marți, 1 martie 2016

"Spulberă-mă" (Atingerea lui Juliette #1) de Tahereh Mafi | recitită

Descrierea: 
"NU MĂ POȚI ATINGE", îi șoptesc. MINT, e ceea ce nu-i spun. 
EL MĂ POATE ATINGE, e ceea ce n-o să-i spun niciodată. 
TE ROG, ATINGE-MĂ, e ceea ce vreau să-i spun.

Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE. 

Nimeni nu știe de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restaurația și-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă.

Însă Juliette are propriile ei planuri.

După o viață lipsită de libertate, ea descoperă în sfârșit forța de a se răzvrăti pentru prima oară și de a-și găsi un viitor alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna. 

Recenzia: Cu toate că trilogia lui Tahereh Mafi este una Young Adult – având în vedere că, din câte am mai precizat, încerc pe cât pot de mult și de bine să mă îndepărtez de acest gen –, nu pot spune că este ceva care abundă de clișee semnificative, care să mă plictisească. Sunt unele serii – dar și autori – pe care le voi citi în continuare, chiar dacă aș vrea să renunț la cărțile Young Adult. Cum ar fi Leigh Bardugo care, din câte se poate observa în dreapta, este unul dintre scriitorii mei preferați; m-a surprins foarte mult încât am ajuns să o adaug acolo. Dar să revin la „Atingerea lui Juliette”, pe care am considerat-o de la început ca fiind o trilogie destul de diferită față de multe altele care, să zicem, se pot asemăna cu ea. Și care se întâmplă să fie și distopie; uitasem complet că și cărțile astea fac parte din ciclul distopiilor. Acum că am citit-o pentru a doua oară, nu pot afirma că mi-a plăcut la fel de mult ca atunci când am lecturat-o în 2012, deoarece am mai găsit unele aspecte pe care nu le-am acceptat și pe care prima oară pot spune că nu le-am observat. Dar, în schimb, entuziasmul ce îl aveam ca în momentul în care am deschis pentru întâia oară cartea și m-am teleportat în lumea din interiorul ei, nu s-a schimbat. Chiar dacă nu uitasem unele detalii importante și nu m-au surprins când le-am reîntâlnit, mă bucuram foarte mult că voi reciti conversațiile dintre personaje. Și pot spune că de această dată le-am savurat cu și mai multă atenție și am interacționat și mai mult în unele situații. 

Stilul autoarei este unul destul de diferit față de celelalte pe care le-am încâlnit atât în cărțile pentru adolescenți, cât și în celelalte genuri. Modul cum lega cuvintele între ele, cum găsea tot felul de îmbinări pentru a spori farmecul scriiturii m-a făcut de mult să mă opresc și să recitesc acele propoziții de mai multe ori. Mi se păreau atât de frumoase, în condițiile în care locul în care se afla Juliette – cartea este povestită din perspectiva ei – era unul de o diferență ca de la cer la pământ între el și ceea ce gândea ea. Dar consider că acest lucru se datorează într-o măsură destul de mare și traducătorului care s-a străduit să facă o traducere cât mai bună și să realizeze propoziții cât mai fermecătoare. Și sunt destul de fericită că persoanei care a realizat-o i s-a dat această trilogie pe mâini, și chiar sper ca și celelalte două cărți să fie traduse de către ea. Și că tot sunt la modul de-a scrie a lui Tahereh Mafi, având în vedere că este o distopie și că acțiunea trebuie să existe de cele mai multe ori, întâmplările prin a a trecut Juliette și celelalte personaje prezente, nici nu mi-am dat seama cât de repede treceam de la un moment critic la altul. Au fost unele dăți în care în carte nu apăreau anumite virgule după unele enumerări sau atunci când se repeta același cuvânt de mai multe ori – era intenționat scris așa –, iar acest lucru m-a determinat, în loc să mă enerveze, să o citesc și mai repede. Efectiv, dacă mă dedicam întru totul volumului, în două ore îl terminam. Și cu toate că stilul autoarei nu abundă în descrieri și în tot felul de scene cât mai detaliate, i-am considerat modul de-a scrie destul de complicat. Deoarece, să povestești fără a încărca prea mult scriitura, dar în așa fel încât să aibă farmec, să nu pară grăbit, să așezi lucrurile în așa fel încât să se înțeleagă ceea ce vrei să spui, nu prea este ușor. Iar acest lucru este de apreciat la anumiți scriitori.

Ca personaje, trebuie să fiu sinceră, nu am avut nici unul care să nu-mi placă. Chit că a fost vorba de farmecul și modul cum vorbea – Kenji –, de ceea ce reușeam să descopăr în interiorul lui și să-mi dau seama că nu este chiar așa cum părea la prima vedere – Warner –, sau pur și simplu naturalețea și devotamentul pe care îl avea – Adam –, m-au făcut să-i apreciez pe fiecare într-un mod diferit. Și da, toți trei sunt băieți, băieți frumoși care se găsesc mai mereu în cărțile pentru adolescenți, dar nu pot spune că i-am plăcut pe toți în aceeași măsură, deoarece a trebuit să-i așez pe câte o treaptă diferită. Dar să nu credeți că m-am luat neapărat după felul cum i-a descris autoarea ca și fizionomie. A existat unul care m-a impresionat mai mult din punct de vedere emoțional și a aceea ce am găsit ascuns în sufletul lui chinuit: Warner. Pe Warner l-am plăcut cel mai mult, pe Warner l-am compătimit cel mai mult – cu toate că și Adam a avut o viață destul de urâtă, și chiar dacă nu știu mari lucruri despre Kenji, nu cred că el a trăit chiar în puf –, ca la final să-mi dau seama că mi-aș dori, ca dintre toate personajele, la finalul trilogie să-l găsescpe el teafăr și nevătămat. Cu toate că în Spulberă-mă a părut a fi personajul dur, sigur pe sine și neînfricat, ai fi orb să nu-ți dai seama că nu este totul în regulă cu el și că ascunde lucruri îngrozitoare. Dar poate că-mi place mai mult de el și pentru că – spre deosebire de Juliette și Adam –despre el nu prea știu multe lucruri. Iar acest lucru mă face curioasă și nerăbdătoare să descopăr ce ascunde.  

Cât despre Juliette – despre ea nu am scris prea multe –, fiind personaj principal, cartea povestindu-se și din perspectiva ei, am reușit să interacționez mai bine cu ea, să-i aflu gândurile, dorințele și ce crede ea cu adevărat despre tot ce a devenit lumea în care trăiește. Dacă unele personaje principale feminine mă enervează în loc să le compătimesc pentru lucrurile prin care au trecut, pentru Juliette chiar am simțit milă și dezgust. Al doilea lucru îndreptându-se către părinți și autorități și către celelalte persoane care au tratat-o în felul cum au făcut-o. Dar mi-a plăcut că nu a fost genul acela de fată care să se plângă prea mult – de fapt, greșesc, nu prea am citit scene în care ea să-și verse ofurile în fața altor personaje –, ci a acționat atunci când știa că cei de lângă ea ar putea fi răniți. Și cu toate că a fost închisă atâta timp în locul acela, a avut destul de multă tărie de caracter. Cu toate că, să fiu sinceră, mi s-a părut puțin exagerat faptul că stătuse închisă trei ani, nevorbind cu absolut nimeni, ca mai apoi să poată comunica cu ușurință atunci când a fost scoasă de acolo. Dar, în rest, a fost un personaj pe placul meu și pot spune, am o vagă impresie, că va una unul dintre personajele feminine preferate când vine vorba de putere. 

La prima vedere, volumul mi-a dat seama că ar ascunde un triunghi amoros printre pagini. Poate că autoarea chiar a vrut să facă asta – cu toate că nu mi-ar plăcea să fie adevărat, deoarece eu nu prea sunt fana lor –, dar până să aflu concret dacă am dreptate sau nu, eu rămân la concluzia că nu este unul. De ce? Pentru că ce am descoperit între Juliette și Adam, nu prea văd a fi posibil cu Warner și Juliette. Între primul cuplu există o anumită legătură, felul cum reacționează unul în preajma celuilalt, conexiunea dintre ei nu mi se pare niciodată realizabilă cu Juliette și Warner. Cred că mai mult Warner are impresia că va fi ceva vreodată între el și Juliette, cred că mai mult Warner are nevoie de iubire – de orice iubire posibilă –, și cred că mai mult Warner simte nevoia de acea pace și liniște interioară care nu am regăsit-o niciodată în acest volum, când a fost vorba de el. Și, cu toate că, la prima vedere, îți dă impresia că ar fi un personaj negativ, eu nu-l percep așa și mă cam îndoiesc că o voi face vreodată. La fel ca și în cazul Întunecatului din trilogia „Grisha”, și Warner este un suflet neînțeles care a ajuns unde este doar pentru că nu a avut parte de ceva ce în mod normal ar trebui să primească orice copil/adult/bătrân. Și, chiar îmi doresc ca, până la finalul trilogiei, să-l văd împăcat cu sine și un personaj viu. Sincer vă spun că, în sufletul meu, dacă atunci când voi termina de citit cartea a treia din trilogie, Warner va fi mort, orice final frumos și spectaculos a creat autoarea, nu va mai conta atât de mult pentru mine, deoarece fericirea va fi umbrită de tristețea pe care o voi avea. Dar chiar sper să nu se întâmple așa și Warner să-și găsească calea și fericirea. 

Aș vrea să spun câte ceva și despre copertă – cred că mai mult este o dorință de-a mea decât ceva important, dar am observat că mai toți cititorii ar vrea acest lucru. Știu că atunci când a fost publicat acest volum în SUA, coperta originală era cea pe care o avem și noi acum – cea pe care am pus-o și eu –, dar, cu timpul, celelalte două volume au primit coperți total diferite față de aceasta. Așa că și cea de la primul volum a trebuit schimbată ca să se potrivească. Nu spun că cele cu acei ochi sunt mai frumoasă – cu toate că parcă le înțeleg mai bine mesajul când mă uit la acelea –, dar dacă se va publica și volumul doi și trei la noi, ar fi frumos să se facă o altă ediție la primul volum, ca să fie toate cărțile la fel. Cu toate că nu am citit seria ”Selecția„ de Kiera Cass, am observat că după publicarea celui de-al doilea volum la noi, cei de la Editura Leda au schimbat și coperta primului volum, cu cea originală. Așa că am speranțe că poate se va întâmpla același lucru și cu această trilogie. Și poate că se vor gândi să traducă și acele două mici cărticele ce fac parte din trilogie – Destroy Me și Fracture Me –, cu toate că nu cred că sunt neapărat necesare pentru a înțelege trilogia.

Mi-a făcut o reală plăcere și bucurie să reintru în lumea creată de Tahereh Mafi, și cu toate că principalele motive pentru care m-am gândit să recitesc cartea au fost pentru că volumul nu avea recenzie pe blog dar și pentru că – așa cum am mai spus – Editura Leda va continua cu trilogia, așa că trebuia să-mi mai reamintesc din detalii, eram destul de entuziasmată să o încep. Și ca să mai adaug ceva – care, dacă până acum nu v-a determinat să vă doriți să citiți volumul, poate că acum vă veți răzgândi –, și anume faptul că, în momentul în care mi-am dat seama de un lucru în carte, gândul mi-a zburat instantaneu la filmele X-Men, la mutanți mai exact. Pentru că exact așa am asemănat cartea: o distopie cu mutanți. Țin minte că a și spus un personaj, ceva în gen: ce, precum mutanții? Sunt sigură că nu a folosit exact aceleași cuvinte, dar știți la ce mă refer. Așa că, pentru fanii filmelor și benzilor desenate cu X-Men, cred că trilogia asta va fi pe placul vostru. Așa că – dacă încă nu v-ați săturat de distopii, cu toate că vă garantez că va fi una mai diferită față de ce ați întâlnit – vă recomand să vă apucați de ea. Eu, una, de-abia aștept să citesc volumul doi!