sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Leapșă: Review 2015

Fotografie preluată de la Jurnalul unei cititoare
Da, știu, au trecut două săptămâni de când am intrat în 2016, dar din momentul în care am primit leapșa și până azi, nu am avut niciun chef să o rezolv - cu toate că îmi plac foarte mult, și pot spune că sunt unele dintre postările mele preferate. Dar nu te poți pune cu starea pe care o ai în momentul acela, cel puțin eu nu o pot face. 

Cred că este una dintre cele mai interesante lepșe pe care le-am primit și, sincer, ar fi foarte frumos să o fac în fiecare an. Așa că înainte să încep, aș vrea să îi mulțumesc Ghandei (blog: Jurnalul unei cititoare) pentru nominalizare. 

1. Care este cea mai fericită amintire din anul 2015? 
Sincer, pentru mine anul care a trecut nu prea a fost plin de cine știe ce evenimente care să mă fi făcut nespus de fericită, deci nu o să-mi fie greu să aleg. Dar una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am din 2015 este momentul în care unul dintre cei patru unchi pe care îi am în Canada, a venit în România, și pe lângă acest lucru am putut să-mi văd pentru prima oară una dintre verișoare, în carne și oase, ca să zic așa. A fost foarte, foarte frumoas! Iar anul acesta mă voi reîntâlni cu altul, așa că sunt nespus de nerăbdătoare. 

2. Care este cel mai trist lucru care ți s-a întâmplat în anul care s-a încheiat?
Au fost mai multe - din păcate -, dar cea mai tristă, cea care m-a afectat cel mai mult a fost moartea uneia dintre cele două străbunici pe care le-am "prins" în viață. Cu toate că știam că va veni timpul și că odată și odată tot va pleca de lângă noi - până la urmă avea 95 de ani, dacă nu mă înșel -, mi-a fost foarte greu când mi-a spus mama. Dar cel puțin mă consolez cu ideea că am putut să o văd în primăvară, cu toate că era foarte slăbită de la o căzătură pe care a avut-o, și cu toate astea, speram că-și va reveni. Speram, pentru că era un om foarte tare din punct de vedere al sănătății, își revenea din răceli, și niciodată nu a avut probleme mai grave cu sănătatea. Dar, din păcate, bătrânețea își spune cuvântul. O să-i duc foarte mult dorul de fiecare dată când voi fi la bunici, cu toate că nu am fost chiar atât de apropiată precum sunt cu cealaltă străbunică. Și regret. 

3. Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2015?
Cred că eșec. Pot spune că anul care a trecut chiar poate fi descris foarte bine cu acest cuvânt. Cred că a fost cel mai prost an din cei patru pe care i-am petrecut ca elevă de liceu. Și nu pentru că nu aș fi luat Bacalaureatul, pentru că l-am luat, ci din cauză că nota nu a fost una chiar pe placul meu. Dar să o iau cu începutul, ca să vă explic mai bine. În ziua în care s-au afișat rezultatele, nu am vrut să mă duc la liceu, ci am așteptat să se afișeze pe edu. Motivul pentru care nu m-am dus a fost din cauză că eu am liceul la o distanță destul de mare de mine, și până aș fi ajuns la liceu, eram sigură că mi s-ar fi făcut rău pe drum de la emoții; până la urmă nu a fost orice test. Absolveam liceul. Plus că nici colegii mei, dintre cei cu care mă înțelegeam bine, nu s-au dus. Și cât am așteptat să se afișeze, timpul tot trecea în defavoarea mea. Și o să aflați și de ce. În momentul în care am aflat că l-am luat - știam că nu o să-l pic - am fost atât de fericită, încât nu am mai ținut cont de nimic, și singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi sun părinții și să vorbesc cu ceilalți prieteni. Dar până să trec de clipele acelea de extaz, timpul s-a dus și până să-mi dau seama că puteam să iau mai mult la matematică, contestațiile nu au mai putut să se facă. La română și la geografie, să zicem că nu făceam, cu toate că la cea de-a două puteam, dacă la prima totul era subiectiv și ținea de profesorul care pica la corectat. Dar la matematică, sunt sută la sută sigură că trebuia să iau mai mult, deoarece comparativ cu celelalte subiecte din anii anteriori, a fost cel mai simplu. Efectiv nu mă așteptam să-mi pice subiecte atât de ușoare. Iar acest lucru a dăunat la media mea. Și acum o să vină lucrul cel mai greu, unul din acele lucruri care au făcut ca acest an să fie un eșec total pentru mine. Nu am intrat la facultate. Și ori de câte ori mă gândesc la acest lucru îmi vine să plâng, pentru că nu am intrat unde îmi doream. Aici au mai fost și alți factori care au influențat. Și nu intru în detalii, pentru că nu are rost. Cert este că anul acesta voi încerca la altceva, și mă rog să intru. Oricum, a fost cel mai greu lucru pe care l-am scris pe blog, de multe ori mi-a venit să îl șterg, dar am spus că, până la urmă, asta este.  

4. Ce dorință ți s-a îndeplinit în 2015?
Nu știu, cred că una ar fi că am reușit să mă întâlnesc cu unii autori pe care voiam de foarte mult timp să-i văd față în față. Cum ar fi Lavinia Călina și Simona Stoica, dar și cu unele persoane pe care voiam să le văd și din partea cealaltă a rețelelor de socializare.

5. Care este realizarea pe care nu vrei să o uiți?
Ei bine, cred că nu voi putea uita acest lucru niciodată, și anume că am reușit să-mi public o recenzie a unei cărți în revista școlii. Din păcate nu știu ce recenzie, deoarece i-am trimis vreo patru profesoarei care se ocupa cu acest proiect, și revista nu am reușit să mi-o cumpăr ca să văd. Dar, cu toate că nu am produsul care să dovedească acest lucru, eu mă mândresc, pentru că știu că acea profesoară nu accepta chiar orice.

6. Câte cărți ai citit în 2015? 
În jur de 53, fără a pune la socoteală cele pe care le-am recitit și benzile desenate. Am făcut un Top 10 al celor mai bune pe care le-am citit în anul care a trecut. Dar punându-le pe toate la socoteală, mi-am depășit goalul pe care îl aveam, cu 22 de cărți, ceea ce e ceva foarte mult. Pot spune că a fost un an productiv din acest punct de vedere, deoarece am avut prilejul să citesc cărți din aproape toate genurile. 

7. Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?
Categoric, fără doar și poate a fost Sfârșitul copilăriei, de Arthur C. Clarke. Având în vedere că este un științifico-fantastic clasic, fără a semăna cu cele scrise în zilele noastre, nu mă așteptam să-mi placă într-o măsură chiar atât de mare. Mai ales că, din câte citisem, scriitorul este destul de complex, încât unele lucruri se vor înțelege mai greu. Iar acesta a fost și unul dintre motivele care m-au ținut atât de departe de cărțile lui, dar după experiența cu această carte, să fiți siguri să-i voi citi tot ce se va publica la Nemira. Și vi-l recomand.

8. Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult?
Cred că va fi foarte ciudat ceea ce tocmai voi scrie, dar nu știu pe cine aș putea să aleg dintre Cristina Nemerovschi și Marin Preda. Da, știu, doi autori total diferiți, unul contemporan și unul nu; unul nefiind clasic, în timp ce al doilea este. Și cu toate acestea, nu știu pe cine să aleg, deoarece amândoi m-au impresionat în egală măsură. Cristina a făcut-o prin Păpușile și apoi prin Alexandra - care, până la urmă, tot de ea este scrisă cartea -, iar Marin Preda, efectiv m-a uimit prin Moromeții, prima carte, deoarece a doua nu mi-a plăcut deloc. Au fost doi autori care m-au surprins foarte plăcut și care mă îndeamnă să le citesc tot ce vor scrie de acum încolo. Așa că vor rămâne amândoi. 

9. Care este cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2015?
Trădarea nu are limite sau reguli, iar într-o lume condusă pe baza uneltirilor şi războaielor, pătată de sângele atâtor oameni care şi-au jertfit tot ce aveau mai de preţ, sperând că astfel vor avea o şansă să supravieţuiască, taberele se schimbă în permanență şi adeseori cei în care aveai încredere, cei pe care îi iubeai şi îi apărai cu propria viaţă sunt primii care îţi întorc spatele şi aleg o altă Soartă, una mai uşoară decât cea pe care ar fi avut-o dacă ar fi rămas loiali propriei credinţe.” __ Provocarea II, de Simona Stoica
10. Care carte în 2015 ți-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
Așa cum am precizat mai sus, la capitolul cărți, anul 2015 nu a fost unul foarte dezamăgitor, într-atât de mult încât să mă facă să mă gândesc la o anumită carte cu dezgust, sau mai știu eu ce. Dar cu toate acestea, au fost două care nu m-au impresionat atât de mult pe cât se tot vorbea despre ele. Și aici mă refer la Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde, și Marile speranțe, de Charles Dickens. Au fost două cărți pe care le-am considerat ca fiind ok, acceptabile, dar nu m-au dat pe spate, așa cum tot vorbeau alții despre ele. Nu m-au făcut să le citesc cu cine știe ce entuziasm, cu toate că, la început, eram foarte nerăbdătoare să mă apuc de ele. Dar asta e, se mai întâmplă să dai și peste lucruri care nu-ți plac. Dar asta nu înseamnă că nu o să nu mai citesc nimic de la cei doi. Ar mai fi fouă cărți, mi-am amintit brusc, doar că pe acelea nu am reușit să le termin, și anume: Mândrie și prejudecată, de Jane Austen, și volumul al doilea din Moromeții. Și la a doua mă bucur nespus de mult că nu s-a cerut la Bacalaureat. 

11. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2015?
Cred că este The Imitation Game, pe care am ajuns să-l vizionez de-abia la sfârșitul anului. Și se pare că a și fost cel mai bun pe care l-am văzut. Mi-a plăcut foarte, foarte mult, din două motive. Primul ar fi că a fost realizat după fapte reale, tot ce se întâmplase în el făcând parte din realitate, și al doilea motiv ar fi că a fost încărcat de o emoție care m-a impresionat foarte mult. Numai când mă gândesc că toate lucrurile au fost cu adevărat realizate, și că personajul principal, Alan Turing, a făcut într-adevăr acea mașinărie, m-a impresionat într-o măsură foarte mare. Dacă nu l-ați văzut încă, să o faceți cât mai repede.

12. Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2015?
Eu nu prea țin evidența melodiilor, plus că am ascultat multe melodii frumoasă anul trecut, așa că nu știu care a fost cea mai cea. Și totuși ar fi două care sunt puțin mai speciale pentru urechile mele, dar nu mai țin minte exact dacă le-am descoperit în 2015 sau în celălalt an. Dar să zicem că a fost prima variantă. 



13. Regreți ceva ce nu s-a întâmplat în 2015?
Da, cel mai mult ce am menționat mai sus, cu facultatea. Este cel mai mare regret pe care l-am avut, și încă îl mai am, pentru că simt că am dezamăgit. Și nu doar simt, știu că am dezamăgit... mult.

14. Ce ai învățat din experiența adunată în anul care s-a încheiat?
Să fiu mai curajoasă și să am mai multă încredere în mine. Să nu mai fiu atât de iertătoare și să mai fac și pentru mine, nu doar pentru alții. Dar cu toate că am învățat aceste lucruri, nu cred că se va schimbat cu ceva în anul acesta, deoarece este destul de greu să te dezveți de unele chestii, și la mine totul merge cam încet. Așa că nu prea știu ce să cred despre învățatul din acest punct de vedere.

15. Scrie o dorință pe anul 2016.
Să intru la facultatea pe care o am acum în cap, și poate ca ce am menționat la punctul 14 să se îndeplinească. Și poate să fiu mai încrezătoare în forțele mele, deoarece, la acest capitol, sunt cam praf. Cred că aici am cel mai mult de învățat, și nu prea știu de unde să încep. Da, știu că a fost mai mult de o dorință, dar îmi doresc multe, deoarece nu sunt deloc împlinită la acest capitol, și chiar sper să se schimbe ceva în această privință. 

Un comentariu:

  1. În primul rând, eu nu cred că ai dezamăgit. Este trist pentru tine, și poate familia ta nu este foarte mulțumită, dar sunt sigură că ai dat tot ce ai putut și asta contează. Ești mai mult decât nota la bac sau intrarea la o facultate, și sper că vei reuși să te împaci cu ideea asta până când vei încerca din nou (și îți țin pumnii să meargă totul bine!). Cu toții suntem într-o continuă schimbare, și indiferent cât de încet merge treaba pentru noi, important e că nu stăm pe loc. Și unde există dorință, se va găsi o cale, deci sunt sigură că totul va fi bine, pe absolut toate planurile. Ești o persoană minunată, Andreea, și sper ca anul 2016 să fie absolut minunat și plin de toate lucrurile și evenimentele pe care le meriți!!

    RăspundețiȘtergere