sâmbătă, 9 aprilie 2016

Leapșă: Most Wanted

După verificarea pe care am făcut-o, reiese că ultima leapșă pe care am rezolvat-o a fost în februarie. Și cum una dintre marile plăceri pe care le am de când mi-am făcut blogul este să răspund la întrebările din lepșe, am fost foarte bucuroasă când Sara [Resfeber] mi-a pasat-o și mie pe aceasta. O aveam de mult în vizor – am văzut-o pe diferite bloguri, de nu mai știu câte ori –, dar niciodată nu am apucat să o fac. Așa că acum i-a venit și ei rândul. De pe acum vreau să menționez că o dăruiesc oricui nu a făcut-o și este dornic.  

1. O carte publicată pe care ți-o dorești. Ținând cont că wishlistul meu este unul de o mărime considerabilă – de altfel, ca a oricărui cititor ce se respectă :)) –, îmi este destul de dificil să mă rezum doar la o singură carte. Hmm, am văzut și revăzut lista asta de nu știu câte ori în doar câteva minute, dar după ceva timp de gândire m-am oprit asupra cărții Războiul nu are chip de femeie, roman scris de autoarea Svetlana Alexievich, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură de anul trecut. Nu o am de mult timp în wishlist, dar mi-o doresc atât de mult, încât nu vă puteți imagina ce se află în sufletul meu ori de câte ori văd coperta. Are o multitudine de subiecte care mă atrag, și presimt că, în ciuda nebuniei pe care o am pentru cartea asta, nu o să mi-o achiziționez prea curând. 
2. O carte nepublicată pe care ți-o dorești. Aici recunosc că nu am foarte multe, și dacă sunt, majoritatea sunt scrise – sau sunt în curs de scriere – de autori români. Și iarăși hmm, dar sinceră să fiu, prima la care m-am gândit a fost Blestemul Zorilor, al doilea volum al seriei „Neamul Corbilor”, scris de Lavinia Călina. De ce? Pentru că am terminat primul volum acum câteva săptămâni, mi-a plăcut chiar foarte mult – mai mult decât m-aș fi așteptat, de fapt –, așa că sunt foarte curioasă de ce va urma în continuare. Ce surprize ne va mai pregăti autoarea. 

3. O carte pe care o dorești tradusă. Nu prea am așteptări ca editura să o traducă și pe aceasta, și nu pentru că nu ar fi una care să promită ceva și să nu se țină de cuvânt, ci pentru că, cartea care a apărut la ei, a fost tradusă de ceva timp – cred că de patru ani –, așa că am un vag sentiment că au cam uitat de scriitoare. Este vorba despre For the King, a doua carte scrisă de Catherine Delors. Da, cea care a scris și Iubire și sânge, unul dintre romanele mele preferate, despre care am vorbit de atâtea ori încât cred că v-am enervat. Chiar sper ca Editura Rao să-mi facă surpriza asta și peste câțiva ani – vedeți, nici nu sunt pretențioasă! nu mi-o doresc în câteva luni – să citesc în vreo postare de-a lor că Pentru rege – presupun că așa s-ar traduce – se află în curs de apariție. Speranța mea încă strălucește puternic.  

4. O carte pe care ți-o dorești datorită copertei. Cred că în leapșa asta fiecare cifră va avea câte un hmm, deoarece chiar îmi este foarte dificil să mă rezum doar la o singură carte pentru fiecare criteriu. De prima dată când am văzut coperta acestei cărți, m-am îndrăgostit efectiv de ea și mi-am zis că va trebui să mi-o cumpăr neapărat. Mai ales că deține semne ce aveau legătură cu Rusia – una dintre țările mele preferate –, dar vă puteți da seama și din imaginea din stânga. Nu știu, pe mine m-a atras foarte mult, iar titlul m-a dus imediat cu gândul la „Un cântec de gheață și foc” a lui George R. R. Martin, cu toate că nu am pretenția să semene și la conținut, dar presimt că va fi diferită într-un sens bun. Așa că, da, The Crown's Game a scriitoarei Evelyn Skye este cea pe care am ales-o pentru acest criteriu.

5. O carte pe care ți-o dorești datorită sinposisului. Majoritatea cărților pe care le adaug în lista de wishlist sunt pentru că sinopsisul m-a determinat să le acord atenție. Acum puțin timp am citit pe blogul Ghandei [Jurnalul unei cititoare] o recenzie a unei cărți care m-a făcut să-mi doresc cartea cu disperare. Doamne, deci mi se pare atât de interesantă, cu un subiect atât de fain, încât cred că o să fac ca toate alea dacă nu o să mi-o cumpăr. Sub steaua infraroșie, scrisă de Alexandru Lamba, este de vină pentru tot ce simt în momentul acesta, cât timp scriu despre ea. Este apărută la Editura Tritonic, și din câte știu a fost lansată la Final Frontier; știam eu că voi pierde o grămadă de chestii faine pentru că nu m-am dus. Plus că mi-aș dori să citesc și alți autori de la această editură, deoarece, până acum, m-am rezumat doar la Adina Speteanu și la Monica Ramirez. Trecând peste, vă las cu sinopsisul care cred că vă va face și pe voi să vi-o doriți foarte mult. 

"Erig și Emily au o legătură unică: indiferent unde s-ar afla, cei doi pot comunica mental instantaneu. Prin urmare, atunci când omenirea descoperă o stea care emite căldură, dar nu și lumină, Emily face cunoscută abilitatea lor, astfel încât cei doi să poată micșora timpul de comunicare între Pământ și echipajul trimit să cerceteze steaua infraroșie. 
Așa ajunge Erig pe nava care va descoperi existența unei sfere Dyson. Însă tânărul n-a reușit niciodată să se împace cu modul în care relația lor a devenit o unealtă în mâna oamenilor, lucru pe care îl mărturisește într-o lungă scrisoare către Emily, scrisoare care a devenit acest roman."

6. O carte pe care ți-o dorești datorită recenziilor. O să încep prin a spune că nu am citit nicio carte de la această editură, nu pentru că nu ar deține cărți interesante – culmea, nu cred că există o carte la ei care să nu-mi fi făcut cu ochiul, fie din cauza coperții sau a sinopsisului –, ci pentru că, ori de câte ori aveam ocazia să o fac, cumpăram alte cărți. Și chiar nu știu de ce, deoarece sunt foarte nerăbdătoare să pun mâna măcar pe o carte, cât mai repede. Și vorbesc despre Crux Publishing, o editură foarte faină. Și nu am citit nimic de la ei și deja o consider foarte bună. Și cu toate că mi-aș dori să le am pe toate, acum, în bibliotecă, Anotimpul pumnalelor este cea care se află pe primul loc. Toate recenziile pe care le-am citit o laudă, spun cât de bună și cât de diferită este, încât chiar nu știu ce ar mai trebui să aștept. Are un rating foarte bun pe Goodreads, dacă te uiți și la numărul celor care au citit-o. Așa că, da, cred că Bookfestul îmi va face deschiderea către lumea Crux. 

7. O carte pe care ți-o dorești datorită autorului. Eh, bineînțeles că aici voi vorbi despre o carte a unuia dintre autorii mei preferați. Și cum Cristina Nemerovschi își are Rockstar-ul în pregătire, și cum micile fragmente pe care le-a pus pe Facebook m-au determinat să mi-o doresc foarte mult, o să aleg Rockstar. O să ajung, cu timpul, să fiu la zi cu romanele ei, dar până să se întâmple acest lucru, mă axez pe cartea asta. Abia aștept Bookfestul!

8. O carte pe care ai citit-o deja și ți-o dorești. Aventura mea cu romanele Phillipei Gregory a pornit în momentul în care eram la bibliotecă și-mi refăceam cardul; după o lungă absență de câțiva ani. Îmi doream de foarte mult timp să citesc ceva scris de această scriitoare și cum, până atunci, nu avusesem ocazia, cum am văzut primul volum din seria „The Cousins War”, Regina albă, nu m-am putut abține și l-am împrumutat. Mi-a plăcut atât de mult, încât am citit-o în două zile. Am fost atât de fericită când am văzut că biblioteca mai deținea și următoarele două volume ale seriei, Regina roșie și Doamna apelor, încât nu am mai stat pe gânduri și am împrumutat și al doilea volum. Doamna apelor nu am mai apucat, nici până acum, să-l citesc. Ci am trecut direct la volumul cinci, Prințesa albă. Acesta fiind și singurul pe care îl dețin. Dar dintre cele două volume citite de la bibliotecă, Regina albă mi-a plăcut cel mai mult, și chiar mi-aș dori să o am. De fapt toată seria, acum că a fost publicat și ultimul volum, cel cu numărul șase, Blestemul regelui. Dar nu prea știu când o să se întâmple asta. 

9. O carte pe care nu ți-o dorești suficient de mult. Nu cred că am vreo carte pe care să nu mi-o doresc suficient de mult. Toate cărțile care se află în wishlist mi le-aș dori cândva în bibliotecă, dar sunt oarecum conștientă că nu va fi așa. Problema cu cele care stau mult și bine în wishlist este pentru că bugetul nu-mi permite să mi le cumpăr pe toate. Cu toate că, de fiecare dată când merg în vreo librărie – și nu mă duc cu gândul de a-mi cumpăra o anumită carte –, îmi consult lista să văd dacă găsesc vreo carte din wishlist și dacă mi-o permit cu banii pe care îi am la momentul respectiv. Doar că se întâmplă ca unele cărți să nu se încadreze în cele două cerințe. Și rămân acol mult și bine, încât ajung să uit de ele. Dar interesul și dorința de a mi le cumpăra nu cred că se diminuează. Deci, da, nu există nicio carte aici. 

10. O carte pe care ți-o dorești pentru tot. Dar tot, știi cum? Tot! Aici trebuie să scriu pas, deoarece chiar habar nu am ce să scriu. Nu-mi trece nimic prin cap la cerința asta. Mai târziu, poate.

3 comentarii:

  1. Eu nu sunt încă prea curioasă în legătură cu prima carte pe care ai menționat-o, în mare pentru că sunt încă supărată că Haruki Murakami nu și-a primit Nobelul, off.
    Sinceră să fiu, eu iubesc când ne vorbești despre Iubiri și sânge, pentru că chiar se vede cât de mult ții la cartea asta și mă face fericită.
    The Crowns Game sună atât de bine, jur! Dacă nu mă înșel, o să fie și tradusă la noi anul ăsta, și cred că este genul de carte care ți-ar plăcea și ție (pare, ca și concept, asemănătoare cu Grisha: se iau motive din Rusia).
    Sub steaua infraroșie sună atât de bine ;; Trebuie să am cartea asta!! La fel și cu Anotimpul pumnalelor, prea frumos vorbește toată lumea de cartea asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu toate că nu l-am citit pe Murakami, știu că ar merita din plin un premiu Nobel. Adică, e atât de apreciat, încât ar fi mare păcat să nu fie recompensat pentru toată munca. Cine știe, poate, cândva va veni și rândul lui. :)
      Eh, e bine de știut lucrul ăsta!
      Da, o să fie tradusă și la noi, la Editura Leda. De fapt, cu ajutorul lor am descoperit-o. Cred că va semăna oarecum cu trilogia Grisha, dar sper că nu atât de mult.
      Da, știu, știu! M-au disperat toți cei care scriau și vorbeau despre cartea asta! Pe amândouă, trebuie să le am pe amândouă!

      Ștergere
    2. Salut!

      Am ajuns aici pentru că cineva dăduse un citat din pagina asta pe Facebook și ți-am văzut comentariul. :)

      Nobelul nu se dă pentru popularitate, din păcate. Dacă s-ar fi dat, nu cred că mai ajungea la Herta Muller și alții de care n-am fi auzit dacă nu l-ar fi luat. Se dă pe criterii politice (și cine știe ce alte criterii, că nu le spun clar oamenii).

      Oricum, a câștigat o grămadă de alte premii și probabil că stă pe niște grămezi mari de bani din drepturi de autor, deci n-a scăpat fără recompense. :)

      Ștergere