marți, 27 septembrie 2016

„Vicky, nu Victoria” (nymphette_dark99 #2)

Volumul Vicky, nu Victoria poate fi comandat de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREA: Am 13 ani și 6 luni și fac în continuare sex pentru că e fun. Am trei iubiți interziși, o prietenă foarte bună, un sfert de câine, câteva jointuri în rucsac. Îmi plac bocancii și tricourile negre cu cranii. Duc o viață aproape normală, ca orice elevă de clasa a șaptea. Mă mai cert uneori cu mama și fug cam des de acasă.

A, da, și fratele meu tocmai a dat foc școlii.

Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul. 

RECENZIA: Acum câteva săptămâni – dacă mai țin bine minte – am citit nymphette_dark99, cartea ce a precedat acestui volum. Cu toate că mi-a plăcut foarte mult fiecare carte pe care am citit-o de la Cristina Nemerovschi, cu nymphette am avut mici certuri, dacă acest cuvânt este cel mai potrivit. Nu voi sta să readuc în discuție aspectele care m-au făcut să-i dau trei stele primului volum – dacă sunteți curioși, puteți citi recenzia de aici: nymphette_dark99 –, ci voi încerca să-mi scriu motivele pentru care am considerat Vicky, nu Victoria mult mai bun; și nu se datorează doar faptului că aproape m-a făcut să plâng și să intru într-o ușoară panică, mai spre finalul cărții. 

Pentru cei care nu știu, mie nu mi-au plăcut, nu îmi plac și nu cred că îmi vor plăcea vreodată – cu excepții foarte, foarte rare, încât sunt aproape imposibile dățile în care să accept – triunghiurile amoroase. Le-am considerat mereu ca fiind plastice, fără înțeles, fiind acolo doar pentru a te ruga ca personajul masculin preferat – pentru că mai tot timpul sunt băieții/bărbații cei care se „bat” pentru inima personajului principal feminin – să fie cel ales de prea frumoasa și prea speciala fată. Nu m-a deranjat absolut deloc cel din nymphette, așa cum mi-a plăcut foarte mult pătratul din Vicky, nu Victoria. Poate pentru că a fost ceva mai diferit, și poate se datorează și celor patru care nu pot spune că încercau să se dea cocoși în fața lui Vicky – cred că asemănarea cu o asemenea înaripată nu este una dintre cele mai bune. Bineînțeles că au existat câteva divergențe între anumite personaje, dar în loc să mă enerveze – așa cum s-ar întâmpla în mod normal –, au stârnit altceva în mine. Atracția pe care o aveau pentru Vicky, ca și cea pe care o avea ea pentru cei trei te face să te gândești la cu totul altceva. Vicky nu a fost și nu cred că va fi vreodată pentru ei ceva obsesiv. Sau măcar genul acela de persoană pe care știi că o poți face să te aleagă pe tine și cu care știi că va dori să trăiască o viață întreagă. Așa cum se observă în celelalte triunghiuri amoroase – aici fiind, de fapt, un pătrat –, deoarece, așa cum o văd eu, nu ar putea sta doar cu unul dintre ei. Și aici nu mă refer la faptul că s-ar plictisi; când Vicky a simțit că este atrasă de cei trei, cu siguranță că i-a considerat speciali, așa că a vrut cu tot dinadinsul să îi aibă lângă ea. Cred că, oricât de mult l-ar iubi pe Tedy, va avea momente în care va considera că are nevoie și de Dev și Radu. Pentru că eu, cu siguranță nu aș putea alege între cei trei – chiar dacă Dev este cel pe care, în adâncul, adâncul sufletului meu ar fi primul –, deoarece am văzut că fiecare dintre ei are acel ceva pe care ceilalți doi nu îl posedă. Și nu în sensul că ceilalți ar fi mai nepotriviți pentru Vicky – oricum nu cred că acea sensibilitate și acea inocență pe care o are Radu, i s-ar potrivi lui Tedy, plus că un anume tip pentru Vicky nu există.  

Acțiunea din Vicky, nu Victoria s-a petrecut cam la două luni după cea din nymphette_dark99, dar timpul acesta scurt am observat că nu a lăsat-o pe Vicky aceeași. Nu știu cum s-au „reîntâlnit” ceilalți cititori cu ea, dar eu am perceput-o ca fiind puțin mai matură, mai sensibilă – reacționând puțin mai deschis în fața anumitor vești –, dar și mai cuminte. Dacă ar fi să mă întrebe cineva care este motivul pentru care am ajuns la concluzia că ea ar fi devenit „normală” – nu am considerat niciodată o persoană rebelă ca fiind anormală, ci mai neînfricată –, nu aș ști ce să explic. Faptul că întâmplările prin care a trecut au determinat-o să explodeze în unele momente, să plângă și să își dea frâu liber anumitor gânduri, nu au făcut-o mai puțin Vicky, mai puțin deconcentrată atunci când ar vrea să omoare pe cineva, atunci când își scoate cutterul din rucsac și îl folosește de parcă s-ar pregăti să își taie o felide de cașcaval. Nu, Vicky rămâne aceeași fată imprevizibilă, același model pentru Coco, aceeași soră gata să facă orice pentru Tedy, dar și același personaj căruia îi place să își terorizeze profesorii... să iasă din tipar. 

Mai la început am spus că aproape am plâns – în schimb, inima mea a stat ca pe jar până la final , ceea ce este puțin ciudat, în condițiile în care cei care ați citit nymphette_dark99, știți că acțiunile lui Vicky și întâmplările prin care a trecut acolo nu prea te pot face să plângi. Cel mai mult să râzi pe înfundate sau să te tăvălești de unele replici dea dreptul hilare pe care le dau anumite personaje cu care se întâlnește ea, dar cam greu putem descoperi o scenă în care să te facă să te întristezi. Nu voi spune mai multe, deoarece v-aș strica plăcerea – și pentru cei care nu ați citit Vicky, nu Victoria, vreau vă panicați și să vă „bucurați” pe propria piele de acele clipe –, în schimb vă pot asigură că, dacă primul volum v-a plăcut, pe acesta îl veți adora cu siguranță. Mai profund, îți dă acea stare de panică și de continuă adrenalină, te determină să te afunzi cât mai mult în poveste, încât vei putea ieși la suprafață doar în momentul în care vei termina de citit ultima pagină. 

Nu știu dacă mi-aș dori o a treia carte din „nymphette_dark99”, în perioada asta sunt încă prinsă în ce s-a întâmplat în Vicky, încă încerc să-mi aduc bătăile inimii la numărul normal, dar categoric că peste un timp această dorință va ajunge tot mai des în gândurile mele, deoarece sunt nespus de curioasă să citesc o Vicky, nu știu exact când, dar probabil pe la vreo șaisprezece-șaptesprezece. Mi-ar plăcea să o văd crescând, să o văd cum își construiește o bandă de rebeli, de liberi, care vor trăi doar după propriile reguli, într-o casă a lor pe care și-o vor decora cu tot felul de chestii cât mai atipice. Ce le vor face pe babe să își facă cruce, pe cei slabi să viseze și pe acei „șmecheri” cocalari să râvnească la a-i face să regrete că s-au pus cu ei; ceea ce nu va ajunge să se întâmple niciodată, bineînțeles, deoarece Vicky le va închide gura doar cu zâmbetul ei malefic și cu postura ei firavă, dar impunătoare. Da, știu, visez precum cei slabi, dar trăiesc în propria mea fantezie și nu vreau să mă readucă nimeni la realitate. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu