duminică, 30 octombrie 2016

Wrap-up | Octombrie 2016

Facultatea își spune cuvântul din multe puncte de vedere, din păcate și cititul fiind printre activitățile pe care nu prea pot să le mai fac în măsura în care reușeam înainte. Iar acest lucru se poate observa și din numărul foarte mic de cărți pe care am putut (printre frânturi în care mai aveam timp liber și dispoziția necesară) să le citesc în această lună. Mă simt oribil că nu mai pot să mă dedic atât de mult lor, dar când cineva va putea inventa clonarea, aștept cu nerăbdare să mă contacteze și pe mine. Lăsând aspectul puțin timp liber la o parte, vă las cu recenziile celor două cărți citite în luna octombrie. Să aveți parte de un noiembrie frumos; mai ales că se apropie și Gaudeamus-ul! (De la care mi-am propus să fac tot posibilul să nu lipsesc de la lansările la care vreau să ajung.) Și care îmi va oferi enorm de multe emoții; spre marea mea bucurie, am fost invitată să vorbesc la o lansare. Chiar sper să nu mă fac de cacao pe acolo! 
  1. Superstar de Ștefan Caraman. [...] „Cu o povestire lejeră, cu un stil autohton și cu replici comice, realiste și fantastice, în același timp, autorul mi-a oferit mie (cel puțin) o călătorie zdruncinată pe străzile rurale ale României, într-un autobuz vechi – dar cu o personalitate plăcută mie –, având în jurul meu un grup de artiști pe care mi-aș dori, cândva, să îi pot întâlni în persoană. Așa că, dacă vă doriți o poveste ieșită din tiparele fantasticului obișnuit, să vă înconjurați cu tot felul de creaturi cât mai hidoase sau minunate, să purtați o conversație cu anumite personaje din basme, atunci Superstar este cartea perfectă pentru voi. ” 3 din 5 stele pe Goodreads.
  2. Între pământ și apă de Raluca-Andreea Chiper. [...] „Totuși, povestea a fost una interesantă, m-am bucurat cât de mult s-a putut de faptul că am putut citi o carte în care mare majoritatea acțiunii s-a concentrat în lumea baletului – deoarece nu am mai citit o carte cu un astfel de subiect –, și după modul în care a fost povestit totul, parcă ușor documentat, informat, mi-a dat impresia că autoarea ar fi avut o legătură cu această minunată ramură a artei.” [...] 3 din 5 stele pe Goodreads.

duminică, 23 octombrie 2016

„Între pământ și apă” de Raluca-Andreea Chiper


Nota acordată cărții: 3 din 5 stele pe Goodreads

Descrierea: Karina Baldin, o tânără balerină ce promite să lumineze cele mai cunoscute scene ale lumii cu talentul său, se îndrăgostește de noul fotograf al Academiei de balet. Pentru inima ei neîncercată până atunci de astfel de sentimente, emoțiile acestei iubiri se dovedesc covârșitoare, mai ales că legătura dintre cei doi nu este dintre acelea pe care societatea să le vadă cu ochi buni.

Recenzia: Facultatea îmi mănâncă fiecare oră din timpul din afara orelor de cursuri și seminarii! Și cred că, prin aceste cuvinte, am spus tot ce era de menționat pentru a-mi justifica absența de pe blog și întârzierea uriașă dintre timpul de când am terminat Între pământ și apă și scrierea acestei recenzii. Presimt că va fi din ce în ce mai rău, dar încerc să mă bucur, printre crăpăturile de abia vizibile în care voi putea să răsuflu, să citesc atât de mult cât voi putea și să profit la maxim de acele mici locuri libere. 

Parcurgând mental și străduindu-mă să îmi amintesc corect acele scene mai importante din Între pământ și apă – pentru că, așa cum se întâmplă de fiecare dată când scrii o recenzie, după nu știu cât timp de la terminarea cărții, uiți inevitabil scenele mai puțin importante din carte –, o să încep prin a spune faptul că: atunci când vine vorba de a citi o carte romantică, devin destul de critică cu ceea ce conține aceasta. Când vine vorba de genul romance, pot spune că devin tot mai dură cu povestea și că sunt atentă la fiecare detaliu, și aici mă refer strict la modul cum evoluează totul; urăsc acea iubire bruscă, fără nicio explicație, fadă, fără substanță și foarte ușor de anticipat. Și cu riscul de a mă repeta la acest capitol, nu sunt o fană a triunghiurilor amoroase, a dragostei la prima vedere și a relațiilor clișeice. Îmi place să fiu surprinsă, și cum se poate întâmpla acest lucru în toate celelalte genuri, îmi este greu să cred că a fi surprins este limitat în poveștile romantice. Poate că există câțiva cititori, printre cei care îmi veți citi recenzia, ce se vor gândi la următoarea întrebare: și ne-ai pomenit de toate aceste aspecte deoarece ai rămas dezamăgită prin faptul că le-ai găsit și în cartea de față? Da... și nu. Anumite dintre ele le-am simțit, ca să o pot spune și așa, și în Între pământ și apă, dar pe unele dintre ele, spre bucuria mea, nu le-am regăsit. Faptul că Karina este o fire inocentă, ușor de manipulat și destul de credulă – ce compensează cu acea sensibilitate dulce și cu dorința de mai mult – a determinat ca romanul să conțină acea „iubire bruscă”. Genul acesta de dragoste, bineînțeles că nu l-am regăsit doar lângă o tânără de îndeplinește doar tiparul de mai sus, dar, de cele mai multe ori, acest tip de fată suferă cel mai mult după, din acest punct de vedere. 

Cei care îmi citiți recenziile știți că nu prea fac rezumate, ci scriu doar impresiile pe care mi le-a lăsat cartea respectivă, dar aceasta este una dintre acele rare excepții pe care le mai fac. Karina, personajul principal al aceste cărți, este o tânără balerină de optsprezece ani, cu o situație materială nu foarte bună, provenită dintr-un sat de pe lângă orașul Oradea, ce a devenit elevă la o academie de balet din Constanța.  Ca în orice mediu nou în care ai intrat, ajungi, până să te obișnuiești cu el, să întâmpini mici dificultăți și să ai parte de persoane care, la prima vedere, îți par obraznice, nesuferite și imposibil de ajuns la un acord comun cu ele.  Așa cum am menționat mai sus, Karina este un personaj mai sensibil, așa că, atunci când persoanele respective intră în raza ei de atac, poate fi ușor distrasă, supărată și prost dispusă. Poate că alți cititori au perceput-o într-un alt mod, dar oricât de adânc aș fi citit cartea, nu cred că aș fi descoperit o altfel de Karina. Și că tot sunt la acest capitol, faptul că am „întâlnit” un așa personaj, nu prea m-a făcut să fiu câștigată de partea ei, așa că nu pot spune că a fost un personaj care să îmi fi plăcut. Poate situația ei materială, poate locul de unde provine – o persoană care vine dintr-un mediu rural se acomodează mai greu cu traiul într-unul urban, decât cineva care vine dintr-un alt oraș –, a făcut-o așa; și nu vorbesc în neștiință de cauză, deoarece am locuit la țară o parte din anii pe care îi am și știu că pentru unii copii/tineri poate însemna o inferioritate în ochii celorlalți. Sau poate că, pur și simplu, sunt eu eronată și scriu numai prostii. În orice caz, cu toate că îi înțeleg firea, ceva din mine nu a putut să o accepte în această situație. 

Și totuși, de ce i-am dat doar trei stele? Pentru că, așa cum am scris mai la început, când vine vorba de cărțile romantice, devin destul de critică, deoarece, multe dintre ele, tind să se repede și să urmărească același fir narativ. Aici nu pot spune că a fost cazul de așa ceva, ci a ținut mai mult de ceea ce îmi place mie, expres, să descopăr într-o relație. Acea duritate, ca să pot spune așa – sau poate m-am exprimat greșit, deoarece, dacă ar fi să mă gândesc la semnificația acestui cuvânt, în acest context, cred că mulți dintre voi v-ați gândit la faptul că îmi place să văd o luptă între el și ea. Nu. Când spun duritate mă refer la mai puțină sensibilitate; și cred că v-am băgat în ceață, dar o să încerc să vă luminez. Între conversațiile dintre Karina și Dragoș, de multe ori am găsit cuvinte de genul „micuțo”, „micuță balerină” sau mai știu eu ce alte manifestări de afecțiunie, de genul. Îmi place când persoanele care se iubesc își arată dragostea prin cuvinte – până la urmă, nu este și acesta unul dintre modurile prin care poți dovedi unei persoane că ții la ea? –, doar că aici mi s-a părut că a fost prea mult. Mă iritau și îmi râcâiau puțin auzul, atunci când le citeam în gând. Pe lângă acest lucru m-a deranjat puțin și relația pe care o avea Karina cu directorul academiei, cu Iustin. În condițiile în care era, totuși, un director, relația dintre cei doi mi s-a părut a fi mult prea intimă. Nu știu, poate că autoarea a vrut să ne arate că a vrut să construiască o comunitate – sper că pot numi și așa școala de balet a acestuia – în care comportamentul dintre elev și profesor să nu fie unul prea formal, să îl considere ca făcând parte din grupul lor. Ca un fel de familie. Dar parcă ce am întâlnit legat între Karina și Iustin mi-a dat impresia că totul ar fi dus într-o altă extremă, și dacă asta a dorit autoarea să transmită, sinceră să fiu, nu prea mă încântă. Nu că mi s-ar părea greșit, deoarece nu mă deranjează absolut deloc ca relația de iubire dintre două personaje să aibă în centru o diferență mare de vârstă. Atâta timp cât totul nu pare forțat, do everything you want! Dar aici nu știu ce aș fi putut să zic dacă s-ar fi continuat pe un alt drum decât cel din carte. În orice caz, așa cum am spus, nu prea am fost plăcut surprinsă la acest capitol. În schimb, mi-a plăcut enorm de mult prietenia dintre Karina și Mario; pot spune că scenele dintre cei doi au fost unele dintre preferatele mele și chiar mi-aș fi dorit să îi fi găsit și mai mult împreună, pe tot parcursul romanului. 

Totuși, povestea a fost una interesantă, m-am bucurat cât de mult s-a putut de faptul că am putut citi o carte în care mare majoritate a acțiunii s-a concentrat în lumea baletului – deoarece nu am mai citit o carte cu un astfel de subiect –, și după modul în care a fost povestit totul, parcă ușor documentat, informat, mi-a dat impresia că autoarea ar fi avut o legătură cu această minunată ramură a artei. Într-un timp vizionasem pe nu știu ce post o emisiune în care se vorbea despre viața câtorva balerini, în care acțiunea fusese mutată și pe partea cealaltă a cortinei. Știam de dinainte că meseria de balerină/balerin necesită nu multe sacrificii, ci extraordinar de multe sacrificii, dar apoi, după ce am început să mă uit la acea emisiune, mi-am dat seama că ceea ce cunoșteam nu era nici 5% din ce aflasem pe parcurs. Că suprafața îți arată un spectacol grandios, minunat, pe care cei din afară îl absorb cu lăcomie, dar interiorul, ce se găsește dincolo de acel înveliș strălucitor, găzduiește un trup absorbit de miile de ore de muncă, încât unele urme sunt atât de vizibile pe corpurile acestora, de rămân veșnit impregnate acolo, cicatrizate. Iar modul superb, detaliat și sensibil de a scrie al autoarei, a mers mănușă cu delicatețea și truda asiduă ce se găsește în această meserie. Raluca-Andreea Chiper are un dar pentru a crea povești din cuvinte, șlefuindu-și stilul foarte frumos în timp. La acest capitol nu am nimic să îi reproșez, pot spune că excelează la cel mai înalt nivel, dar nici în privința poveștii nu ar trebui să se găsească erori în ochii celorlalți. Nu am scris, nu scriu și nu voi scrie niciodată recenzii negative, pentru a calomnia scriitorul respectiv – și eu compun povești, și chiar dacă nu aș face-o tot ar trebui să înțeleg că fiecare carte, pentru a ajunge la stagiul de tipărire, cel care a scris-o a muncit la conceperea lumii respective –, și dacă mie nu mi-a plăcut creația respectivă la maximul de apreciere, asta nu înseamnă că în ochii celorlalți trebuie să rămână la fel. 

Nu știu dacă ar trebui să vă recomand cartea – dacă ceva nu îmi place în totalitate, nu prea tind să îi îndemn pe ceilalți să citească –, dar acel romantism inocent de care v-am vorbit mai sus, cuvântul balet și complexitatea puțin ascunsă a întâmplărilor cred că merită a fi descoperite pe cont propriu. Mai ales când finalurile aduc o așa intensitate în ele, de te fac să te oprești puțin și să stai pe gânduri pentru câteva momente.  

duminică, 16 octombrie 2016

„Superstar” de Ștefan Caraman

Nota: 3 din 5 stele pe Goodreads

Recenzia: Când am fost acceptată pentru colaborarea cu Editura Herg Benet, după ce mi-au fost livrate cărțile și am văzut că în pachet se afla și Superstar, sincer, m-am bucurat nespus de mult. Nu doar că această carte se afla de dinainte pe wishlist-ul meu, dar după ce am spus ce cărți doresc a-mi fi trimise pentru colaborare, faptul că aceasta nu se afla printre ele, regretasem destul de mult după ce alesesem titlurile. Dar se păruse că editura îmi citise gândurile, iar pentru asta țin să îi mai mulțumesc din nou. 

Am plecat cu niște așteptări atunci când mi-am dorit să o citesc, așteptări care mi-au fost spulberate, dar nu neapărat într-un sens rău al cuvântului. În primul rând, pornisem cu ideea că va fi o carte de povestiri, nicidecum un roman în adevăratul sens al cuvântului. Nu știu exact ce m-a mânat să am gândul ăsta, poate simplele cuvinte de pe copertă, File de poveste, cu toate că nu descriu și nu îți arată cu nimic faptul că va fi așa. Și, în al doilea rând, cred că am fost amețită de cele câteva fragmente pe care le mai citeam, din când în când, din Superstar, ce nu prea aveau nicio legătură și nu se lipeau cu nimic unele de altele. Acum, dacă aș mai face asta – să mai parcurg câteva rânduri din poveste, pe sărite –, citind cartea și aflând acel motiv pe care îl veți descoperi doar dacă o veți citi și voi, la rândul vostru, aș înțelege și aș fi pe deplin de acord. Și mai cred că aș începe să și râd puțin, deoarece situația mi se pare, într-un fel, destul de comică. 

Ștefan Caraman a reușit să construiască o lume – pe cât de reală și autentică, pe atât de fantastică și neobișnuită – în care personajele se pot transforma în orice altceva își doresc, mai puțin, cred, în oameni obișnuiți, monotoni. Poate că alți cititori nu îmi vor împărtăși această opinie, dar eu țin să consider că nu sunt nici singura care a ajuns la această concluzie. O încrengătură de întâmplări și situații, de la cele mai ciudate și amuzante, până la durerile și tristețile unui artist ce este nevoit să străbată scena lumii prin tot felul de obstacole, sau poate că nu. Încă nu sunt complet sigură de acest mesaj primit. Pentru că sunt unele cărți (cel puțin eu așa privesc) în care nu există mai multe semne pe care să le fi introdus autorul în cartea lui, ci doar unul foarte clar. Așa că nu sunt complet convinsă că ceea ce am „decriptat” este tocmai lucrul cel mai bun. 

Mai sus am pomenit de faptul că aveam o vagă impresie că Superstar va fi o carte de povestiri scurte, și într-un anume fel această părere nu a dispărut complet din capul meu. Pentru că, dacă ar fi să citesc capitolele pe sărite – mai puțin ultimul, dacă îmi aduc bine aminte ce s-a petrecut în el –, aș reuși să le înțeleg foarte bine, fără a lectura restul din spate. Dacă m-aș apuca acum să povestesc de ce și cum am ajuns la concluzia asta, aș da un mare spoiler ce ar distruge tot farmecul întregii cărți. Nici despre personaje nu îmi permit să vorbesc prea multe, în afara faptului că nu a existat vreunul care să îmi fi plăcut mai mult decât celelalte. Toți au format un întreg, unul pe care mi-ar fi nespus de greu să îl destram, prin simpla alegere a unuia dintre ei. În schimb, pot spune tare și răspicat ca Ștefan Caraman are o imaginație despre care sunt sigură că nu mulți reușesc să o posede, acest fapt făcând și Superstar o poveste greu de uitat. Este adevărat că nu am putut să îi dau maximul de stele, dar aici se datorează mai mult simpla nepotrivire a unor mici aspecte din carte, cu ceea ce sunt eu, și aici mă refer dincolo de fantasticul poveștii. 

Cu o povestire lejeră, cu un stil autohton și cu replici comice, realiste și fantastice, în același timp, autorul mi-a oferit mie (cel puțin) o călătorie zdruncinată pe străzile rurale ale României, într-un autobuz vechi – dar cu o personalitate plăcută mie –, având în jurul meu un grup de artiști pe care mi-aș dori, cândva, să îi pot întâlni în persoană. Așa că, dacă vă doriți o poveste ieșită din tiparele fantasticului obișnuit, să vă înconjurați cu tot felul de creaturi cât mai hidoase sau minunate, să purtați o conversație cu anumite personaje din basme, atunci Superstar este cartea perfectă pentru voi. 

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Wrap-up | Septembrie 2016

Peste două zile încep facultatea, așa că nu știu ce îmi vor rezerva lunile care urmează, când vine vorba de citit. Eu sper să nu întâmpin cine știe ce dificultăți și să nu îmi ies din ritmul pe care îl am de ceva timp încoace. 

La fel ca și în luna August, luna Septembrie s-a terminat cu un număr de cinci cărți citite, dintre care patru sunt scrise de români; ceea ce nu poate decât să mă bucure și să mă facă să realizez că anul acesta – din câte am aflat și de pe Goodreads – mi-am dedicat timpul alocat cititului, mai mult scriitorilor noștri. Bine, suntem în luna Octombrie, până la sfârșitul lui Decembrie mai sunt trei luni, dar nu cred că va exista o schimbare semnificativă din acest punct de vedere, deoarece vine și Gaudeamus-ul din Noiembrie, și acolo mi-am pus în plan să mă axez mai mult tot pe cumpărarea cărților autorilor români contemporani. Și cu asta am încheiat tot ce am avut de spus, așa că vă las cu cele cinci cărți citite în Septembrie. 
  1. Regina roșie (Regina roșie #1) de Victoria Aveyard. În momentul în care m-am apucat să citesc această carte, am plecat cu ideea că nu-i voi face vreo recenzie la final, și așa s-a și întâmplat. Sunt unele cărți pe care le citesc, îmi plac foarte mult, dar nu simt nevoia să îmi scriu și părerea pe blog. Pur și simplu îmi doresc doar să mă bucur de ele și să păstrez tot acel extaz pe care l-am trăit și toată acea adrenalină uimitoare de pe parcursul lecturării, doar pentru mine. Seria „Regina roșie” este și va fi una din acele povești despre care nu voi scrie aici. Mă refer strict la recenzii, deoarece, dacă mi se va da o altă ocazie în care voi dori să pomenesc despre ea – dar și despre celelalte cu care s-a întâmplat la fel –, o voi face cu siguranță. În orice caz, ca să spun totuși ceva despre ea, am iubit cartea asta la nebunie și deja ador seria încât voi ajunge să mă sting, chinuitor de încet, până la următorul volum. 4 din 5 stele pe Goodreads.
  2. Blestemul zorilor (Neamul corbilor #2) de Lavinia Călina. "Toată lumea asta creepy a Neamurilor, în care cei mai slabi încearcă să supraviețuiască, în timp ce puternicii doresc supremația asupra tuturor, îți dă o stare permanentă – pe tot parcursul cărții – de continuă încordare și te face să te simți ca și cum interiorul tău zbiară pentru mai mult. Chiar dacă îți este frică, pe de altă parte nu vrei să se mai oprească. [...]" 4 din 5 stele pe Goodreads.
  3. Eu împotriva mea (Eu împotriva mea #1) de Daniel Botea. "Ar fi putut ieși un prim volum al unei serii foarte faine, dacă autorul ar fi conceput această poveste într-un alt fel. Dacă ar fi fost mult mai închegată, mai complexă, cu un dialog care să pară real – când personajele nu au o conversație adevărată, ci falsă, trasă de păr, pentru mine nu mai contează cât de bună sau nu ar fi acea poveste –, dar și menționarea mult mai puțin a aspectelor negative ce țin de această țară. Au fost sâcâitoare și fără sens. Pentru că, până la urmă nu este o carte în care să se povestească urâțeniile care umbresc România, ci o carte de ficțiune, cu personaje și cu o acțiune pe care mi-aș fi dorit să se fi concentrat mai mult scriitorul." 2 din 5 stele pe Goodreads.
  4. Vicky, nu Victoria (nymphette_dark99 #2) de Cristina Nemerovschi. "[...] Acțiunea din Vicky, nu Victoria s-a petrecut cam la două luni după cea din nymphette_dark99, dar timpul acesta scurt am observat că nu a lăsat-o pe Vicky aceeași. Nu știu cum s-au „reîntâlnit” ceilalți cititori cu ea, dar eu am perceput-o ca fiind puțin mai matură, mai sensibilă – reacționând puțin mai deschis în fața anumitor vești –, dar și mai cuminte. Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este motivul pentru care am ajuns la concluzia că ea ar fi devenit „normală” – nu am considerat niciodată o persoană rebelă ca fiind anormală, ci mai neînfricată –, nu aș ști ce să explic. Faptul că întâmplările prin care a trecut au determinat-o să explodeze în unele momente, să plângă și să își dea frâu liber anumitor gânduri, nu au făcut-o mai puțin Vicky, mai puțin deconcentrată atunci când ar vrea să omoare pe cineva, atunci când își scoate cutterul din rucsac și îl folosește de parcă s-ar pregăti să își taie o felide de cașcaval. Nu, Vicky rămâne aceeași fată imprevizibilă, același model pentru Coco, aceeași soră gata să facă orice pentru Tedy, dar și același personaj căruia îi place să își terorizeze profesorii... să iasă din tipar.  [...]" 5 din 5 stele pe Goodreads.
  5. Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) de Marina Neagu. "Prologul – pentru că simt că trebuie să închei recenzia cu începutul – a fost un factor destul de important pentru mine deoarece, prin prisma lui mi-am făcut o oarecare idee, mi-am pus de la început niște întrebări referitor la cum se va dezvolta povestea pe baza lui, dar și la rolul pe care îl vor avea, până la urmă, personajele ce au apărut în el. În primă fază, după parcurgerea a câtorva pagini din Urlet în tăcere, parcă-parcă îți trece prin cap un gând prin care reușești să-ți dai seama de ce vor reprezenta acele personaje în lumea și în viața Sarei. Și poate că, într-un fel ai dreptate, dar apoi eu vin și îți spun ca un drăcușor ce deja știe ce va urma să se întâmple până la finalul volumului: oare ești complet convins că prevezi corect următorii pași din poveste? Pentru că așa am fost și eu, la fel ca tine, și apoi am rămas la final cu un gust amar care m-a făcut să mă strâmb de indignare, să mă fâțâi și apoi să am o stare ciudată de paralizie. Marina a reușit să se joace cu mintea unui biet copil, să-l facă – în mai mult de jumătate din carte – să citească cu impresia că întâmplările nu pot fi mai rele de atât, că totul ar putea să revină pe o linie dreaptă de plutire, ca apoi să mă împroaște cu tot felul de răsturnări de situație, să mă facă să am tot felul de fețe – de șoc, confuzie, teamă –, din cauză unor situații pe care nu le-am avut niciodată preconizate în cap." 4 din 5 stele pe Goodreads.