marți, 5 iulie 2016

„X(y)” de Alex Pițigoi

Romanul X(y) poate fi comandat de pe site-ul editurii Herg Benet

DESCRIEREAX, un tânăr de 21 de ani, o cunoaște pe Y, enigmatică, misterioasă și sofisticată. În scurt timp, X se îndrăgostește și Y devine centrul existenței lui. Își face planurile de viitor în funcție de ea, își dezamăgește părinții, joacă totul pe o carte... dar fata s-ar putea să nu fie ceea ce își imaginează X.

Y este o tânără dezamăgită în dragoste în momentul în care-l cunoaște pe X. Pentru o clipă, ea speră ca X să o facă să se îndrăgostească din nou. Dar o relație cu un început promițător se transformă brusc într-o cursă de răzbunare.

Povestea celor doi este redată din punctul de vedere a lui X, cât și a lui Y, cu un limbaj autentic și atractiv, care surprinde perfect dilemele și anxietatea noii generații din România de azi.

RECENZIA: X(y) a fost printre primele cărți pe care îmi doream foarte mult să le citesc de la Herg Benet, după ce am aflat de editură și am dat un search pe pagina acestora pentru a mă familiariza cu ceea ce au publicat. Poate a fost din cauza titlului care – la prima vedere  pare bizar, sau a descrierii care îmi stârnise o curiozitate uriașă. Cert este că, de când am descoperit Editura Herg Benet, am avut cartea asta în cap mereu găsindu-se altele pe care să le cumpăr mai întâi , până în momentul în care am hotărât să o adaug pe lista cu cele cinci, ce țineau de colaborare. Nu a fost prima carte pe care am citit-o, din pachetul de opt pe care l-am primit, dar, categoric a fost cea care îmi stârnea cea mai mare curiozitate, și mă făcea să-mi pun cele mai multe întrebări. Mă așteptam să-mi placă foarte, foarte mult dar, din păcate, nu a fost să fie așa. Și voi explica mai jos și de ce m-a dezamăgit destul de mult. 

Pe una dintre primele pagini ale cărții ni se precizează faptul că povestea este inspirată dintr-un caz real, că întâmplările prin care au trecut X și Y s-ar fi petrecut cu adevărat, că un el și o ea au trecut prin dezamăgirile, durerile, bipolaritatea și singurătatea pe care le simțeau cei doi; fiecare cu sentimente diferite. Recunosc că mi-a plăcut foarte mult faptul că, în ciuda faptului că povestea celor două personaje principale este inspirată din realitate, și cu toate că mă așteptam ca autorul să nu folosească numele reale și chiar dacă ar fi făcut-o, sunt sigură că numai apropiații celor doi ar fi știut adevărul, nu cititorii total necunoscuți –, aceștia nu au primit altele, ci doar niște litere. Și Cristina Nemerovschi a procedat astfel în trilogia „Sânge satanic”, doar că în cazul acelor personaje, le-am putut considera și niște inițiale ale numelor reale, în timp ce în X(y), nu cred că există vreun nume românesc masculin care să înceapă cu X, și feminin cu Y. Dar apoi mi-am amintit de comozomii X și Y, și parcă totul s-a dus spre o altă direcție; dar, oricum, ca să scurtez ceea ce am scris mai sus, am apreciat și mi-a plăcut foarte mult originalitatea scriitorului din acest punct de vedere. 

Cu toate că, din punct de vedere al narării, mi-a plăcut ceea ce am citit, stilul lui Alex Pițigoi îmi place destul de mult  fiind și prima carte pe care a scris-o –, nu m-am putut împăca absolut deloc cu modul pe care l-a ales atunci când conversau personajele. Am înțeles momentele în care își trimiteau mesaje  fie între ei sau alte personaje –, cu numele persoanei respective în față, dar el nu a procedat așa doar în aceste cazuri, ci de fiecare dată când vorbeau între ele. Nu știam ce simțeau personajele în acele clipe, totul părea mult prea sec, iar acest lucru a făcut ca romanul să scadă foarte mult în ochii mei. Și pe lângă acest aspect, cartea a fost povestită din perspectiva lui X și a lui Y; ceea ce nu mă deranjează, dar nici nu pot spune că este preferatul meu. Cu toate că s-a respectat obișnuita povestire, când vine vorba de mai multe perspective  să vorbească unul după altul –, nu a fost vorba doar de un capitol, ci de mai multe. După vreo, să zicem, cincizeci de pagini, se trecea la povestirea din perspectiva lui Y. Nu asta a fost marea problemă, ci faptul că, atunci când se ajungea la Y, povestea nu continua de unde terminase X, ci o lua de la început, ca să aflăm întâmplările și din perspectiva lui Y. Nu mi-a plăcut deloc, deoarece mă pierdeam, și în loc să mă ajute acest lucru, mai mult mă încurca. Dacă tot autorul a ales să scrie din mai multe perspective, trebuia să scrie câte un capitol pentru fiecare, și să nu mai repete aceeași acțiune de mai multe ori. Eu cred că ar fi sporit mai mult curiozitatea, decât modul pe care l-a ales.  

Dacă am fost fană  ca să zic așa  al numelor alese, personajele m-au cam lăsat rece. Și aici nu mă refer doar la X și la Y, ci la toate cele care au apărut în carte. Nu au fost conturate foarte bine, în unele cazuri nu le-am înțeles absolut deloc reacțiile pe care le aveau, și de cele mai multe ori nu mi-au transmis nimic. Cât despre X și Y, în afara faptului că au fost două personaje care au suferit din dragoste, care își găsesc cu greu calea, nu mai au nimic în comun. Și aici nu pot spune că a fost un avantaj, cum că, în cele mai multe cazuri se precizează faptul că dacă partenerii sunt diferiți din punct de vedere al personalității, asta îi face să se completeze și să se iubească și mai mult. Nu. În X(y) am întâlnit un X indecis, ușor de manipulat, mult prea sensibil și foarte orb în privința comportamentului pe care-l are Y față de el, și o Y mult prea răzbunătoare, bipolară  acum se simte bine și parcă începe să aibă ceva sentimente față de X, și peste puțin timp este total diferită, de nu o mai recunoști –, pe care, în 90% din tot ceea ce a făcut, nu i-am înțeles și nu am putut rezona cu deciziile pe care le lua. Un pic exagerată, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că autorul nu cunoaște foarte bine femeile. În loc să mă simt apropiată, să empatizez cu ceea ce simțeau personajele, îmi era foarte milă de naivitatea lui X, și o disprețuiam pe Y pentru tot ce crea în jurul ei. Și cu toate acestea, sper foarte mult că cei doi  adevărații X și Y – și-au găsit calea, s-au împăcat cu viața și că acum sunt fericiți alături de persoanele iubite.

Ca idee, tot ce s-a întâmplat  în ciuda sensibilității excesive a lui X și a răzbunării exagerate a lui Y  mi s-a părut destul de interesant. Poate, dacă ar fi fost construită altfel povestea, i-aș fi dat o notă bună pe Goodreads; nu doar două stele. Am citit, imediat după ce am terminat cartea, un fel de scrisoare care este postată pe pagina Editurii Herg Benet, la cartea lui Alex Pițigoi, în care acesta nu știe dacă va mai scrie vreo carte vreodată  X(y) a fost ceva spontan –, dar eu chiar sper ca acesta să nu se oprească doar aici. Deoarece, cu toate că romanul de față nu a fost foarte mult pe placul eu, aș vrea să-i citesc și o viitoare carte; consider că are potențial foarte mare. 

Un comentariu: