joi, 11 februarie 2016

"Rendez-vous cu Rama" (Rama #1) de Arthur C. Clarke


Volumul Rendez-vous cu Rama poate fi comandat de pe site-ul editurii Nemira

DESCRIEREA: O navă extraterestră cilindrică, de dimensiuni gigantice, pătrunde în sistemul solar, iar povestea o spune un grup de exploratori umani, care interceptează nava și încearcă să-i elucideze enigmele.

Scriere fundamentală în istoria literaturii SF, Rendez-vous cu Rama a primit premiile Hugo și Nebula, precum și alte distincții importante. 

RECENZIA: Așa cum s-a întâmplat și în momentul în care m-am apucat să citesc Sfârșitul copilăriei, același lucru pot spune că l-am simțit și când a fost vorba de Rendez-vous cu Rama. O ușoară frică pentru ce voi găsi în carte. Țin minte că atunci când am parcurs primele propoziții din Sfârșitul copilăriei, îmi era teamă că va fi mult prea complicată pentru mine, că autorul va povesti și va descrie unele lucruri în termeni mult prea dificili pentru a-i înțelege. Dar – spre marea mea surpriză și ușurare – nu am avut un impediment extraordinar de mare în timpul lecturării ei. Ce-i drept, mai întâmpinasem în unele fragmente fel și fel de obiecte și denumiri mult prea savante pentru cunoștințele mele, dar nu îmi făcuseră dificilă înțelegerea poveștii. Ei bine, cu Rendez-vous cu Rama a fost o altă poveste. Efectiv, până la pagina șaizeci și ceva – sau era cincizeci și ceva, dar nu mai contează – nu puteam să înțeleg nimic în afară de faptul că cercetătorii descoperiseră un asteroid pe care îl denumiseră Rama, ca mai apoi să realizeze că nu era de fapt un asteroid, ci un corp cilindric, având o mărime de-a dreptul colosală. Oricum, aceste aspecte erau vizibile din descriere, dar și din copertă. Recunosc că voiam să renunț din a o mai citi, deoarece mi se părea că prin tot ceea ce povesteau acei savanți – lucrurile pe care nu le înțelesesem eu deloc –, vor fi foarte importante în carte, și dacă aș fi continuat să citesc, pe baza faptului că nu pricepeam acele lucruri, nu aș fi putut rezona cu romanul. Dar m-am încăpățânat, și după acele pagini pe care le considerasem o corvoadă, am început, ușor, ușor, să înțeleg mai multe. Cert este că nu știu cât de bine am înțeles eu, până la final, cartea, dar nici nu pot spune că a fost chiar peste nivelul meu. Cred că acele denumiri nefamiliare m-au făcut să o consider mult prea complicată pentru coeficientul meu de inteligență, dar, în rest, a fost o lectură foarte interesantă.  

Eu nu prea mă dau în vânt după cărțile în care acțiunea este plasată în spațiu, iar la filme mă uit doar dacă subiectul mă atrage. Așa că nu sunt nici în partea destinată fanilor Star Wars sau Star Trek, deci toată reclama făcută anul trecut pentru ultimul film apărut din seria Star Wars, m-a lăsat indiferentă. Dar, în ciuda faptului că nu sunt o foarte bună prietenă a acestui gen de Science Fiction – da, știu, Rendez-vous cu Rama nu are nicio legătură cu cele două nume menționate mai sus –, nu a trebuit să stau mult pe gânduri ca să-mi cumpăr cartea aceasta. De ce? Pentru că, în ciuda micilor greutăți pe care le-am avut la început cu romanul, eram sigură că o să-mi placă și că lumea pe care o crease Arthur C. Clarke  nu mă va lăsa indiferentă. Acesta este și motivul pentru care nu m-am oprit din a o citi; știam că o voi înțelege, cât de cât, până la urmă.


Mi s-a părut foarte interesant modul cum evoluase omenirea după atâția și atâția ani, și cum reușiseră să se extindă asupra unor teritorii oarecum ciudate pentru mine. Modul cum trăia specia umană, cum luaseră frâiele conducerii, dar și cum reveniseră, într-un fel, la obiceiurile care și nouă ni se par acum destul de îndepărtate. L-a asta chiar nu mă așteptasem, dar poate că acest lucru s-a datorat și faptului că nu aveam idee în ce perioadă exactă se va petrece acțiunea poveștii. A fost o reală plăcere să descopăr aceste lucruri foarte faine. 

Personajele nu pot spune că au fost într-un număr foarte mare, dar au fost îndeajuns de multe încât să le mai încurc uneori, să uit se întrebuințări aveau, sau ce lucruri făcuseră înainte. Am avut uneori momente în care mă simțeam ușor amețită, și atunci când lăsam cartea din mână și reveneam după câteva minute la ea, deja mă simțeam puțin în ceață. Nu pot explica cu exactitate ce avusesem, dar, chiar dacă mi-a plăcut cartea, parcă creierul îmi cerea puțină pauză. Pur și simplu nu am putut să mă leg de nici un personaj, să mi se pară mai interesant, ci pur și simplu le urmăream – cu pauze între – activitățile pe care le desfășurau de-a lungul poveștii. Iar acesta este și unul din cele două motive – primul fiind cel prin care nu am interacționat la început destul de bine cu romanul – care m-au determinat să-i dau doar patru stele. Poate m-am simțit puțin conectată față de Jimmy, deoarece mi s-a părut că era un personaj mai degajat, mai pe înțelesul meu. Plus că prin ceea ce făcuse – evoluția pe care o adusese cercetării Ramei – a adus momente destul de comice, care m-au făcut să mă simt mai relaxată în timp ce parcurgeam propozițiile. L-am simțit, oarecum, mai apropiat de mine. 

Mi s-a părut oarecum amuzantă asemănarea pe care o făcuse un personaj pentru Rama. Cum că ar putea fi ca Ancora lui Noe pentru pământeni – deoarece semăna, într-un fel ciudat, cu o punte de salvare –, în care puteau păși doar oamenii care meritau cu adevărat, și că Rama nu fusese trimisă de pe o planetă dintr-un alt sistem solar, ci de o divinitate. Dar lăsând gluma la o parte, putea fi foarte plauzibilă, dacă se aplica în alte condiții. Și ca să rămân tot la subiectul cu Rama, cred că cel mai frumos lucru din toată cartea mi s-a părut finalul – care m-a întristat, oarecum. Final prin care mi-am dat seama că o puteam asemăna și eu, la rândul meu, cu o mașină care își căuta o benzinărie pentru alimentare. Dar și tot ce am reușit să descopăr în navă – în același timp cu personajele –, a fost toată minunăția ce putea să ascundă, și toate acele lucruri care m-au uimit dar care mi-au lăsat și întrebări care mă fac să cred că nu s-au sfârșit descoperirile. Și tare mi-ar plăcea să aflu și alte lucruri despre Rama, deoarece nu ni s-au dezvăluit toate secretele; nici măcar un sfert din ele. Și prin acest lucru am aflat că Rendez-vous cu Rama nu este o carte stand-alone – așa cum am crezut la început –, ci ar face parte dintr-o serie de patru. Și că tot am ajuns aici, mă adresez vouă, cei care ați citit cartea și știți mai multe: există, într-adevăr, patru cărți care fac parte din seria „Rama”, sau ar fi făcut parte dintr-un proiect al autorului, și acum că nu mai este printre noi, au rămas la stadiul de schiță? Și dacă sunt cu adevărat patru cărți, cei de la Editura Nemira le vor publica pe toate?

Și că am ajuns la finalul final, o concluzie ar fi că mi-a plăcut foarte mult cartea, dar nu mai mult decât Sfârșitul copilăriei. Și chiar dacă nu sunt un expert în genul acesta de Science Fiction – cel clasic –, voi veni și eu cu o recomandare de începător și voi spune că trebuie neapărat să citiți Rendez-vous cu Rama

2 comentarii:

  1. Din ce știu eu, da, există într-adevăr încă 3 romane în această serie, dar sunt scrise de Clarke împreună cu altcineva. Eu, personal, nu le-am citit (o să explic mai jos de ce), dar am înțeles de la alții că se vede că e și altcineva implicat în poveste pentru că stilul nu mai e același și chiar povestea în sine e mai slabă, mai puțin captivantă, previzibilă în general. De asemenea, în cărțile următoare apar Ramanii și ne bagă în seamnă (yaaaay... not!).

    Pentru mine, povestea din Rendez-vous cu Rama a fost despre cum suntem prea proști pentru a merita să fim băgați în seamă. Adică omenirea descoperă nava unei specii extraterestre (navă care putea fi orice, eu am oscilat între a o considera o navă de explorare sau nava lor de salvare, Arca lui Noe, dar pentru ei) și cel mai bun plan al lor e să dea în ea cu o bombă nucleară. Stai jos, Omule, azi ai nota 4. Tocmai de asta mi s-a părut perfect că omenirea nu primește niciun răspuns la nicio întrebare, niciun mesaj de la extratereștii, doar o imensă enigmă și o mare de liniște. Gen „ești prea mic și prea prost ca să meriți ceva de la noi”.

    Tocmai de aceea, n-aș vrea să-mi stric impresia asta citind celelalte cărți din serie, nu vreau să văd cum Ramanii ne bagă în seamnă și noi stricăm tot (nu e spoiler, nu știu dacă stricăm sau nu lucrurile, dar presimt că asta am face, dacă s-ar întâmpla pe bune). Mai bine să ne ignore ca niște lorzi care sunt.

    Cât despre publicarea lor în română, Nemira n-a anunțat nimic în direcția asta, nici că le publică, nici că nu. Dar părerea mea personală bazată doar pe intuiție e că n-o să le publice, pentru că aceia care au citit cărțile nu păreau încântați de ele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta te pune ușor pe gânduri dacă să-ți mai dorești să citești și celelalte volume. Eram destul de curioasă să descopăr lumea Ramanilor, și să mă aprofundez mai mult cu povestea, dar asta este.

      Să știi că am rămas și eu destul de șocată când am aflat că voiau să o distrugă. Adică, proștilor, după ce că nu vă face chiar nimic rău, în loc să o explorați și să profitați cât mai mult de ce ați putea găsi în ea, o distrugeți ca niște copii ce se plictisesc de o jucărie. Mda, încă o dovadă a faptului că dacă, într-adevăr, ne vor vizita vreodată extratereștrii, vom fugi cu furcile să-i omorâm.

      Păcat și nu prea, acum că ți-am citit comentariul. Îți mulțumesc mult că m-ai lămurit, deoarece eram destul de confuză în legătură cu celelalte cărți din serie.

      Ștergere