marți, 5 ianuarie 2016

"Turistul nopții" (Jack Perdu #1) de Katherine Marsh

Descrierea: Jack Perdu, un talentat muzician din clasa a noua, locuiește împreună cu tatăl său în campusul Universității Yale. Deștept și introvertit, Jack își petrece majoritatea timpului singur cu nasul într-o carte. Dar într-o seară de iarnă, un accident periculos îi schimbă lui Jack viața pentru totdeauna. Tatăl său îl trimite la un misterios doctor în New York, un oraș în care Jack nu a mai călcat de opt ani, de când i-a murit mama. În Gara Centrală o întâlnește pe Euri, o fată care se oferă să-i arate locurile ascunse ale gării, pe care le cunosc doar adevărații exploratori urbani. Dar, la opt etaje sub gară, Jack va descoperi mai mult decât șine ascunse și scări misterioase. 

Recenzia: Am așteptat să scriu această recenzie de câteva săptămâni bune, ceea ce înseamnă un timp cam îndelungat, în condițiile în care, după ce am terminat de citit Turistul nopții, am mai lecturat încă o carte. Mi s-a stricat și laptop-ul zilele astea, așa că dacă mai așteptam până ar fi fost reparat, treceau alte zile degeaba. Așa că am revenit la ajutorul de încredere al oricărui blogeri, și nu numai – foaia și pixul. Am scris în aceste zile în caiet, atât de mult încât, după o perioadă, degetele nu mai răspundeau la comenzi; toate recenziile și celelalte postări le-am scris pe caiet. 

Turistul nopții este una dintre cărțile pe care le-am citit înainte de a avea blogul, și pe care mi-am dorit nespus de mult să o recitesc, deoarece unu, voiam să reintru în lumea creată de autoare, și doi, pentru că eram dornică să-i scriu un recenzie. Dacă îmi amintesc bine, am lecturat-o pentru prima dată în 2012, pe atunci având vârsta de 15 ani, așa că, pe lângă plăcerea pe care am avut-o recitind-o, am descoperit și faptul că am înțeles-o mai bine de această dată. Dar așa se întâmplă cam cu toate cărțile pe care le-am recitit în anul anterior; îmi dau seama că am ratat multe alte detalii, în timp ce eram focusată pe unele mai neimportante. Și nu cred că se datora vârstei – cartea este una destul de ușoară, ce poate intra în categoria lecturilor lejere –, ci mai mult faptului că eram o începătoare în ale cărților de genul. În acea perioadă era atrasă mai mult de cele romantice. Și cu toate acestea, uite că m-a „cucerit” într-atât de mult încât să o cumpăr și să aștept cu nerăbdare să o citesc. Pentru mine a fost ca o regăsire recitirea aceste cărți, o amintire plăcută, una a unor personaje pe care le-am îndrăgit foarte mult; pe toate chiar. Rar mi se întâmplă ca după ce termin de ”ieșit” dintr-o anumită lume de poveste, după ce am revenit la realitate și reflectez câteva clipe la ceea ce am citit, să nu rămân cu ura pentru un anume personaj. Toate care au participat la acțiunile și evenimentele din Turistul nopții, au arătat că locul lor era acolo unde trebuie, unde era necesar și că tot ceea ce făceau era bine realizat. Că toate lucrurile bune sau mai puțin bune pe care le îndeplineau, aveau un motiv foarte bine justificat. De aceea nu le-am găsit nimic care să mă facă să le citesc replicile cu fruntea încrețită.

Ideea întregii cărți, a tot prin ceea ce a fost nevoit să treacă Jack – personajul principal – și peste ce oameni a reușit să dea, mi s-a părut a fi una foarte interesantă. Întâlnită foarte rar în alte cărți. Dacă la prima citire a cărții am fost în totalitate surprinsă de modul cum au evoluat întâmplările și de ce a descoperit Jack la opt etaje sub gară, acum – chiar dacă am prevăzut din timp ce urma să se întâmple –, uimirea a luat locul unei atenții mult mai mari pe care am acordat-o tuturor scenelor importante. Am privit-o cu ochii unui cititor mai experimentat, ce analizează cu mai multă atenție. Să nu vă gândiți că am privit-o cu ochi critici – dacă nu mă înșel, i-am dat aceeași notă ca și prima dată, plus că mi-a dat impresia că mi-a plăcut mai mult acum –, nu, am reușit să fiu mai ageră, să leg indiciile între ele cu mai multă ușurință. 

Pe lângă toate întâmplările care mi-au plăcut, a mai fost și legătura foarte strânsă care s-a înfiripat între Jack și Euri. O prietenie ce a avut foarte puțin timp să se închege, una care m-a înduioșat foarte mult, una dintre prieteniile pe care nu le voi uita foarte ușor. Cei doi mi-au adus aminte de alte două persoane din Turistul nopții, doar că între cei doi era o altfel de relație. Oricum, ambele conexiuni au avut un impact foarte mare asupra mea, ce m-au făcut să mă întristez de foarte mult ori pe seama a ce se întâmplase în trecut – din relatările personajelor – și a celor recente.

În primă fază, văzând-o cu un număr atât de mic de pagini – nu cred că atinge 250 –, te gândești că nu are cum să fie de o complexitate foarte mare. Dar cu toate că se citește ușor, că stilul autoarei nu este unul plin de înflorituri și cu descrieri ample, aici, complexitatea ca termen, nu ține neapărat de ideea foarte întortocheată a unei povești sau de cât de dificilă și plină de personaje e, cât de sentimentele și trăirile din ea. Deoarece, după lecturarea a doua oară a acestei cărți, sufletul meu a avut puțin de suferit. Cel puțin, ultima parte m-frământat într-o oarecare măsură. 

Katherine Marsh a mai scris și o continuare a cărții, doar că la noi nu a mai fost publicată. Și, având în vedere că Turistul nopții a apărut la Editura Rao în anul 2011, mă cam îndoiesc că vor mai traduce și partea a doua. Dar, cândva, sper să fac rost de ea, să o citesc în engleză dacă în română nu va fi posibil. Dar pentru cei care doresc să-i dea o șansă și nu știu dacă ar fi bine să mai înceapă încă o serie, îi anunț că Turistul nopții se poate citi și ca o carte stand-alone, deoarece toate nelămuririle vor avea un răspuns până la finalul cărții. Nu veți rămâne cu nimic neelucidat. Credeți-mă, dacă nu vedeam pe Goodreads că are și o parte a doua, nu aveam nici un indiciu că aventurile lui Jack Perdu mai continuau. Este pur și simplu un sfârșit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu