miercuri, 7 septembrie 2016

„Regii timpului” de Laura Nureldin

Descrierea: Ce ai face dacă cel mai bun prieten al tău te-ar trimite din greșeală cu o mașină a timpului fix în Persia antică, iar acolo ai fi imediat răpită de eunuci ai haremului mărețului Xerxes? Sau dacă viața ți-ar fi pusă în pericol de nenumărate intrigi de palat într-o societate unde femeia este supusă bărbatului prin tradiție? Sau dacă ar trebui să ieie de soț un rege pe care deja îl cunoști din manualele de istorie, dar căruia trebuie să-i explici că un telefon nu înseamnă să vorbești cu spiritele, automobilele nu sunt care ale zeilor, iar vasul de toaletă este un accesoriu foarte util? Tinerei Nora, un normal locuitor al Los Angeles-ului din zilele noastre, iată că, din întâmplare, chiar i se petrec toate acestea. Și nu disperă, pentru că știe că propria ei personalitate este mai puternică decât niște hopuri banale precum banalele călătorii zilnice între milenii, asasinate pe bandă rulantă sau șocuri culturale de ambele părți. Nu disperă pentru că este o femeie hotărâtă, pragmatică, cu umor, dar și... îndrăgostită. Iar dragostea cere sacrificii, nu? Chiar dacă ajungi Regină.

Recenzia: De când am citit pentru prima dată titlul și am văzut coperta acestei cărți, sinceră să fiu, nu prea mai conta dacă descrierea mă va atrage, deoarece deja îmi doream foarte mult să citesc povestea, deci pot spune că Laura Nureldin mă corupse deja. Dar după ce cuvintele de pe spatele coperții mi-au ieșit în cale – ca să spun așa –, după ce am aflat că faimosul și mărețul Xerxes va fi unul dintre personajele principale, de curiozitate, am început să mă documentez mai mult despre domnia lui și despre ce a făcut el, mai pe îndelete, cât timp a fost rege. Categoric, după ce am terminat de citit Regii timpului, nu mi l-am putut imagina deloc pe Xerxes din roman, ca fiind nici pe aproape cu cel din 300, ci mai degrabă cu cel interpretat de Luke Goss în filmul O noapte cu regele. Mai romantic, mai înțelegător, mai omenesc cu cei din jurul lui. 

Ideea poveștii este una foarte interesantă, și dacă ar fi să mă întrebe cineva cu ce aș putea să o asemăn – direcția mea neîndreptându-se spre ceva rău –, singura imagine care mi-a apărut în minte ar fi cea din trilogia Culorile dragostei. Dar acolo călătoria în timp este una total diferită, cu interese diferite și cu un parcurs ce duce spre un drum ce nu cred că s-ar putea intersecta vreodată cu cel din Regii timpului. Aș putea, în schimb, să o asemăn cu filmul în care apare Hugh Jackman și Meg Ryan, și anume Kate și Leopold, dar și acolo intervine o poveste diferită. Și, totuși, de ce am simțit nevoia să aduc în discuție trilogia și filmul dacă diferențele sunt destul de mari? Pentru a vă demonstra că, în ciuda faptului că ar părea o poveste comună ce nu vă dă nimic diferit, ce nu v-ar putea surprindă, romanul este unul care te poate bucura și te poate relaxa. Aș minți dacă aș spune că tot ceea ce a creat Laura Nureldin este foarte complex, întorsătorile de situație făcându-te să stai mult pe gânduri; nu este deloc așa. Ba chiar cred că este o poveste foarte lejeră și, până la urmă, nici nu consider că autoarea și-a dorit, atunci când a scris-o, să construiască așa ceva. Și din câte am înțeles, nici nu a făcut-o cu intenția de a o publica. 

Dar asta nu mă oprește din a nu a o analiza și din a nu preciza aspectele care nu mi-au plăcut sau care mi-aș fi dorit să fie mai îmbunătățite. În primul rând, descrierile aproape că lipsesc, ceea ce face și povestea să fie grăbită, acțiunea sărind de la una la alta, de câteva ori nici nu mi-am dat seama cum de s-a ajuns dintr-un loc într-altul. În al doilea rând, unul dintre aspectele care m-au deranjat cel mai mult s-a datorat indiferenței lui Xerxes cu care trata trecerea de la Persia antică la lumea atât de diferită în care trăim noi. Nu am simțit șocul acela care se datorează clipelor când te trezești undeva unde nu ți-ai imagina că vei putea ajunge vreodată. Mai ales că distanța dintre prezent și perioada în care a trăit acesta nu este de cincizeci de ani, ci de două mii cinci sute. Diferențele de trai sunt enorme, nici prin vis nu ar fi putut crede că va ajunge într-un astfel de loc. Și nu mă refer neapărat la diferența aceasta uriașă dintre ani; putea să fie și de zece, tot ar fi trebuit să-l facă pe Xerxes să-și pună niște serioase semne de întrebare. De pildă dacă nu a înnebunit sau – așa cum se credea pe atunci – nu ar fi fost vrăjit de vreo vrăjitoare, de vreun spirit malefic pogorât din ceruri, care dorea să-l pedepsească, oferindu-i tot felul de imagini dubioase și stranii. Accepta mult prea ușor tot ce se întâmpla, se încrederea mult prea repede în tot ceea ce spunea Mora, în condițiile în care, pentru el, ar fi trebuit să rămână, totuși, o străină. Era de acord cu deciziile ei și nu îi cerea prea multe explicații; ceea ce mi s-a părut puțin anormal, știind că regele Xerxes a fost unul dur, cam nemilos. Să ajungă dominat atât de ușor de o femeie, nu prea a fost credibil în ochii mei. Se cunoșteau de foarte puțin timp iar el deja simțea că nu mai putea trăi, de acum încolo, fără ea. 

Cât despre Mora – dacă tot am adus-o în discuție –, i-am înțeles caracterul, modul de a se comporta, sarcasmul, ironiile la care îi plăcea să apeleze. Au fost momente în care chiar savuram cu plăcere replicile ei, dar au existat și dăți în care – și aici pot include și unele personaje din Persia antică – limbajul pe care îl aborda, vocabularul, cuvintele pe care le folosea, nu își aveau locul deloc pe atunci. Aș putea spune că au fost puțin exagerate și nelalocul lor. La fel cum și modul prin care Mora putea călători în trecut a fost mult prea simplificat. Nu sunt o expertă în chestiile șctiințifico-fantastice – de fapt sunt chiar foarte praf și pe dinafară –, nu aș putea spune că niște explicații mai amănunțite despre cum a reușit prietenul ei, Alex, să ajungă la acel stagiu, m-ar fi făcut să înțeleg mai bine. Dar aș fi sperat, totuși, să văd o mașinărie, nu doar un simplu laptop. M-aș fi așteptat ca tot procesul pe care trebuia să-l urmeze Mora pentru a călătorii în trecut să nu se oprească doar la o simplă atingere, ci la ceva de o complexitate mult mai mare. Și nu, Alex, nici eu nu m-am uitat prea mult la Star Trek! De fapt nu am fost niciodată interesată de nimic din ce ține de lumea aceea, nici de Star Wars.  

Dacă aspectele pe care le-am menționat mai sus ar fi fost mult mai detaliate sau îmbunătățite, cu siguranță că Regii timpului ar fi fost o poveste extraordinară, dar așa, este ceva simplu, cu o idee care ar fi permis mult mai multe. Și, cu toate astea, lăsând aceste lucruri la o parte, privind povestea și dintr-o altă perspectivă, Regii timpului a fost și cred că este o carte potrivită pentru zilele frumoase de primăvară și de vară, în care îți dorești să citești ceva care să nu te solicite, ci care să fie ușor și repede de parcurs, la final sperând că autoarea își va dori să ofere și o continuare cititorilor. Pentru că, după modul în care s-a terminat povestea, cu siguranță că Laura Nureldin ne-a dat un mic indiciu prin care s-ar gândi că ar vrea să ne ofere și volumul doi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu