sâmbătă, 16 aprilie 2016

"Ultima privire" (Dincolo de moarte #4) de Adina Speteanu

Descrierea: După arestarea lui Baltazar, lucrurile din Strygorra par să se schimbeC. Influența Nataliei începe să se observe, iar locuitorii îi acceptă părerile și caută un alt mod de a rezolva problemele. Însă vorbele ei nu sunt de ajuns, când Renard nu pare să fie de acord cu ce propune. Există grupuri de strigoi care nu acceptă faptul că un om îi conduce și vor răzbunare pentru faptele lui Dragoș. Iar pactul dintre Natalia și Lyda nu poate fi ignorat, oricât de mult timp ar trece.

Cu gândul la familia ei, Natalia pierde controlul asupra situației din Strygorra, și evenimentele se precipită către un deznodământ pe care nu și-l dorește. Înconjurată de dușmani în toate părțile, trebuie să se lupte pentru supraviețuire singură, bazându-se pe puterile ei. Când trecutul valorează mai mult decât orice, viitorul devine doar un moment în timp. Mai ales când lucrurile se întâmplă în baza unui scenariu stabilit cu secole în urmă.

Cât de departe poți să mergi pentru a-ți schimba viața și a accepta soarta pe care nu ai ales-o?

Recenzia: Poate că vi s-a întâmplat ca atunci când aveți o carte dintr-o serie – de cele mai multe ori aceasta fiind ultimul volum – să încercați pe cât de mult puteți să nu vă atingeți de ea în primele săptămâni; sau dacă sunteți mai puternici din fire, chiar câteva luni. Pentru că vă doriți să nu părăsiți atât de repede lumea din acea serie, ci să încercați să vă imaginați cam ce se va întâmpla în volumul respectiv, iar finalul adevărat să rămână cât mai mult timp un mister pentru voi. Dar există acel caz în care, cu toate că vă abțineți destul de bine, să nu reușiți să stați departe de recenziile pe care le fac ceilalți cititori, să le citiți și astfel să nu mai puteți rezista din a nu afla și voi pe pielea voastră ceea ce au simțit ei citind cartea. Asta mi s-a întâmplat mie în cazul volumului Ultima privire, ultimul – încă sper că nu va fi așa – din seria „Dincolo de moarte” a Adinei Speteanu. Cu toate că, atunci când mă aflam în fața rafturilor din bibliotecă și mă gândeam ce mi-aș dori să citesc în continuare, de fiecare dată când mă uitam la cartea asta, îmi impuneam să mă uit în altă parte. Și din noiembrie și până acum o săptămână, cum necum, am reușit să-mi îndrept atenția spre alte volume. Dar cred că limita și-a spus cuvântul deoarece, imediat cum am „reintrat” în lumea Nataliei, m-am „reîntâlnit” cu strigoii din Gardă și am „pășit” după mult timp, din nou, în Strygorra, am devorat jumătate de carte în câteva ori, fără a mă mai interesa ce se întâmpla în jur. Și asta nu prea mi-a plăcut deoarece eram conștientă că până seara aș fi terminat-o, iar eu voiam să rămân cât mai mult timp conectată cu tot ce se întâmpla acolo. Așa că am încercat să nu mai citesc nimic până ziua următoare, și atunci m-am străduit să mă opresc doar la două-trei capitole pe zi. Dar nu am reușit să mă mulțumesc cu numărul ăsta și, totuși, adăugând toate zilele la un loc, am citit Ultima privire în trei zile; mult prea repede. Mi-aș fi dorit ca volumul să se scrie singur, și ori de câte ori mai terminam un capitol, să mai apară cel puțin două noi. Aș fi vrut să dureze la nesfârșit cartea asta; și din cauza asta refuz să cred că s-a terminat, că Adina nu va mai scrie cândva o continuare. Pentru că am rămas cu câteva întrebări după terminarea volumului, întrebări la care vreau răspunsuri.

Dar asta nu a fost toată recenzia, deoarece trebuie să vorbesc despre personaje, despre Natalia, despre cum a evoluat toată povestea asta minunată, dar și despre cât de mult iubesc seria asta, și cât de fericită sunt că Adina Speteanu a reușit să o publice. Ar fi fost mare păcat ca lumea asta minunată și captivantă, și sută la sută românească, să rămână doar pentru ea. Ascunsă de ochii cititorilor, de ochii lumii. Am citit multe cărți cu vampiri și m-am uitat la diferite seriale fantastice în care apăreau, de puține sau multe ori vampirii, dar recunosc că niciodată nu m-am simțit atât de atrasă de creaturile astea, cum a fost aici. Nu m-am simțit în ncio clipă ca și cum m-aș fi săturat de subiectul ăsta, pentru că „Dincolo de moarte” a fost mai mult decât atât. Și nu vorbesc numai de vampiri, cât mă refer și la strigoi. La tot ce se crede că s-a mai întâlnit și în alte cărți, când de fapt nu este așa. Și nu o spun pentru că este o serie scrisă de un scriitor român, care consider că are cel mai mare drept să introducă și să vorbească despre creaturile acestea în cărțile lui, ci mă refer la tot ce am simțit de-a lungul citirii acestor patru volume; care vor fi mai multe. Nu s-a comparat cu nimic din ce mi s-a transmis în celelalte care au avut ca subiect vampirii, strigoii.

După ce am citit al treilea volum – Îngeri de gheață –, finalul a lăsat puțin cititorul cu gura căscată și cu ceva întrebări, având în vedere că habar nu aveam ce întorsătură de situația va fi, din cauza a ceea ce făcuse acel personaj. Cum va evolua totul și ce schimbări vor exista în volumul următor. Nu m-am mirat, dar m-am bucurat foarte mult când s-au adeverit unele bănuieli pe care le-am avut. Atunci când am fost la lansarea volumului Jocul secretelor, scriitoarea spusese că a treia și a patra carte vor fi mai scurte decât primele două, dar mi-a crescut inima când am văzut că Ultima privire a fost mai lungă decât Inimi de gheață. Chiar mă bucur că a avut insipirație pentru volumul acesta. De fiecare dată când citeam volumul nou publicat, îl consideram mai bun decât cele trecute, și nu pot spune că acesta nu a fost mai bun decât celelalte. De fapt cred că a fost cel mai bun dintre toate, prin faptul că acțiunea a fost mai predominantă, că totul a fost mai alert, dar și stilul Adinei Speteanu a suferit schimbări față de cel din Destine pierdute. Mi-a dat impresia că ar fi unul mai sigur, mai îndrăzneț. Dar pot spune că prin aceleași schimbări a trecut și Natalia. De la persoana nesigură din Destine pierdute, până la ajunge la stadiul de conducătoare puternică, sigură pe forțele proprii, convinsă în deciziile pe care le lua, mai călită, mai obișnuită cu noul ei statut. A evoluat într-un mod surprinzător, din adolescentă s-a transformat într-o luptătoare; dar cel mai mult mi-a plăcut că nu a dat impresia că totul ar fi forțat. Și aici mă întorc din nou la Adina. Am apreciat foarte mult că ea nu s-a maturizat brusc din primul volum, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori cu tinerele care intră brusc în centrul atenției, din diferite cărți, ci Natalia a avut suișuri și coborâșuri, victorii și eșecuri, a crescut treptat, armonios. Categoric este și va fi una dintre eroinele pe care nu le voi uita și le voi menționa ori de câte ori mi se va da ocazia să o fac.

Acum ar trebui să vorbesc despre personajele pe care le-am îndrăgit și despre cele cu care nu am fost de acord în privința deciziilor pe care le luau și a felului cum se comportau. Dar aici nu a existat așa ceva, nu am putut să formez două categorii deoarece, de fiecare dată când mă gândeam la un anume personaj, îmi apăreau în cap și lucruri bune dar și mai puțin bune despre ele. Chiar și Dragoș și Vladimir; nu am putut să mă limitez la a-i așeza într-o singură parte, nu am putut să-i văd ca fiind doar personaje negative, care m-au enervat mereu și pe care nu le-am putut suporta. Fiecare făcea acele lucruri urâte pentru celelalte personaje deoarece aveau un scop pe care l-am și acceptat dar nici nu mi-a plăcut. Iubirea pe care o purta Dragoș Mariei – pe care am văzut-o în acest volum în adevăratul sens al cuvântului – m-a făcut să nu-l urăsc, ci să-l compătimesc pentru soarta groaznică și nedreaptă pe care a avut-o; amândoi, de fapt. Spre surprinderea mea, dar nu l-am mai urât, poate așa cum am făcut-o în celelalte părți. A fost un personaj rătăcit, o fantomă, o nălucă a neșansei de-a fi fericit. Și știu că de multe ori Adina a specificat că este genul de scriitor care dorește ca în poveștile ei să existe și romantism, și că-i place foarte mult să scrie despre acest gen. Și consideră că prin „Dincolo de moarte” a vrut să ofere un altfel de romantism, ceva diferit; nu cred că seria s-a încercat a fi, ci chiar a fost ceva total diferit față de multe cărți de dragoste. Iubirea dintre Dragoș și Maria s-a diferențiat de celelalte, a devenit unică. Dar și celelalte cupluri care s-au format de-a lungul seriei, dar și cele care au dispărut în trecut; doar cu trupul, deoarece sufletul încă simte. Aș putea spune câteva cuvinte și despre Vladimir, dar dacă despre Dragoș se tot știa din volumele anterioare – așa că nu cred că a fost ceva nou ceea ce-am scris mai sus –, despre el este puțin mai complicat. Așa că vă las pe voi să descoperiți.

Cât despre celelalte personaje, Zero, Lorena, Bianca și Tudor, ele au fost de neînlocuit, așa că nu aș concepe sub nicio formă ca „Dincolo de moarte” să poată exista fără acestea. Mai ales Tudor prin felul lui de-a destinde atmosfera, și de a da un plus de culoare întregii serii. Zero, cu sfaturile și încrederea pe care ți-o oferea îi a-i destăinui ceea ce ai mai greu pe suflet, prin bunătatea lui l-a făcut să fie unul dintre personajele mele preferate. Chiar o să-mi fie foarte dor de ele. Andrei a fost ceva aparte, a fost un personaj pe care nu l-aș fi putut urî niciodată – nesuferit, da, la început chiar a fost așa –, pentru că felul lui de-a se comporta cred că l-a făcut atât de îndrăgit de către cititori; mai ales de cititoare. Mi-a plăcut să-l descopăr și într-o altă ipostază, să-l văd focusat pe altceva decât pe ce eram obișnuiți. Iar relația care a evoluat între el și Natalia m-a zbuciumat într-un fel, pentru nesiguranța, neîncrederea și toate stările pe care și le provocau reciproc. Natalia care, pe lângă preocupările din ce în ce mai obositoare cu Garda, sătenii și toți care o bombardau din toate părțile, a trebuit să treacă prin mai multe decât în trecut. Persoanele noi pe care le-a întâlnit – știu că menționase ceva autoarea la lansare, legat de acest lucru –, lupta care dădea să înceapă din clipă în clipă, finalul confruntării dintre cu Dragoș pe care și-l dorea atât de mult. Iar Andrei, aroganța, siguranța și duritatea pe care o afișa în fața unora, s-a transformat în mai mult de atât. S-au transformat atât de mult și de frumos, care totuși m-a făcut să mă întristez. Și pe lângă legătura tot mai strânsă din ei, s-au închegat și altele – sau unele devenind mai solide – pe care o să le descoperiți doar citind.

Ce mi-a plăcut nespus de mult și am apreciat au fost fișele personajelor care se pot găsi la sfârșitul volumului acesta și celui cu numărul trei. Ne-a ajutat să le înțelegem mult mai bine prin faptul că ne-a povestit, în mare, despre viețile lor din trecut, dar și rolul pe care îl avea fiecare în poveste. Au fost unele personaje care, prin prezența acestor fișe, le-am simțit mai bine.  

Eu încă nu mi-am revenit din acest volum. Am zis să las câteva zile libere după ce am terminat cartea și momentul în care m-am apucat să scriu recenzia, dar tot nu am reușit să reintru complet la normal. Tumultul de sentimente pe care le-am trăit, întâmplările răvășitoare, neașteptate care m-au întristat și m-au făcut să-mi dau seama că o astfel de poveste mai are atâtea lucruri de oferit, nu m-au lăsat deloc în pace. Un final care urlă încă două, trei, cinci cărți, pentru că refuz și nu vreau să cred că seria asta nu va mai avea vreo continuare. Din cauza asta nu o să pun pe pagina de Facebook a blogului o poză de grup cu toate cărțile, în care să așez link-uri către recenzii, deoarece seria nu s-a terminat. Nu, Adina Speteanu o să revină, cândva, așa că deja aștept anunțul ăla în care ne va informa că volumul cinci al seriei „Dincolo de moarte” este în curs de scriere. Chiar sper că este o glumă – cu toate că cineva îmi bate în cap și-mi spune că este adevărat –, că peste câteva luni ne va arăta coperta și titlul noii cărți din serie. Cred că toți, atunci când citim o anumită serie care ne place, ne dăm seama, cu timpul, că autorul ar fi trebuit să se oprească cu ceva volume în urmă, deoarece lungește povestea prea mult și fără rost. Nu se aplică și în acest caz. Nu cred că m-aș sătura vreodată de seria asta; s-ar putea continua în atâtea moduri, mai ales după ce am citit finalul și am rămas cu atâtea întrebări pe care nu vreau să încerc să-mi imaginez eu răspunsurile. Dar sunt conștientă că în viitorul apropiat nu va apărea o continuare, dar cât rămân cu o speranță infinită în suflet, aștept cu nerăbdare, curiozitate și entuziasm noua carte a Adinei Speteanu.

Citate: 
"Timpul și dragostea, cei mai puternici dușmani ai sufletului. Timpul, pentru că te ține prins în aceleași amintiri de care nu poți să scapi nici dacă te ascunzi în cel mai îndepărtat colț al lumii. Dragostea, pentru că este vicleană. Pentru că odată ce te-a îmbrățișatcu zâmbetul ei blând, nu mai poți scăpa de blestemul ei. Îi devii victimă și amant în secunda în care ochii tăi au găsit minunea." 
"Există unele iubiri care, oricât de intense ar fi, nu pot depăși totul. Și le rămâne un obstacol în drum care nu le permite să meargă mai departe, deși sunt pregătite să reziste."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu