luni, 16 mai 2016

Destroy Me (Atingerea lui Juliette #1.5)

Descrierea: Back at the base and recovering from his near-fatal wound, Warner must do everything in his power to keep his soldiers in check and suppress any mention of a rebellion in the sector. Still as obsessed with Juliette as ever, his first priority is to find her, bring her back, and dispose of Adam and Kenji, the two traitors who helped her escape. But when Warner’s father, The Supreme Commander of The Reestablishment, arrives to correct his son’s mistakes, it’s clear that he has much different plans for Juliette. Plans Warner simply cannot allow.

Recenzia: Din pură curiozitate dar și dintr-o dorință de a afla cât mai multe lucruri despre viața lui Warner, despre cum a fost înainte de toată această nebunie, m-am apucat să citesc Destroy me. În general nu prea dau atenție micilor cărți de câteva zeci de pagini dintre volumele importante ale vreunei serii, deoarece nu le consider atât de prioritare în a înțelege mai bine conținutul, în a afla informații noi. Dar cum am citit întâmplător descrierea de mai sus, mi-am dat seama că în Shatter me – primul volum al trilogiei – nu am aflat mai nimic despre cine a fost Warner cu adevărat în viața de dinainte de Restaurație, ci doar că a ajuns conducător al Sectorul 45 cu ajutorul tatălui său; Comandantul suprem al acelei lumi mecanice, în care plata pentru greșelile făcute este cea fatală. Așa că am spus: pe Warner l-am considerat mereu ca fiind unul din personajele principale din această trilogie, și cu toate astea mă îndoiesc că voi afla mai multe lucruri despre el din celelalte două volume, decât din Destroy me. În concluzie, am considerat că este necesar să mă apuc să citesc această carte, și bine am făcut deoarece – cu toate că aveam vaga bănuială că mă vor surprinde noutățile pe care le voi afla – am rămas puțin șocată de faptul că tot ce credeam despre ceea ce simte el pentru Juliette, era eronat. Atracția pe care o simte acesta pentru ea, o consider total diferită de cea pe care o are Adam pentru Juliette. 

Aaron Warner, tânărul care vrea să pară altcineva în fața soldaților săi – dur, nemilos, de nepătruns –, nu poate pretinde că aceasta este firea lui adevărată. Destroy me a fost povestită din perspectiva lui, iar în aceste o sută și ceva de pagini cât are cartea, am realizat care este motivul adevărat pentru care – dacă aș fi nevoită să aleg între el și Adam – l-aș alege pe Warner fără să clipesc. (Nu spun că trecutul lui Adam ar fi fost unul prea fericit, și nu pretind că din punct de vedere al modului cum gândește fiecare, Warner ar fi mai aproape cum îmi place mie, deoarece aș minți. Sunt două personaje diferite, care îmi plac în egală măsură.) Dar de ce l-aș alege totuși pe Warner? Pentru că de puține ori mi se întâmplă să-mi doresc să pot proteja un anume personaj, să fiu scutul lui și să-l apăr de toate problemele care i se ivesc în cale, dar atunci când se întâmplă parcă plânge ceva în mine, de mă face vulnerabilă. Așa a fost cu Warner. Și nu pentru că ar fi băiat – putea să fie o fată, un elf, o buburuză sau chiar un personaj păianjen –, ci din cauza faptului că a stârnit ceva în mine, încât mă face să zbier și să urlu de indignare. 

Dacă ar fi să fac o comparație între el și Adam, cel de-al doilea are ceva ce Warner nu pretinde a avea: prieteni. Adam are un frate, îl are pe Kenji și o are pe Juliette. În schimb, Warner nu are pe nimeni. Cei care ați citit Destroy me, poate că vă veți gândi în felul următor: nu e chiar atât de singur. Îl are pe Delalieu. Da, el l-a făcut să bea cafea, el a fost singurul care s-a preocupat – cât de cât – de persoana lui fără a aștepta ceva în schimb, și l-a ajutat și în alte privințe. Dar Delalieu nu știe ce-l apasă, ce-l doare și pentru ce luptă cu adevărat, pentru că Warner nu-i spune; poate se datorează faptului că nici în el nu are încredere deplină. Warner e singur, cu toate că are un tată. Singur, un tată care este la kilometri depărtare și care i s-a arătat în față doar pentru a corecta ceva ce nu făcuse pe placul lui. Nenorocitul ăla cred că l-ar împușca în cap fără să stea pe gânduri, deoarece pentru el, ca fiu, nu contează. E doar un alt soldat, înaintat în grad, conducător al Sectorul 45.

Îmi e milă de toate iluziile pe care și le face, de toate durerile prin care trece și de toată singurătatea în care s-a învăluit. Poate că nu știu – încă – ce voi găsi în cele două volume, poate că povestea va lua o turnură la o sută optzeci de grade, Juliette ajungând în brațele lui; am habar de nimic concret! Dar sinceră să fiu, cu toată siguranța și împlinirea pe care o are Warner în preaja lui Juliette, nu mi-am dorit, nu-mi doresc și nu-mi voi dori niciodată ca acesta să rămână cu ea. De ce? Există două motive mari și late. Primul, pentru că eu consider că – din câte mi-am putut da seama până acum – liniștea adevărată nu și-o va găsi având-o pe ea alături. Eu o consider un miraj pentru el sau o pastilă pentru calmare ce va avea efect doar o perioadă. Warner are nevoie de altcineva, de o altă fată în preajmă, care să-l reseteze. Și al doilea motiv ar fi că, recunosc că lui Juliette îi stă mai bine lângă Adam. Ca și cuplu, sunt mai potriviți. 

Atât am avut de spus, și în ciuda faptului că a fost o cărticiă de o sută și ceva de pagini, din câte pot observa, recenzia nu este una foarte scurtă. (Și aș mai fi avut lucruri de spus, dar nu voiam să dezvălui prea multe.) Citind Destroy me am realizat un lucru foarte important pe care voi încerca să-l aplic pe viitor, cât de bine voi putea: voi încerca să acord mai multă atenție poveștilor dintre volume. Niciodată nu se știe ce voi descoperi printre paginile lor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu