sâmbătă, 24 septembrie 2016

„Eu împotriva mea” (Eu împotriva mea #1) de Daniel Botea

Nota: 2 din 5 stele pe Goodreads

Descrierea: Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazional cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experimente medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat seama.

Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință duferă de o boală ce îi poate fi fatală.

Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii. 

Recenzia: Când ai început să citești o carte, care nu are nici două sute de pagini, și o termini de-abia după două săptămâni, nu cred că timpul mai joacă un rol important în incapacitatea ta de a o lectura mai repede. Așa că ceea ce voi urma să scriu în această recenzie – și care se vede și din nota pe care am acordat-o volumului –, va explica dificultatea cu care am parcurs această carte. 

Atunci când am citit descrierea, devenisem destul de curioasă de ce se va întâmpla în poveste, de întâmplările prin care va trece acest Leinad, de modul cum a reușit să dobândească acest stick care va declanșa totul. Când cei de la editură au inclus și Eu împotriva mea în colet, am fost fericită și, cu atât mai mult, mi-am dorit să o citesc mai întâi pe ea și apoi să continui cu celelalte două cărți. Poate că am fost puțin surprinsă de faptul că avea atât de puține pagini, dar nu am stat să mă gândesc prea mult la acest aspect deoarece nu cred că este nevoie de sute și sute de file pentru a face o carte interesantă sau pentru a declanșa suspansul. Abia în momentul în care am terminat-o – trebuie să recunosc că au existat multe dăți în care îmi doream să mă opresc din a o citi, dar apoi mi-am dat seama că nu aș putea să scriu o recenzie fără a o termina, fără a-mi justifica ceea ce voi urma să spun – mi-am dat seama că în povestea asta numărul paginilor chiar a fost o problemă destul de mare. S-au întâmplat multe pe parcursul cărții, multe evenimente grăbite, uneori am reușit să nu le înțeleg fie pentru că autorul nu a explicat foarte bine, fie pur și simplu a sărit de la o acțiune la alta fără a ne arăta cum s-a ajuns acolo, și din cauza asta, din cauza întâmplărilor haotice am scăzut una dintre cele trei stele. 

Nu pot spune că stilul autorului mi-a plăcut foarte mult, modul cum povestește a fost interesant, dar dialogurile și faptul că introducea de foarte multe ori aspecte ce țin de problemele din România, au reușit să mă sâcâie foarte mult. Conversațiile și modul cum vorbeau personajele mi s-au părut a fi puerile, de plastic și fără substanță. Eu, cel puțin, nu am văzut sentimente în ceea ce transmiteau persoanele care vorbeau, sictirul, ironiile au existat în exces, iar Leinad a fost unul dintre cele mai enervante personaje pe care le-am descoperit în carte. Dar despre el, mai pe larg, voi menționa în următorul paragraf. Vorbind de celelalte personaje, nu știu dacă a fost vreunul care să-mi fi plăcut, deoarece toate mi s-au părut a fi aruncate în poveste, ca dintr-un sac, căzând la întâmplare. Singurul pe care l-am putut agrea a fost Diu, dar nici despre el nu pot spune că a fost net superior celorlalte. Dacă autorul ar fi construit altfel caracterele, dacă nu ar mai fi adus în discuție atât de mult problemele evidente ale României – nu știu ce a vrut să demonstreze prin asta, nu știu ce a vrut să ofere cititorilor, dar pe mine m-au deranjat foarte mult –, probleme pe care, de altfel le știm cu toții, ar fi fost altceva. 

Leinad – interesant faptul că și-a folosit numele, scris invers – a fost un personaj pe care nu l-am putut înțelege absolut deloc. Niciun moment nu am avut în care să spun: sunt de acord cu decizia pe care a luat-o, îl înțeleg și, dacă mi s-ar fi întâmplat și mie, aș fi procedat la fel. Nu. Este o enigmă pentru mine – și cu părere de rău, dar nu într-un sens bun –, felul de a se comporta în fața anumitor oameni m-a lăsat rece, iar felul cum gândea nu a putut decât să mă facă indiferentă față de el. Recunosc, este un personaj greu încercat de soară, l-a început mi-a fost foarte milă de el și l-am compătimit, dar pe parcurs acest sentiment a cam dispărut. Mai sus am specificat faptul că modul cum vorbea cu alte personaje nu mi-a plăcut deloc, și o să spun și de ce. În timpul când vorbea cu acele persoane cărora trebuia să le dea acel stick, în loc să fie speriat sau măcar să-și pună niște semne de întrebare, să fie mai atent cum se comporta cu ei, să nu îi enerveze – până la urmă, îl puteau răni, dacă nu aveau cum să-l omoare –, Leinad era foarte detașat, îi lua peste picior, de parcă el controla totul. Am înțeles, într-un anumit fel, că totul depindea de el, că acesl stick se afla în posesia lui, dar dispunea de o încredere mult prea mare. Iar modul cum au negociat, familiaritatea în cuvinte, a fost ca și cum și-ar fi spus: „frate, ieșim mâine la o bere?” , „unde bă'?” , „ne întâlnim în parc la două și vedem apoi.” Tensiunea dintre ei nu a existat în nicio clipă. A fost sec. Și nu mai menționez de ce a urmat după, sau de discuția dintre Leinad și acel polițist. Categoric nu l-am înțeles în niciun moment și nici nu cred că voi ajunge să o fac vreodată.

Ar fi putut ieși un prim volum al unei serii foarte faine, dacă autorul ar fi conceput această poveste într-un alt fel. Dacă ar fi fost mult mai închegată, mai complexă, cu un dialog care să pară real – când personajele nu au o conversație adevărată, ci falsă, trasă de păr, pentru mine nu mai contează cât de bună sau nu ar fi acea poveste –, dar și menționarea mult mai puțin a aspectelor negative ce țin de această țară. Au fost sâcâitoare și fără sens. Pentru că, până la urmă nu este o carte în care să se povestească urâțeniile care umbresc România, ci o carte de ficțiune, cu personaje și cu o acțiune pe care mi-aș fi dorit să se fi concentrat mai mult scriitorul.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu