru că așa te face să crezi când doi tipi ajung să fie atrași de aceeași fată; și mă bucur enorm de mult că ei trei nu au ajuns să fie un triunghi amoros, deoarece ar fi scăzut cu muuult nota cărții. În caz că nu știu unele persoane, urăsc foarte, foarte mult acest gen de iubiri, ca să spun așa. WITHOUT SPOILER! Și în afară de neașteptata prietenie dintre cele două personaje menționate, ca personaj independent l-am plăcut și l-am remarcat pe Clay. Râd – dar sunt și sinceră în același timp – când spun că mi-aș fi dorit un astfel de prieten în timpul anilor de liceu. Și când scriu acest lucru, nu mă refer la acea latură a lui, ci la modul cum se comporta cu persoanele din jurul său; în mintea mea l-am perceput ca fiind o persoană pacifistă, genul acela de prieten înspre care să te îndrepți atunci când te simți singur și ai nevoie de o îmbrățișare. Poate că autoarea nu a vrut să-l construiască în așa fel, și poate că de fapt el a servit într-un alt mod în carte, unul pe care nu l-am prins eu, dar sunt destul de sigură că acesta a fost rolul lui de fapt. Oricum, de fiecare dată când era pomenit de către un personaj sau vorbea el, îmi aducea un mic zâmbet pe buze, și cred că acest aspect este foarte important atunci când un scriitor își creează personajele; să-ți transmită ceva, nu să-ți dea impresia că ar fi genul acela de caracter din carton. 

Așa cum am menționat mai la început, i-am dat cărții patru stele din cinci, ci nu i-am lăsat punctajul pe care i-l oferisem acum trei ani, dacă nu mă înșel. Înaintând în vârstă – ca și ani dar și ca număr de cărți citite – și fiind destul de expertă cu acest gen literar, nu am mai fost așa de surprinsă ca la început. Unii dintre voi poate că vă gândiți în felul acesta când citiți recenzia: ai citit cartea înainte de-a le citi pe celelalte. Nu crezi că ai fost destul de nedreaptă scăzându-i din punctaj, după ce ai lecturat-o pentru prima oară înainte de cele de după ea? Dacă este să văd gândiți unii dintre voi în felul acesta, uitați că și eu am făcut-o. Și da, poate că am fost puțin nedreaptă făcând acest lucru, dar m-am gândit că scriindu-i acum recenzia, și fiind mai atentă și mai perspicace cu ceea ce a conținut cartea, nu aș fi putut ca și persoană ce sunt acum – având mai mulți ani –, să o privesc cu aceeași ochi ca în momentul în care am citit-o pentru prima oară. Cert este că nu mi s-a schimbat foarte mult părerea față de atunci, tot o consider una dintre cele mai frumoase și interesante cărți Young Adult pe care le-am citit vreodată. Așa că, presupun, acest lucru a compensat. Dacă sunteți cititori ce încă pândesc apariții din genul YA, duceți-vă pașii puțin mai în spate, la romanele puțin mai vechi, și dacă nu ați citit încă Mare Tranquillitatis, v-o recomand cu toată încrederea.