vineri, 1 aprilie 2016

"Malad" de Alexandru Voicescu

Descrierea: În timpul lansării noului produs al companiei high tech la care este angajat, Andrei, art director român stabilit în Elveția, experimentează o viziune inexplicabilă, indusă de un desen al misterioasei Ioana. Încercând să afle identitatea acesteia și legăturile dintre ei doi, devine implicat în acțiunile unui grup de artiști underground dintr-o rețea cosmopolită, grup care duce la extrem învățăturile mentorului său. Acuzat de crimă, trebuie să fugă. Este ghidat de Eliza, o tânără care pare să cunoască îndeaproape motivele ce i-au schimbat viața normală și aproape anostă de până atunci. Pe parcursul a numai câtorva zile, Andrei realizează că adevărurile pe care le știa despre propria persoană sunt doar o mică parte a unui puzzle care îl poartă fără voia lui prin Praga, Lausanne, Milano și un izolat sat din Banatul sârbesc.

În Malad, realitatea se întrepătrunde cu oniricul, știința cu alchimia, religia cu fanatismul, iar existența obiectivă se dovedește doar o umbră a unui alt substrat, mai adânc și mai improbabil de conștientizat, unde moartea și decadența sunt catalizatori reci ai destinului. În cele din urmă, iubirea poate să fie salvarea. Sau distrugerea, deopotrivă. 

Recenzia: Dacă nu mă înșel, cred că recenzia la Malad va fi una dintre cele mai complicate pe care le voi scrie. Și nu că nu mi-ar fi plăcut – i-am dat maximul de stele –, ci din cauza faptului că m-a intimidat și mă face să-mi găsesc cu greu cuvintele. M-a făcut să o consider superioară față de ce am citit până acum, deoarece complexitatea cu care am fost întâmpinată și ideea în sine a cărții, m-au speriat puțin. Sunt înfricoșată pentru că nu am înțeles-o cu totul, nu i-am descoperit toate straturile și substraturile, deoarece – așa cum se vorbește în Malad despre ceea ce a aflat Andrei – nu cred că poate fi privită și înțeleasă de orice cititor. Și o să citez un mic fragment din carte care spune așa: „Că doar un vizionar ar avea acces la sensuri fără să aibă nevoie de un fundament anterior, și doar lui, vizionarului, i se deschid imagini și semnificații altfel obscure oricărui alt om.” Aceste cuvinte au fost adresate către ceva despre care veți descoperi singuri, dar citind propoziția nu am putut să nu mă gândesc la mine – micul fragment se regăsește mai pe la sfârșitul romanului –, deoarece m-am pus în pielea unui vizionar care a încercat să vizualizeze întreaga carte m-a făcut să-mi dau seama că, poate, am fost omului care nu a avut parte de acele imagini și semnificații pentru a înțelege pe deplin „Malad”. Sunt bulversată și uimită cum o carte de două sute și ceva de pagini m-a făcut să trec prin niște trăiri pe care nu le-am simțit niciodată în romanele de două, trei sau patru ori mai lungi. Pentru că, dacă sunt ferm convinsă că nu i-am înțeles semnificația cum trebuie și nu am fost conectată cu întâmplările prin care a trecut Andrei, nu a putut să mă lase fără niște întrebări și să nu mă afecteze în vreun fel. A fost o carte care m-a dat cu totul peste cap; nu m-am așteptat în veci să găsesc atâtea lucruri interesante în ea, atâta știință, filosofie strecurată, religie – care a fost privită și povestită într-un mod care m-a impresionat cel mai mult –, și două suflete ce au fost menite să se întâlnească pentru a se despărți cât ai clipi o singură dată.

Ce am apreciat foarte mult la carte a fost faptul că, la început, personajele care nu vorbeau româna, i se adresau lui Andrei în engleză sau, uneori, în franceză. Mă așteptam ca, de fiecare dată când întreținea o conversație cu câte un străin, să se vorbească în engleză, dar cu cât avansam cu povestea mi-am dat seama că acest lucru ar fi părut puțin complicat pentru unii cititori. Existau fragmente în care un anumit personaj îi povestea lui Andrei câte ceva – acele dezvăluiri ținând chiar și câteva pagini –, așa că Malad ar fi fost scris mai mult în engleză, decât în română. Și ar fi părut și puțin ciudat. Plus că, de puține ori Andrei vorbea cu cineva din România, deci se înțelege. Dar mi-a plăcut, chiar și cât a fost scris în engleză, deoarece – ținând cont și de spațiu, de ce loc de muncă avea Andrei – a dat un aer profesionist întregii cărți.

Am menționat mai sus cum că povestea a avut oarecum legătură cu religia. A avut influențe religioase. Nu pot spune că sunt o mare credincioasă, care merge în fiecare duminică la biserică și care ține toate posturile – de exemplu, acum nu țin post –, dar cred în cineva. A fost interesant modul cum a recreat ideea de început al omenirii, cu Adam și Eva și felul cum au ajuns ei la acel punct. Între Adam, Eva și șarpele a fost o altă legătură și felul cum au fost construite celelalte aspecte. Pot să îndrăznesc să zic că ar fi un mit sau poate chiar ceva posibil. A creat un alt început, care mie mi-a plăcut mai mult față de cel pe care îl știm cu toții, și cu toate că simt că am fost puțin încurcată și zăpăcită, cred că pe jumătate tot l-am înțeles. Cred. Am simțit acest început apărut în Malad, răvășitor, care, cu cât înainta în ani și se ajungea la timpul în care se afla Andrei, ar fi putut isca un război între gemeni. Între bine și rău. Între frați și surori. Nu știu dacă se înțelege ce tot încerc se explic – am o vagă împresie că povestesc despre ceva ce nu are prea mare legătură cu ceea ce a vrut să creeze Alexandru –, dar cum mintea mea este complet bulversată, în care sunt amestecate fel și fel alte semnificații, nu prea știu ce este adevărat și ce nu.

Aș vrea să vorbesc despre o carte – o altfel de carte –, o carte mai veche care se ascunde în Malad. O carte ce are origini îndepărtate și totodată atât de aproape de noi. O carte cu atâtea semnificații și cu mai mult de un scop. O carte pe care nu o voi numi, dar pe care mi-aș fi dorit să o simt și să o ating. Și aici voi reveni la Malad. M-a pus de atât de multe ori pe gânduri în timp ce citeam, am trăit atâtea vârtejuri de sentimente, am fost prinsă în destine, în simboluri și iubiri care existau în suflet de foarte mult timp. Și chiar dacă nu poți înțelege Malad pe deplin, la sfârșit, când termini de citit ultimele rânduri, vei sta și vei încerca să retrăiești tot ce ai simțit acolo. Nu o poți citi ca să o pui pe raft și să revii la ea doar când îți reamintești de un citat care ți-a plăcut; va fi necesar să o recitești cu timpul, de două, de trei, de ori de câte ori vei simți. Pentru că, prin povestea lui Andrei, prin alter ego-ul lui, prin tu, și prin tot ce a trăit personajul, nu vei putea să nu rămâi puțin marcat și ușor temător de ceea ce poate ascunde de fapt mintea ta.  

A fost o reală plăcere să-l descopăr pe Alexandru Voicescu și în altă statură față de cea cu care am fost învățați. Mi-a plăcut foarte mult și dacă nu s-ar știi că Malad a fost cartea lui de debut, nimeni nu cred că ar bănui. Se văd mâinile unui expert. Și știu că, poate, și următoarea carte pe care o va publica va ascunde tot atât de multe lucruri – poate chiar mai multe –, încât îmi va pune capul la contribuție. Dar ăsta este farmecul în a citi astfel de cărți: te pune la încercare și te face să-ți testezi limitele în concentrare și în înțelegere. Nu sunt doar genul acela de romane pe care le citești, te regăsești în ele sau te învață ceva, apoi le pui în bibliotecă și te întorci la ele atunci când simți nevoia să mai recitești câte un fragment care ți-a plăcut foarte mult. Nu, sunt acele  cărți cu straturi și substraturi, în care, atunci când ai înțeles un anumit lucru, nu trebuie să te gândești că asta este tot. Nu. Există și substraturile care nu știi cât de numeroase sunt. Nu a fost genul acela de carte pe care să o citești în pauze, atunci când ai cinci, zece minute de relaxare – credeți-mă, am încercat pe pielea mea! –, ci atunci când te apuci de ea, trebuie să fii singur cu tine însuți. Să nu te deranjeze nimeni, deoarece fiecare propoziție în parte are legătură cu ce va urma, și dacă firul se va rupe chiar și pentru un minut, va trebui să te întorci înapoi și să recitești. A fost complicat și totodată frumos să trec printr-o astfel de experiență; da, Malad a fost pentru mine o experiență pe care îmi doresc să o mai retrăiesc.

În ciuda tuturor lucrurilor atât de ciudate și magnifice pe care le-am trăit, în ciuda minții mele care încă este în Malad, nu aș putea să nu o recomand. Cumpărați-o când o vedeți în prima librărie prin care vă plimbați. Citiți-o că nu are ce să vă strice! Lecturați-o doar atunci când sunteți perfect convinși că nu veți fi întrerupți de nimic și nimeni. Un debut de excepție, un debut care nu se simte și un autor care promite cărți ce vor trebui să existe în orice bibliotecă din casa oricărui cititor. 

Citate:
"De multe ori ne întrebăm dacă toate lucrurile pe care le trăim sunt oare conectate între ele, parte ale unei deveniri care să ducă spre un rezultat în care am crede și pe care îl înțelegem și cu care să fim de acord privind în perspectivă, sau sunt doar bucăți puse anapoda, experiențe pe care le simțim reale, dar indescifrabile, străine de noi. În orice caz, în clipa în care lucrurile definitorii se întâmplă, noi nu putem face altceva decât să asistăm la desfășurarea lor, să sperăm că ne descurcăm cât mai bine cu propriile acțiuni și să așteptăm. Să vedem încotro ne duce drumul pe care suntem." 
"Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăți. Care altfel ne-ar distruge într-o clipă, fără să fim pregătiți."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu