duminică, 28 februarie 2016

A mea poveste | "Cruciada fericirii" - OTP după cartea "Iubire și sânge" de Catherine Delors

Nu știu câtă lume știe acest lucru (sinceră să fiu, nici nu am anunțat sau ceva), dar după o absență de un an și ceva, am revenit pe Wattpad. După ce mi-am șters contul pe care îl aveam din anul 2011, la puțin timp după ce am făcut acest lucru (a nu știu câta oară), m-am gândit că a fost o prostie și voiam să-l reactivez. Dar politica nouă de pe site nu mai este aceeași, așa că nu am mai putut să-l recuperez. Așa că pe 25 iunie 2014 mi-am făcut alt cont, dar nu neapărat cu intenția de a scrie din nou, ci pentru a mai citi ceea ce publicau cei pe care îi urmăream de dinainte. Nu mai spun că prin faptul că mi-am pierdut vechiul cont, poveștile pe care nu le aveam salvate pe laptop, au dispărut. La fel s-a întâmplat și cu cea de față, Cruciada fericirii, din care apucasem să scriu doar trei capitole. 

(Acum câteva săptămâni, când m-am gândit că vreau să revin pe site în forță, aveam în cap o poveste nouă, de fapt o combinație între Pigmentul lebedei (povestea cu Dalia și Anastasiu) și Influență peste ani (povestea cu Cozette și Ivan), și anume o trilogie, „Proiectul distrugerii”, unde începusem să scriu primul volum, Făuritorul, dar cum nu mai scrisesem de mult o poveste de o complexitate destul de mare, mă simțeam destul de apăsată. Cu toate că am multe idei în cap în legătură cu trilogia, simt că până nu îmi intru în mână cu ceva mai ușor, mai light, mă voi simți mult prea stresată. Cu toate că nu ar trebui să fie așa când faci ceva din plăcere.)

Și cum titlul postării vorbește de un OTP, unul care îmi este foarte drag, am spus că aș putea să iau Cruciada fericirii ca un nou început. Pentru cei care nu știu, un OTP constă în a lua o carte pe care ai citit-o, ți-a plăcut foarte mult dar două personaje din acel roman - fată cu băiat, băiat cu băiat, fată cu fată - să nu fi avut un destin așa cum ți l-ai fi dorit tu pentru ei. Dar nu le poți scrie povestea fără niște reguli. Iar acele reguli constau în faptul că povestea trebuie să aibă treizeci de capitole, fiecare dintre ele are un nume, iar tu trebuie să respecți acel titlu atunci când scrii capitolul respectiv. Și trebuie să se lege între ele, bineînțeles. Dar eu nu voi respecta nimic dintre ele - mi se pare mult prea strict -, așa cum nu am făcut nici la început, ci voi lua doar cele două personaje din cărți, despre care voi vorbi mai jos. Povestea lor va fi modelată doar după felul cum vreau eu.

Cum cartea lui Catherine Delors, Iubire și sânge [de aici puteți citi recenzia], a fost, este și va fi una dintre poveștile mele preferate, am vrut neapărat un OTP pentru două din personajele din roman. Pentru Gabrielle de Montserrat și Pierre-Andre Coffinhal care nu au avut un final așa cum mi-aș fi dorit. Acțiunea din cartea autoarei se petrecea înainte de Revoluția Franceză, dar și în timpul ei, dar eu, atunci când am scris prima variantă a OTP-ului, întâmplările se desfășurau în timpul nostru, într-un orășel din Arizona. Dar acum vreau ca totul să se petreacă în România. Din romanul autoarei voi respecta numele personajelor, bineînțeles, originile celor doi (faptul că sunt francezi), dar și locul în care au trăit; amândoi fiind din același sat. 

Ca actori îi vor interpreta aceeași pe care i-am avut în cap de la începutul începuturilor, și anume Sarah Bolger (Once upon a time, The Tudors) și Colin O'Donoghue (Once upon a time, The Tudors). Și nu, faptul că amândoi au jucat în aceleași seriale este doar o coincidență; nu am fost influențată cu nimic atunci când i-am ales pe cei doi ca personaje. Așa cum am spus, a fost doar o coincidență. 

Dacă vă veți gândi să-i dați o șansă cărții, chiar sper să vă placă, descrierea încă nu am făcut-o dar urmează să apară zilele următoare, așa cum va fi și cu primul capitol. Și ca să nu uit, mă puteți găsi pe Wattpad tot cu numele de KitsuneValo, pentru că așa mă știe toată lumea cu care am interacționat pe site. Sau, și mai ușor, dați click AICI pentru a citi și a fi la curent cu această poveste dar și cu celelalte pe care sper să le postez acolo.