sâmbătă, 9 aprilie 2016

"Abis" (Alina Marinescu #5) de Monica Ramirez

Descrierea: "Îndoiala mă chinuie neîncetat în ultimul timp. Minte mi-e amorțită. Acolo unde cândva existau răspunsuri, acum nu mai există decât spații goale. O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât... nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit... ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Am citit o parabolă odată... parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-ar fi încrustat în creier. Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om. Cam așa mă simt și eu în ultimul timp. Nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome."

Recenzia: Atunci când am cumpărat-o de la Târgul de carte Gaudeamus, anul trecut, știind că ultimul volum – Recviem pentru un asasin – va apărea la noi abia peste un an, așa că mi-am promis că voi încerca să întârzii citirea lui, deoarece știam că îmi va părea rău dacă mă apucam de el imediat. Și chiar am încercat, de ori de câte ori mă opream în fața bibliotecii ca să-mi aleg ce care urma să citesc, mă uitam la Abis și parcă îmi era tot mai greu să rezist tentației. Cei care ați citit măcar primele patru volume știți în ce fel s-a terminat Bariere de fum, deci presupun că mă înțelegeți de ce nu am mai putut rezista. A fost, efectiv, o tortură pentru mine să rezist din noiembrie și până în aprilie. Și mai am și alte cărți pe care încerc să le ignor din același motiv – sau altul – cu Abis. Dar voi scrie și despre ele la momentul potrivit; atunci când le voi fi terminat de citit.

Cu toate că sunt abia la începutul recenziei, aș vrea totuși să încep cu finalul. Un sfârșit de volum care m-a impresionat și a reușit să mă facă să mă simt puțin ciudat, deoarece postura în care a fost nevoită Alina să ajungă, a fost una destul de îndepărtată imaginației mele. Nu știu dacă ce voi urma să scriu a fost adevărat sau nu, doar un zvon sau ceva real, dar din câte am citit acum ceva timp – nu mai știu exact unde –, se spunea că Abis ar fi fost ultimul volum al seriei „Alina Marinescu” și, cu timpul, Monica Ramirez s-a gândit să mai scrie încă o carte pentru povestea personajului nostru principal. Dacă a fost intenția adevărată a autoarei, atunci se explică finalul acestui volum, așa că Recviem pentru un asasin a reușit să mă pună într-o uriașă dificultate, imaginația mea străduindu-se din răsputeri să scormonească fel și fel de scene care ar putea apărea ține de ultima carte. Oricum, revenind la Abis, așa cum am spus la început, din ce îmi amintesc în legătură cu volumele anterioare, acesta a reușit să mă uimească cel mai mult. Da, până acum credeam că cel în care se presupunea că murise Alex mă dăduse cel mai mult peste cap, dar după ce am ajuns cu finalul la cartea respectivă și descoperisem ceea ce se întâmplase, aveam o burniță de îndoială în legătură cu moartea lui. Mă cam îndoisem că pierise cu adevărat. Dar Abis, nu că a fost un volum șocant din acest punct de vedere, ci toate ultimele întâmplări din volum mi-au făcut ochii cât cepele, încât mintea mea refuza să creadă că așa s-a terminat. Încă aveam așteptări că, de fapt, mă aflam în mintea vreunui personaj, și că el dormea, iar eu îi citeam scenele dintr-un vis. Și cam asta am avut de spus în legătură cu finalul. 

Așa cum am spus, sfârșitul cărții Bariere de fum m-a făcut să-mi pun fel și fel de întrebări ce țineau de soarta Alinei și de cum va evolua povestea ei în Abis. Nu am fost surprinsă de începutul volumul, de cum a decurs povestea ei – să zicem, vreo cincizeci de pagini, cu aproximație –, cât de surpriza pe care am avut-o când am realizat că: învățăcelul devinise precum învățătorul, și viceversa. Recunosc că am fost puțin luată pe nepregătite. Dar, până la urmă, la ce te poți aștepta când vezi prin ce traumă a putut trece un personaj – sau nu? Te poți aștepta la orice din partea lui, numai la ce crezi tu că se va întâmpla, nu. Decât foarte rar. Dacă celelalte volume s-au axat mai mult pe misiunile, pe evoluția și pe confuzia Alinei legată de iubirea și îndoielile față de persoanele pe care le-a iubit/le iubește, Abis a fost mai mult de atât. A fost unic. S-a axat pe recuperarea Alinei, pe abisul în care se afla și pe confuzia din sufletul ei. A fost mai mult decât misiuni și adrenalină; dacă, până acum, nu simțeam nevoia să o compătimesc – nu exista loc de așa ceva, deoarece o admiram mult prea mult –, volumul acesta m-a făcut să simt și așa ceva pentru ea. La cât de puternică era fizic, pe atât de neputincioasă era emoțional și psihic; de multe ori îmi doream să am capacitatea de-a putea intra în carte și să o iau în brațe. Cu toate că avea prieteni lângă ea, persoane care o iubeau și țineau la ea cu adevărat, tot singură am văzut-o. Jason pot spune că a fost cel mai mult lângă ea, și se vedea că se străduia cât de bine putea ca să o facă să-și revină, dar chiar și cu ajutorul uriaș pe care i-l dădea, nu a fost de ajuns. Și cred că – în ciuda faptului că a jucat aici un rol mai mult secundar –, atât cât a apărut Alex lângă ea, a fost de ajuns pentru sufletul ei. Poate și pentru că am văzut și o altă latură a durului și impenetrabilului Alex Therien; și mi-a plăcut mult!

Personajele, ei bine, aceleași la fel de plăcute și – din păcate – celelalte enervante și afurisite. Nu țin minte să fi fost foarte multe personaje noi, dar știu că dintre toate cele care au apărut pentru prima dată, nu mi-a plăcut nimeni. Așa că nu o să intru în detalii în legătură cu ele. Jason, Scott, Ford, Page, Alex, Oliver, Marius – și încă un personaj care nu o să-i scriu numele, deoarece mă voi enerva – , mi-au plăcut în continuare la fel de mult. Cât despre cele care m-au enervat, dacă, până acum, aveam mici îndoieli în legătură cu Brett – pe ce taler să-l așez –, Abis m-a ajutat să-i aleg locul. Categoric nu este un personaj plăcut de mine! Înțeleg că natura serviciului pe care îl are îl face să fie mai dur, mai nemilos și mult prea serios uneori, dar aici l-am simțit mult prea exagerat. 

A fost un volum bun, unul chiar foarte bun, pe care îmi doream și nu prea să-l citesc. Dar dacă am făcut-o și sunt la zi cu seria, pot spune și eu că aștept cu nerăbdare Recviem pentru un asasin. Scriitura Monicări Ramirez, ideile pe care le are, personajele pe care le crează, reușesc să de-a dependență. Nu are cum să nu-ți placă, deoarece chiar și cel mai pretențios cititor va găsi lucruri care să-l facă – instantaneu – un fan al autoarei. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu