marți, 5 ianuarie 2016

"Alexandra" (Ultima vrăjitoare din Transilvania #3) de Anna Vary

Descrierea: Revenită în București după povestea dramatică trăită în satul V., Alexandra observă treptat că acele lucruri pe care le credea rămase în trecut o urmăresc. Viața ei este pe cale să se schimbe din temelii. Tot ce crezuse a fi doar legendă pare acum mai real ca niciodată. Singura care poate lămuri misterul este doar Aneke, care nu întârzie să reapară în viața Alexandrei, iar secretul tulburător pe care-l va afla adolescenta va fi punctul culminant al întregii ei aventuri în lumea fascinantei contese.

O poveste complicată și captivantă despre nemurire, iubire, prietenie, iertare, alegeri, sacrificii, în care personajele dezvăluie trăsături total neașteptate.

Finalul trilogiei Ultima vrăjitoare din Transilvania te va ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. 

Recenzia: De cât timp aștept cartea asta, nici eu nu mai știu sigur! De fapt, din clipa în care am terminat de citit Mathias, tot am căutat pe internet vreo informație despre ultimul volum, despre cum se va numi, despre copertă și descriere. Am fost total în neștiință o perioadă. Și de atunci și până în momentul în care am aflat că Anna Vary este nimeni alta decât Cristina Nemerovschi, am stat și mi-am făcut tot felul de scenarii despre cum avea să fie finalul trilogiei deoarece, știți și voi, între Mathias și Alexandra a fost o perioadă destul de lungă de timp. Dar eu cred că așteptarea și curiozitatea care începea să mă macine tot mai mult, a meritat pe deplin. Pentru mine a fost cel mai bun volum din trilogie. Și, sincer vă spun, nu mă așteptam să-mi placă într-o măsură atât de mare. Dar cred că plăcerea s-a intensificat și din momentul în care, cu cât avansam mai mult cu cartea, realizat cât de diferită era față de cea pe care o aveam eu în cap. Îmi făcusem tot felul de scenarii. Nu spun că versiunea mea e rea – încă îmi mai place și aia –, doar că în cea reală au fost luate niște decizii pe care, pe mine, m-au cam luat prin surprindere. A fost frumos.

Din momentul în care am aflat cine este de fapt Anna Vary, și până acum, tot mi-am pus întrebarea: cum de nu mi-am dat seama cine este? Pentru că era clar că autoarea fie scria sub pseudonim doar pentru că nu voia ca cei care o cunoșteau să știe că știe – cu toate că nu înțeleg de ce ai vrea să faci asta, plus că nici nu existau lansări unde apărea autoarea, ca să zici că ar fi numele ei adevărat, și nici o poză pe internet –, fie era un scriitor cunoscut, care scria sub pseudonim și voia să încerce ceva nou. Dar chiar și așa, trebuia să înclin mai mult spre partea a doua și să încep să mă gândesc ce autor ar putea fi. Plus că pe Cristina începusem să o citesc la puțin timp după „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, așa că ar fi trebuit să intuiesc ceva, pentru că ea are un stil inconfundabil, profund, în care te regăsești foarte bine. Cred că doar dacă nu ai fi avut suflet și sânge în tine, nu te-ai fi regăsit deloc în nici o carte de-a ei. Poate dacă ar fi publicat Alexandra înainte să se spună cine e, mi-aș fi dat seama de asemănarea dintre cele două; volumul trei s-a apropiat cel mai mult de Cristina Nemerovschide esența ei. 

Sper că nu am vorbit prea mult despre acest subiect, dar având în vedere că este ultimul volum al trilogiei, am zis că-mi permit să mă lungesc mai mult. 

Cu toate că aveam altfel de așteptări legat de acțiune, mi-am dat seama, după ce am închis volumul, că acesta a fost puțin mai diferit de celelalte două. Și nu pentru că încheia o trilogie și trebuia să-i aflăm finalul. Dacă în celelalte am asistat la apariția Anekei – nu știu dacă se pronunță așa, sau este ”Anekăi” –, care a stârnit reacții diferite și poate niște frici asupra celor pe care o știau, răpirea lui Nori și frământările personajelor pentru persoana ei, și toate celelalte pe care nu stau să le mai înșir. Nu, Alexandra parcă a fost mult mai întunecat, mult mai intens, în care personajul s-a confruntat mai mai mult cu sine, cu persoana ei. Dar dacă este să o iau altfel, tot a existat o acțiune; una care se desfășura în sufletul Alexandrei, în sufletul care se împărțea între două viitoruri ce nu prea se puteau intersecta decât până la un punct. A fost un volum în care am asistat la luarea unor decizii foarte importantem la descoperirea de sine, a ceea ce este de fapt și pe ce drum trebuie să pășească mai departe. Pentru că nu prea vedeam o cale de mijloc.

Nu aș vrea să încep să dau spoilere – despre ceea ce aș vrea să vorbesc, s-ar putea să mă împingă să scriu lucruri care ar destăinui prea multe din carte –, dar voi încerca să scriu propoziții care să nu dezvăluie prea multe. De la începutul volumului mi-am dorit să se întâmple ceva, ceva ce m-ar fi bucurat foarte mult. Și cu toate că acel lucru a devenit realitate în carte, schimbările și faptul că nu mă așteptam să fie chiar așa, m-au făcut să realizez cât de curăd poate fi magia, Nicolas și tot acel blestem de la care a pornit totul. Consider că soarta a fost mult prea crudă și nemiloasă pentru Alexandra, un suflet care deja încerca să-și găsească locul și menirea. Pentru că în unele dăți, printre propoziții și replici caracteristice ei, i-am văzut slăbiciunile unui om care nu prea mai are putere. Acesta a fost și principalul motiv pentru care am rămas atât de bulversata după ce am terminat volumul; diferența dintre Alexandra cea din primele cărți, și cea din aceasta. Dar pe lângă schimbarea Alexandrei a mai fost și moartea acelui personaj, a unui personaj care îmi plăcea foarte mult, dar și a tot prin ce au trecut celelalte deopotrivă. Hm, ce înseamnă puterea cuvintelor unui autor! Ce înseamnă ca un scriitor să te facă să iubești atât de mult o trilogie care conține ființe cu care nu te simți atât de prietenoasă – vrăjitoarele –, într-atât de mult încât să ajungă să fie una dintre seriile tale preferate! Este de-a dreptul uimitor ce au reușit să facă Anna și Cristina – două scriitoare într-un singur corp –, pentru cititoarea din mine!

Chiar dacă după doi ani în care am așteptat acest volum cu sufletul la gură, acum l-am primit, în sfârșit, după ce l-am terminat, parcă m-aș fi simțit mai bine dacă îl mai așteptam încă doi ani. Cel puțin știam că voi mai avea șansa să mai citesc o continuare. Deja îmi este dor de lumea din „Ultima vrăjitoare din Transilvania”! Și dacă seria pe care a început-o Anna Vary, ”Cronicile fetei lup” – în care știm cu toții că personajul principal va fi Nori, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care de abia aștept să citesc primul volum –, va fi la fel de bună – poate și mai bună –, cred că voi deveni dependentă întru totul de tot ce va scrie Cristina Nemerovschi. De Cristina și de Anna, de fapt. Pentru că de Cristina  sunt deja.

Citate:
"Credeam că sunt îndrăgostită, da, dar era clar că era una din acele iubiri de care trebuie să fugi. Să faci orice ca s-o uiți, pentru că ea nu poate fi reală."


"Turistul nopții" (Jack Perdu #1) de Katherine Marsh

Descrierea: Jack Perdu, un talentat muzician din clasa a noua, locuiește împreună cu tatăl său în campusul Universității Yale. Deștept și introvertit, Jack își petrece majoritatea timpului singur cu nasul într-o carte. Dar într-o seară de iarnă, un accident periculos îi schimbă lui Jack viața pentru totdeauna. Tatăl său îl trimite la un misterios doctor în New York, un oraș în care Jack nu a mai călcat de opt ani, de când i-a murit mama. În Gara Centrală o întâlnește pe Euri, o fată care se oferă să-i arate locurile ascunse ale gării, pe care le cunosc doar adevărații exploratori urbani. Dar, la opt etaje sub gară, Jack va descoperi mai mult decât șine ascunse și scări misterioase. 

Recenzia: Am așteptat să scriu această recenzie de câteva săptămâni bune, ceea ce înseamnă un timp cam îndelungat, în condițiile în care, după ce am terminat de citit Turistul nopții, am mai lecturat încă o carte. Mi s-a stricat și laptop-ul zilele astea, așa că dacă mai așteptam până ar fi fost reparat, treceau alte zile degeaba. Așa că am revenit la ajutorul de încredere al oricărui blogeri, și nu numai – foaia și pixul. Am scris în aceste zile în caiet, atât de mult încât, după o perioadă, degetele nu mai răspundeau la comenzi; toate recenziile și celelalte postări le-am scris pe caiet. 

Turistul nopții este una dintre cărțile pe care le-am citit înainte de a avea blogul, și pe care mi-am dorit nespus de mult să o recitesc, deoarece unu, voiam să reintru în lumea creată de autoare, și doi, pentru că eram dornică să-i scriu un recenzie. Dacă îmi amintesc bine, am lecturat-o pentru prima dată în 2012, pe atunci având vârsta de 15 ani, așa că, pe lângă plăcerea pe care am avut-o recitind-o, am descoperit și faptul că am înțeles-o mai bine de această dată. Dar așa se întâmplă cam cu toate cărțile pe care le-am recitit în anul anterior; îmi dau seama că am ratat multe alte detalii, în timp ce eram focusată pe unele mai neimportante. Și nu cred că se datora vârstei – cartea este una destul de ușoară, ce poate intra în categoria lecturilor lejere –, ci mai mult faptului că eram o începătoare în ale cărților de genul. În acea perioadă era atrasă mai mult de cele romantice. Și cu toate acestea, uite că m-a „cucerit” într-atât de mult încât să o cumpăr și să aștept cu nerăbdare să o citesc. Pentru mine a fost ca o regăsire recitirea aceste cărți, o amintire plăcută, una a unor personaje pe care le-am îndrăgit foarte mult; pe toate chiar. Rar mi se întâmplă ca după ce termin de ”ieșit” dintr-o anumită lume de poveste, după ce am revenit la realitate și reflectez câteva clipe la ceea ce am citit, să nu rămân cu ura pentru un anume personaj. Toate care au participat la acțiunile și evenimentele din Turistul nopții, au arătat că locul lor era acolo unde trebuie, unde era necesar și că tot ceea ce făceau era bine realizat. Că toate lucrurile bune sau mai puțin bune pe care le îndeplineau, aveau un motiv foarte bine justificat. De aceea nu le-am găsit nimic care să mă facă să le citesc replicile cu fruntea încrețită.

Ideea întregii cărți, a tot prin ceea ce a fost nevoit să treacă Jack – personajul principal – și peste ce oameni a reușit să dea, mi s-a părut a fi una foarte interesantă. Întâlnită foarte rar în alte cărți. Dacă la prima citire a cărții am fost în totalitate surprinsă de modul cum au evoluat întâmplările și de ce a descoperit Jack la opt etaje sub gară, acum – chiar dacă am prevăzut din timp ce urma să se întâmple –, uimirea a luat locul unei atenții mult mai mari pe care am acordat-o tuturor scenelor importante. Am privit-o cu ochii unui cititor mai experimentat, ce analizează cu mai multă atenție. Să nu vă gândiți că am privit-o cu ochi critici – dacă nu mă înșel, i-am dat aceeași notă ca și prima dată, plus că mi-a dat impresia că mi-a plăcut mai mult acum –, nu, am reușit să fiu mai ageră, să leg indiciile între ele cu mai multă ușurință. 

Pe lângă toate întâmplările care mi-au plăcut, a mai fost și legătura foarte strânsă care s-a înfiripat între Jack și Euri. O prietenie ce a avut foarte puțin timp să se închege, una care m-a înduioșat foarte mult, una dintre prieteniile pe care nu le voi uita foarte ușor. Cei doi mi-au adus aminte de alte două persoane din Turistul nopții, doar că între cei doi era o altfel de relație. Oricum, ambele conexiuni au avut un impact foarte mare asupra mea, ce m-au făcut să mă întristez de foarte mult ori pe seama a ce se întâmplase în trecut – din relatările personajelor – și a celor recente.

În primă fază, văzând-o cu un număr atât de mic de pagini – nu cred că atinge 250 –, te gândești că nu are cum să fie de o complexitate foarte mare. Dar cu toate că se citește ușor, că stilul autoarei nu este unul plin de înflorituri și cu descrieri ample, aici, complexitatea ca termen, nu ține neapărat de ideea foarte întortocheată a unei povești sau de cât de dificilă și plină de personaje e, cât de sentimentele și trăirile din ea. Deoarece, după lecturarea a doua oară a acestei cărți, sufletul meu a avut puțin de suferit. Cel puțin, ultima parte m-frământat într-o oarecare măsură. 

Katherine Marsh a mai scris și o continuare a cărții, doar că la noi nu a mai fost publicată. Și, având în vedere că Turistul nopții a apărut la Editura Rao în anul 2011, mă cam îndoiesc că vor mai traduce și partea a doua. Dar, cândva, sper să fac rost de ea, să o citesc în engleză dacă în română nu va fi posibil. Dar pentru cei care doresc să-i dea o șansă și nu știu dacă ar fi bine să mai înceapă încă o serie, îi anunț că Turistul nopții se poate citi și ca o carte stand-alone, deoarece toate nelămuririle vor avea un răspuns până la finalul cărții. Nu veți rămâne cu nimic neelucidat. Credeți-mă, dacă nu vedeam pe Goodreads că are și o parte a doua, nu aveam nici un indiciu că aventurile lui Jack Perdu mai continuau. Este pur și simplu un sfârșit.